Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Wojna obronna 1939 roku–Războiul de apărare din 1939, de germani: Polenfeldzug–Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și "Campania poloneză din septembrie" ori "Războiul polono-german din 1939"), a fost inițiată de Germania Nazistă, Uniunea Sovietică și statul marionetă Slovacia, fiind evenimentul care a declanșat al doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale mai există discuții, este acceptat de către toată lumea că invadarea Poloniei a marcat începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliații continentali ai Poloniei (Regatul Unit și Franța) au declarat război Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă vreme de Canada, Australia și Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie 1939, la numai o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici.

După un presupus "atac polonez" de pe 31 august 1939, o înscenare germană de fapt, forțele germane au atacat Polonia din nord, sud și vest în ziua următoare. Cu liniile de apărare mult prea întinse de-a lungul granițelor țării, forțele poloneze au fost nevoite să se retragă spre răsărit. După înfrângerea din bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul lunii septembrie, germanii au cucerit un avantaj indiscutabil. Forțele poloneze au început să se retragă către sud-est, conform unui plan care prevedea o apărare îndârjită în zona așa-numitului cap de pod românesc, unde urmau să aștepte promisul contraatac AliatBaliszewski Dariusz Most honoru , Tygodnik "Wprost", nr. 1138 (19 septembrie 2004)].

Pe 17 septembrie 1939, Armata Roșie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

Forțele angrenate în conflict

Germania

Germania avea un avantaj numeric important asupra Poloniei, dar și un important avantaj material, dată fiind politica de înarmare nazistă din perioada de dinainte de război. Heer (Armata terestră germană) avea aproximativ 2.400 de tancuri organizate în 6 divizii panzer, care foloseau o nouă tactică de luptă. Aceasta prevedea că diviziile de tancuri, acționând în colaborare cu restul unităților armatei, lovea masiv liniile inamice, le străpungea, izola și încercuia porțiunile selectate ale frontului inamic, după care le distrugea. Succesele diviziilor de tancuri urmau să fie exploatate de unitățile mecanizate mai puțin mobile și de unitățile de infanterie. Luftwaffe (Armata aerului) asigura sprijin tactic și strategic, în special prin intermediul bombardierelor în picaj, care atacau și dezorganizau aprovizionarea și comunicațiile inamicului. Toate aceste noi metode operaționale au fost denumite Blitzkrieg (Războiul fulger), dar istoricii sunt în general de acord că, în cazul campaniei din Polonia, tacticile folosite de germani au fost mai conservatoare, mai apropiate de cele tradiționale decât de cele ale războiului fulger. Strategia Wehrmachtului (Armata terestră) era mai degrabă cea a Vernichtungsgedankenului, bazată pe atacurile pe flancuri și crearea de pungi care trebuiau mai apoi anihilate.

Aviația a jucat un rol de prim rang în cadrul campaniei. Bombardierele au atacat numeroase ținte civile, cauzând uriașe pierderi omenești în timpul a ceea ce au fost caracterizate drept bombardamente de terorizare. Forțele Luftwaffe erau formate din 1.180 de avioane, (290 bombardiere în picaj Ju 87 Stuka, 290 bombardiere convenționale (în special de tip He 111) și cam 240 de diferite avioane ale marinei). În total, Germania a avut cam 3.000 de avioane, din care două treimi erau modele moderne. Jumătate dintre acestea au luptat pe frontul polonez. Luftwaffe erau cele mai bine antrenate și echipate forțe aeriene ale momentului.

Polonia

thumb|right|260px|Tancul ușor polonez 7TP. thumb|right|260px|Avionul de vânătoare PZL P.11. thumb|right|260px|Bombardierul mediu polonez PZL-37 Łoś.

Între 1936 și 1939, Polonia a investit masiv în industrializare în Regiunea Centrală Industrială (Centralny Okręg Przemysłowy). Pregătirile pentru un război de apărare împotriva Germaniei se derulau de mai mulți ani, dar majoritatea planurilor presupuneau că luptele nu aveau să înceapă până în 1942. Pentru a face rost de banii necesari industrializării, Polonia vindea o bună parte a echipamentului modern pe care îl producea. Armata poloneză putea mobiliza cam un milion de soldați, dar mai puțin de jumate dintre ei se aflau sub arme pe 1 septembrie. Militarii de rezervă care se îndreptau către unitățile de concentrare au fost răniți sau uciși în timpul raidurilor aeriene ale Luftwaffe, care a atacat sistemul de transporturi publice al polonezilor. Armata poloneză era dotată cu mai puține tancuri și mașini blindate decât cea germană, iar, în plus, tancurile erau dispersate la unitățile de infanterie, fiind incapabile să se opună în mod eficient atacurilor masive ale panzerelor inamice.

Experiența căpătată în războiul polono-sovietic a modelat organizarea armatei și doctrinei militare poloneze. Spre deosebire de războiul de tranșee din primul război mondial, războiul polono-sovietic a fost un conflict în care mobilitatea cavaleriei a jucat un rol decisiv. Polonia a recunoscut avantajele mobilității, dar nu s-a dovedit dornică să investească masiv în noile invenții militare scumpe și netestate în luptă. În schimb, brigăzile cavaleriei poloneze erau folosite ca infanterie călare și, în timpul conflictului cu Germania, a înregistrat anumite succese limitate în luptele cu infanteria și cavaleria germane.

Forțele aeriene poloneze erau net inferioare Luftwaffe german, deși, contrar unei păreri foarte răspândite, nu a fost distrusă la sol. Deși aviația militară poloneză nu dispunea de multe avioane de vânătoare moderne, piloții polonezi se numărau printre cei mai bine antrenați din acele vremuri.Michael Alfred Peszke] Polish Underground Army, the Western Allies, and the Failure of Strategic Unity in World War II, McFarland & Company, 2004, ISBN 0-7864-2009-X, Google Print, p.2

Se poate afirma că germanii se bucurau de superioritatea aeriană numerică și calitativă. Polonia avea numai 400 de avioane, din care 169 de avioane de vânătoare și câteva avioane învechite de transport, recunoaștere și antrenament. Numai 36 de avioane poloneze puteau să rivalizeze cu cele germane, așa cum era bombardierul PZL.37 Łoś. Celelalte avioane poloneze erau mai vechi decât cele germane. Avionul de vânătoare polonez PZL P.11, produs la începutul deceniului al patrulea, era capabil să dezvolte o viteză de numai 350 km/oră, mult mai mică decât a bombardierelor germane.

Marina poloneză avea o flotă mai mică decât cea germană, fiind compusă din distrugătoare, submarine și vase de sprijin. Cele mai multe vase de suprafață poloneze au urmat planul Peking, au părăsit porturile poloneze pe 20 august și au scăpat de flota germană în Marea Nordului, alăturându-se Royal Navy. Submarinele poloneze au participat la Operațiunea Worek, concepută pentru angajarea și distrugerea transporturilor marine germane din Marea Baltică, dar au înregistrat numai succese limitate. În afară de aceasta, numeroase vase comerciale poloneze s-au alăturat flotei comerciale britanice și au luat parte la efortul de aprovizionare a convoaielor transatlantice.

Uniunea Sovietică

Slovacia

Slovacia a avut o armată cu o vechime de doar șase luni, dar atunci când Germania le-a cerut slovacilor ajutor să atace Polonia, aceștia au fost de acord. Ei au trimis un grup de armată, numit câmp Armata Bernolák sub comanda generalului slovac Ferdinand Catlos. Campania lor a început în septembrie, 1939. Ei au ocupat orașul polonez Tatranska Javorina și mai multe zone din Polonia (care sunt parte a Slovaciei de astăzi). S-au confruntat doar cu o singură forță poloneză, Armata Karpaty. La sfârșitul atacului, ei au ocupat o mare parte din sudul Poloniei, cu costul de numai 37 bărbați uciși și 114 răniți.

Preludiul campaniei

Partidul Nazist condus de Adolf Hitler a preluat puterea în Germania în 1933. La început, Hitler a inițiat o politică de reapropiere de Polonia, care a culminat cu semnarea pactului de neagresiune germano-polonez în 1934. Politica externă din primii ani ai puterii naziste căuta atragerea Poloniei în Pactul Anticomintern, care trebuia să se constituie într-un front comun împotriva Uniunii Sovietice. Germania era interesată de cucerirea de noi teritorii în URSS, să câștige Lebensraum–Spațiu vital și să lărgească granițele Großdeutschland – Germaniei Mari. Polonia ar fi trebuie să primească la rândul ei teritorii sovietice în nord-est, dar ceea ce aveau să primească urma să-i facă pe polonezi puternic dependenți de germani, ajungându-se ca țara să funcționeze ca un stat clientelar al Germaniei. Anumiți responsabili politici polonezi au considerat că o asemenea eventualitate ar fi amenințat grav independența țării.

În afară de cucerirea de noi teritorii sovietice, Germania era interesată de stabilirea unor noi granițe cu Polonia, care să rezolve problema izolării exclavei germane a Prusiei Răsăritene care era separată de trupul Reichului de "Coridorul Polonez". În Germania era foarte larg răspândită convingerea că Orașul liber Danzig trebuia încorporat în Reich. Atâta vreme cât populația majoritară a orașului era în principal de etnie germană, Coridorul era un teritoriu puternic disputat între Germania și Polonia. După semnarea Tratatului de la Versailles, Polonia a căpătat Coridorul, aceasta ducând la schimbarea compoziției etnice a regiunii. Hitler dorea să inverseze această tendință și a promis că va "elibera" atât germanii trăitori încă în Coridor cât și pe cei din Danzig, oraș-port aflat sub controlul Ligii Națiunilor.