Johann Erich Thunmann, menționat uneori cu prenumele Johannes sau Hans, () a fost un lingvist, istoric și teolog suedez.

Biografie S-a născut în parohia din provincia Södermanland a Suediei. A studiat în orașul Strängnäs și la Universitatea din Uppsala, apoi a părăsit Suedia pentru a studia la Universitatea din Greifswald. A lucrat apoi ca profesor de filozofie la Universitatea din Halle.

Teoriile sale despre „est-europeni” Thunmann a realizat un studiu amplu asupra popoarelor din Europa de Est. El a fost primul autor care a folosit termenul „est-europeni” în titlul cărții Untersuchungen über die Geschichte der östlichen europäischen Völker, care a fost publicată în 1774. Cartea lui Thunmann a servit ca agendă liberală pentru națiunile fără state naționale. Thunmann a lansat o serie de teorii despre unele popoare balcanice: a negat caracterul complet slav al bulgarilor, crezând că bulgarii nu sunt slavi sau cel puțin nu „slavi puri”, și i-a definit pe vlahi ca descendenți ai triburilor antice tracice și dacice sau ai poporului get. În 1825, pe baza lucrărilor lui Thunmann, istoricul rus a scris lucrarea de disertație „Despre originea Rusiei”, în care a susținut a originii rușilor și a negat proveniența lor din populația autohtonă slavă a Rusiei Kievene.

Albanezi Thunmann a fost unul dintre primii și cei mai importanți istorici care au scris despre limba și originea albanezilor. Primele încercări serioase de a prezenta o explicație științifică a au început cu Thunmann. El credea că istoria și limba albanezilor, în afară de cele ale aromânilor, sunt cele mai puțin cunoscute istorii și limbi ale unui popor european în Europa de Vest.

Thunmann a fost primul savant care a răspândit teoria că albanezii sunt un popor indigen care avea o posibilă origine ilirică. A cercetat, de asemenea, originea termenului „Skipatar”, termenul pe care albanezii îl folosesc ca nume etnic propriu. El a republicat în 1774 un dicționar în trei limbi (albaneză, greacă și aromână) realizat de Teodor Cavalioti și publicat pentru prima dată în 1770, iar mai târziu a adăugat o traducere în limba latină a cuvintelor. Thunmann credea în unitatea iliro-tracă.

Lucrări publicate Lucrările cele mai cunoscute ale lui Thunmann sunt:

– reeditare

Note

Legături externe Über die Geschichte und Sprache der Albaner und der Wlachen (Despre istoria și limba albanezilor și vlahilor), Leipzig 1774, traducere în engleză publicată pe site-ul lui

Categorie:Nașteri în 1746 Categorie:Nașteri pe 23 august Categorie:Decese în 1778 Categorie:Decese pe 17 decembrie Categorie:Teologi creștini din secolul al XVIII-lea Categorie:Teologi suedezi Categorie:Istorici suedezi Categorie:Lingviști suedezi Categorie:Albaniști Categorie:Studii aromâne