Thomas Clayton Wolfe () a fost un romancier american de la începutul secolului al XX-lea.Reeves, Paschal (1974). Thomas Wolfe, The Critical Reception. Ayer Publishing. p. xvii
Wolfe a scris patru romane ample, precum și multe povestiri, piese de teatru și nuvele. Este cunoscut pentru felul unic în care a combinat proza extrem de originală, poetică, rapsodică și impresionistă cu scrierea autobiografică. Cărțile sale, scrise și publicate în perioada 1920-1940, reflectă în mod viu cultura americană și obiceiurile acelei perioade, filtrate prin perspectiva sensibilă, sofisticată și hiper-analitică a lui Wolfe.
După moartea lui Wolfe, autorul contemporan William Faulkner a spus că Wolfe se poate să fi fost cel mai mare talent al generației lor deoarece a țintit mai sus decât orice alt scriitor. Stilul lui Wolfe l-a influențat pe Jack Kerouac, scriitor reprezentativ din Generația Beat, precum și pe Ray Bradbury și Philip Roth. Wolfe rămâne un scriitor important în literatura americană modernă, fiind unul dintre primii maeștri ai romanului autobiografic și este considerat cel mai faimos scriitor din Carolina de Nord.
Familie Wolfe s-a născut în Asheville, Carolina de Nord, cel mai mic dintre cei opt copii ai lui William Oliver Wolfe (1851–1922) și Julia Elizabeth Westall (1860–1945). Șase dintre copii au trăit până la maturitate. Tatăl său, un talentat sculptor în piatră, conducea o afacere cu monumente funerare.
Pentru a atrage clienții, acesta a pus un înger la fereastră. Thomas Wolfe „a descris îngerul foarte amănunțit” într-o povestire și în Privește, înger, către casă/Look Homeword, Angel. Îngerul a fost vândut și, deși a existat o controversă privind locul unde a ajuns îngerul autentic, locația „îngerului Thomas Wolfe” a fost stabilită în 1949 ca fiind Cimitirul Oakdale din Hendersonville, Carolina de Nord.
Mama lui Wolfe a primit chiriași și a dezvoltat o afacere cu proprietăți imobiliare. În 1904, ea a deschis o pensiune în Saint Louis, Missouri, cu ocazia Târgului Mondial. În timp ce familia se afla în St. Louis, fratele lui Wolfe, în vârstă de 12 ani, Grover, a murit de febră tifoidă. stanga|miniatura| Casa lui Thomas Wolfe, strada Spruce nr. 48 din Asheville În 1906, Julia Wolfe a cumpărat o pensiune numită „Old Kentucky Home” pe strada Spruce nr. 48 din Asheville, unde s-a mutat împreună cu fiul ei cel mic, în timp ce restul familiei a rămas la reședința din strada Woodfin. Wolfe a locuit în pensiunea de pe strada Spruce până când a mers la facultate în 1916. Locuința a devenit ulterior Casa memorială Thomas Wolfe. Wolfe a fost foarte apropiat de fratele său, Ben, a cărui moarte timpurie la vârsta de 26 de ani este relatată în Privește, înger, către casă. Julia Wolfe a cumpărat și vândut multe proprietăți, devenind în cele din urmă un agent imobiliar de succes.
Wolfe a început studiile la University of North Carolina at Chapel Hill (UNC) la 15 ani. Membru al Societății Dialectice și al frăției Pi Kappa Phi, el a prezis că portretul său va atârna într-o zi în New West, lângă cel al celebrului guvernator al Carolinei de Nord, Zebulon Vance, ceea ce s-a și întâmplat. Aspirând să devină dramaturg, în 1919 Wolfe s-a înscris la un curs de dramaturgie. Piesa sa într-un singur act, The Return of Buck Gavin, a fost interpretată de nou formata trupă Carolina Playmakers, ce avea să fie compusă apoi din colegii de la clasa de dramaturgie a lui Frederick Koch, cu Wolfe în rolul principal. A editat ziarul studențesc al UNC The Daily Tar Heel și a câștigat Worth Prize pentru Filosofie pentru un eseu intitulat „The Crisis in Industry”. O altă piesă scrisă de Wolfe, The Third Night, a fost interpretată de Playmakers în decembrie 1919. Wolfe a fost inclus în societatea de onoare Golden Fleece (Lână de Aur).
Wolfe a absolvit UNC cu o licență în arte în iunie 1920, iar în septembrie a intrat la Universitatea Harvard, unde a studiat dramaturgia la clasa lui George Pierce Baker. Două versiuni ale piesei sale The Mountains au fost interpretate de trupa Baker's 47 Workshop în 1921.
În 1922, Wolfe a absolvit cursurile de masterat la Harvard. Tatăl său a murit în Asheville în luna iunie a aceluiași an. Wolfe a studiat încă un an cu Baker, iar 47 Workshop a pus în scenă Welcome to Our City, piesa sa în zece scene, în mai 1923.
Wolfe a vizitat din nou New York City în noiembrie 1923 și a solicitat fonduri pentru UNC, în timp ce încerca să-și vândă piesele pe Broadway. În februarie 1924, a început să predea limba engleză la Universitatea din New York (NYU), timp de aproape șapte ani.
Carieră În trei ani, Wolfe nu a reușit să vândă niciuna dintre piesele sale din cauza întinderii lor prea mari. Piesa Welcome to Our City a fost la un pas de a fi produsă de Theatre Guild, însă, în cele din urmă, a fost respinsă, iar Wolfe și-a dat seama că stilul lui e mai potrivit pentru ficțiune decât pentru scenă. În octombrie 1924 a pornit spre Europa, unde a continuat să scrie. Din Anglia a călătorit în Franța, Italia și apoi Elveția.
La întoarcere, în 1925, a cunoscut-o pe Aline Bernstein (1880–1955), scenograf la Theatre Guild. Era cu douăzeci de ani mai mare decât el, fusese căsătorită cu un agent de bursă de succes cu care a avut doi copii. În octombrie 1925, ea și Wolfe au început o relație care a durat timp de cinci ani. Aventura lor a fost tulbure și uneori combativă, însă ea a exercitat o influență puternică asupra lui, încurajându-l, inclusiv financiar.
Wolfe s-a întors în Europa în vara anului 1926 și a început să scrie prima versiune a unui roman autobiografic intitulat O Lost. Narațiunea, care a evoluat în Privește, înger, către casă, a ficționalizat experiențele sale timpurii din Asheville și a realizat o cronică a familiei, prietenilor și chiriașilor din locuința mamei sale de pe Spruce Street. În carte, el a redenumit orașul Altamont și a numit pensiunea „Dixieland”. Numele familiei sale a devenit Gant, iar Wolfe s-a numit Eugene, tatăl său Oliver și mama sa Eliza. Manuscrisul original O Lost avea peste 1.100 de pagini (333.000 de cuvinte) și un stil considerabil mai experimental decât versiunea finală a Privește, înger, către casă. A fost trimis la editura Scribner's, unde editarea a fost realizată de Maxwell Perkins, cel mai proeminent editor de carte al vremii, care a lucrat și cu Ernest Hemingway și F. Scott Fitzgerald. A scurtat cartea pentru a se concentra mai mult pe personajul lui Eugene, un înlocuitor al lui Wolfe. Deși inițial Wolfe i-a fost recunoscător lui Perkins pentru editarea realizată, mai târziu a avut unele reticențe. S-a spus la un moment dat că Wolfe a găsit o figură paternă în Perkins, iar Perkins, care avea cinci fiice, a găsit în Wolfe un fel de fiu adoptiv.
Romanul, care fusese dedicat lui Bernstein, a fost publicat cu 11 zile înainte de Crahul bursier din 1929.Reeves, Paschal (1974). Thomas Wolfe, The Critical Reception. Ayer Publishing. p. xixCurând după aceea, Wolfe s-a întors în Europa și a încheiat relația cu Bernstein. Romanul a făcut furori în Asheville, cu cele peste 200 de personaje locale vag deghizate. Wolfe a ales să stea departe de Asheville opt ani din cauza tumultului stârnit; a călătorit în Europa timp de un an cu o bursă Guggenheim.Reeves, Paschal (1974). Thomas Wolfe, The Critical Reception. Ayer Publishing. p. xxiiPrivește, înger, către casă, a fost un bestseller în Regatul Unit și Germania. Unii membri ai familiei lui Wolfe au fost deranjați de portretizarea lor în carte, dar sora lui, Mabel, i-a mărturisit într-o scrisoare că e sigură că a avut cele mai bune intenții.
După încă patru ani în care a scris în Brooklyn, cel de-al doilea roman pe care Wolfe l-a prezentat la Scribner's a fost The October Fair, o epopee în mai multe volume de aproximativ lungimea romanului lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut. După ce a luat în considerare posibilitățile comerciale de publicare integrală a cărții, Perkins a optat să o scurteze semnificativ și să creeze un singur volum. Intitulat Of Time and the River, a avut mai mult succes comercial decât Privește, înger, către casă. În mod ironic, de data aceasta cetățenii din Asheville au fost mai supărați pentru că nu fuseseră incluși în narațiune. Personajul Esther Jack s-a bazat pe Bernstein. În 1934, Maxim Lieber a devenit agentul său literar.
Wolfe a fost convins de editorul Edward Aswell să plece de la Scribner's și să semneze cu Harper & Brothers. Potrivit unor relatări, Wolfe a încetat colaborarea cu Scribner's din cauza editării severe a lucrărilor sale de către Perkins. Alții au luat în calcul resentimentele sale tot mai mari cauzate de faptul că mulți oameni au atribuit succesul romanelor lui Wolfe editorului său, Perkins. În 1936, Bernard DeVoto, în Povestea unui roman din Saturday Review, a scris că Privește, înger, către casă a fost „bucățit, modelat și comprimat în ceva asemănător unui roman de către domnul Perkins și linia de asamblare de la Scribners”.David Donald, Look Homeward (1987), 376-7Roberts, Terry (2000). „Resurrecting Thomas Wolfe”. Southern Literary Journal. 33 (1): 27–41.
Wolfe a petrecut mult timp în Europa și a fost foarte popular și apreciat în Germania, unde și-a făcut mulți prieteni. Cu toate acestea, în 1936 a asistat la incidente de discriminare împotriva evreilor, care l-au deranjat și i-au schimbat părerea cu privire la evenimentele politice din țară. S-a întors în America și a publicat o poveste bazată pe observațiile sale („I Have a Thing to Tell You”) în The New Republic. După publicarea acesteia, cărțile lui Wolfe au fost interzise de guvernul german și i s-a interzis să călătorească acolo.
În 1937, a fost publicată „Chickamauga”, o povestire amplasată în timpul bătăliei cu același nume din războiul civil american. Wolfe s-a întors în Asheville la începutul anului 1937, pentru prima dată de la publicarea primei sale cărți.
Moarte În 1938, după ce a trimis un manuscris cu peste un milion de cuvinte noului său editor, Edward Aswell, Wolfe a părăsit New York pentru un turneu în vestul Statelor Unite. Pe drum, s-a oprit la Universitatea Purdue și a ținut o prelegere intitulată „Writing and Living”, apoi a petrecut două săptămâni călătorind prin 11 parcuri naționale din Vest, singura parte a țării pe care nu o vizitase niciodată. Wolfe i-a scris lui Aswell că, dacă înainte scrierile sale erau concentrate asupra familiei sale, de acum avea să adopte o perspectivă mai globală. În iulie, s-a îmbolnăvit de pneumonie în timp ce vizita Seattle și a stat trei săptămâni internat în spital. Sora lui, Mabel, și-a închis pensiunea din Washington, D.C. și a venit în Seattle să aibă grijă de el. Au apărut complicații, iar Wolfe a fost în cele din urmă diagnosticat cu tuberculoză miliară.
Pe 6 septembrie, a fost trimis la Spitalul Johns Hopkins din Baltimore pentru a fi tratat de Walter Dandy, cel mai faimos neurochirurg din țară, dar după operație s-a constatat că boala îi invadase toată partea dreaptă a creierului. Nu și-a mai recăpătat cunoștința și a murit cu 18 zile înainte de a împlini 38 de ani.
Pe patul de moarte, cu puțin timp înainte de a intra în comă, Wolfe i-a scris o scrisoare lui Perkins, în care a recunoscut că Perkins l-a ajutat foarte mult și a contribuit la creația lui literară.
Wolfe a fost înmormântat în cimitirul Riverside din Asheville, Carolina de Nord, alături de părinții și frații săi.