Bacău

Bacău (, în , supranumit și „orașul lui Bacovia”) este un municipiu în județul Bacău, Moldova, România. Este situat pe râul Bistrița, unde funcționează centralele hidroelectrice Bacău I și Bacău II, care acoperă o parte din consumul local de energie electrică. Suprafața municipiului este de 43 km², iar populația este de de locuitori (2021). Orașul este traversat de drumurile europene E85 și E574 ce fac legătura cu Bucureștiul, cu nordul țării și cu Transilvania. Pe calea feroviară legăturile naționale și internaționale se realizează prin rețeaua CFR. Municipiul este deservit de Aeroportul Internațional „George Enescu”, care operează curse regulate spre destinații din țară și din Europa.

Alte nume și etimologie

Istoricul Nicolae Iorga a fost de părere că denumirea orașului Bacău este de origine maghiară, precum numele Adjudului și Sascutului.Nicolae Iorga: Privilegiile șangăilor dela Târgu-Ocna, Extras din Analele Academiei Române, seria II, tom. XXXVII (1915), p. 246

Expresia a-și găsi Bacăul, cu semnificația a da de bucluc, a fost explicată de Bogdan Petriceicu Hasdeu ca fiind o aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Muntenia și Transilvania. După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), numele provine din limba maghiară bakó „călău”. După DER, este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, fiind o interpretare umoristică a numelui orașului, prin intermediul cuvântului din limba maghiară.DEX Online (DER 1958-1966)

La sfârșitul secolului al XIX-lea, printre bătrânii orașului și ceangăi, în special din satele Călugăra-Mare și Luizi-Călugăra, încă mai circula legenda conform căreia în documentele vechi ale pământurilor lor ar fi existat un Bako, maghiar din Călugăra care a fugit în Ungaria, dând numele târgului. Acesta fiind prins în Ungaria și condamnat la moarte, a putut scăpa de pedeapsă dacă accepta să devină călău – vezi bakó la Wikționar – (obicei menținut până în secolul al XIX-lea în Rusia). După expirarea termenului, acesta a putut să se întoarcă în Moldova. Ulterior, și-a deschis o crâșmă pe drumul spre Roman, cunoscută drept „crâșma lui Bako”, devenind un reper.

Ion Antonescu a ordonat la data de 6 martie 1943 cu adresa nr. 116.212 efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din județele Moldovei în cadrul uniformizării localităților din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea orașului Bacău, în Gura Bistriței. Vizate de schimbări erau și alte localități din județ: Asău, Agăș, Tamași, Pustiana și altele.

Geografie

Teritoriu Municipiul Bacău, reședința județului cu același nume, se află în Nord-Estul țării, în partea central-vestică a Moldovei, la doar 9,6 km în amonte de confluența Siret-Bistrița.

Geografic, se află la intersecția meridianului de 26° 55' longitudine estică cu paralela de 46° 35' latitudine nordică.

Din punct de vedere administrativ se învecinează cu localitățile Hemeiuș și Săucești în Nord, cu localitatea Letea Veche în est, la sud cu localitățile Luizi-Călugăra și Nicolae Bălcescu iar în vest cu localitățile Măgura și Mărgineni. Între aceste limite orașul ocupă o suprafață de 4186,23 ha. thumb|left|200px|Orașe de lângă Bacău Relieful municipiului Bacău este structurat pe patru trepte de altitudine, cuprinse între 150 m și 250 m. Cea mai mare parte a localității este amplasată pe cea de-a doua terasă, situată la o cotă de 160–165 m. Se distinge, de asemenea, terasa de luncă joasă, care se înalță în zona de confluență a Bistriței cu Siretul. Albia majoră a Bistriței este caracterizată prin depozite groase de prundișuri, care servesc drept un important rezervor pentru acumularea apelor freatice.

Bacăul prezintă un avantaj și prin poziționarea sa în imediata apropiere cu linia de dislocație subcarpatică. Bacăul se află pe terase plane sau ușor înclinate cu o expoziție estică și sud-estică, în talazuri stabilizate, având un drenaj bun și o pânză freatică bogată. Luncile și terasele din apropiere sunt larg folosite pentru cultura de pomi fructiferi, viță de vie și cereale. Dacă în trecut modelarea reliefului se făcea de către cataclisme, după anii 50, omul a fost cel care ridicând baraje și diguri, între anii 1958-1966, l-a influențat, acționând astfel și asupra climei.

Poziția și cadrul natural au favorizat dezvoltarea rapidă a așezării de pe Bistrița, încă din Evul Mediu Bacăul devenind un important nod de intersecție a principalelor artere comerciale din partea central vestică a Moldovei. Drumul Siretului sau Drumul Moldovenesc, care unea orașele baltice cu zona dunăreano-pontică, se intersecta cu Drumul Păcurii, ce începea la Moinești, cu Drumul Sării, dinspre Târgu Ocna, cu Drumul Brașovului (drumul de jos), cu Drumurile Transilvaniei ce traversau Carpații Orientali prin pasurile Ghimeș, Bicaz, Tulgheș, și cu drumul plutelor, pe Bistrița. Toate arterele din NV și SV se îndreptau spre bazinele Bârladului și Prutului prin nordul Colinelor Tutovei.

Hidrografie thumb|right|170px|Bistrița thumb|right|170px|Siretul Rețeaua hidrografică este reprezentată de cele două râuri, Siret și Bistrița, și de afluenții acestora: Bahna, Izvoarele, Cleja - pentru Siret, respectiv Trebeșul cu afluenții săi Bârnat și Negel - pentru Bistrița. Datorită influenței antropice regimul hidrologic al celor două râuri a fost complet modificat, amenajările hidroenergetice contribuind la regularizarea scurgerii. Pe Bistrița au fost create lacurile de acumulare Lilieci, Șerbănești cu rol complex: asigurarea energiei electrice, combaterea inundațiilor, alimentarea cu apă potabilă și industrială, practicarea sporturilor nautice.

Valea comună a celor două râuri are aspectul unui vast uluc depresionar cu orientare nord-sud, cu o deschidere laterală spre vest, spre valea Bistriței, și o îngustare spre sud, „poarta Siretului", suprapunându-se contactului dintre Colinele Tutovei și culmile subcarpatice Pietricica-Barboiu.

Toate lacurile de acumulare din Bacău sunt considerate arii naturale protejate avifaunistice și sunt în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău prin situl Natura 2000.

Clima

Climatul municipiului este unul temperat-continental accentuat, cu ierni reci, veri secetoase și călduroase, datorat acțiunii unui complex de factori naturali (circulația generală a atmosferei, radiația solară, relieful) și antropici, orașul însuși având un rol esențial în crearea propriei topoclime printr-o serie de factori care se manifestă constant (materialele de construcție, profilul accidentat, spațiile verzi), respectiv prin intermediul unor factori secundari (încălzirea artificială, poluarea atmosferei). Acțiunea comună a acestora determină perturbări ale circuitului biogeochimic la nivelul sistemului, consecința directă fiind disconfortul urban. thumb|170px|Palatul administrativ iarna Temperatura medie anuală este de 10 °C, oscilând între -2,2 °C, în luna ianuarie, și 21,7 °C, în luna iulie, constatându-se o ușoară modificare a regimului termic în ultimii ani datorită lacurilor de acumulare, încălzirii globale și poluării atmosferei. Temperatura maximă absolută cu o valoare de 40,3 °C (24 iulie 2007) a fost depășită în vara anului 2012, când mercurul termometrului a urcat până la 42,5 °C în ziua de 7 august.

Cantitatea medie anuală de precipitații este de 541mm/m²/an, existând diferențe între sezonul cald (99,3mm-luna iunie) și cel rece (24,3mm-luna ianuarie). Aversele sunt frecvente în lunile iulie-august.

Cel mai rece an a fost 1942, cu doar 7 °C, iar cel mai ploios 1897 cu 962,5 l/m². O secetă necruțătoare s-a abătut în anul 1954, când și zăpezile au însumat doar 294,5 l/m².

Ceața e prezentă 82 de zile maxim și minim 29 de zile. Evoluția elementelor climatice măsurate la Stația meteorologică BacăuLunaIan.Feb.Mar.Apr.MaiIun.Iul.Aug.Sep.Oct.Nov.Dec. Temperatura minimă (°C) -4,13° -4,58° -0,30° 5,04° 10,18° 13,92° 15,83° 15,95° 10,37° 5,60° 0,85° -1,45° Temperatura maximă (°C) 2,38° 2,50° 9,68° 15,73° 22,35° 25,82° 28,77° 28,45° 21,84° 16,43° 8,30° 3,86°

Flora și fauna Covorul biogeografic a evoluat sub semnul impactului antropic. Într-o zonă în care pădurile dețineau 70-80% din suprafață s-a ajuns ca în prezent coeficientul de împădurire să fie de 25,7%, formațiunile dominante fiind cele de stepă și luncile râurilor și pădurile de foioase din jurul orașului folosite în scop recreativ.

Clasificare: faună acvatică, condiționată de biotopurile specifice Bistriței, Siretului și apelor stătătoare; fauna de luncǎ (animale care își caută hrana în apă sau la marginea apei); fauna de terase și versanți, alcătuită din specii de rozătoare mici, animale și păsări specifice pădurilor de foioase.

Fauna zonei periurbane prezintă o însemnată valoare cinegetică; unele animale sunt vânate pentru blană, altele, pentru carne.

Condițiile pedogenetice au dus la formarea unor soluri variate, în general brune și brune argiloiluviale, cu un conținut de humus de 1-5‰, ce asigură o fertilitate medie bună pentru terenurile agricole. Între solurile intrazonale se remarcă cele hidromorfe, lăcoviștile și solurie aluviale în diferite stadii de evoluție.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Bacău se ridică la 136.087 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 144.307 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (76,01%), iar pentru 23,09% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (66,17%), cu o minoritate de romano-catolici (7,82%), iar pentru 24,23% nu se cunoaște apartenența confesională. Evoluția istorică a populației

Populație după limba maternă Limbă Populație Română 131870 Romani 878 Maghiară 115 Turcă 34 Rusă 23 Germană 19 Ucraineană 9 Tătară 5 Alta 118 Nedeclarată 878

Pe parcursul celor 6 secole de existență, Bacăul a cunoscut atât perioade de creștere demografică dar și de regres, consecință a condițiilor economice, socio-culturale și istorice care au caracterizat fiecare etapă a evoluției sale. O importanță deosebită o are sfârșitul secolului XX-lea, care a adus noi orientări și tendințe demografice.

Conform datelor recensământului din 1930, municipiul Bacău număra în acel an 31.138 de locuitori. Dintre aceștia 19.421 s-au declarat români, 9.424 evrei, 822 maghiari, 406 germani ș.a. Din punct de vedere confesional, 19.091 s-au declarat ortodocși, 161 greco-catolici, 1.893 romano-catolici, 144 evanghelici-luterani, 9.593 mozaici ș.a. Odinioară înfloritoare, comunitatea evreiască din oraș s-a stins în urma celui de-al doilea război mondial, din două motive: persecuția, azi inadmisibilă și irațională, de sub regimul antonescian în anii războiului, când evreii erau scoși în afara societății și trimiși în fabricile morții naziste; instalarea regimului comunist după război, mai ales după ce evreii au început să fie epurați în mod tacit din funcțiile de conducere politică sau administrativă.

La recensământul din 18 martie 2002, Bacăul număra 175.500 de locuitori, structura etnică fiind evidențiată astfel: 173.041 români, 1.605 țigani, 191 maghiari, 118 evrei, 83 germani, 80 ceangăi, 53 italieni ș.a. Fiecare din celelalte etnii era compusă din mai puțin de 50 de persoane. Distribuția populației stabile pe confesiuni religioase: 153.849 ortodocși, 19.094 romano-catolici, restul confesiunilor, inclusiv ateii, nedepășind fiecare 500 de adepți.Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Recensământul din 2002, municipiul Bacău

Istorie