miniatura|Vedere de instalare a Irrational Geometrics 2008 de Pascal Dombis miniatura| Instalare bazată pe teleprezență 10.000 Moving Cities, 2016 de Marc Lee Arta generativă se referă la arta care a fost creată, în întregime sau în parte, cu ajutorul unui sistem autonom. Un sistem autonom în acest context este în general unul care nu este de natură umană și poate determina independent caracteristici ale unei opere de artă care, în mod obișnuit, ar necesita decizii luate direct de artist. În unele cazuri, creatorul uman poate susține că sistemul generativ reprezintă propria idee artistică, iar în altele că sistemul preia rolul de creator.
Termenul de „artă generativă” se referă adesea la arta algoritmică (opera de artă generată de computer, determinată algoritmic) și mediile sintetice (termen general pentru orice mediu generat algoritmic), dar artiștii o pot realiza și folosind sisteme din chimie, biologie, mecanică și robotică, materiale inteligente, manuale, randomizare, matematică, cartografiere a datelor, simetrie, tiling și multe altele.
Istorie Utilizarea cuvântului „generativ” în discuțiile despre artă s-a dezvoltat în timp. Utilizarea „ADN-ului artificial” definește o abordare generativă a artei axată pe construcția unui sistem capabil să genereze evenimente imprevizibile, toate având un caracter comun recunoscut. Utilizarea sistemelor autonome, solicitată de unele definiții contemporane, se concentrează pe o abordare generativă în care controlul este minimizat. Această abordare este denumită și „emergentă”. Margaret Boden și Ernest Edmonds au remarcat folosirea termenului de „artă generativă” în contextul larg al graficii automate pe calculator în anii 1960, începând cu lucrările de artă expuse de Georg Nees și Frieder Nake în 1965. A. Michael Noll a realizat primele sale opere de artă pe calculator, combinând aleatoriul cu ordinea, în 1962,"Patterns by 7090," Bell Telephone Laboratories Technical Memorandum, TM-62-1234-14, August 28, 1962, by A. Michael Noll. și le-a expus împreună cu lucrările lui Bell Julesz în 1965."The Howard Wise Gallery Show (1965): A 50th-Anniversary Memoir," LEONARDO, Vol. 49, No. 3 (June 2016), pp. 232-239.
Prima astfel de expoziție a prezentat lucrările lui Nees în februarie 1965, despre care unii afirmă că a avut titlul „Generative Computergrafik” În timp ce Nees însuși nu-și amintește, acesta a fost titlul tezei sale de doctorat publicată câțiva ani mai târziu. Titlul corect al primei expoziții și catalog a fost „computer-grafik”.Ness, Georg; Bense, Max: computer-grafik; Edition Rot 19; Stuttgart, 1965. Termenul "arta generativă" și termeni conexi au fost în uz comun și de alți artiști de calculatoare din acea perioadă timpurie, inclusiv Manfred Mohr și Ken Knowlton. Vera Molnár (născută în 1924) este o artistă din media franceză de origine maghiară. Molnár este considerată în mod larg un pionier al artei generative și este, de asemenea, una dintre primele femei care au folosit calculatoarele în practica sa artistică. Termenul "Generative Art", cu sensul de sisteme de operă dinamice capabile să genereze mai multe evenimente artistice, a fost folosit clar pentru prima dată în cadrul conferinței "Generative Art" din Milano în 1998.
Termenul a fost folosit și pentru a descrie arta abstractă geometrică în care elemente simple sunt repetate, transformate sau variate pentru a genera forme mai complexe. Astfel definită, arta generativă a fost practicată de artiștii argentinieni Eduardo Mac Entyre și Miguel Ángel Vidal la sfârșitul anilor 1960. În 1972, românul Paul Neagu a creat Grupul de Artă Generativă în Marea Britanie. Grupul era populat exclusiv de Neagu folosind aliasuri precum „Hunsy Belmood” și „Edward Larsocchi”. În 1972, Neagu a susținut o prelegere intitulată „Forme de artă generativă” la Queen's University, Festivalul de la Belfast.Osborne, Harold, ed. The Oxford Companion to Twentieth-Century Art, Oxford; New York: Oxford University PressWalker, J. A. Glossary of art, architecture, and design since 1945 (3rd ed.), London; Boston: Library Association Publishing; G.K. Hall.
În 1970, Școala Institutului de Artă din Chicago a creat un departament numit Generative Systems. După cum a descris Sonia Landy Sheridan, accentul era pus pe practicile artistice care foloseau tehnologiile noi de atunci pentru captarea, transferul între mașini, imprimarea și transmiterea imaginilor, precum și explorarea aspectului timpului în transformarea informațiilor vizuale. De asemenea, este demn de menționat John Dunn, mai întâi student și apoi colaborator al lui Sheridan,Sheridan, Sonia Landy. Generative Systems versus Copy Art: A Clarification of Terms and Ideas, Leonardo, 16(2), 1983.
În 1988 ClauserClauser, H. R. Towards a Dynamic, Generative Computer Art, Leonardo, 21(2), 1988. a identificat aspectul autonomiei sistemice ca element critic în arta generativă:
În 1989, Celestino Soddu a definit abordarea de Design Generativ în Arhitectură și Proiectare Urbană în cartea sa „Citta' Aleatorie”.Soddu, C. Citta' Aleatorie, Masson Publisher 1989 ""
În 1989, Franke se referea la "matematica generativă" ca la "studierea operațiilor matematice potrivite pentru generarea de imagini artistice."Franke, H. W.Mathematics As an Artistic-Generative Principle, Leonardo, Supplemental Issue, 1989.
De la mijlocul anilor 1990 , Brian Eno a popularizat termenii de muzică generativă și sisteme generative, făcând o legătură cu muzica experimentală anterioară a lui Terry Riley, Steve Reich și Philip Glass.Eno, B. Generative Music, In Motion Magazine
De la sfârșitul secolului al XX-lea, comunități de artiști, designeri, muzicieni și teoreticieni generativi au început să se întâlnească, formând perspective interdisciplinare. Prima întâlnire despre arta generativă a avut loc în 1998, la prima conferință internațională de artă generativă la Universitatea Politecnico di Milano din Italia.Soddu, C. and Colabella, E. ed.s "Generative Art", Dedalo.În Australia, conferința Iterate despre sisteme generative în artele electronice a avut loc în 1999. Discuțiile online s-au concentrat în jurul listei de corespondență eu-gene, care a început la sfârșitul anului 1999 și a găzduit o mare parte din dezbaterea care a definit domeniul.Philip Galanter What is Generative Art? Complexity theory as a context for art theory, 2003 International Conference on Generative Art Aceste activități au fost ulterior completate de conferința Generator.x de la Berlin, începând cu 2005. În 2012, noul jurnal GASATHJ, Generative Art Science and Technology Hard Journal, a fost fondat de Celestino Soddu și Enrica ColabellaGASATHJ, adunând mai mulți artiști și oameni de știință generativi în consiliul editorial,GASATHJ împreună cu mai mulți artiști generativi și oameni de știință în comitetul editorial.
Unii au argumentat că, ca rezultat al acestei implicări în diverse domenii, comunitatea a ajuns la un înțeles comun al termenului. După cum au afirmat Boden și Edmonds în 2011:
În apelul conferințelor de Artă Generativă din Milano (anual începând din 1998), definiția Artei Generative de Celestino Soddu este:
Discuția despre lista de corespondență eu-gene a fost încadrată de următoarea definiție a lui Adrian Ward din 1999:
O definiție similară este furnizată de Philip Galanter:
miniatura| O imagine generată de Flux folosind prompt-ul „un astronaut călare pe un cal, de Picasso și Juan Gris”. Modelele de imagine generative sunt pricepute în a imita stilul vizual al anumitor artiști din setul lor de antrenament, provocând critici din partea unor artiști care se opun generării în masă a imitațiilor stilului lor fără permisiunea lor. În jurul anilor 2020, modelele de inteligență artificială generativă au învățat să imite stilul distinct al anumitor autori. De exemplu, un model de imagine generativă, cum ar fi Stable Diffusion, este capabil să modeleze caracteristicile stilistice ale unui artist precum Pablo Picasso (inclusiv pensulele sale specifice, utilizarea culorilor, perspectiva, etc.), iar un utilizator poate să formuleze o cerere precum "un astronaut călare pe un cal, de Picasso" pentru a determina modelul să genereze o imagine nouă aplicând stilul artistului la un subiect arbitrar. Modelele generative de imagini au fost criticate în mod semnificativ de către artiști care se opun imitării stilului lor fără permisiunea lor, susținând că aceasta le afectează capacitatea de a obține profit din propriile lor lucrări.
Tipuri
Muzică
Musikalisches Würfelspiel („Jocul de zaruri muzical”) de Johann Kirnberger din 1757 este considerat un exemplu timpuriu al unui sistem generativ bazat pe aleatoriu. Zarurile erau folosite pentru a selecta secvențe muzicale dintr-un set numerotat de fraze compuse anterior. Acest sistem oferea un echilibru între ordine și dezordine. Structura se baza pe un element de ordine, pe de o parte, și dezordine, pe de altă parte.Nierhaus, Gerhard (2009). Algorithmic Composition: Paradigms of Automated Music Generation, pp. 36 & 38n7. .
Fugii lui J.S. Bach ar putea fi considerată generativă, în sensul în care există un proces strict subiacent urmat de compozitor. În mod similar, serialismul urmează proceduri stricte care, în unele cazuri, pot fi configurate pentru a genera compoziții întregi cu intervenție umană limitată.. 1988. "Cognitive Constraints on Compositional Systems". In Generative Processes in Music, ed. John Sloboda. Oxford University Press. Reprinted in Contemporary Music Review 6, no. 2 (1992):97–121.Lerdahl, Fred, and . 1983. A Generative Theory of Tonal Music. MIT Press.
Compozitori precum John Cage, Digital Art, Thames & Hudson. Manualul fermierilor, și Brian Eno au folosit sisteme generative în lucrările lor.
Artă vizuala Artistul Ellsworth Kelly a creat picturi folosind operațiuni aleatorii pentru a atribui culori într-o grilă. De asemenea, a creat lucrări pe hârtie pe care ulterior le-a tăiat în benzi sau pătrate, reasamblându-le folosind operațiuni aleatorii pentru a determina amplasarea.Yve-Alain Bois, Jack Cowart, Alfred Pacquement Ellsworth Kelly: The Years in France, 1948-1954, Washington DC, National Gallery of Art, Prestel, pp. 23-26 miniatura|Album de 10 serigrafii pe 10 ani, de François Morellet, 2009 miniatura|Iapetus, de Jean-Max Albert, 1985 miniatura|Monumentul Calmodulinei, de Jean-Max Albert, 1991