Georgios „Yorgos” Lanthimos (în ; ) este regizor și dramaturg grec. A câștigat premiul Un Certain Regard la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, având, de asemenea, în palmares premiul BAFTA, premiul Globul de Aur și șase nominalizări la premiile Oscar.
Biografie S-a născut în Pangrati, un cartier al Atenei. Odată ce și-a terminat studiile obișnuite, a ales să studieze regia de film și televiziune la Școala de Film Stavrakos din capitala Greciei. În anii 1990 a regizat o serie de videoclipuri pentru companii de dans teatral grecesc, iar începând din 1995, a regizat un număr mare de reclame de televiziune, precum și videoclipuri muzicale, scurtmetraje și spectacole de teatru experimental. În 2004 a fost unul dintre membrii echipei de creație care a supravegheat ceremoniile de deschidere și de închidere a Jocurilor Olimpice de la Atena.
Și-a făcut debutul ca regizor de lungmetraj în 2001 cu O kalyteros mou filos, a cărui regie a împărțit-o cu mentorul său Lakis Lazopoulos. Ulterior, a regizat filmul experimental Kinetta, care a fost prezentat în 2005 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. A obținut succes internațional în 2009 cu al treilea lungmetraj al său, Canin, prezentat la cea de-a 62-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes în secțiunea Un Certain Regard, unde a și câștigat premiul. Filmul a obținut, de fapt, mai multe premii și recunoașteri în întreaga lume, inclusiv o nominalizare pentru cel mai bun film străin la premiile Oscar 2011. Tot în 2011, și-a prezentat al patrulea lungmetraj, Alps, la cea de-a 68-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind distins cu premiul pentru cel mai bun scenariu.
În 2015 a regizat primul său film în limba engleză, Homarul, în care l-a distribuit pe Colin Farrell și pentru care a câștigat Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes 2015 și a obținut o nominalizare pentru cel mai bun scenariu original la premiile Oscar 2017. În același an, a colaborat din nou cu Farrell pentru filmul The Killing of a Sacred Deer, filmul câștigând premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. În 2018 , la Festivalul de Film de la Veneția, a prezentat filmul Favorita, câștigând Marele Premiu al Juriului. Filmul a primit cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar 2019, zece, inclusiv cel mai bun film și cel mai bun regizor, dar a primit un singur premiu, pentru Olivia Colman în rolul principal feminin.
În 2023 a câștigat Leul de Aur la cea de-a 80-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția cu Sărmane creaturi, bazat pe romanul cu același nume al scriitorului scoțian Alasdair Gray. Pentru acest film a colaborat din nou cu Emma Stone pe care a avut-o în distribuție și la The Favorite.
Viața particulară Este căsătorit cu actrița franceză Ariane Labed, care joacă în filmele sale Alps și Homarul.
Note
Legături externe
Yorgos Lanthimos de Peter Strickland Bomb magazine
Yorgos Lanthimos pe site-ul Greek Film Centre
Categorie:Nașteri în 1973 Categorie:Nașteri pe 23 septembrie Categorie:Oameni din Atena Categorie:Regizori greci Categorie:Scenariști greci Categorie:Producători de film greci