miniatura| Placă comemorativă în memoria ei la Luboreč Elena Maróthy-Šoltésová (în ; ) a fost o scriitoare publicistă, jurnalistă și activistă socială slovacă, care a avut un rol principal în mișcarea feministă din Slovacia. Proza scrisă de ea este inclusă în primul val al realismului literar.
Biografie Elena Maróthy a fost fiica preotului evanghelic și poetului Daniel Maróthy (1825–1878) și a Karolínei Hudecová (1834–1857). Mama ei a murit când Elena era încă mică, iar tatăl ei s-a recăsătorit cu Ľudovika Bauerova. Fratele ei vitreg a fost (1863–1899), viitor preot și scriitor. Elena a studiat la Ľuboreč, la Institutul German pentru Fete din Lučenec și Poprad. În 1875 s-a căsătorit cu un negustor, (1837–1915), cu care a avut doi copii. Fiica Elenei a murit la vârsta de opt ani, iar fiul ei Ivan Daniel la 33 de ani.
Familia Šoltés s-a stabilit în Martin, oraș considerat la acea vreme centrul vieții culturale și naționale slovace, unde Elena Maróthy-Šoltésová a trăit până la moarte. Acolo s-a dedicat activităților literare, culturale și sociale. S-a implicat în mișcarea feministă și a subliniat necesitatea educării femeilor și participarea lor la mișcarea națională slovacă – aceste idei au fost transmise și în scrierile ei. În 1880 a devenit membră a asociației femeilor slovace Živena, ocupând funcția de președinte între 1894 și 1927. În perioada 1912–1922 a fost redactor al revistei Živena. Maróthy-Šoltésová a susținut activ educația femeilor din patria ei. Astfel, în calitate de președinte al asociației Živena, ea a inițiat înființarea mai multor școli și cursuri de pregătire pentru femei, printre care și Institutul M.R. Štefánik (în ).
Elena Maróthy-Šoltésová este o reprezentantă timpurie a realismului literar. Ea este cunoscută în special pentru romanul Proti prúdu („Contra curentului”), publicat în 1894, și pentru lucrarea cu caracter memorialistic Moje deti („Copiii mei”, 1923–1924), care a fost tradusă în mai multe limbi. În 1925 a publicat scrierea memorialistică Sedemdesiat rokov života („Șaptezeci de ani de viață”). Eseurile ei despre literatura slovacă au fost publicate în volumele Korešpondencia Timravy a Šoltésová („Corespondență între Timrava și Šoltésová”, 1952) și Pohľady na literatúru („Perspective asupra literaturii”, 1958).
Scrieri 1881 – Na dedine 1882 – Prípravy na svadbu 1882 – Dozvuky k poslednému valnému zhromaždeniu Živeny 1885 – Úloha Živeny 1885 – Umierajúce dieťa 1891 – V čiernickej škole 1894 – Proti prúdu („Contra curentului”) 1895 – O románe Proti prúdu 1896 – Prvé previnenie 1898 – Popolka 1898 – O vplyve zábavného čítania 1902 – Za letného večera 1913 / 1917 – Môj syn 1923 / 1924 – Moje deti („Copiii mei”) 1925 – Sedemdesiat rokov života („Șaptezeci de ani de viață”)
Note
Bibliografie
Legături externe Šesťdesiatročná pamiatka Živeny, spolku slovenských žien, Elena Maróthy-Šoltésová, "Živeny" 1929, pp. 1–3 – disponibil la: Dygitalna knižnica
Categorie:Nașteri în 1855 Categorie:Decese în 1939 Categorie:Poete slovace Categorie:Romanciere slovace Categorie:Nașteri pe 6 ianuarie Categorie:Decese pe 11 februarie