Scoția (în , pronunțat ; scris la fel în scots și pronunțat ; în , pronunțat ) este o țară ce face parte din Regatul Unit și acoperă treimea de nord a insulei Marea Britanie. Se învecinează cu Anglia la sud, și este înconjurată de Oceanul Atlantic, cu Marea Nordului la est și cu și Marea Irlandei la sud-vest. În plus față de partea de pe insula Marea Britanie, țara este formată din peste 790 de insule, între care și .
Regatul Scoției a apărut ca stat suveran independent în Evul Mediu Timpuriu și a continuat să existe până la 1707. Prin moștenire, în 1603, Iacob al VI-lea, regele Scoției, a devenit rege al Angliei și , formând astfel o . Ulterior, Scoția a intrat într-o cu Regatul Angliei la 1 mai 1707 pentru a crea noul Regat Unit al Marii Britanii. ( a fost convenit în 1706 și adoptat de către , adoptate de Parlamentele celor două regate, în ciuda opoziției și revoltelor anti-uniune din Edinburgh, Glasgow, și din alte părți.) Uniunea a creat și noul Parlament al Marii Britanii, care a înlocuit atât Parlamentul Scoției cât și Parlamentul Angliei. (În 1801, Marea Britanie în sine a intrat într-o uniune politică cu Regatul Irlandei pentru a crea Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei; a fuzionat cu cel al Marii Britanii pentru a forma Parlamentul Regatului Unit. De la crearea Statului Liber Irlandez în 1922, Regatul Unit cuprinde Marea Britanie și Irlanda de Nord).
În Scoția, monarhia Regatului Unit a continuat să utilizeze o varietate de stiluri, titluri și alte simboluri regale ale statalității specifice Regatului Scoției dinaintea uniunii. Sistemul juridic din Scoția a rămas, de asemenea, separat de față de cel din și față de cel din ; Scoția constituie o jurisdicție distinctă în dreptul public și în cel privat.Collier, J. G. (2001) Conflict of Laws (Third edition) (pdf) Cambridge University Press. Continuarea existenței instituțiilor juridice, educaționale, religioase și ale altora, distincte față de cele din restul Regatului Unit, au contribuit cu toate la continuarea culturii și identității naționale scoțiene după uniunea cu Anglia din 1707.Devine, T. M. (1999), The Scottish Nation 1700–2000, P.288–289, ISBN 0-14-023004-1 "created a new and powerful local state run by the Scottish bourgeoisie and reflecting their political and religious values.
Edinburgh, capitala țării și al doilea oraș ca mărime, a fost centrul din secolul al XVIII-lea, care a transformat Scoția într-una dintre puterile comerciale, intelectuale și industriale ale Europei. Glasgow, cel mai mare oraș din Scoția, era odinioară unul dintre cele mai de seamă orașe industriale din lume și acum se află în centrul conurbației. Alte mari zone urbane sunt Aberdeen și Dundee. Apele scoțiene constau dintr-un sector mare al Atlanticului de Nord și din Marea Nordului, care conține cele mai mari rezerve de petrol din Uniunea Europeană. Din această cauză, Aberdeen, al treilea oraș din Scoția, este supranumit „capitala petroliferă a Europei”.
În urma unui , în 1997, s-a reînființat un Parlament Scoțian, sub forma unui parlament unicameral , cu 129 de membri, având autoritate peste multe domenii ce țin de politica internă. Partidul Național Scoțian (SNP), care susține , a câștigat o majoritate absolută în alegerile legislative din 2011 și hotărât organizarea unui referendum pentru independență, care a avut loc la 18 septembrie 2014; o majoritate de 55% la 45% a respins independența cu o de 85%. După ce Partidul Conservator a câștigat o majoritate absolută în , a organizat un referendum privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană care a avut loc la 23 iunie 2016; în Scoția, o majoritate de 62% la 38% a respins retragerea din UE cu o prezență la vot de 67%, iar guvernul analizează reorganizarea referendumului pentru independență în 2018. Scoția este reprezentată în Parlamentul Regatului Unit de 59 de deputați și în Parlamentul European de 6 deputați. Scoția este, de asemenea, membră a și a .
Istorie
Etimologie Denumirea de "Scoția" vine de la , denumirea latină a . Cuvântul Scotia („Țara Gaelilor”) din latina târzie a fost inițial folosit cu referire la Irlanda. Cel târziu în secolul al XI-lea, denumirea de Scotia a fost folosită cu referire la teritoriul (locuit predominant de vorbitori de gaelică) scoțian de la nord de , alături de denumirile Albania sau Albany, ambele derivate din termenul gaelic Alba. Utilizarea cuvintelor din familia Scoția pentru a cuprinde tot ceea ce este astăzi Scoția, a devenit comună abia în .
Istoria timpurie Repetatele glaciațiuni care au acoperit întregul pământ al Scoției moderne, au distrus orice urme de locuire umană care ar fi putut exista înainte de perioada mezoliticului. Se crede că primele grupuri post-glaciale de vânători-culegători au ajuns în Scoția acum circa 12.800 de ani, când stratul de gheață s-a retras după .The earliest known evidence is a flint arrowhead from . Sites at dated to 8500 BC and near , from 7700 BC provide the earliest known evidence of human occupation in Scotland. miniatura|, o așezare neolitică, situată pe coasta de vest a . Grupurile de coloniști a început construirea primei permanente cunoscute case pe pământ Scoțian în jurul valorii de acum 9500 de ani, iar primele sate în jur de 6.000 de ani în urmă. Bine conservat sat din Skara Brae pe continent din Orkney datează din această perioadă. Neolitic locuire, de înmormântare și de ritual site-uri sunt deosebit de frecvente și bine conservate din Nordul Ostroavele și Insulele de Vest, în cazul în care o lipsă de copaci au dus la cele mai multe structuri fiind construit din piatră locală. Descoperirea în 2009 în Scoția a unui mormânt de 4000 de ani cu tezaur la , în apropiere de Perth, capitala unui regat al picților Britanie din secolele al VIII-lea-al IX-lea e.n., este unică în Marea Britanie. Acesta conține rămășițele unei căpetenii din Epoca Bronzului timpuriu așezate pe pietricele de cuarț alb și coajă de mesteacăn. De asemenea, s-a descoperit pentru prima dată că oamenii din Epoca Bronzului timpuriu puneau flori pe morminte.
Este posibil ca Scoția să fi făcut parte dintr-o cultură comercială maritimă din Epoca Bronzului Târziu, numită , care cuprindea formațiuni statale celtice din zonele care au devenit Anglia, Franța, Spania și Portugalia. În iarna anului 1850, o furtună puternică a lovit Scoția, cauzând pagube însemnate și peste 200 de morți. În Golful Skaill, furtuna a îndepărtat pământul de pe un knoll mare, neregulat, cunoscut sub numele de „Skerrabra”. Când furtuna s-a liniștit, localnici au găsit conturul unui sat, constând dintr-un număr mic de case fără acoperișuri. William Watt de Skaill, local, a început o campanie amatoricească de excavare a sitului, dar după descoperirea a patru case, lucrările au fost abandonate în 1868. Situl a rămas netulburat până în 1913, când în timpul unui singur week-end-ul a fost jefuit de un grup de oameni cu lopeți care a luat o cantitate necunoscută de artefacte. În 1924, o altă furtună a dărâmat o parte din una din case și s-a stabilit ca situl să fie asigurat și cercetat mai serios. Lucrările au fost încredințate profesorului de la Universitatea din Edinburgh, care a călătorit în Skara Brae pentru prima dată la mijlocul anului 1927.
Influența romană thumb|left|upright|Tăbliță găsită în , datată cca. 142 e.n. reprezentând un călăreț roman trecând peste picți. Astăzi la scrisă a Scoției a început cu sosirea Imperiului Roman în partea sudică și centrală a Marii Britanii, când romanii au ocupat ceea ce este acum Anglia și Țara Galilor, administrându-le sub o provincie numită Britannia. Au existat invazii și scurte ocupații romane ale sudului Scoției.
Conform istoricului roman Tacitus, caledonii „au recurs la rezistența armată pe scară mare”, atacând castrele romane și ducând lupte sporadice cu legiunile. Într-un atac-surpriză nocturn, caledonii erau aproape să distrugă în întregime , până când aceasta a fost salvată de către cavaleria lui Agricola.
În anii 83-84 e.n., generalul i-a învins pe caledoni în bătălia de la Mons Graupius. Tacitus scria că, înainte de luptă, conducătorul caledonilor, Calgacus, a ținut un vibrant discurs în care a spus despre poporul său că este „ultimul liber” și i-a acuzat pe romani că „prefac lumea într-un pustiu și numesc pustiul «pace»” (traducere liberă). După victoria romanilor, au fost înființate pentru scurt timp castre romane de-a lungul aproape de (numai , în apropiere de Inverness, este cunoscut a fi fost construit dincolo de acea linie). După trei ani de lupte, armatele romane s-au retras în .Hanson, William S. The Roman Presence: Brief Interludes, in Edwards, Kevin J. & Ralston, Ian B.M. (Eds) (2003).
Romanii au ridicat zidul lui Hadrian pentru a controla triburile de pe ambele părți ale acestuia. Astfel, a devenit granița de nord a Imperiului Roman; deși armata a apărat și zidul lui Antoninus, aflat mai la nord, în , timp de două scurte perioade – ultima în timpul domniei împăratului Septimius Severus între 208 și 210.Robertson, Anne S. (1960).
Ocupația militară romană a unei părți semnificative a ceea ce este acum nordul Scoției a durat doar aproximativ 40 de ani; deși influența lor în partea de sud a țării, ocupate de triburile britone, cum ar fi și , ar fi fost încă considerabilă între secolele I și al V-lea. Termenul galez termen Hen Ogledd („Vechiul Nord”) este folosit de istorici pentru a descrie ceea ce este acum nordul Angliei și sudul Scoției în timpul locuirii sale de popoare vorbitoare de limbi britonice în jurul anilor 500 până la 800. Conform scrierilor din secolele al IX-lea și al X-lea, regatul Dál Riata a fost întemeiat în secolul al VI-lea în vestul Scoției."Dalriada: The Land of the First Scots". "Scot (ancient people)". Punctul de vedere „tradițional” este că acesta a fost întemeiat de coloniști din Irlanda care au adus cu ei cultura și limba gaelică. Cu toate acestea, unii arheologi au contrazis acest punct de vedere, declarând că nu există dovezi arheologice sau toponimice ale unei migrări sau a unei cuceriri de către un mic grup de elite.Campbell, Ewan. (2001).
Evul Mediu thumb|right|upright|Piatra pictă de clasă I de la Aberlemno, cunoscută sub numele de Aberlemno 1 sau Piatra Șarpe. Regatul Picților (cu centrul în în secolul al VI-lea) a fost statul care în cele din urmă a devenit cunoscut sub numele de „Alba” sau „Scoția”. Dezvoltarea „Picției”, conform modelului istoric dezvoltat de , a fost un răspuns natural la imperialismul roman.Peter Heather, "State Formation in Europe in the First Millennium A.D.", in Barbara Crawford (ed. Un alt punct de vedere pune accentul pe bătălia de Dun Nechtain, și pe domnia lui Bridei m. Beli (671-693), cu o altă perioadă de consolidare în timpul domniei lui Óengus mac Fergusa (732-761).For instance, , "The Verturian Hegemony: a mirror in the North", in M. P. Brown & C. A. Farr, (eds.
Regatul Picților așa cum se prezenta el la începutul secolului al VIII-lea, când scria Bede, era în mare parte aceleași ca și regatul Scoției în timpul domniei lui Alexandru I (1107-1124). Cu toate acestea, până în secolul al zecelea, regatul pict a fost dominat de ceea ce se poate identifica drept cultură gaelică, și își dezvoltase o legendă tradițională, a unei cuceriri irlandeze în jurul strămoșului dinastiei regale contemporane, Cináed mac Ailpín (Kenneth MacAlpin).
De la o bază teritorială din estul Scoției, la nord de râul Forth și la sud de râul Oykel, regatul a cucerit ținuturile situate la nord și sud. Prin secolul al XII-lea, regii din Alba și-au adăugat la teritorii și zonele anglofone din sud-est și au dobândit suzeranitate asupra teritoriilor Galloway (vorbitor de gaelică) și Caithness (vorbitor de nordică). La sfârșitul secolului al XIII-lea, regatul ajunsese aproximativ la frontierele sale moderne. Cu toate acestea, schimbările din procesele culturale și economice apărute începând cu secolul al XII-lea au făcut ca Scoția să arate foarte diferit în Evul Mediu târziu.