Josef Macůrek () a fost un istoric ceh, profesor la a Universității Masaryk din Brno și promotor al culturii române în Cehoslovacia.
S-a specializat în istoria modernă timpurie a Europei Centrale și de Est, fiind interesat îndeosebi de istoria Poloniei, Ungariei și României.Petr Balcárek, Byzantium in the Czech lands (4th-16th centuries) : historical and art historical perspectives, Brill, Leiden, 2023, p. 27. A fost ales la 26 noiembrie 1965 membru corespondent al Academiei Cehoslovace de Științe, secția Istorie.Czechoslovak Academy of Sciences 1982, Academia, Praga, 1982, p. 52.
Biografie Formarea profesională S-a născut la 31 martie 1901 în satul din Austro-Ungaria (azi în districtul Kroměříž din regiunea Zlín a Cehiei),Kulturní Adreśař ČSR.: Biografický slovník žijících kulturních pracovníků a pracovnic, vol. 2, Nakladatelství J. Zeibrdlich, Praga, 1936, p. 312.Milan Kudělka, Zdeněk Šimeček, Československé práce o jazyce, dějinách a kultuře slovanských národů od r. 1760: biograficko-bibliografický slovník, Státni pedagogické nakl., Praga, 1972, p. 288. ca al treilea copil al familiei Macůrek.Ctibor Nečas, Josef Macůrek, Národní knihovna České republiky, Praga, 1998, p. 3. A absolvit studiile secundare la din Kroměříž,Slovanský přehled, Knihtiskárna F. Šimáček, nr. 1/2003, p. 549. pe care le urmase anterior și consăteanul František Dvorník (1893–1975), viitor istoric și bizantinolog. Macůrek a urmat apoi cursurile de istorie de la a Universității Caroline din Praga (1921–1925),Borys Lewytzkyj, Juliusz Stroynowski, Who's who in the Socialist Countries: A Biographical Encyclopedia of 10,000 Leading Personalities in 16 Communist Countries, vol. 1, K. G. Saur Pub., 1978 , p. 372.J. Tumelis, Visuotinė lietuvių enciklopedija, vol. XIII (L–M), Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, Vilnius, 2001, p. 753. sub îndrumarea profesorului Jaroslav Bidlo.Kdo je kdo 91/92: Česká republika : federální orgány ČSFR, părțile 1-2, Nakl. Kdo je kdo, Praga, 1991, p. 559.Tomáš Borovský, Jiří Němec (ed.), Pod ochranou Kleió : historické obory na Filozofické fakultě Masarykovy univerzity, Masarykova univerzita, Brno, 2019, pp. 54–55. În perioada studiilor a avut și alți profesori remarcabili: istoricii Josef Pekař, Václav Novotný și Josef Šusta și arheologul Lubor Niederle. Profesorul Bidlo, care preda cursul de istoria popoarelor din Europa de Est, a evidențiat existența unor relații cehoslovaco-române în Evul Mediu și i-a stârnit interesul pentru studierea istoriei românilor.Gh. Staca, „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, 27 octombrie 1928, pp. 5–6. În consecință, Macůrek a frecventat cursurile de limba română ținute la Praga de profesorul George Staca,Gh. Staca, „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, 27 octombrie 1928, pp. 5–6. după care a urmat un an de studii la Universitatea din București (România), ca bursier al guvernului cehoslovac, în perioada 1923–1924 sau, după altă sursă, 1924–1925, ocazie cu care a cercetat influența husită în România,***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4. i-a cunoscut pe istoricii români Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu și Constantin C. Giurescu și, după cum mărturisea Lucian Boia, a ajuns să vorbească limba română „aproape fără greșeală”.Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism: al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, București, 2019, p. 8. A fost coleg de studii în această perioadă cu viitorul profesor Virgiliu P. Arbore.Virgiliu P. Arbore, „Scrisori din Praga. Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 2007, 21 noiembrie 1930, p. 1.
Josef Macůrek a obținut titlul de în istorie (PhDr.) în 1925, cu teza Husitství v rumunských zemích, zvláště v Moldavsku („Husiții în țările române, în special în Moldova”), elaborată sub îndrumarea profesorilor Jaroslav Bidlo și Josef Šusta,Sbírka pramenu̇ a příruček k dějinám University Karlovy, Univerzita Karlova, Praga, 1961, p. 183.Disertace Pražské university: Universita Karlova, 1882–1953, Univerzita Karlova, Praga, 1965, p. 112. și în același an a fost cooptat în învățământul universitar ca asistent la Facultatea de Filosofie a Universității Caroline. În anii următori a efectuat alte călătorii de studii în străinătate: la universitățile din Liov și Varșovia (Polonia, 1926–1927) și mai târziu la universitățile din Rennes și Paris (Franța, 1929–1930). A reușit astfel să învețe mai multe limbi străine, printre care germana, franceza, româna și maghiara, pe care le cunoștea atât de bine încât putea trece în modul cel mai firesc de la una la alta.Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism: al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, București, 2019, p. 9.
Relațiile sale cu România nu s-au întrerupt ulterior și, cunoscând bine limba română, a continuat să urmărească, începând din acei ani, cele mai importante studii istorice publicate în această țară.Ceps, „O carte asupra României la Praga”, în Curentul, anul III, nr. 855, 11 iunie 1930, p. 2.Ceps, „O carte asupra României la Praga”, în Epoca, anul III, nr. 406, 12 iunie 1930, p. 2.Ceps, „O carte asupra României la Praga”, în Rampa, anul XV, nr. 3713, 12 iunie 1930, p. 4. Întors în Cehoslovacia, el a cercetat vechile arhive cehoslovace și a descoperit documente necunoscute, în legătură cu istoria românilor. Astfel, potrivit informațiilor transmise de prof.dr. George Staca (consulul onorific al României la Praga), Josef Macůrek efectua în anul 1928 o serie de cercetări istorice cu privire la români în arhivele publice și familiare ale BoemieiAcademia Română, Analele Academieĭ Române, Ed. Cultura Națională, București, 1928, p. 66. și pregătea un studiu cu privire la relațiile polono-române. El a publicat ulterior cartea Rumunsko ve své minulosti a přitomnosti („România în trecut și prezent”, 1930)Fr. Bous, „Praga–București. Legăturile culturale între cele două țări”, în Dimineața, anul XXVIII, nr. 9297, 12 noiembrie 1932, p. 7.***, „În Universitățile din Cehoslovacia”, în Opinia, Iași, anul XXX, nr. 8176, 24 iulie 1934, p. 1. o broșură pentru studenți intitulată Unirea românilor și câteva studii și articole cu privite la influența husită în țările române, contribuind astfel la informarea cehilor cu privire la România. A ținut, de asemenea, o conferință pe tema „Politica României și familia Brătianu” la serata românească organizată în martie 1928 de clubul politic al Partidului Național-Democrat Cehoslovac, în prezența unor personalități ale vieții politice, culturale și economice cehoslovace precum dr. Karel Kramář (președintele Partidului Național-Democrat și fost prim-ministru), dr. Milan Hodža (ministrul instrucțiunii publice), dr. František Peroutka (ministrul comerțului), dr. Vilém Pospíšil (guvernatorul Băncii Naționale a Cehoslovaciei), dr. Jan Jirásek (fostul consul al Cehoslovaciei la Cluj), Věnceslav Švihovský (președintele Micii Înțelegeri a presei) și abatele Metodiu Zavoral (președintele Institutului Cehoslovaco-Român), precum și a unor diplomați străini, printre care Theodor Emandi (ministrul României la Praga) și dr. George Staca (consulul onorific al României la Praga).***, „O mare manifestație de prietenie”, în Universul, anul XLVI, nr. 75, 30 martie 1928, p. 1.
În urma acestor stagii de specializare, Macůrek s-a specializat în istoria Europei de Est, în principal a istoriei slavilor, maghiarilor și românilor, și a publicat câteva lucrări pe această temă: Husitství v rumunských zemích („Husiții în țările române”, 1927, o variantă extinsă a tezei sale de doctorat, care a devenit cunoscută în cercurile istorice din Cehoslovacia și România), Dozvuky polského bezkráloví z roku 1587, příspěvek k osvětlení snah rodu habsburského o získání koruny polské v letech 1588–94 („Repercusiuni ale interregnului polonez din 1587, o contribuție la punerea în lumină a eforturilor familiei de Habsburg pentru obținerea coroanei poloneze în anii 1588–1594”, 1929), Rumunsko ve své minulosti a přitomnosti („România în trecut și prezent”, 1930), Zápas Polska a Habsburků o přístup k Černému moři na sklonku 16. stol. („Lupta dintre Polonia și Habsburgi pentru accesul la Marea Neagră la sfârșitul secolului al XVI-lea”, 1931) și Dějiny Maďarů a uherského státu („Istoria maghiarilor și a statului ungar”, 1934).
Macůrek a fost abilitat în anul 1930 ca docent ()Josef Tomeš, Alena Léblová, Československý biografický slovník, Encyklopedický Inst. ČSAV, Praga, 1992, p. 421. în istoria Europei de Est și a Peninsulei Balcanice. Cu toate acestea, cariera sa universitară părea să se fi blocat deoarece profesorul Jaroslav Bidlo nu dorea să se retragă și să-și cedeze postul fie lui Josef Macůrek, fie Miladei Paulová (care era mai în vârstă decât Macůrek).
Profesor la Brno În anul 1935 a fost numit profesor extraordinar de istorie a slavilor la a Universității Masaryk din Brno, probabil în urma intervenției lui Bidlo, fiind avansat profesor titular în 1939. S-a mutat în orașul Brno, unde a locuit pe str. Vránova nr. 114. Obținerea unui post permanent a impulsionat puternic planurile de cercetare ale lui Macůrek, ale cărui abilități lingvistice l-au făcut să poată cerceta amănunțit izvoarele istorice vechi ale mai multor popoare și să conecteze sintetic informațiile obținute. Abordarea istoriei de către Macůrek s-a bazat în plan metodologic pe critica tradițională a surselor, care apare în lucrările sale, și a urmărit emiterea unor judecăți generalizatoare cu privire la natura evenimentelor de pe teritorii vaste și din epoci istorice extinse. La câțiva ani după mutarea sa la Brno, Josef Macůrek s-a căsătorit la 2 iunie 1938 cu Marie Vozáková, cu care a avut ulterior un fiu și o fiică.
Universitățile cehe au fost închise în timpul Ocupării Cehiei de către Germania Nazistă (1939–1945), iar profesorul Macůrek a folosit acest timp pentru a pregăti mai multe cărți, pe care le-a publicat apoi în anii 1945–1948. Cele trei cărți publicate în acei ani: Dějepisectví evropského východu („Istoriografia Europei de Est”, 1946), Dějiny východních Slovanů („Istoria slavilor rasăriteni”, 1947) și Dějiny polského národa („Istoria națiunii poloneze”, 1948) au încercat să cuprindă sintetic istoria Europei de Est și urmau să facă parte dintr-un proiect mai larg care ar fi definit „Europa de Est ca o lume specială”; acest proiect a fost însă abandonat în urma criticii marxist-leniniste aspre a primei lucrări.