Campionatul Mondial de volei feminin este o competiție organizată de Federația Internațională de Volei a cărei primă ediție a avut loc în anul 1952. Competiția se desfășoară odată la fiecare patru ani, între Jocurile Olimpice de vară, de la introducerea voleiului ca sport olimpic în 1964, și reunește cele mai bune 24 de echipe din lume. Fiecare continent are cel puțin o reprezentantă.
Până în 1974, competițiile masculine și feminine au avut loc în aceeași țară.
Formatul actual al competiției implică o fază de calificare, care are loc într-o perioadă de trei ani, pentru a determina ce echipe se califică pentru faza finală, care este adesea numită Turneul Final al Campionatului Mondial. Națiunile gazdă ale turneului se califică automat, iar turneul în sine se întinde pe o perioadă de aproximativ o lună, începând în luna septembrie și încheindu-se în octombrie.
Ediții EdițiePodiumAnȚara organizatoareCampioanăLocul 2Locul 3 1952 1956 România 1960 1962 1967 1970 1974 1978 1982 1986 1990 1994 1998 2002 2006 2010 2014 2018 2022 2025
Vezi și Campionatul Mondial de Volei Masculin
Note
Legături externe
Istoria Campionatului Mondial de Volei
Categorie:Campionate Mondiale Categorie:Competiții de volei Categorie:1952 în sport