Turnu Măgurele (în turcă Kule, în bulgară Holavnik) este un municipiu în județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în sudul țării și în sud-vestul județului, aproape de confluența râului Olt cu Dunărea la marginea Câmpiei Române. Potrivit ultimului Recensământ al Populației (din 2021) în oraș locuiau locuitori.
Numele provine de la cetatea în formă de turn fondată în secolul XIV lea, la care s-a adăugat denumirea de "Măgurele", referire la măgura pe care a fost strămutat și reînființat orașul în secolul XIX în timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica.
Prima atestare documentară a localității apare într-o diplomă emisă de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu prilejul luptelor purtate aici din anul 1394. Cetatea a aparținut Imperiului Otoman, cu intermitențe, între anii 1417-1829, fiind o raia turcească din sangeacul Nicopolelui. După războiul ruso-turc din 1828-1829, localitatea întră în componența Țării Românești, ca urmare a tratatului de la Adrianopol. După 1829 localitatea este strămutată pe dealul din apropiere, în apropierea localitătilor Odaia și Măgurele, iar cetatea este demolată. Din 1839 este reședința județului Teleorman până în 1950 și încă o dată, reședință de raion, din 1952 până în 1968, când, în urma reorganizării administrative, pierde statutul de reședință în favoarea orașului Alexandria.
Sistematizarea comunistă a avut un impact major asupra urbanisticii localității, iar inființarea Combinatului de Îngrășăminte Chimice (1962) a transformat orașul într-unul industrial. Urbanizarea forțată a făcut ca populația orașului să crească substanțial pentru ca în 1992 să se ajungă la aproape 37.000 de locuitori.
După Revoluția din 1989 municipiul suferă un declin accentuat ca urmare a restrângerii activităților industriale și economice și a migrației populației spre marile orașe precum și spre alte state europene.
Geografie Municipiul Turnu Măgurele este delimitat în partea de nord și nord-vest de comuna Lița. La vest se află valea Oltului și a Sâiului. La est găsim comuna Ciuperceni și terasele câmpiei Burnazului, iar în sud fluviul Dunărea, care constituie granița cu Bulgaria. Orașul se află pe o terasă înaltă și plată a Luncii Dunării.
Suprafața totală a localitații este de 10.719,7 ha dintre care în intravilan 1337,7 ha iar în extravilan 9.382 ha.
Relief Municipiul Turnu Măgurele și împrejurimile sunt dominate de întinsa Câmpie Română, fiind reprezentat de două formațiuni bine individualizate: așa-zisele câmpii joase (luncile râurilor) și spațiile interfluviale. Din prima categorie fac parte: lunca Dunării, care este cea mai întinsă luncă și cu altitudinea cea mai mică și lunca Oltului, care este ceva mai extinsă în zona confluenței râului cu Dunărea, în rest reducându-se la o fâșie îngustă, cu o vegetație constituită din păduri de copaci de esență moale. Relieful luncii Dunării este reprezentat prin: grinduri, suprafețe plane înalte, suprafețe plane joase și depresiuni, toate formate din depuneri loessoide cu altitudini medii deasupra nivelului mării de 25–27 m, culminând cu măguri ce ating peste 30 m.
În categoria spațiilor interfluviale intră terasele Dunării, cu aspectul unor „Câmpuri suspendate” la altitudinea de 60 până la 175 m. Zona municipiului Turnu Măgurele face parte din marea unitate structurală „platforma moesică“. Terasa Dunării este cunoscută și sub numele de „Terasa Turnu Măgurele”.
În subsol, Turnu Măgurele nu dispune de mari resurse exploatabile, aflându-se într-o zonă aluvionară. Nisipurile și pietrișurile, care constituie materie primă pentru industria materialelor de construcții, nu pot fi exploatate prea intens, pentru a nu accelera eroziunea. În schimb, solul este în bună parte de luncă, bogat în humă, ceea ce poate favoriza dezvoltarea agriculturii.
Climă Clima în zona municipiului Turnu Măgurele este temperat-continentală, specifică pentru Câmpia Română și se caracterizează printr-un potențial caloric ridicat, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cantități reduse de precipitații și adeseori în regim torențial vara, precum și frecvente perioade de secetă. Radiația solară, sub raport cantitativ una dintre cele mai mari din țară, înregistrează o medie de 127,5 kcal/cmp. Durata de strălucire a soarelui este cuprinsă între 2.200-2.300 ore/an (cca. 250 zile).
Temperatura medie anuală la Turnu Măgurele înregistrează 11,5 °C, mediile lunilor calde sunt de 23 °C, iar mediile lunilor reci coboară sub -2 °C. Nebulozitatea corespunde mediei anuale a părții sudice a județului Teleorman. În medie, la Turnu Măgurele se înregistrează 94 zile senine, 82 sunt cu cer acoperit, iar restul cu cer schimbător. În lunca Dunării ceața este un fenomen meteorologic, destul de frecvent, mai ales în lunile noiembrie-ianuarie și în lunile de la începutul primăverii. Vânturile sunt determinate de relief, direcțiile predominante din care bat fiind estul și vestul.
Rețeaua hidrografică Rețeaua hidrografică din zona municipiului Turnu Măgurele este dominată de Dunăre și afluentul său Oltul. cuprinde următoarele:
Albia fluviului Dunărea este situată în partea de sud a orașului, la 4 km de acesta. Viteza medie a curentului de apă este de 0,8 - 0,9 m/s. Fluviul are un debit mediu multianual de 5.800 m³/s cu un maxim în lunile martie-iunie și un minim în perioada octombrie-decembrie. Cota medie multianuală a apelor Dunării este în jurul valorii de 250-300. Râul Olt străbate regiunea în partea de vest la aproximativ 4 km de oraș. Viteza medie a curentului de apă este situată în jurul valorii de 0,7 - 0,8 m/s. Debitul mediu multianual este de 190 m³/s. Confluența Oltului cu Dunărea se află la 7 km sud-vest de oraș, și se realizează printr-un estuar de aproximativ 900 m lățime. Râul Sâi - situat în partea de vest la 3 km de oraș (se varsă în fluviul Dunărea): Viteza curentului = 0,2 - 0,4 m/s; Debitul mediu multianual este de circa 20 m³/s. Fiind un râu de câmpie, în perioada verilor acesta poate seca. Canalele de irigatii Turnu Măgurele – Ciuperceni – Crângu ce sunt alimentate cu apă din Dunăre și Olt.
Date și informații privind cotele și debitele istorice ale fluviului Dunărea din luna aprilie 2006: +DETALIIStația hidrometrică Turnu MăgureleCota de atenție (cm)500Cota de inundație (cm)550Cota de pericol (cm)650Cota istorică (cm)/ Data641/ 06.04.2005Ultima cotă istorică (cm)/ Data792/ 23.04.2006Debitul mediu multianual cel mai mare - în luna aprilie (mc/s)7.900Debitul istoric (mc/s)/ Data12.700/ 06.04.2005Ultimul debit istoric (mc/s)/ Data15.700/ 23.04.2006 Sensul de curgere pentru fluviul Dunărea este de la vest spre est, iar pentru celelate râuri de mai sus este de la nord la sud. Fluviul Dunărea constituie frontieră naturală cu Republica Bulgaria. Malul fluviului Dunărea este de tip jos, împădurit și supus erodarii. La distanța de 100 – 300 m față de albia fluvială a Dunării este amenajat un dig de protecție contra inundațiilor. În zonă se produc doar inundații naturale, de regulă primăvara (nu sunt amenajate incinte special destinate pentru inundații controlate). În zona portului Turnu Măgurele malul Dunării este consolidat pe o lungime de 1.000 de metri.
Turnu Măgurele nu dispune de poduri care traversează frontiera, nu există locuri de exploatare industrială a vadurilor (balastiere), iar accesul la albia fluvială se face relativ ușor.
Toate cursurile de apă din zona Turnu Măgurele, în situații de secetă, își păstrează actualele cursuri normale. Șenalul navigabil pe fluviul Dunărea nu se modifică, singura modificare fiind debitul scăzut și micșorarea albiei. În astfel de situații circulația navală pe fluviul Dunărea se face cu atenționări speciale, se emit: „Avize către navigatori”, iar pilotarea convoaielor de barje se face cu dificultate, cu o încărcare a barjelor la un pescaj mai mic și cu reducerea numărului de unități transportate.
Floră și faună Flora din zonă este caracteristică zonei stepice și de silvostepă. Pădurile sunt puține, iar arborii predominanți sunt cei de esență moale, cum ar fi sălciile din luncă sau plopii albi. Printre plantele sălbatice ale zonei se numără: păpădia, pirul, pelinul, măzărichea, coada șoricelului, mușețelul, toporașii, vioreaua, volbura, urzica, pătlagina, etc. Mai pot fi întâlniți frasinii, exemplare de stejar, salcâm, soc, castan sălbatic, răchită, etc.200px|right|thumb|Lunca Dunării Există și vegetație cultivată cum ar fi: plantațiile de viță de vie și grădinile de legume și zarzavat.
Fauna din acest areal este adaptată condițiilor de vegetație existentă. Abundă mamiferele rozătoare: popândăul, hârciogul, iepurele, ariciul, cârtița. Mai apar și alte animale sălbatice cum ar fi: porcul mistreț, vulpea și, în ultimii ani, căprioara. Din grupa păsărilor se numărăr stăncuța, cucuveaua, prepelița, ciocănitoarea pestriță, rândunica, vrabia, cioara, ciocârlia, etc. Reptilele sunt reprezentate de: șopârla cenușie, gușterul și șarpele de casă. În apele Dunării, Oltului și a celorlalte pâraie trăiesc pești diferiți: crapul, bibanul, știuca, linul, șalăul, somnul, scrumbia, etc. Pe lângă aceste vertebrate, fauna cuprinde o mare varietate de insecte.
Zona dintre digul de protecție la fluviul Dunărea și intravilanul localității este folosită pentru cultivarea cerealelor, pășuni și pentru culturi de legume și zarzavaturi. Pădurile din zonă urmăresc cursurile râurilor și sunt, în cea mai mare parte, deținute de statul român și administrate de un ocol silvic.
Istoric
După războaiele daco-romane din anii 101–106 d.Hr., încheiate prin victoria armatelor romane conduse de împăratul Traian și prin cucerirea Daciei, zona actualului oraș nu a intrat în componența noii provincii create. Împăratul Traian a fortificat granița de est a Daciei pe linia Oltului, construind cunoscuta Limes alutanus, format din castre și cetăți de o parte si de alta a râului Olt, de la Dunăre (din zona Islazului de astăzi) până în munții Boița. Procopius din Cezareea, istoric din perioada lui Iustinian cel Mare, amintește de cetatea Turris și îl arată pe Traian ca fondator al acesteia. Unii istorici identifică cetatea cu cea descoperită la Turnu Măgurele. Această aserțiune nu este confirmată; potrivit cercetărilor arheologice cetatea Turnu datează dintr-o epocă mai târzie. Istoricii și arheologii încă nu s-au pus de acord cu privire la perioada începerii constructiei fortificației de pe malul Dunării: există teorii cu privire la o constructie din perioada lui Constantin cel Mare sau chiar de mai târziu, din perioada lui Iustinian I, însă niciuna nu este pe deplin acceptată de istorici. Cert este că în perioada lui Mircea cel Bătrân această asezare a avut un rol important în strategia defensivă a Valahiei în fața pericolului otoman. alt=|miniatura|200x200px|Ruinele cetății Turnu