Asasinarea lui Armand Călinescu

Armand Călinescu, cel de-al 39-lea prim-ministru al României, a fost asasinat la data de 21 septembrie 1939, la vârsta de 46 de ani, în București, de către membri ai Gărzii de Fier aflați sub conducerea directă a lui Horia Sima (aflat atunci în exil la Steglitz).

Acesta a fost punctul culminant al mai multor tentative de asasinat împotriva sa,Ciobanu, p. 56.Ignat & Matei, pp. 71, 72, 75; Savu, pp. 69–70. care au inclus un atac asupra Ateneului Român și plasarea de explozibil pe un pod peste râul Dâmbovița — ambele fiind dejucate de poliție.Ignat & Matei, p. 72. Călinescu figura pe o listă neagră secretă alături de Nicolae Titulescu, Dinu Brătianu și generalul Gabriel Marinescu.

Context În timpul guvernului Octavian Goga și, ulterior, după instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Armand Călinescu a deținut funcția de ministru de interne, având un rol central în măsurile represive îndreptate împotriva Mișcării Legionare. În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu grupurile cunoscute sub denumirea de Nicadorii și Decemvirii, au fost asasinați în timpul unui transfer de la Închisoarea Râmnicu Sărat la Închisoarea Jilava. Autoritățile au susținut că acțiunea a fost determinată de o tentativă de evadare,"Universul", 55 (1938), nr. 329 din 2 decembrie, p.17.Scurtu, Ioan: Istoria Românilor de la Carol I la Nicolae Ceaușescu, Ed. Mica Valahie, aprilie 2012, ISBN PDF: 978-606-8304-05-2. însă cercetările ulterioare au respins această versiune, considerând evenimentul o execuție politică.Pe marginea prăpastiei, 21 - 23 ianuarie 1941, Ed. Scripta, 1992, ISBN 973-95414-5-3, Vol.1, Raportul Comisiei Speciale de Anchetă Criminală.

În cadrul Mișcării Legionare, responsabilitatea principală a fost atribuită lui Călinescu, ceea ce a alimentat ostilitatea față de acesta și a constituit unul dintre motivele invocate pentru atentatul din septembrie 1939.

Pregătirea asasinatului La 8 februarie 1939, autoritățile au descoperit pe strada Pretorienilor nr. 8 din București un nucleu legionar implicat în activități cu caracter terorist, care avea ca obiectiv asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu. Avocatul Dumitru „Miti” Dumitrescu din Ploiești, care furnizase grenade grupului respectiv, a reușit să fugă din țară, trecând în Cehoslovacia. Înainte de plecare, acesta a încredințat studentului la medicină Cezar Popescu din Ploiești un arsenal constând în circa 20 de grenade și aproximativ 25 de pistoale de tip Steyr și Beretta, provenite de la Nicolae „Nae” Dumitrescu, decedat la 7 februarie 1939 în explozia unui laborator clandestin de pe strada Căpitan Oarcă nr. 23 din București.

Relatările oficiale menționează că Dumitrescu a ajuns în zona Sighetului cu ajutorul unui legionar din Banat, Popovici, colaborator al lui Horia Sima, și a traversat fraudulos în Cehoslovacia cu sprijinul unui contrabandist. A fost găzduit de un localnic din satul Apșa, pe nume Gheorghe, a încercat apoi să treacă în Germania, dar a fost arestat la graniță și eliberat ulterior la Praga. Revenit pentru o vreme la Apșa, a coborât în Ungaria, la Seghedin, iar prin intermediul unui contrabandist din Kübekháza a trecut din nou frontiera, sosind la București cu trenul la 17 septembrie 1939.

În paralel, cercetările ulterioare au arătat că acțiunea de eliminare a lui Călinescu a beneficiat de sprijinul și aprobarea Germaniei Naziste.Ciobanu, pp. 57, 58, 59; Ignat & Matei, pp. 71–73; Savu, p. 69.Veiga, p. 262. Istoricul Armin Heinen arată că, în 1938, conducerea legionară exilată în Germania a primit sprijin de la Oficiul de Politică Externă al NSDAP condus de Alfred Rosenberg și, posibil, de la SD. Potrivit unor surse, Dumitrescu însuși ar fi fost instruit de Gestapo înainte de a reveni în România prin Ungaria.Ciobanu, p. 58. La 1 septembrie 1939, reprezentanți ai Germaniei Naziste, Italiei fasciste și ai Gărzii de Fier s-au întâlnit la Copenhaga cu Mihail R. Sturdza, ambasadorul României în Danemarca și susținător al lui Horia Sima, pentru a discuta asasinarea lui Călinescu.Ignat & Matei, p. 73. Unele detalii au fost transmise autorităților române de un membru renegat al Mișcării Legionare, Mihai Vârfureanu. Pe baza acestor contacte externe, a fost format un comando de execuție, alcătuit din avocatul Dumitru „Miti” Dumitrescu, studenții Cezar și Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion R. Ionescu și desenatorul Ion Vasiliu. Reunit în zona Ploieștiului, grupul a plănuit inițial o acțiune de amploare care viza simultan pe Călinescu, regele Carol al II-lea și generalul Gabriel Marinescu, probabil în Valea Prahovei.Ignat & Matei, pp. 71, 72, 73.Ignat & Matei, p. 76.

Ajuns la București, Dumitrescu a luat legătura cu Cezar Popescu, care i-a confirmat păstrarea armamentului și implicarea unui grup de complici — Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion R. Ionescu și Ion Vasiliu — în organizarea atentatului. Planul inițial presupunea atacarea automobilului oficial al prim-ministrului cu grenade și pistoale pe traseul său zilnic. Dumitrescu a propus o modificare tactică: achiziționarea unui automobil care să lovească mașina oficială, forțând-o să oprească și facilitând astfel atacul. Cu 34.000 de lei primiți de la Dumitrescu, Traian Popescu și Ion Moldoveanu au cumpărat vehiculul cu numărul de înmatriculare 1530 Ploiești, de la un șofer pe nume Lazăr Ureche, originar din Urlați.

Ulterior, Dumitrescu a părăsit Bucureștiul cu un tren de noapte și s-a ascuns în munți, petrecând noaptea pe Valea Coștilei. În seara de 20 septembrie a coborât la Bușteni, unde a fost preluat cu mașina de Traian Popescu și Ion Moldoveanu. Cei trei au plecat spre Ploiești și au rămas peste noapte în automobil, pe un câmp din apropierea orașului.

În dimineața zilei de 21 septembrie, la ora 5, au intrat în Ploiești și s-au oprit la locuința lui Cezar Popescu. Acesta, împreună cu Moldoveanu, a adus la mașină grenadele și pistoalele pregătite anterior. Grupul l-a cooptat apoi pe Ion Vasiliu și a plecat spre București, unde, într-un punct stabilit anterior, s-au întâlnit și cu Ion R. Ionescu.

Până la ora 13, conspiratorii s-au deplasat cu mașina prin periferiile Capitalei, pentru a evita suspiciunile. La acea oră, s-au poziționat pe strada Făgăraș, în apropiere de intersecția cu strada Știrbey Vodă. Acolo au rămas în automobil, în așteptarea mașinii primului-ministru.

Asasinatul miniatura|Hartă cu locul asasinatului miniatura|România, 23 septembrie 1939, nr. 474, p. 2:

„A. Prim ministrul Ar. M. Călinescu coborând din mașină spre a cerceta cauza și efectele tamponării cu căruța. B. Agentul Andronea, coborând, trage două focuri asupra grupului mare de agresori. C. Șoferul Joița Vasile, fugind spre a aduce în ajutor grupul de jandarmi de gardă aflați în curtea locuinții def. Ar. M. Călinescu la cca 60 m. de locul atentatului.

D. Un grup de 2 criminali, cari deschizând portiera mașinii ministeriale trag prin mașină în spatele primului ministru.E. Grupul mare, de 4 atentatori, care coborând în grabă din mașina lor, trag asupra premierului și a agentului Andronea, omorându-i.F. Inima căruții și cele 2 roate dinapoi rămase la locul atentatului.” La ora 13:35, când mașina oficială a prim-ministrului Armand Călinescu a trecut pe traseul său obișnuit spre reședința sa din Cotroceni, de pe strada Doctor Clunet nr. 12, Dumitru Dumitrescu, aflat la volanul mașinii atentatorilor, a pornit imediat după automobilul oficial al prim-ministrului, ajungând-o în apropierea intersecției cu bulevardul Carol II (actualmente bulevardul Eroilor Sanitari). Acolo a tamponat-o în partea din spate-dreapta, în timp ce o căruță trecea prin față. Șoferul lui Călinescu, Vasile Joița, lovit din spate, nu a mai putut evita căruța, a intrat în coliziune cu aceasta, iar automobilul oficial a fost proiectat oblic, cu partea din față pe bordură. Potrivit Flacăra, Vasile Joița era înlocuitorul șoferului oficial al prim-ministrului, Fekete, și avea dispoziția de a nu opri mașina indiferent de evenimente, însă nu s-a conformat acestei instrucțiuni.

În acel moment, cei șase atentatori au coborât din mașină, la fel și agentul de siguranță Radu Androne, aflat lângă șoferul primului-ministru, pentru a vedea ce s-a întâmplat și, instinctiv, a dus mâna la buzunar pentru a scoate revolverul. Aceștia au tras asupra agentului Radu Androne, care a căzut mortal rănit. O schiță publicată în numărul 474 din 23 septembrie 1939 al ziarului România menționează însă că acesta ar fi apucat să descarce două focuri asupra grupului de agresori.

Atacatorii, înarmați cu pistoale și grenade, au venit la mașina lui Armand Călinescu și, în timp ce acesta încerca să deschidă portiera mașinii, au deschis focul prin geamurile automobilului, fiind nimerit în cap și în piept. Ulterior, au deschis portiera și au continuat  să tragă în trupul acestuia, care, deja inert, s-a prăbușit străpuns de 20 gloanțe în torace, ficat și plămâni și 3 gloanțe în cutia craniană. Ziarul România menționează că atacatorii au acționat în două grupuri: doi au deschis portiera din stânga și au tras în spatele premierului, iar ceilalți patru au atacat din partea dreaptă, ucigându-l prin foc repetat de arme.

În timp ce asasinii s-au năpustit pe partea dreaptă asupra primului ministru, șoferul Joița a reușit să fugă, pe partea stângă, iar Traian Popescu a tras după el câteva focuri de armă, fără a-l nimeri. Șoferul a reușit să fugă până la locuința primului ministru și să dea alarma corpului de jandarmi de gardă staționat acolo.

Unele relatări afirmă că Horia Sima, despre care se știe că trecuse ilegal frontiera în august aceluiași an,Ciobanu, p. 59. ar fi fost de față, deghizat în femeie, pentru a urmări desfășurarea acțiunii, în timp ce alte surse menționează pe Marin Stănculescu ca supervizor conspirativ.Ignat & Matei, p. 74.

Ironic, Călinescu nu avusese niciodată încredere în siguranța Cadillac-ului său și îi ceruse în repetate rânduri lui Gabriel Marinescu să îi permită utilizarea unei mașini blindate.

Inițial, asasinii au declarat că intenționau să se predea imediat după atentat. Totuși, la trecerea întâmplătoare a unui automobil particular, Traian Popescu a decis ca grupul să se îndrepte spre sediul Radiodifuziunii. Șoferul autoturismului a fost constrâns sub amenințarea armelor să îi ducă la Societatea Română de Radiodifuziune, pe strada General Berthelot.

Ajunși acolo, au împușcat portarului în picior, au dezarmat santinela și, trăgând focuri de armă, au pătruns în clădire până în sala de emisie. Personalul întâlnit pe drum a fost imobilizat, iar transmisia live a unui concert de muzică clasică susținut de orchestra radio, dirijată de violonistul Constantin Bobescu, a fost oprită. În sală, Traian Popescu a reușit să strige la microfon: „Primul Ministru Armand Călinescu a fost omorât. A fost executat astăzi de o echipă de legionari”.Ignat & Matei, p. 71. Dumitru Dumitrescu a adăugat că sunt „fii de români din Prahova” și că au îndeplinit „o necesitate dureroasă”.

Mesajul acestuia nu a mai fost transmis public, întrucât emisia fusese întreruptă de către Vasile Ionescu (unul dintre președinții Radioului Român între 1935–1945), care reușise să apese butonul de siguranță și să declanșeze alarma. Ionescu i-a chemat pe cei doi gardieni înarmați, Theodor Coșciug și Vasile Crâșmaru, și le-a ordonat lui Miti Dumitrescu și celor șapte legionari să lase armele jos și să ridice mâinile.

Aceștia au aruncat armele și s-au predat, fiind arestați. Doi dintre ei au reușit să fugă, dar au fost însă prinși imediat. Au fost duși la Prefectura Poliției, unde au fost anchetați.