Inversiune

În lingvistică, inversiunea sau anastrofa (< ἀναστροφή) este un procedeu prin care se schimbă topica obișnuită (canonică, consacrată, normală) a două entități gramaticale, prin aceea că una ia locul celeilalte. Aceste entități pot fi elemente ale unei forme gramaticale compuse, componente ale unei sintagme, părți ale unei propoziții sau propoziții ale unei frazeBidu-Vrănceanu 1997, pp. 260–261.Dragomirescu 2008, articolul inversiune.Iarțeva 1990, articolul Инве́рсия „inversiune”.Dubois 2002, pp. 357–358.Bussmann 1998, p. 593.Crystal 2008, p. 254..

Topica obișnuită caracterizează propoziția izolată (neintegrată într-o frază sau într-un context mai larg), completă ca structură (având cel puțin predicat), enunțiativă (nu interogativă, nu imperativă) ca scop al comunicării și pozitivă (nu negativă)Cf. tipologia propoziției după Avram 1997, pp. 305–320., precum și sintagma, propoziția și fraza în care nu se reliefează nicio componentă, nu se exprimă afectivitate (de exemplu, propoziția nu este exclamativă) și nu se urmărește niciun scop stilisticWyler 2019, p. 427.. Inversiunea este unul dintre procedeele prin care vorbitorul schimbă una sau mai multe dintre aceste caracteristici, pentru a-și integra propoziția într-un context tematizând sau rematizând una din părțile ei, pentru a cere o informație, pentru a da un ordin, pentru a nega un fapt, pentru a reliefa ceea ce este important pentru el, pentru a exprima un sentiment, pentru a obține un efect stilistic etc. Prin una și aceeași inversiune se pot realiza mai multe dintre aceste scopuri.

Reliefarea unei componente, exprimarea afectivității și urmărirea unui scop stilistic fac din inversiune un procedeu retoric, folosit mai ales de literați. În afară de aceste motive, poeții pot practica inversiunea și numai din necesitățile versificațieiSzathmári 2008, articolul Inverzió..

Inversiunea gramaticală

Inversiunea are loc mai ales la nivel sintactic, dar există și inversiune morfologică, uneori legată de schimbarea tipului de propoziție.

Inversiuni morfologice

În unele limbi, inversiunea poate afecta unele forme verbale compuse. În limba română poate fi vorba de inversiune între verbul auxiliar și verbul cu sens lexical, ex. am cântat → cântat-am, aș închina → închinare-așBidu-Vrănceanu 1997, p. 32., vom porni → porni-vomBidu-Vrănceanu 1997, p. 51.. Această inversiune poate avea scopul stilistic de a crea o atmosferă arhaică.

În limbile din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS), topica obișnuită a formelor verbale compuse este verb cu sens lexical + verb auxiliar, primul fiind accentuat, iar al doilea neaccentuat, dar dacă înaintea predicatului este un cuvânt accentuat, de exemplu subiectul este exprimat prin cuvânt aparte, auxiliarul rămâne neaccentuat și locurile componentelor se inversează, ex. Vid(j)eli smo Mariju „Am văzut-o pe Marija” → Mi smo vid(j)eli Mariju „Noi am văzut-o pe Marija”Browne și Alt 2004, p. 44. Varianta fără j [j] este conformă standardului sârbesc, iar cea cu j – celor croat, bosniac și muntenegrean..

În BCMS, și propoziția negativă se caracterizează prin această inversiune, cuvântul de negație fiind unul dintre cuvintele accentuate care se plasează înaintea predicatului: : Čitao bih „Aș citi” → Ne bih čitao „N-aș citi”Čirgić 2010, p. 129..

Propoziției interogative îi este de asemenea proprie această inversiune, între auxiliar și verbul cu sens lexical putând să intervină altă parte de propoziție: interogație totală: Da li sam dobro uradio? „Am făcut bine?”Klajn 2005, p. 104., Je li što kupio? „A cumpărat ceva?”Barić 1997, p. 448.; interogație parțială: Kada ćeš se vratiti? „Când ai să te întorci?”Barić 1997, p. 449.

În limba maghiară există inversiune la forma de viitor. Dacă nu este niciun cuvânt accentuat înaintea predicatului, atunci pe verbul cu sens lexical cade accentul cel mai puternic și ordinea este verb cu sens lexical + auxiliar (ex. Keresni foglak „O să te caut”)Szende și Kassai 2007, p. 235., dar în caz contrar, ordinea este inversă: Gyula Pécsen fog lakni „Gyula va locui la Pécs”Rounds 2001, p. 266..

În maghiară, multe verbe pot avea un prefix care le schimbă numai aspectul, de regulă din imperfectiv în perfectiv, sau, în același timp, și sensul lexical. Prefixul rămâne prefix dacă propoziția este obișnuită, dar dacă se reliefează subiectul, aflat înaintea predicatului, sau se aduce în locul lui o altă parte de propoziție pentru reliefarea sa, prefixul trece după verb, ex. Péter kimegy a strandra „Péter merge la ștrand” (propoziție obișnuită) → Péter megy ki a strandra „Péter merge la ștrand” (subiectul reliefat prin accentuarea cea mai puternică) → A strandra megy ki Péter „La ștrand merge Péter” (complement circumstanțial de loc reliefat)Szende și Kassai 2007, p. 264..

Propoziția imperativă pozitivă implică de asemenea trecerea prefixului după verb: Menj ki a strandra! „Du-te la ștrand!”Szende și Kassai 2007, p. 265.

Și propoziția negativă se caracterizează prin aceste inversiuni, cuvântul de negație fiind unul din cuvintele accentuate care se plasează înaintea predicatului: Dolgozni fogok „Voi lucra” → Nem fogok dolgozni „Nu voi lucra”Szita și Görbe 2010, p. 54.; Péter kimegy a strandra „Péter merge la ștrand” → Péter nem megy ki a strandra „Péter nu merge la ștrand”.

Aceste inversiuni au loc și în propoziția interogativă parțială, a prefixului numai la formele temporale simple: Mikor fog felhívni? „Când o să mă sune?”Rounds 2001, p. 267.; Mikor hívsz meg minket vacsorára? „Când ne inviți la cină?”Rounds 2001, p. 124.

Inversiuni sintactice

În unele limbi, inversarea locurilor pronumelui neaccentuat cu funcție de complement și al predicatului contribuie la schimbarea tipului de propoziție după scopul comunicării din enunțiativă în imperativă pozitivă. Exemple: Îl aștepți → Așteaptă-l!Cojocaru 2003, p. 58.; Vous l’appelez „O chemați” → Appelez-la ! „Chemați-o!”Delatour 2004, p. 83.; Ti mi doneseš čašu vode „Îmi aduci un pahar cu apă” → Donesi mi čašu vode! „Adu-mi un pahar cu apă!”Čirgić 2010, p. 177.

În română, o asemenea inversiune, verbul fiind la indicativ, poate avea scop stilistic (ex. te rog → rogu-te), ca și inversarea ordinii specifice la imperativ: Uită-te! → Te uită!.

Altă inversiune pentru schimbarea tipului de propoziție după scopul comunicării, anume din enunțiativă în interogativă, este cea a locului subiectului cu al predicatului, în unele limbi în care topica obișnuită este subiect + predicat.

În limba engleză, topica generală a propoziției interogative este cu inversiunea verbului copulativ be „a fi”, a verbelor modale și a verbelor auxiliare cu subiectul: That is true „Aceasta este adevărat” → Is that true? „(Aceasta) este adevărat?”, Caroline has eaten „Caroline a mâncat” → Has Caroline eaten? „Caroline a mâncat?”Bussmann 1998, p. 113., Where did John say that he was going? „Unde a spus John că merge?”Crystal 2008, p. 126.

În unele limbi, inversiunea predicat + subiect se face numai în propoziția interogativă parțială cu accentul cel mai puternic pe cuvântul interogativ: Când începe conferința?Moldovan 2001, p. 52.; Đe je olovka? „Unde e creionul?”Čirgić 2010, p. 252.; Hol játszanak a gyerekek? „Unde se joacă copiii?”Rounds 2001, p. 261.

În limba franceză, construcția de mai sus este a uneia din cele două variante de construcții interogative din registrul de limbă curent, atunci când subiectul este exprimat printr-un cuvânt accentuat, ex. Quand arrivera Frédéric ? „Când va sosi Frédéric?”Delatour 2004, p. 185.

În registrul de limbă elevat se face inversiunea predicat + subiect în orice tip de întrebare, cu condiția ca subiectul să fie exprimat prin pronume neaccentuat: Tu es malade „Ești bolnav” (propoziție enunțiativă) → Es-tu malade ? (interogativă prin inversiune)Dubois 2002, p. 255.. Dacă subiectul este exprimat prin substantiv sau prin pronume accentuat, el rămâne înaintea predicatului, dar este reluat în registrul elevat după predicatul la o formă simplă sau după auxiliarul acestuia prin pronumele personal neaccentuat corespunzător: Quand Frédéric arrivera-t-il ? „Când va sosi Frédéric?”

Alt tip de propoziție în care predicatul ia locul subiectului este, în unele limbi, cea incidentă pentru indicarea vorbitorului în dialoguri. Exemple: Aici avem o crimă, zise polițistulCojocaru 2003, p. 145.; Je reviendrai, dit-elle, dès ce soir „Am să vin înapoi, zise ea, chiar deseară”Grevisse și Goosse 2007, p. 227.; Jeste li žedni? – upita domaćica „Vă e sete? – întrebă stăpâna casei”Klajn 2005, p. 256.; Esik az eső – mondta János „Plouă, zise János”Szende și Kassai 2007, p. 208..

Inversiunea pragmatică

Din punct de vedere pragmatic (logic, comunicativ), în unele limbi, în propoziția izolată, tema ei (entitatea despre care se spune ceva) stă pe primul loc și coincide cu subiectul, împreună cu sintagma lui, iar restul propoziției este rema ei (ceea ce se spune despre temă). Atunci când propoziția este într-un context, poate fi necesară integrarea sa prin rematizarea subiectului. În acest caz, predicatul devine tema și ocupă locul subiectului. Aceasta se întâmplă, de exemplu, atunci când propoziția anterioară este o întrebare care vizează identitatea subiectului, dacă nu se evită repetiția, caz mai rar în dialog. Exemplu: – Qui a été reçu à l’examen ? – Ont été reçus Pierre, Paul et Marie „– Cine a reușit la examen? – Au reușit Pierre, Paul și Marie”.

Inversiunea poate fi și un procedeu de tematizare a diverselor părți de propoziție, și nu numai în dialoguri. Exemple: – Que fait Paul à Paris ? – À Paris, Paul travaille „– Ce face Paul la Paris? – La Paris, Paul lucrează” – Complementul circumstanțial de loc à Paris este parte a remei în întrebare și temă în răspunsDubois 2002, p. 337.. – What did you say happened yesterday? – Yesterday John gave the money to Peter „– Ce-ai spus că s-a întâmplat ieri? – Ieri, John i-a dat banii lui Peter” – Complementul circumstanțial de timp yesterday este parte a remei în întrebare și temă în răspunsEifring și Theil 2005, cap. 2, p. 41.. BCMS Slavko vidi Olgu. Olgu vidimo i mi „Slavko o vede pe Olga. Pe Olga o vedem și noi” – Complementul direct Olga este parte a remei în prima propoziție și temă în a douaBrowne și Alt 2004, p. 60.. – Mit csinált János a könyvvel? – A könyvet feltette János a polcra „– Ce-a făcut János cu cartea? – Cartea a pus-o János pe raft” – Complementul indirect a könyvvel este parte a remei în întrebare și devine complement direct temă în răspunsÉ. Kiss 2006, p. 73–74..

Inversiunea emfatică și afectivă

Când un element de informație este important pentru vorbitor, el caută să-l reliefeze. Unul dintre procedeele de a o face este inversiuneaBidu-Vrănceanu 1997, p. 298., uneori împreună cu tematizarea și rematizarea. Această inversiune este numită emfatică. Ea poate fi, de asemenea, afectivă. În aceste cazuri, din neutră, obiectivă, topica devine subiectivăBidu-Vrănceanu 1997, p. 517., atât în limbajul vorbitorilor de rând, cât și ca procedeu stilistic în opere literare.

În sintagmă

În unele limbi, inversiunea are loc, în scop emfatic, între atributul adjectival și regentul său. În limbi ca româna sau franceza, topica obișnuită este regent + atribut, deci inversiunea constă în antepunerea atributului: orașul frumos → frumosul orașBidu-Vrăceanu 1997, p. 24.; un paysage splendide „un peisaj splendid” → un splendide paysage „un splendid peisaj”Delatour 2004, p. 31..

În alte limbi, topica obișnuită a unei astfel de sintagme este atribut adjectival + regent. Inversiunea are și în acest caz scopurile de mai sus: Sad ruke ove trudne žive u srcu tog kamena „Acum aceste trudite mâini trăiesc în inima acelei pietre” (Mak Dizdar) (topica obișnuită: ove trudne ruke „aceste mâini trudite”)Barić 1997, p. 591.;