Abwoi (în Tyap („adecvat „Mabatado”): . Ortografie: Obwoi; (Gworok): ; Jju: ; Hyam: ; Kyoli: ;Isichei, p. 50. Nghan: ; Hausa: ) este o instituție religioasă tradițională africană care a funcționat mai mult ca un cult al spiritelor ancestrale masculine privite ca fantome sau reîncarnări ale morților, ale căror forme fizice au rămas invizibile și doar vocile lor se auzeau. Această credință își are originea în platoul central nigerian și la popoarele Nenzit, cum ar fi , Atyap, , Bakulu, Batinor, Ham, și altele.

Adepților li se cerea să participe la ritualuri frecvente de-a lungul anului și la un cult comun general o dată pe an, în timpul căruia oracolele vorbeau despre probleme importante referitoare la comunitate.

Origine Întrucât, potrivit surselor, nu există o tradiție unificatoare privind originea acestei religii, Abwoi este considerată a fi o religie din timpuri străvechi.

Nenzit

Atyap Populația Atyap („Mabatado”) păstrează credința conform căreia oamenii din clanul Aku, considerați primii locuitori ai acelui ținut și care s-au ivit din pământ la sosirea vânătorilor Atyap, au fost cei care au inițiat Abwoi în rândul sub-grupului Atyap (Nenzit), unele dintre tipurile ulterioare de Abwoi fiind de origine Atsam și Agworok.

Atuk (martie 2008: 30–33) a observat că ideea religiei Atyap (cultul Abwoi) a fost introdusă de către tribul Anghan, prin intermediul povestirii orale a unui intervievat, Atyoli Abwui Kato, care spunea că:Atuk susține că această informație este corectă, deoarece a fost găsită genealogia femeii respective, dovada faptului că Tokan Bukhwu a fost primul preot sau , urmat de Baghai Tokan.„Pre-historic and primitive religion of mankind”. Atyap in Diaspora Magazine, martie 2008, pp. 30–33.

Bajju Una dintre narațiunile tradiționale din zona Bajju istorisește că Abwoi a venit din satul Tsoriyang din clanul Bayinhwan, la opt mile distanță de Zonkwa. Potrivit altei narațiuni, un bărbat pe nume Tawai l-a adus din ținutul numit Irigwe, iar o a treia versiune susține că ar fi de origine Ham.

Gwong Populația Gwong susține că acest cult a început într-un sat numit Agabi, destul de recent, probabil în secolul al XIX-lea.Temple, O. (1965) . Temple, C. L., ed. Notes on the Tribes, Provinces, Emirates and States of the Northern Provinces of Nigeria. p. 182

Alte versiuni Gunn (1956:79) a sugerat o origine Gbagyi pentru existența cultului în zona Kaduna de Sud, pe baza „dovezilor lingvistice”, în care a demonstrat că în limba Gbagyi cuvântul folosit pentru „calabash” sau „tărtăcuță” este „obwe”/„obvwe”.Gunn p. 79 n 32 Cu toate acestea, Isichei (1988:46) este de altă părere și afirmă că nu a existat nicio mențiune a vreunui cult numit „Abvwoi” (sau „Abwoi”) din surse orale disponibile despre Gbagyi. Alternativ, Gunn a sugerat că acest cult a fost „împrumutat” de la Adara prin intermediul populației Bakulu.Isichei p. 46

Practici În practica antică, femeilor le era interzis să intre în altar sau să danseze în timpul ceremoniilor organizate de Abwoi. A fost o practică destinată exclusiv bărbaților, numai bărbații erau acceptați și toți bărbații adulți din fiecare sat aparțineau lojei locale Abwoi după ritualul de inițiere.

În zona Atyap („Mabatado”), membrii Abwoi organizau o serie de festivități, însă cel mai grandios era festivalul Ayet sau festivalul tradițional de Anul Nou Atyap. În perioada Ayet, niciun bărbat sau femeie nu trebuia să bată vreun copil. Orice infractor era obligat să plătească o amendă de două capre. Decesele, nunțile și bătăile în timpul nopții au fost, de asemenea, privite ca fiind de rău augur în această perioadă, iar femeile care loveau pe timp de noapte au fost acuzate de Abwoi că lovesc în capul copiilor lor și au fost amendate.

În timpul unei adunări ceremoniale anuale, care de obicei dura o săptămână, o întreagă comunitate aducea ofrande de sau în limba Jju (bere), cwan (susan), zón sau bvon în limba Jju (capre), nywán (păsări) și (o delicatesă semi-lichidă făcută din boabe de porumb zdrobite și legume), pentru (Gworok: ; Jju: ; în română: altarul Abwoi). Altarul era suficient de încăpător pentru a găzdui 40 de persoane deodată. În mod tradițional, era construit circular, spre deosebire de casele normale, care aveau formă ovală. Altarul adăpostea și accesorile necesare pentru practicile Abwoi.Isichei p. 47

După aducerea ofrandelor, Agwam Abwoi (preotul principal) sorbea din berea din (un pocal mic) și le cerea străbunilor să aducă un an agricol sau un sezon roditor. De regulă, bărbații inițiați mai în vârstă intrau în altar, în timp ce bărbații mai tineri și femeile rămâneau în umbra unui copac mare, pe măsură ce se desfășura ceremonia. La fel ca în momentul în care începe dansul, vocile puternic rezonante ale membrilor Abwoi se auzeau de pe acoperișul altarului ascuns prin utilizarea unei tărtăcuțe mari cu două capete, acoperită cu o capsulă din ouă de păianjen.

Inițiere Nu se cunoaște cu exactitate vârsta de inițiere, însă vârsta medie era de aproximativ 10 ani.Isichei (1988) p. 46 În rândul populației Fantswam, copiii băieți erau aduși în altarul Abwoi la o vârstă fragedă, cuprinsă între patru și opt ani.

Băieții erau ținuți acolo cinci zile și preveniți să asculte de părinții lor, să se supună statului de drept și să păstreze secretele cultului, fiind avertizați de consecințele dezvăluirii acelor secrete. În plus, nu aveau voie să părăsească altarul; în altar le erau puse la dispoziție alimente, apă, precum și cele necesare pentru toaleta zilnică. Băieții erau bătuți serios în această perioadă și avertizați că dacă vreunul dintre ei dezvăluie femeilor secretele cultului, acestea aveau să fie ucise și cadavrele lor târâte în pădure.

După aceea, urma o scurtă ceremonie când erau duși la un râu pentru un fel de botez, cu capetele mânjite cu (ulei de mahon). Ulterior, erau redați mamelor lor la altar, care îi întâmpinau și îi curățau, deoarece se pretindea că au fost mâncați și vomitați de către Abwoi. Tot satul le organiza apoi un mare ospăț.Meek, Charles K. (1931). Tribal Studies in Northern Nigeria. II. Londra: Kegan Paul, Trench, Trubner and Co. p. 67

Semnificația inițierii Inițierea prin „înghițire și vărsături” semnifica transformarea în bărbați a copiilor de sex masculin, introducându-i în cult și, de asemenea, le amintea de consecințele dezvăluirii secretului comun. Atuk notează în această privință:

Consecințele ale dezvăluirii secretelor Abwoi Dacă vreunul dintre băieții inițiați ar fi dezvăluit adevărul despre cultul Abwoi ar fi fost dus înapoi în altar și judecat. În caz că era găsit vinovat, tatăl său trebuia să-i frece trupul cu cenușă (simbolizând doliul). Apoi, acel copil era tras în țeapă (o formă de execuție folosită de Abwoi) și toți inițiații începeau să cânte și să danseze în jurul lui pentru a-i asurzi urletele. Femeilor li se spunea că băiatul a fost „înghițit” de Abwoi.

Secretul Abwoi Secretul comun al cultului Abwoi în rândul sub-grupurilor Nenzit (Atyap, Bajju, Agworok) a fost deghizarea vocii Abwoi prin utilizarea unui mecanism care o făcea să sune ca vocea spiritului unui strămoș mort. Dispozitivul era fabricat din tărtăcuța unui copac (oncoba spinosa; Hausa: Kukan ciki), prin scoaterea semințelor și realizarea a două găuri în părțile sale opuse. O parte a tărtăcuței era apoi conectată la o tulpină de bambus, iar cealaltă parte era înfundată cu pânzele unui păianjen pentru a obține un efect sonor deosebit. Vocile deghizate proveneau atât de la principalul vorbitor Abwoi, cât și de la alții din altar.Isichei p. 46-47

Tipuri și ierarhii în comunitatea Abwoi

Tipuri Au existat mai multe tipuri de Abwoi, fiecare cu îndatoririle sale specifice. Acestea includ:

Li̠m (Jju: Zabyya̠; varianta de ortografie: Zabieh): Cel mai de temut și terifiant dintre toți Abwoi. Era responsabil de „înghițitul” și „vomitatul” copiilor în timpul și după ceremonia de inițiere. Strigătul său făcea pământul să se cutremure. Avea o statură gigantică. A̠bansop sau Bansop; variantă de ortografie: Bansip (Jju: Aninyet; variantă de denumire: Daniet): Acesta avea, de asemenea, un aspect ɡigantic și arăta ca o pădure deoarece era acoperit din cap până în picioare cu frunze. De obicei, se afla în preajma pădurilor. Era făcut dintr-un cadru de bambus acoperit cu frunze și umbla noaptea.Isichei p. 48 Mapyia̠ (variante de ortografie: Mapio, Mapie, Mupie): Uneori, aceasta a fost considerată A̠yang A̠bwoi (mama A̠bwoi). Apărea noaptea și plângea ca să-i sperie pe oamenii răuvoitori, în special pe hoți. Se întâlnea mai ales în jurul pâraielor și era considerat un Abwoi de sex masculin care producea un sunet feminin prin bocete. A̠bwoi A̠gwoot: S-a spus că ar fi fost importat de la Gworok (H. Kagoro). Datoria sa era în principal să vegheze asupra tuturor scenariilor de furt din fermele de porumb. Femeile nu erau implicate în această practică Abwoi, cu excepția bărbaților care se ocupau de inițiere. Dankwari (Jju: Dankpari; varianta de ortografie: Dangpari): Acest Abwoi era practicat mai ales noaptea și implica două sau mai multe persoane, împrăștiate în zonă. Când unul dintre ei (femela) producea un sunet în mod repetat, celălalt (masculul) răspundea cu o voce răgușită, ca un bâzâit.Ninyio, Yakubu Samuel (2008). Pre-colonial History of Atyab (Kataf). Jos: Yabyanɡs Publishers. pp. 28–29 De obicei, se auzea după recoltare. A̠kursak (Jju: A̠kusak ): Kursak era un emisar al Abwoi. Inițial, costumul lui era făcut numai din ierburi, apoi din frunze și mai recent din rafie. Creasta Kursak-ului Atyap era mai elaborată decât creasta Kusak-ului Bajju, însă în rest nu erau mari diferențe.Isichei p. 49 Alewa: Aceasta era o versiune de Kursak întâlnită printre Agworok, care și vorbea, spre deosebire de celălalt Kursak care era mut. Apărea de obicei la festivaluri, la moartea bătrânilor și în timpul epidemilor. Mbwoi (varianta de ortografie: Mboi, Mbue): Acesta era un spirit mascat vizibil introdus în Gworok (Kagoro) în 1930 de către Ankwai, ca răspuns la răutatea conducătorului suprem de atunci, Mugunta Atin. A fost interzis în 1933 de către guvernul colonial britanic din cauza tendințelor sale violente.Isichei p. 52

Ierarhie În vârful ierarhiei se afla preotul principal al cultului A̠bwoi, cunoscut sub numele de (H. ), urmat de (soția lui Abwoi) care era (H. ), a cărei sarcină era interpretarea mesajelor lui A̠bwoi.

În continuare, erau (copiii din altarul lui A̠bwoi), cu vârste cuprinse între 10 și 25, a căror principală sarcină era să răspundă cântecului lui A̠bwoi.

Apoi urma biroul lui (H. ; în română: liderul femeilor Abwoi).

De asemenea, mai erau și , organizatorii diferitelor sărbători A̠bwoi, cei care supravegheau prepararea obligatorie a berii sau (bere/lichior) de către femei.

Akursak (Abwoi mai mic) Apariția lui Abwoi mai mic, numit în Tyap sau în Jju, reprezenta un fel de „veste bună” pentru femei, cărora li se permitea pentru prima dată să intre în altar cu bărbații. Kursak se pare că a fost introdus în Atyapland de către oamenii Batinor (Koro). De regulă, era o persoană mascată (mascaradă), care dansa spre încântarea privitorilor, îmbrăcată în culori frumos alese și țesute în așa fel încât să existe câteva aerisiri, dar fără a se vedea pielea. Odată cu apariția acestui Kursak, femeile au început să compună cântece care să se potrivească cu pașii săi de dans. Kursak nu dansează singur, ci numai cu o fată (nu o femeie). Alături de el se află mereu „asistentul său personal”, care îi pulverizează continuu băuturi alcoolice, despre care se spune că îl împrospătează, având în vedere că ținuta lui nu are suficiente spații aerisite care ar fi permis respirația ușoară, potrivit lui Atyoli Nanam Kuje, una dintre persoanele intervievate de la Atuk.

Reguli