Triglav (, în , în ) este un munte din Slovenia, regiunea Gorenjska, parte a lanțului montan Alpii Iulieni, în apropierea granițelor cu Italia și Austria. Vârful său (2.864 m) reprezintă punctul de maximă altitudine din Slovenia și este cel mai înalt vârf din Alpii Iulieni. Triglav a fost, de asemenea, cel mai înalt vârf din Iugoslavia înainte de declararea independenței Sloveniei în 1991. De asemenea, imaginea muntelui apare pe stema și pe drapelul Sloveniei, ca simbol preeminent al națiunii slovene și este elementul central al Parcului Național Triglav, singurul parc național din Slovenia. Triglav este, dealtfel, singurul munte din lume reprezentat pe un drapel național. O imagine stilizată a celor trei vârfuri ale muntelui având drept fundal un scut se regăsește pe drapelul Sloveniei.

Denumire De-a lungul timpului, pentru munte au fost folosite diverse nume. O hartă din 1567 folosea numele latin „Ocra mons”, în timp ce Johann Weikhard von Valvasor îl denumea „Krma” (numele actual al unei văi alpine din vecinătate) în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Potrivit alpinistului și profesorului german Adolf Gstirner, numele „Triglav” a apărut pentru prima dată în sursele scrise ca „Terglau” în 1452, dar sursa originală a fost pierdută. Următoarea apariție cunoscută a numelui „Terglau” este citată de Gstirner și provine dintr-o descriere a graniței din 1573. Formele timpurii ale numelui „Triglav” includ și „Terglau” în 1612, „Terglou” în 1664 și „Terklou” în jurul anilor 1778–89. Numele este derivat din compusul „Tri-golvъ” („trei capete”, adică „trei vârfuri”), care poate fi înțeles literal, deoarece muntele are trei vârfuri, clar vizibile dacă este privit dinspre regiunea slovenă Carniola superioară. Este puțin probabil ca numele să aibă vreo legătură cu zeitatea slavă Triglav, („Cel cu trei capete”), zeul suprem al pomeranienilor și probabil al unora dintre slavii polabieni, venerați în Szczecin, Wolin și probabil Brenna (în prezent Brandenburg). În dialectul local, numele se pronunță (cu accent de a doua silabă, precum Trglov) spre deosebire de exprimarea slovenă „Tríglav”. Cel mai înalt vârf este uneori numit și „Marele Triglav” (în ), pentru a-l deosebi de „Micul Triglav” (în ), vârful de 2.738 m situat imediat către est.

Istoric Prima ascensiune înregistrată a muntelui Triglav a fost realizată în 1778, la inițiativa industriașului și naturalistului Sigmund Zois. Potrivit articolului cel mai des citat, publicat în 1821 în ziarul Illyrisches Blatt de către istoricul și geograful Johann Richter, echipa de alpiniști era formată din chirurgul Lovrenz Willomitzer (scris ca „Willonitzer” de Richter), vânătorul de capre Štefan Rožič și minerii Luka Korošec și Matevž Kos. Potrivit unui raport al lui Belsazar Hacquet publicat în lucrarea sa Oryctographia Carniolica, ascensiunea a avut loc spre sfârșitul anului 1778, fiind realizată de către doi vânători de capre, unul fiind Luka Korošec, iar celălalt, unul dintre foștii săi studenți, al cărui nume nu este menționat.

Înălțimea muntelui Triglav a fost măsurată pentru prima dată pe 23 septembrie 1808 de către Valentin Stanič. Prima mențiune scrisă a muntelui pe o hartă, sub forma Mons Terglou, aparține lui Joannes Disma Floriantschitsch de Grienfeld, astronom, mathematician, geograf și cartograf carniolan, care în 1744 a publicat harta Ducatus Carniolae Tabula Chorographica. Prima hartă pe care numele muntelui apare sub forma Triglav este Zemljovid Slovenske dežele in pokrajin („Harta Țării și Provinciilor Slovene”) a lui Peter Kosler, elaborată între 1848 și 1852 și publicată la Viena în 1861.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Triglav a constituit simbolul principal al rezistenței slovene față de armatele fascistă și nazistă. Partizanii sloveni, parte a celei mai eficiente mișcări de rezistență anti-naziste din Europa condusă de comuniștii revoluționari iugoslavi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au purtat triglavka, o bonetă de forma muntelui Triglav, din 1942 până după 1944

Până în 1991, anul declarării independenței Sloveniei, Triglav a fost cel mai înalt vârf din fosta republică federativă Iugoslavia. Expresia „de la Triglav la Vardar” (un râu din sudul Macedoniei de Nord, de asemenea parte a fostei republici federative) a fost o sinecdocă pentru Iugoslavia, cu referire la două repere proeminente situate la extremele geografice ale țării.

Geologie Alpii au apărut ca urmare a orogenezei alpine, eveniment început cu aproximativ 65 de milioane de ani în urmă, spre sfârșitul erei mezozoice. La sfârșitul paleozoicului, în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani, munții hercinici erodați se aflau pe locul unde se află în prezent Alpii. O mare masă de uscat, formată din roci cristaline și cunoscută sub numele de Tyrrhenia, se ridica în zona care în prezent formează bazinul vestic al Mediteranei, în timp ce o mare parte din restul Europei actuale era inundată de o mare vastă. În mezozoic, (cu aproximativ 250 până la 65 de milioane de ani în urmă) Tyrrhenia a fost nivelată lent prin eroziune. Materialele erodate au fost transportate spre sud sub acțiunea apelor curgătoare și depuse pe fundul unui ocean vast, cunoscut sub numele de Marea Tethys, unde au sedimentat, formând în timp straturi orizontale de rocă compuse din calcar, argilă, șisturi și gresie.

Cu aproximativ 44 de milioane de ani în urmă, presiunile tectonice puternice dinspre sud au format mai întâi Pirineii și apoi Alpii, pe măsură ce straturile adânci de rocă sedimentate în Marea Tethys au fost pliate în jurul rocii de bază cristaline și ridicate odată cu aceasta la înălțimi mari. Aceste mișcări tectonice au durat până acum 9 milioane de ani. Tyrrhenia s-a scufundat la începutul cuaternarului, cu aproximativ 2,6 milioane de ani în urmă, dar rămășițe ale masei sale se găsesc încă în vestul Mediteranei. De-a lungul erei cuaternare, forțele erozive au afectat constant blocul enorm de munți proaspăt încrețiți și înălțați, formând contururile generale ale peisajului actual.

Peisajul a fost modelat în continuare în timpul cuaternarului prin glaciațiunea alpină și prin extinderea limbilor de gheață, unele atingând adâncimi de peste 1 kilometru, care au umplut văile și s-au revărsat pe câmpii. Pe vârfurile munților au fost modelate circuri glaciare asemănătoare unui amfiteatru, creste abrupte și vârfuri ascuțite, văile au fost lărgite și adâncite, cascade imense s-au revărsat din văile suspendate la sute de metri deasupra etajelor principale ale văilor, lacuri alungite, cu adâncime mare, au umplut multe dintre văile erodate de gheață, cantități enorme de nisip și pietriș au fost transportate și apoi depuse în urma topirii ghețarilor, iar solul rezultat din alunecările de teren, ca urmare a topirii unei mari părți a gheții, a acoperit, în timp, zonele joase ale văilor. Când gheața din văile principale s-a topit, a reapărut fenomenul de eroziune cauzat de apele curgătoare, atât în văile laterale, cât și în cele transversale. Văile râurilor au fost erodate, fiind coborâte la altitudini joase, mult sub cele ale munților din jur.

În extremitatea estică a Alpilor, în Alpii Iulieni, peisajul muntelui Triglav este reflectat de grupuri masive de calcar cenușiu, creste ascuțite, platouri carstice înalte, văi largi sculptate de ghețari, râpe adânci și ape cristaline. Creată în mediu marin, de-a lungul ecuatorului, roca de bază a muntelui Triglav a fost împinsă câteva mii de kilometri spre nord, ca rezultat al procesului de mișcare a plăcilor tectonice eurasiatică și africană, ceea ce a făcut ca rocile să se ridice, să se plieze, să se rupă, să se miște și să alunece una peste alta, fiind ulterior modelate de forțele de eroziune și preluând treptat formele din prezent.

Precipitațiile care variază de la ploaie la zăpadă și gheață modelează continuu suprafațele calcaroase supraterane și subterane, dizolvând calcarul și creând forme de peisaj asociate topografiei carstice de munte. Deoarece vegetația este rară la cote mai înalte și relieful este golaș, aceste forme carstice sunt mai evidente și mai vizibile la înălțimi mari. Deși creat de apă, zona carstică de mare altitudine este de fapt un deșert uscat, deoarece toată apa lichidă se scurge prin fisuri, în labirintul subteran de cavități și peșteri.

Triglav este o bucată mare de dolomit. Nu se găsesc copaci, plante, sol și nici bolovani pe versanții vârfului, doar întinderi de calcar alb strălucitor.

Hidrologie

Zona muntelui Triglav alimentează două bazine hidrografice importante: bazinul râului Sava și bazinul râului Soča. Pe munte s-au format numeroase cascade, cele mai multe dintre ele fiind situate pe valea râului Soča și ale afluenților săi. Cea mai înaltă cascadă este Boka (106 m înălțime și 18 m lățime). Lacurile din parc sunt toate de origine glaciară, precum lacurile Triglav (situate în Valea Lacurilor Triglav), lacul Krn și lacurile Križ inferior și superior. Cel mai mare dintre aceste lacuri glaciare este lacul Bohinj.

Climă Muntele Triglav are un climat alpin, cu ierni reci si veri scurte. Temperatura aerului scade odată cu creșterea altitudinii. Expunerea locației este un alt factor climatic important, diferențe majore apărând între văile din partea de vest, care se deschid spre Marea Mediterană și, prin urmare, au o climă mai blândă, și văile din nord-est, care sunt afectate de clima continentală mai aspră. Această diferență este maximă în perioada rece a anului.

Cele mai ridicate temperaturi medii anuale se înregistrează în luna iulie, iar cele mai scăzute în ianuarie. La altitudini de peste 2.000 de metri, valorile mai ridicate ale temperaturii aerului se înregistrează în august, iar cele mai scăzute în februarie. Valoerile medii ale temperaturii în luna iulie variază de la 20°C (Tolmin) la 5,8°C (Kredarica). Valorile minime ale mediilor lunare ale temperaturii se încadrează între 0,6°C (Tolmin) în ianuarie și -8,7°C în februarie (Kredarica). Cea mai scăzută temperatură din toate timpurile, de -49°C, a fost măsurată în depresiunea carstică Lepa Komna în 2009.

Relieful include numeroase văi și lacuri alpine înconjurate de creste montane, prin urmare protejate de vânt, ceea ce oferă condiții ideale pentru apariția fenomenelor de inversiune termică și de advecție a aerului rece în perioada de iarnă. Bazinele hidrografice ale lacurilor alpine, în formă de bol înconjurat de creste montane care împiedică circulația aerului, sunt deseori acoperite de ceață sau chiar de nori, ceea ce reduce considerabil durata și intensitatea radiației solare.

Zona muntelui abundă în precipitații. Valorile medii anuale ale acestora cresc odată cu altitudinea și depășesc cu mult 1.500 mm. În cea mai mare parte a zonei, mediile anuale depășesc 2.000 mm, cea mai mare valoare măsurată fiind de 2.934 mm (Dom na Komni). În medie, numărul de zile cu precipitații este între 134 (Tolmin) și 175 (Kredarica) (cantitatea minimă de precipitații 0,1 mm). Cu excepția orașului Kredarica, cel mai mare număr de zile cu precipitații se înregistrează toamna (septembrie, octombrie, noiembrie), iar cel mai mic număr de zile cu precipitații se înregistrează în lunile de iarnă (decembrie, ianuarie, februarie), în timp ce vara (iunie, iulie, august) numărul zilelor cu precipitații este mai mare decât primăvara (martie, aprilie, mai) în toată zona, cu excepția zonelor Bovec și Dom na Kredarici. Nu este neobișnuit ca precipitațiile zilnice să depășească 100 mm, cea mai mare cantitate zilnică de precipitații fiind măsurată în Bovec (363 mm).