miniatura|Măsurarea glicemiei la o pisică.Diabetul este o boală cronică la pisici în care fie secreția insuficientă de insulină, fie rezistența la insulină determină concentrații crescute persistente de glucoză în sânge. Diabetul afectează până la 1 din 230 pisici și poate deveni din ce în ce mai frecvent. Este mai puțin frecvent la pisici decât la câini. Afecțiunea este tratabilă și, dacă este gestionată corespunzător, pisica poate avea o speranță de viață normală. La pisicile cu diabet zaharat de tip 2, tratamentul prompt și eficient poate duce la remisie diabetică (adică absența necesității administrării de insulină). Netratată, afecțiunea duce la slăbire musculară și, în cele din urmă, la malnutriție, cetoacidoză și/sau deshidratare, urmate de moarte.
Diabetul la pisici poate fi clasificat astfel:
Diabetul de tip 1, în care sistemul imunitar atacă pancreasul, este „extrem de rar” la pisici, spre deosebire de câini și oameni. Diabetul de tip 2 este responsabil pentru 80–95% din cazurile de diabet. Pisicile sunt, în general, sever dependente de insulină în momentul diagnosticării simptomelor. Nu se știe dacă glipizida este eficientă la pisici, spre deosebire de oameni. Diabetul gestațional, întâlnit la oameni și câini, nu a fost documentat la pisici. Rezistența la insulină și diabetul la pisici pot avea și o componentă de hipersomatotropism (exces de hormon de creștere, asociat cu acromegalie) și hiperadrenocorticism. La unele pisici, neoplaziile pot determina pierderea insulelor pancreatice (insulele lui Langerhans).
Simptome La pisici, boala are de obicei un debut gradual, care se poate manifesta pe parcursul a câteva săptămâni sau luni și poate rămâne neobservat pentru o perioadă îndelungată.
Primele simptome vizibile sunt, de regulă, scăderea în greutate (sau, ocazional, creșterea în greutate), însoțită de sete excesivă (polidipsie) și urinare frecventă (poliurie). Pisicile pot părea să manifeste un interes neobișnuit pentru apă, apropiindu-se frecvent de robinete sau vasele cu apă. Pofta de mâncare poate deveni brusc exagerată (până la de câteva ori peste normal) sau, dimpotrivă, redusă.
Neuropatia membrelor posterioare poate determina apariția unei poziții plantigrade (călcarea pe jareți, cu talpa completă pe sol, în loc de degete). Membrele anterioare pot prezenta o poziție palmigradă corespunzătoare. Aceste simptome rezultă din incapacitatea organismului de a utiliza glucoza ca sursă principală de energie.
Un test al glicemiei à jeun indică, de obicei, diabetul zaharat în acest stadiu. Aceleași dispozitive de măsurare a glicemiei (glucometre) utilizate la oameni pot fi folosite și la pisici, prin recoltarea de sânge, de obicei, de la marginea urechii sau de la pernuțele plantare. Pe măsură ce boala progresează, corpii cetonici pot fi detectați în urină, cu ajutorul benzilor de testare urinare similare celor utilizate la oameni.
În stadiile avansate, organismul pisicii începe să consume rezervele de grăsime și masă musculară pentru a supraviețui. Letargia, oboseala și respirația cu miros de acetonă sunt simptome acute de cetoacidoză și/sau deshidratare și constituie o urgență medicală.
Netratat, diabetul duce la comă și, în cele din urmă, la moarte.
Urgențe diabetice Insuficiența severă de insulină poate duce la înfometarea țesuturilor, deoarece glucoza nu poate fi utilizată eficient de organism. În combinație cu deshidratarea, postul, infecțiile sau alte comorbidități, afecțiunea poate evolua către cetoacidoză diabetică, o urgență medicală cu mortalitate ridicată care nu poate fi tratată la domiciliu. Simptomele includ letargie, miros fructat al respirației sau urinei, dificultăți respiratorii și sete excesivă. Tratamentul de urgență implică terapie cu fluide, insulină, tratament simptomatic și spitalizare.
Complicații Membrele posterioare pot deveni slabe, iar mersul poate deveni instabil din cauza neuropatiei diabetice, cauzată de deteriorarea tecii de mielină a nervilor periferici ca urmare a toxicității glucozei și a hiperglicemiei cronice. La pisici, aceasta se manifestă frecvent prin poziție plantigradă și dificultăți la mers și sărit. Neuropatia se poate ameliora uneori în 6–10 săptămâni după stabilizarea glicemiei.
Cauze Semnele diabetului zaharat sunt cauzate de o hiperglicemie persistentă, determinată fie de secreția insuficientă de insulină, fie de răspunsul inadecvat al organismului la insulină. Majoritatea pisicilor prezintă o formă de diabet similară diabetului zaharat de tip 2 la om, caracterizată prin disfuncția celulelor β și rezistență la insulină. Factorii favorizanți includ obezitatea și bolile endocrine, precum acromegalia. Acromegalia afectează aproximativ 20–30% dintre pisicile diabetice și poate fi diagnosticată prin măsurarea concentrației factorului de creștere asemănător insulinei-1 (IGF-1) în sânge.
De asemenea, stresul determinat de transport sau de vizita la medicul veterinar poate provoca o creștere temporară a glicemiei, cunoscută drept „hiperglicemie de stres”, care se normalizează după câteva ore. Această creștere tranzitorie nu afectează însă semnificativ nivelul de fructozamină, care oferă o evaluare mai fidelă a glicemiei medii pe termen mai lung.
Management Diabetul este o afecțiune tratabilă, dar devine letală dacă este ignorată. Diagnosticul și tratamentul precoce, realizate de un medic veterinar, pot preveni leziunile nervoase și, în unele cazuri, pot duce la remisie. Pisicile diabetice răspund, în general, cel mai bine la injecții cu insulină cu acțiune prelungită administrate de două ori pe zi, cum ar fi glargina (disponibilă, din 2022, pe scară largă ca medicament generic), combinate cu o dietă săracă în carbohidrați. Deoarece diabetul este o tulburare a metabolismului carbohidraților, trecerea la o dietă bogată în proteine și grăsimi poate reduce apariția și recurența hiperglicemiei.
Hrana de dietă Dieta reprezintă o componentă esențială a tratamentului și, în unele cazuri, poate fi suficientă după stabilizarea inițială cu insulină. De exemplu, un mic studiu a arătat că numeroase pisici diabetice nu au mai necesitat insulină după trecerea la o dietă cu conținut scăzut de carbohidrați. O astfel de dietă reduce necesarul de insulină și menține variațiile glicemiei mai reduse și mai ușor de controlat. De asemenea, proteinele și grăsimile sunt metabolizate mai lent decât carbohidrații, prevenind creșterile bruște și periculoase ale glicemiei după mese.
Studiile recente recomandă, în general, diete cu conținut scăzut de carbohidrați pentru pisici diabetice, în locul dietelor bogate în fibre recomandate anterior. Nivelul de carbohidrați este, de obicei, mai ridicat în hrana uscată pe bază de cereale (inclusiv în unele formule „premium” sau veterinare), astfel încât pisicile beneficiază adesea de hrană umedă, bogată în proteine și grăsimi. Atât dietele veterinare speciale pentru pisici diabetice, cât și unele hrane comerciale obișnuite pot fi adecvate. În general, se recomandă ca aportul de carbohidrați să nu depășească aproximativ 10% din necesarul zilnic de energie al pisicii.
Medicamente Medicamentele orale, precum glipizida, care stimulează pancreasul să elibereze insulină (și, în unele cazuri, reduc producția de glucoză), sunt utilizate din ce în ce mai rar la pisici, deoarece pot fi ineficiente atunci când funcția pancreatică este compromisă. Unele studii sugerează, de asemenea, că aceste medicamente pot avea efecte adverse, inclusiv asupra ficatului sau pancreasului. Deși unii proprietari preferă administrarea comprimatelor în locul injecțiilor, injecțiile cu insulină sunt, în general, mai eficiente și nu sunt, de regulă, mai dificil de administrat.
Bexagliflozin (Bexacat) a fost aprobat pentru uz veterinar în Statele Unite în decembrie 2022. Este primul inhibitor al cotransportorului sodiu-glucoză de tip 2 (SGLT2) aprobat de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) pentru tratamentul diabetului zaharat la pisici.
Insulina Metoda utilizată cel mai frecvent constă în administrarea de insulină cu acțiune lentă de două ori pe zi, pentru a menține glicemia în intervalul recomandat pe parcursul a 24 de ore. În acest context, este importantă evitarea meselor foarte bogate sau a alimentelor cu conținut ridicat de carbohidrați. Mesele pot fi programate astfel încât să coincidă cu perioada de acțiune maximă a insulinei. Administrarea unei singure doze zilnice nu este, în general, recomandată, deoarece insulina este metabolizată, de obicei, mai rapid la pisici decât la oameni sau câini. De exemplu, o insulină care acționează aproximativ 24 de ore la oameni poate avea o durată de acțiune de circa 12 ore la pisici.
Pisicile pot fi tratate atât cu insulină de origine animală (cea bovină fiind cea mai apropiată de insulina felină), cât și cu insulină umană sintetică. Alegerea tipului și a mărcii de insulină variază de la un animal la altul și poate necesita o perioadă de ajustare prin încercări succesive. Insulina NPH (de exemplu, Humulin N/Novolin N) este, de regulă, mai puțin potrivită pentru pisici, deoarece este metabolizată rapid.
Insulinele umane sintetice cu acțiune prelungită, precum insulină detemir (Levemir) și glargina (Lantus), au demonstrat rezultate bune în tratamentul diabetului felin. Cercetările ulterioare au arătat că protocoalele intensive bazate pe aceste tipuri de insulină pot duce la remisie, în special în cazurile necomplicate și atunci când tratamentul este inițiat cât mai devreme după diagnostic.
Dozare și reglare Orele de masă pot fi strict programate pentru a corespunde momentelor de administrare a insulinei, în special atunci când se utilizează insuline cu vârf de acțiune pronunțat. Dacă pisica are acces permanent la hrană și consumă cantități mici pe parcursul zilei, poate fi preferabilă utilizarea unei insuline cu acțiune foarte lentă, care asigură un nivel glicemic mai stabil.
Primul obiectiv al tratamentului este reglarea glicemiei, prin menținerea valorilor de glucoză din sânge într-un interval confortabil pentru pisică pe cea mai mare parte a zilei. Acest proces poate dura câteva săptămâni.
Obstacolele frecvente în reglarea glicemiei includ: supradozajul cronic mascat de efectul Somogyi, în care o doză prea mare de insulină determină hiperglicemie de rebound; alimentația bogată în carbohidrați, care menține glicemia crescută; în general, hrana umedă are un conținut mai scăzut de carbohidrați decât hrana uscată; tipul sau doza inadecvată de insulină, deoarece diferite pisici pot răspunde diferit la diverse tipuri de insulină.
Monitorizarea glicemiei miniatura|Prelevarea unei probe de sânge de la urechea unei pisici pentru măsurarea glicemiei cu un glucometru. Valorile glicemiei pot varia între indivizi și în funcție de calibrarea glucometrului. Glucometrele destinate utilizării umane sunt, în general, suficient de precise și pentru sângele felin, cu excepția intervalelor foarte scăzute de glucoză (<80 mg/dl; 4,44 mmol/L), unde diferențele dintre eritrocitele umane și cele animale pot duce la măsurători mai puțin exacte.
Rebound (efectul Somogyi) Administrarea unei cantități prea mari de insulină poate determina o creștere paradoxală a glicemiei. Acest „efect Somogyi” este observat frecvent de proprietarii de pisici care monitorizează glicemia la domiciliu. Atunci când nivelul glucozei din sânge scade prea mult, până la hipoglicemie, organismul eliberează în mod compensator glucoză (prin conversia glicogenului hepatic), precum și hormoni de stres, precum epinefrina și cortizolul, în circulația sanguină. Glicogenul crește glicemia, iar ceilalți hormoni pot induce temporar rezistență la insulină. Dacă rezervele de glicogen sunt epuizate, efectul de rebound nu apare, iar pisica rămâne pur și simplu hipoglicemică.
Hiperglicemia de rebound apare rar la pisicile tratate cu insulină glargin în cadrul unor protocoale care urmăresc controlul strict al concentrațiilor de glucoză din sânge.
Hipoglicemia