Lista țărilor în funcție de indicele de dezvoltare umană ajustat după inegalitate (IDUI) este lista publicată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Raportul Dezvoltării Umane din 2022. Potrivit Raportului din 2016, „IDUI poate fi interpretat ca nivelul de dezvoltare umană atunci când este luată în considerare inegalitatea economică”, în timp ce Indicele Dezvoltării Umane însuși, din care IDUI este derivat, este „un indice al dezvoltării umane potențiale (sau IDUI maxim care ar putea fi atins dacă nu ar exista inegalitate economică)Human Development Reports, Composite indices — HDI and beyond (2015) 87".

Metodologie

Valoarea IDU reprezintă indicele unei persoane medii din societate, care este mai mic decât IDU agregat atunci când există inegalități în privința sănătății, educației și salariilor. În condiții de egalitate perfectă, valorile IDU și IDUI sunt egale, cu cât diferența dintre cele două este mai mare, cu atât este mai mare inegalitatea.

IDUI calculat la nivel global și pentru 150 de țări reflectă pierderile în dezvoltarea umană din cauza inechității în domeniile sănătății, educației și salariilor. Pierderile în toate cele trei dimensiuni variază în funcție de țară, de la doar câteva procente (Republica Cehă, Slovenia) până la peste 40% (Comore, Republica Centrafricană). Pierderea totală ia în considerare toate cele trei dimensiuni.

Tabel Tabelul de mai jos clasifică țările în funcție de indicele lor de dezvoltare umană ajustat după inegalitate (IDUI). Datele se bazează pe estimările pentru anul 2021.

IDU 2021 ajustat în funcție de inegalitate (IDUI) (raport 2022)

+Tabelul țărilor după IDUI Loc Țară Estimare 2021 (raport 2022) IDUI IDU Pierdere totală (%) din cauza inegalității Evoluție 2012-2021 1 0,915 0,959 4.6 2 0,908 0,961 5.5 3 0,898 0,948 5.3 4 0,894 0,962 7.1 5 0,890 0,940 5.3 6 0,886 0,945 6.2 7 0,885 0,947 6.5 8 0,883 0,942 6.3 9 0,878 0,941 6.7 9 0,878 0,918 4.4 11 0,876 0,951 7.9 12 0,874 0,937 6.7 13 0,865 0,937 7.7 14 0,860 0,936 8.1 15 0,851 0,916 7.1 16 0,850 0,889 4.4 16 0,850 0,925 8.1 16 0,850 0,930 8.6 16 0,850 0,929 8.5 20 0,849 0,918 7.5 21 0,838 0,925 9.4 22 0,829 0,890 6.9 23 0,828 0,952 13.0 24 0,825 0,903 8.6 25 0,819 0,896 8.6 25 0,819 0,921 11.1 27 0,817 0,939 13.0 28 0,816 0,876 6.8 29 0,815 0,919 11.3 30 0,803 0,848 5.3 31 0,800 0,875 8.6 32 0,797 0,858 7.1 33 0,792 0,846 6.4 33 0,792 0,863 8.2 35 0,791 0,887 10.8 35 0,791 0,895 11.6 37 0,788 0,905 12.9 38 0,773 0,866 10.7 39 0,765 0,808 5.3 40 0,756 0,832 9.1 41 0,755 0,811 6.9 42 0,751 0,822 8.6 43 0,733 0,821 10.7 44 0,726 0,773 6.1 45 0,722 0,855 15.6 46 0,720 0,842 14.5 46 0,720 0,802 10.2 48 0,717 0,838 14.4 49 0,711 0,767 7.3 50 0,710 0,796 10.8 50 0,710 0,809 12.2 52 0,708 0,816 13.2 53 0,706 0,802 12.0 54 0,701 0,795 11.8 55 0,688 0,759 9.4 56 0,686 0,774 11.4 56 0,686 0,770 10.9 56 0,686 0,800 14.3 59 0,685 0,745 8.1 60 0,677 0,780 13.2 61 0,676 0,782 13.6 62 0,666 0,802 17.0 62 0,666 0,745 10.6 64 0,664 0,809 17.9 65 0,661 0,785 15.8 66 0,657 0,790 16.8 67 0,651 0,768 15.2 68 0,644 0,739 12.9 69 0,640 0,805 20.5 70 0,635 0,762 16.7 71 0,627 0,692 9.4 72 0,621 0,758 18.1 73 0,619 0,745 16.9 74 0,618 0,767 19.4 75 0,617 0,720 14.3 76 0,613 0,707 13.3 77 0,604 0,740 18.4 78 0,602 0,703 14.4 79 0,599 0,685 12.6 80 0,598 0,745 19.7 81 0,594 0,747 20.5 82 0,592 0,691 14.3 83 0,591 0,714 17.2 83 0,591 0,709 16.6 — Medie globală 0,590 0,732 19.4 85 0,589 0,752 21.7 86 0,588 0,731 19.6 87 0,585 0,705 17.0 88 0,584 0,715 18.3 89 0,582 0,717 18.8 90 0,576 0,754 23.6 91 0,574 0,699 17.9 92 0,559 0,715 21.8 93 0,554 0,706 21.5 93 0,554 0,686 19.2 95 0,549 0,692 20.7 96 0,548 0,675 18.8 97 0,541 0,641 15.6 98 0,535 0,683 21.7 99 0,532 0,730 27.1 100 0,519 0,731 29.0 101 0,516 0,624 17.3 101 0,516 0,667 22.6 103 0,504 0,683 26.2 104 0,503 0,661 23.9 104 0,503 0,618 18.6 106 0,479 0,593 19.2 106 0,479 0,621 22.9 108 0,475 0,633 25.0 109 0,471 0,666 29.3 109 0,471 0,713 33.9 111 0,460 0,627 26.6 112 0,459 0,607 24.4 113 0,458 0,632 27.5 113 0,458 0,593 22.8 115 0,449 0,602 25.4 116 0,440 0,607 27.5 117 0,432 0,571 24.3 118 0,426 0,575 25.9 119 0,424 0,597 29.0 120 0,418 0,549 23.9 121 0,407 0,586 30.5 122 0,402 0,615 34.6 122 0,402 0,534 24.7 124 0,397 0,558 28.9 125 0,396 0,525 24.6 126 0,393 0,576 31.8 127 0,390 0,565 31.0 128 0,389 0,556 30.0 129 0,380 0,544 30.1 130 0,377 0,512 26.4 131 0,372 0,514 27.6 131 0,372 0,539 31.0 133 0,367 0,501 26.7 134 0,363 0,498 27.1 135 0,358 0,550 34.9 136 0,354 0,511 30.7 137 0,348 0,500 30.4 138 0,341 0,479 28.8 138 0,341 0,535 36.3 140 0,336 0,508 33.9 141 0,334 0,525 36.4 142 0,330 0,481 31.4 143 0,327 0,535 38.9 144 0,315 0,449 29.8 145 0,310 0,558 44.4 146 0,309 0,477 35.2 147 0,307 0,455 32.5 148 0,306 0,483 36.6 149 0,302 0,426 29.1 150 0,300 0,446 32.7 151 0,299 0,465 35.7 152 0,292 0,400 27.0 153 0,291 0,428 32.0 154 0,251 0,394 36.3 155 0,245 0,385 36.4 156 0,240 0,404 40.6

Vezi și Lista țărilor după indicele dezvoltării umane Lista țărilor în funcție de indicele de dezvoltare umană ajustat după efectele climatice

Note

Referințe

Legături externe Human Development Reports

IDU Categorie:Dezvoltare economică Categorie:Dezvoltare umană