Partidul Comunist al Greciei (în , acronim KKE) este un partid politic din Grecia . Fondat în 1918 sub denumirea de Partidul Socialist al Muncii din Grecia, și-a adoptat actualul nume în noiembrie 1924. Este cel mai vechi partid politic din politica modernă a Greciei. Partidul a fost interzis în 1936, dar a jucat un rol semnificant în Rezistența greacă și Războiul civil grec, iar numărul de membri și-a atins apogeul în anii 40. Reintrarea în legalitate a KKE s-a produs după căderea Juntei militare grecești dintre 1967-1974.

Partidul a obținut deputați la toate alegerile de la restabilirea sa în 1974 și a făcut parte dintr-un guvern de coaliție în 1989, când a obținut mai mult de 13% din voturi.

Istorie

Fondare Revoluția din Octombrie produsă de bolșevici în Rusia în 1917 a dat un impuls pentru fondarea de partide comuniste în multe țări de pe glob. KKE a fost fondat pe 4 noiembrie 1918 de către Aristos Arvanitis, Demosthenes Ligdopoulos, Stamatis Kikkinos, Michael Sideris, Nikos Dimitratos, și alții. Partidul a fost condus de cinci membri ai Comitetului Central care inițial a fost condus de Dimitratos, Ligdopoulos, Sideris, Avanitis și Kokkinos, și a avut trei membri în Comitetul Audit care inițial i-a inclus pe George Pispinis, Spyros Koumiotis și Avraam Benaroya. Ligdopoulos a fost ales în funcția de director al ziarului oficial al partidului, Ergatikos Agon. miniatura|213x213px|Placă de pe clădirea Pireu unde a avut loc primul congres și întemeierea partidului miniatura|Vedere asupra clădirii Pireu Contextul apariției KKE își are rădăcinile cu mai mult de 60 de ani în care mici grupuri socialiste, anarhiste și comuniste au fost active, majoritatea din zonele industrializate. Urmând exemplul Comunei din Paris și pe cel al mișcării muncitorești din Chicago care opta pentru ca ziua de muncă să fie de opt ore pe zi, aceste grupuri și-au propus ca obiectivele lor principale să fie unificarea muncitorilor din Grecia în sindicate, implementarea zilei de muncă de opt ore în Grecia și salarii mai bune pentru muncitori. Inspirați de Comuna din Paris și de eforturile revoluționare comuniste din Statele Unite, Germania și Rusia de la începutul secolului și de distrugerile pe care le-au adus 20 de ani de războaie asupra muncitorilor greci, a dus la unificarea acestor grupuri iar Partidul Social-Comunist a fost fondat în Grecia.Οι ρίζες του Ελληνικού Κομμουνιστικού Κινήματος – Roots of the Greek Communist Movement.

La cel de al doilea congres al SEKE din aprilie 1920, partidul a decis să se afilieze Cominternului, o organizație comunistă internațională fondată la Moscova în 1919. Și-a schimbat numele în Partidul Socialist al Muncii din Grecia-Comunist (SEKE-K). Un nou Comitet Central a fost ales, care i-a inclus pe Nikos și Panaghis Dimitratos, Yannis Kordatos, G. Doumas și M. Sideris. La cel de al treilea congres extraordinar al SEKE-K din noiembrie 1924, partidul a fost redenumit în Partidul Comunist al Greciei și a adoptat principiile marxism-leninismului. Pandelis Pouliopoulos a fost ales secretar general. De atunci, partidul a funcționat pe baza centralismului democratic.

KKE între cele două războaie mondiale KKE s-a opus puternic implicării Greciei în Războiul Greco-Turc dintre 1919-1922, care a fost considerat un plan imperialist de-a controla piața din Asia Mică având în vedere noua situație politică după colapsul Imperiului Otoman. Membrii KKE au propagat această poziție atât pe front—ceea ce a provocat acuzații de trădare din partea guvernului grec—precum și în țară. KKE a colaborat cu ambasadorul sovietic pentru a forța administrația Venizelos să-și retragă trupele din Asia Mică și să forțeze Uniunea Sovietică să exercite presiune politică asupra lui Mustafa Kemal Atatürk să acorde autonomie orașelor grecești din Asia Mică.Andrew L. Zapantis, Greek Soviet Relations 1917–1941, 1983.

KKE a jucat un rol proeminent în grevele, demonstrațiile anti-război, fondarea sindicatelor și asociațiilor muncitorești. KKE și alte forțe de stânga au încurajat crearea sindicatelor în toate sectoarle, incluzând Confederația Generală a Muncitorilor Greci (ΓΣΕΕ), care a împărtășit țeluri comune cu KKE.Δοκίμιο Ιστορίας του ΚΚΕ-Study on the history of CPGKKE, Επίσημα Κείμενα, τ1, τ2 – CPG, Official Documents v1, v2

Aceste activități au întâmpinat opoziție din partea guvernelor interbelice. În 1929, ministrul educației din Guvernul lui Eleftherios Venizelos, Georgios Papandreou a adoptat o legislație împotriva profesorilor comuniști organizați, cunoscută ca Idionymon. O legislație precum aceasta a fost des folosită pentru a persecuta membrii KKE și pe alți activiști de stânga.S. Seferiadis, 'The Coercive Impulse: Policing Labour in Interwar Greece', Journal of Contemporary History, January 2005. Sub Idionymon toți membrii Partidului Comunist al Greciei, au fost considerați un pericol la adresa statului, și urmau să fie excluși din serviciile publice sau să fie exilați.

Primele lagăre de prizonieri pentru cetățenii cu orientare de stânga sau comunistă au fost fondate în această epocă. KKE și organizațiile sale, deși mici ca număr, au continuat să opereze în majoritatea orașelor grecești, în special în zonele industriale precum Atena, Pireu, Patras, Tesalia și Volos, Salonic, Kavala și în alte părți.Δοκίμιο Ιστορίας του ΚΚΕ – Study in the History of CPG

KKE a colaborat cu alte partide comuniste nou fondate pentru a se opune mișcării fasciste din Europa. În 1932, Cominternul a decretat ca fronturile anti-fasciste să fie formate la nivel global. KKE a răspuns prin crearea Frontului Popular, care a fost cea mai mare dintre organizațiile marxiste și anti-fasciste din Grecia înainte de dictatura lui Ioannis Metaxas.

Partidul a fost interzis în 1936 de către Regimul Dictatorial de la 4 August a lui Metaxas și brutal persecutat de către șeful securității, Konstantinos Maniadakis. Majoritatea membrilor KKE au fost închiși sau exilați în izolatele Insule Egeene.

Membrii KKE s-au oferit voluntari pentru a lupta de partea guvernului republican al Spaniei în timpul războiului civil spaniol din 1936–1939. În rândurile Brigăzii Internaționale s-au alăturat aproximativ 440 de greci, în special brigăzi precum Brigada Internațională XV și Batalionul Dimitrov, dintre care mulți erau membri de rang înalt al KKE.

KKE și problema macedoneană După Războaiele Balcanice dintre 1912-1913, Primul Război Mondial dintre 1916-1918 și dezastrosul Război Greco-Turc dintre 1919-1922, au existat abordări diplomatice din partea superputerilor din acea epocă cu privire la redesenarea granițelor grecești, bazate pe relațiile dintre Bulgaria și Turcia-Statele Unite ale Americii care presau pentru mai mult teritoriu pentru a îmbunătăți rutele comerciale cu Imperiul Britanic. Partidele de guvernământ încercau simultan să mute părți din nordul Greciei (Macedonia și Tracia) în Bulgaria și Turcia; și pentru a câștiga întoarcerea insulelor din Marea Egee și părți ale teritoriului macedonean către Regatul Iugoslaviei. Această politică a fost reiterată de mai multe ori de-a lungul epocii antebelice.Rizospastis, 27 January 1925.Rizospastis, 1 March 1925.

Principalul impuls pentru cererea lor a fost minoritățile etnice și religioase care trăiau atunci în interiorul granițelor grecești din nordul Greciei. KKE s-a opus oricărui joc geo-strategic din zonă care ar folosi minoritățile pentru a începe un nou război imperialist în regiune. La al treilea congres al partidului din 1924, KKE și-a anunțat politica de autodeterminare a minorităților, subliniind minoritățile din Macedonia.Ireneusz A. Ślupkov, The Communist Party of Greece and the Macedonian National Problem 1918–1940, Szczecin, Poland, 2006, pp. 31–48 Politica sa a fost dictată de fiecare teorie marxist-leninistă, care spunea că orice minoritate ar trebui să fie autodeterminată în cadrul unui stat socialist comun și își are rădăcinile în exemplul nou-înființat al Uniunii Sovietice.For The Issue of Self-Determination of the People, V.I.Lenin

În 1924, KKe și-a exprimat poziția oficială a Internaționalei a Treia pentru o „Macedonie și Tracie independentă”. Unii membri au dezaprobat acest lucru, dar a rămas poziția oficială a partidului și cauzată de expulzările comuniștilor din statul grec.Α. Δάγκας - Γ. Λεοντιάδης, Κομιντέρν και Μακεδονικό ζήτημα: το ελληνικό παρασκήνιο, 1924, Τροχαλία, σελ. 91. KKE a fost văzut de mulți ca un partid a cărui politică era „detașarea unor zone mari din nordul Greciei”. Potrivit lui Richard Clogg, „acest lucru a fost dictat de Comintern și a afectat popularitatea comunismului la acea vreme”.Richard Clogg, A Concise History of Greece, Cambridge University Press, 1992, pp. 106, 141.

În 1934, KKE și-a schimbat punctul de vedere și și-a exprimat intenția de a „lupta pentru autodeterminarea națională, sub o Republică Populară în care toate națiunile își vor întemeia autodeterminarea și vor construi statul comun al muncitorilor”.KKE, Πέντε Χρόνια Αγώνες 1931–1936, Athens, 2nd ed., 1946.

Nikos Zachariadis, secretarul general al partidului, oficial a renunțat la politica de secesiune a KKE în 1945.Rizospastis, 24 October 1945. Propaganda anti-KKE actuală a adăugat pe acest citat voința de a colabora în acest scop cu organizațiile bulgare ale Organizației Revoluționare Interne Macedonene și Organizației Revoluționare Tracice. Acest lucru nu este menționat în niciunul dintre documentele oficiale ale KKE. Citatul este referit ca fiind politica KKE de „dare de pământ grecesc inamicilor din nordul țării”, fapt care nu poate fi încrucișat cu bibliografia de referință despre KKE din acea epocă.

În timpul războiului civil (1946-1949), un articol scris de Nikos Zachariadis exprima strategia KKE după victoria preconizată a Armatei Democratice a Greciei asupra a ceea ce a fost cunoscută ca „Problema macedoneană”. Poporul macedonean va dobândi un stat independent, unit, cu o poziție egală în cadrul familiei republicilor populare libere din Balcani, în cadrul familiei republicilor populare din care va aparține poporul grec. Poporul macedonean luptă astăzi pentru acest stat unit independent cu o poziție egală și ajută DSE din tot sufletul”.Δημοκρατικός Στρατός magazine, edited by Ριζοσπάστης, 1996, vol. I, pp. 408–412. Politica de autodeterminare a Macedoniei în cadrul unei republici populare a fost reiterată în timpul celei de-a 5-a reuniuni a Comitetului Central al KKE, care a avut loc în ianuarie 1949, care a declarat că „poporul macedonian care participă la lupta de eliberare își va găsi deplina restabilire națională, deoarece dorește să ofere sângele lor pentru această răsplată [...] Comuniștii macedoneni ar trebui să acorde o mare atenție elementelor șovine și contraactive străine care vor să rupă unitatea dintre poporul grec și macedonean. Aceasta nu va servi decât monarho-fasciștilor și imperialismului britanic".KKE, Official Documents, vol. 6, pp. 356, 338. Aceste declarații pot fi explicate datorită numărului mare de luptători slavomacedoni (30–50%) printre luptătorii DSE și au determinat guvernul de la Atena să înceapă o campanie împotriva KKE și a aripii militare a partidului, Armata Democratică a Greciei (DSE), acuzându-i pentru planurile de secesiune din nordul Greciei.

Pentru ca KKE să-și clarifice poziția cu privire la „problema macedoneană”, câteva luni mai târziu a fost convocat cel de-al 6-lea Congres al Comitetului său Central, în cadrul căruia s-a afirmat clar că KKE luptă pentru o Grecie liberă și pentru un viitor comun pentru greci și macedoneni sub același stat.Επίσημα Κείμενα ΚΚΕ, vol. 6

Problema a fost încheiată de Comitetul Central în 1954, odată cu retragerea poziției de autodeterminare a minorităților. În 1988, secretarul general al KKE, Charilaos Florakis, a prezentat din nou poziția politică a KKE în această chestiune într-un discurs în fața Parlamentului grec.

KKE în timpul celui de Al Doilea Război Mondial

1940