Nicolae Moromete (cunoscut și ca „Maromet”) () a fost un ofițer cu gradul de locotenent-colonel încadrat în structurile Ministerului de Interne din România, care, a îndeplinit în România comunistă în intervalul 1947-1959 în mod succesiv funcția de prim gardian, comandat de gardă, comandat de penitenciar la Jilava, Caransebeș, Galați, Chilia Veche și locțiitor de comandant pentru pază și regim la Văcărești.

A fost unul dintre cei mai sălbatici și mai violenți comandanți de penitenciar din regimul comunist, intrând astfel în memoria deținuților politici sub numele de „Maromet”. Nu a fost judecat vreodată, pentru tratamentele inumane aplicate deținuților și pentru crimele de care s-a făcut responsabil. I-a revenit însă, datorită cruzimii sale, „onoarea” de a fi imortalizat în versurile folclorului de pușcărie, respectiv în versurile cântecului „La Chilia-n port”.

Context Penitenciarele comuniste au avut un rol de pedeapsă și de intimidare, prin etalarea forței noului regim politic care se instaurase. Mai mult, creându-se condiții de detenție care au avut ca scop „îmblânzirea” deținuților, s-a urmărit suprimarea opozanților și transformarea deținuților în indivizi obedienți, care erau, în mod facil, manipulabili și controlabili.Închisorile comuniste din România, Doroftei, 2018, p. 167

Cu începere din anul 1949, Partidul Comunist a trasat ca sarcină angajaților regimului concentraționar din țară, transformarea acestuia într-unul deosebit de dur, astfel că drepturile prevăzute de regulament le-au fost interzise deținuților politici. În consecință, aceștia au fost privați de dreptul de a primi pachet o dată la trei luni, de cel de a putea beneficia de două ori pe an de vorbitor cu familia, precum și de dreptul la corespondență. De asemenea, la sfârșitul anilor 1940, au fost folosite în toate penitenciarele din România ca și mijloace de imprimare a disciplinei în rândul deținuților, bătaia și tortura.Lăcătușu, Dumitru; Scurt istoric al Fortului 13 Jilava; anp.gov.ro; preluat din Muraru, Andrei (coordonator) & Mareș, Clara & Lăcătușu, Dumitru & Roman, Cristina & Stan, Marius & Petre, Constantin & Cucerai, Sorin & Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România; Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967); Iași; Editura Polirom; 2008; ISBN 978-973-46-0893-5; accesat la 11 noiembrie 2023

Pe lângă aplicarea pedepselor abuzive și utilizarea torturii fizice și morale, deținuții au fost alimentați insuficient, li s-a refuzat de cele mai multe ori asistența medicală și tratamentele medicamentoase și au fost înghesuiți în celule în număr dublu sau triplu față de efectivul prevăzut, lipsindu-le condițiile de igienă și de aerisire. Hainele, lenjeria de corp și și de pat erau murdare și rupte, iar în incinte era permanent frig în timpul iernii și o căldură sufocantă în timpul verii. Mijloacele de informare au fost oprite, dialogul cu ceilalți deținuți a fost interzis și deținuții au fost supuși la munci grele. S-a apelat la turnători și nivelul de stres a crescut prin intermediul supraveghererii prin vizetă. De asemene, cu scopul scăderii rezistenței fizice și intelectuale, li s-au introdus uneori deținuților în mâncare somnifere.

Este de menționat suplimentar, de asemenea, că în România în mod deosebit față de sistemul sovietic de detenție, administratorul unei închisori avea puteri discreționare, care, depășeau cu mult limitele regulamentului.Olteanu, Antoaneta; Sovietland: tara gulagului; Cetatea de Scaun; Târgoviște;2019; ISBN 978-606-537-474-4; p. 484; accesat la 12 noimebrie 2023

Regimul penitenciar din România epocii comuniste a fost împărțit de cercetători în trei perioade, care, au depins de contextul politic extern și intern:Închisorile comuniste din România, Doroftei, 2018, p. 166 perioada 1949-1953 este cunoscută drept una de paroxism a terorii, fiind sursă a celor mai multe victime și fiind caracterizată de folosirea celor mai inumane mijloace. perioada 1954-1956 a fost una de așa-zisă relaxare, anul 1955 (al ) fiind cel de maxim al scăderii represiunii politice. din toamna anului 1956 s-a trecut treptat la a doua perioadă de maximă teroare, care, s-a derulat în intervalul 1958-1962.

Biografie Primii ani Provenit dintr-o familie numeroasă a unor țărani săraci, Moromete s-a născut la data de 13 mai 1912 ca fiind cel mai mic dintre cei cinci copii supreviețuitori ai cuplului respectiv, în satul Valea UngureniJustificările și biografia unui „torționar”..., Lungu, 2017, p. 116 (Plasa Oltul,Lahovari, George Ioan & Brătianu, Constantin I. & Tocilescu, Grigore; Marele Dicționar Geografic al României, Volumul V; Stabilimentul Grafic J. V. Socecŭ; București; 1902; p. 719; accesat la 11 noiembrie 2023 județul Argeș), azi Satul Ungureni din comuna Topana, județul Olt.Ambii săi părinți au murit pe când copilul avea patru ani, tatăl ca soldat în Marele Război și mama la puțin timp, ulterior.

Viitorul ofițer a trebuit să crească pe lângă frații mai mari, iar în 1924 a absolvit cinci clase de școală elementară, fiind descris de către cei care l-au cunoscut ca un elev slab spre mediocru, dar care căuta compania colegilor care erau mai inteligenți și aveau o oarecare stare materială. În propria autobiografie a afirmat că era singurul din cei cinci frați care știa carte (respectiv să citească și să scrie).

În anul 1929 a părăsit pentru un an comuna în care se născuse, devenind copil de trupă pe lângă Regimentul 6 Artilerie Pitești, iar în perioada 1934-1936 a fost încorporat în Batalionul 11 Transmisiuni București. Ulterior a rămas în București, mai întâi ca șomer 2-3 luni și apoi angajat ca la Uzinele Comunale București în Sectorul II – Negru. În 1937 și-a pierdut locul de muncă în urma unei altercații cu un alt angajat al primăriei, pentru ca în același an să se angjeze după câteva luni ca măturător, la primăria Sectorului III – Albastru. Din 1939Justificările și biografia unui „torționar”..., Lungu, 2017, p. 117 a lucrat ca om de serviciu Biografia unui torționar:..., Redacția, 2017, p. 50 la primăria Sectorului I – Galben.

A ocupat funcția respectivă până în anul 1941, an în care a fost mobilizat și trimis pe Frontul de Est în cadrul Batalionului 11 Transmisiuni, unde a deservit centrala telefonică. A ajuns cu unitatea sa la Odesa, în Crimeea și la Cotul Donului și în timpul campaniei din Est a fost decorat cu medalia „Bărbăție și credință”. Succesiv loviturii de stat de la 23 august 1944, viitorul ofițer a ajuns cu unitatea lui până la Budapesta, de unde a fost demobilizat cu gradul de caporal.Justificările și biografia unui „torționar”..., Lungu, 2017, p. 118

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Maromet și-a reluat slujba de la primărie, iar în anul 1945 a intrat în Partidul Comunist Român, ceea ce a constituit momentul de început al ascensiunii sale. În același an a fost numit secretar al Organizației de partid nr. 1 din sectorul Galben.

Cariera în cadrul Ministerului Afacerilor Interne A fost unul dintre cei mai sălbatici și mai violenți comandanți de penitenciar din regimul comunist. A instrat, astfel, în memoria deținuților politici sub numele de „Maromet”. În toate închisorile în care a activat, torționarul s-a folosit de aceleași metode: bătaia administrată până la epuizare, indiferent de motiv (neîndeplinerea unui ordin, convorbiri cu alți deținuți, neîndeplinirea normei de lucru) sau de vârstă, deținuților aruncarea la animalele aflate în îngrijirea penitenciarului a alimentelor prevăzute pentru deținuți folosirea la muncă a deținuților care erau bolnavi sau infirmi ori a celor în vârstă neacordarea de îngrijiri medicale deținuților care erau bolnavi, justificarea fiind reprezentată de motivul că aceștia s-ar preface doar pentru a nu ieși să muncească și pentru a a nu respecta regulamentul de ordine interioară.

Prin acțiunile sale, Nicolae Moromete a devenit un exemplu elocvent de element de cea mai joasă speță, aparținând conform unui text publicat în anul 2017 în revista Memoria, de „drojdia și scursura acestui neam”. Biografia unui torționar:..., Redacția, 2017, p. 51

Parcurs

Cu începere din anul 1947 a fost mutat în funcția de secretar al organizației de partid a corpului gardienilor, intrând în structurile Ministerului de Interne din România pentru a lucra în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor. Anul 1948 a adus cu sine numirea sa drept instructor al organizației de partid a corpului gardienilor aparținând de Direcția Generală a Penitenciarelor din Ministerul Afacerilor Interne, Nicolae Moromete fiind repartizat la Penitenciarul Jilava.

Ocupând un post de ofițer, a promovat pe rând în funcțiile de prim gardian, comandat de gardă (pază) și comandat de penitenciar la Jilava (1949-1952), numirea lui Moromete în funcția de director interimar al penitenciarului cu delegație survenind în anul 1949, pe când acesta se afla în funcția de comandant de gardă. Pentru numirea în funcția de comandant de gardă la Jilava, Moromete a fost dus la penitenciar de acasă de către locotenent-colonelul Marin Constantinescu și de maiorul Maxim Dumitru, aceștia dându-i la numire idicații referitoare la caracterul regimului carceral.

Ulterior a fost transferat la Caransebeș, Galați (1952-1954), Chilia Veche și locțiitor de comandant pentru pazã și regim la Văcărești. Ultimul gradul obținut a fost cel de locotenent-colonel.

Astfel, în 1949, cel care avea să intre în memoria deținuților politici ca fiind supranumit „Maromet” a fost numit în funcția de comandant de gardã, cu delegație de director interimar, la Penitenciarul Jilava. Conform unui memoriu scris de Nicolae Moromete în 1955 (acesta fiind adresat Direcției Generale a Penitenciarelor, într-un moment în care s-a pus problema trecerii lui Moromete în rezervă, ca fiind necorespunzător) Partidul Comunist i-a trasat acestuia misiunea de a crește severitatea regimului din închisoare, ceea ce corespunde cu situația regimului carceral din România acelei epoci, devenit în acea perioadă unul dintre cele mai severe. Ofițerului i s-a cerut, astfel, în caz contrar fiind amenințat cu pierderea propriei libertăți, să aplice în numele luptei de clasă o disciplină severă, orice metodă putând fi întrebuințată pentru aceasta. „Maromet” a devenit astfel exponentul unei politici lui de exterminare a deținuților. Avea un aspect fioros, era bâlbâit și incapabil să vorbească corect.Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România; Raport final; București; 2006; p. 184; acccesat la 12 noiembrie 2023 Când era emoționat de ce spunea, emoția îl făcea să se cam împiedice la vorbă, Biografia unui torționar:..., Redacția, 2017, p. 52 în memoriile sale, fostul deținut Remus Radina manționând că nu era în stare să lege o propoziție. Biografia unui torționar:..., Redacția, 2017, p. 54 A fost trecut în rezervă în anul 1959, cu drept de asigurare socială și de pensie.

Metode de lucru