thumb|Dacia thumb|225px|Coiful dacic de la Coțofenești. Civilizația și cultura dacilor a avut în spațiul carpato-dunărean o dezvoltare de câteva sute de ani și a atins nivelul cel mai înalt în perioada sec. I î.H. - sec. I d.H.

În arheologie, termenul de cultură se referă atât la aspectele vieții materiale, cât și la cele spirituale, în totalitatea lor, studiind: așezările, locuințele, uneltele, armele, ceramica, podoabele, riturile funerare, ritualurile religioase, manifestările artistice.Mircea Petrescu-Dâmbovița, p.6 Scriitorul antic Dio Chrysostom spunea: „geții sunt mai înțelepți decât aproape toți barbarii și mai, asemenea romanilor”.Giurescu & Giurescu, p.78

Etimologie Ipoteza cea mai plauzibilă asupra etimologiei numelui de „daci” este aceea prin care „daci” este pus în legătură cu cuvântul dáos din frigiană (limbă înrudită cu limba tracilor), care se traduce cu „lup”Ovidiu Drimba, București 1999 - „Istoria culturii și a civilizației”/ „Cultura și civilizația daco-geților”, pag. 334. După mărturiile anticilor dacii înșiși își spuneau dáoi.Strabon, sec. I d.Hr. - VII, 3, 12 Acest lucru poate explica forma de lup a stindardului geto-dacic.

O altă variantă a etimologiei numelui de „daci” este acea prin care această denumire provine din limba dacă prin cuvântul daca, care se traduce cu „pumnal” sau „cuțit”.Ovidiu Drimba, București 1999 - „Istoria culturii și a civilizației”/ „Cultura și civilizația daco-geților”, pag. 334

Influențe și caracteristici thumb|225px|Armament dacic

Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine și adânc înfipte în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Hadrian Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară. Dar dacii nu s-au mulțumit cu preluarea unor elemente de cultură materială de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat și adesea le-au îmbogățit, contopindu-le în creațiile lor tradiționale și făurind o civilizație profund originală.

O astfel de sinteză originală reprezintă și cultura celtică care la rândul ei se bazează pe fondul autohton în care au fost integrate multiple și fecunde influențe grecești, etrusce ori de altă natură, adaptate și prelucrate în manieră proprie. Au existat raporturi între cultura daco-getică și cea celtică, intervenite în urma contactului direct în urma instalării celților pe teritoriul Daciei. Pătrunderea celților în spațiile daco-getice a avut loc încă în La Tène-ul vechi, ceea ce înseamnă secolul IV î.Hr. Simbioza daco-celtică se concretizează în înmormântarea în cadrul aceluiași cimitir și într-o serie de împrumuturi de bunuri materiale și spirituale, având ca rezultat final o puternică influențare reciprocă.

Este incontestabil că în Europa secolul I î.Hr, în afara statului roman, celții și geto-dacii constituiau cele două popoare importante în spațiul european, care atinseseră în dezvoltarea lor materială și social-politică un înalt nivel. Este de aceea firesc ca între cele două culturi să fie influențări reciproc. De aceea când vorbim despre stadiul culturii geto-dacice, punctele de referire trebuie să le căutăm în cultura celtică. Aportul cercetărilor făcute, mai cu seamă în ultimele 2 decenii, la cunoașterea culturii geto-dacice, au spulberat impresia împărtășită de unii cercetători (străini sau români), după care cultura dacă n-ar fi decât o cultură celtică. Rolul pe care l-au jucat influențele celtice atât la formarea civilizației de tip La Tène geto-dacică, cât și pe vremea lui Burebista, nu poate fi pusă la îndoială, dar aceasta nu înseamnă o celtizare a culturii geto-dacice. Aceasta se dovedește a fi o cultură originală care, a preluat, pe lângă influențe celtice și multe bunuri din civilizația grecească, fie direct, fie prin intermediul tracilor meridionali, la care se adaugă cele romane și celelalte. Cultura tracilor meridionali reprezintă într-o mare măsură o copiere a civilizației grecești, fără un aport propriu prea substanțial, la care, cu greu se poate sesiza și contribuția elementului autohton.

În cazul unor bunuri create sub influențe grecești, de multe ori este foarte greu de știut cui aparțin, pentru că influențele elene s-au exercitat deopotrivă și asupra celților cât și asupra daco-geților. Numai în puține cazuri aceleași influențe elenistice au determinat produse deosebite și ușor de distins, cum este de exemplu ceramica pictată celtică și cea daco-getică. Deoarece pentru că o vreme Burebista a depus coloniile grecești de pe litoralul de vest al Pontului Euxin și le-a integrat în statul său, a făcut ca influențele acestora să fie cu mult mai puternice decât în cazul celților. Aceste influențe s-au materializat în produse evident superioare de care cultura celtică nu a beneficiat niciodată înainte de ocupația romană. Este vorba de cetățile cu ziduri de piatră ecarisată ori de arhitectura sacră. Tehnica zidurilor dacice (de factură grecească) era evident superioară modalității în care celții își construiau, în aceeași vreme, cetățile. Toate aceste denotă un serios pas înainte, un avans al civilizației daco-getice, favorizat de prezența efectivă și activă a meșterilor greci.

Origini Considerațiuni etnico-culturale și geografice Pe teritoriu Europei antice, în afara lumii grecești, etrusce și romane, nivelul de civilizație al tracilor n-a fost egalat decât de cel al celților, pe care în unele privințe chiar i-au depășit. Tracii erau un popor a cărui forță și cultură s-a bucurat de multă considerație în antichitate. Denumirea generală de „traci” a fost dată triburilor de limbă tracică dintre Marea Egee și Dunăre; triburile din nordul Dunării, vorbind aceeași limbă tracică, purtau nume de daci sau de geți, sau nume tribale specifice (carpi, costoboci, etc.).

Vasile Pârvan, bazându-se pe diverse descoperiri arheologice, emite ipoteza conform căreia: "... tot masivul Carpatic, până spre Morava, Vistula, Nistrul nordic și teritoriul la est de acest fluviu, era locuit de tracii nordici, cunoscuți mai târziu sub numele de daci și geți."

Geto-dacii, la fel ca tracii, făceau parte din categoria popoarelor indo-europene de limbă satem, alături de slavi, baltici, indo-iranieni (cum ar fi perșii, sarmații și sciții), armeni și frigieni.

Muzica, religia, medicina populară empirică, artele meșteșugărești dezvoltate de traci erau unanim apreciate de greci și de romani, iar aportul traco-frigian la cultura elenică a fost considerabil: divinități ca Dionysos, Sabazios, Semele, Seirenes, Silenus, etc.; medicină populară: zeul-"medic" Esculap (Asclepios), plante medicinale geto-dace, câteva cuvinte importante în limba greacă (ambon, basileus, etc.) și o serie de mari figuri ale civilizației elenice: Tucidide, artiștii Brygos, Doidalses, antroponime trace, gramatici ca Dionysius Thrax, câțiva filologi, etc.Ioan I. Russu, Etnogeneza românilor. Fondul autohton traco-dacic și componenta latino-romanică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981 Teritoriul ocupat de traci se întindea de la Marea Egee până în regiunea Boemiei, și din zona Serbiei actuale până la gurile Bugului. Dar, în contrast cu tracii dintre Haemus și Marea Egee, care n-au reușit să-și întemeieze o civilizație proprie și o politică a lor, ci serveau numai ca unelte oarbe, mercenari sălbatici, geții, stăpânitorii marelui drum de civilizație al Dunării, de la început își urmăreau o politică a lor și alcătuiau un stat bine închegat, primeau puternice înrâuriri grecești, dar în aceeași vreme ofereau la rândul lor și grecilor și romanilor o consistență spirituală superioară și foarte caracteristică, pe care literatura antică a însemnat-o cu mirare și admirație, făcând din geți aproape un popor fabulos, prin vitejia, înțelepciunea și spiritul lui de dreptate.Vasile Pârvan, Getica, Ed. Meridiane, București, 1982

Dacii și geții, ramură a marelui popor indo-european al tracilor, erau unul și același popor (fapt recunoscut de autorii antici) și vorbind aceeași limbă.Strabon, Geografia, vol. II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1974, VII, cap. III, 13 Dintre cele peste 100 de formațiuni tribale și gentilice ale tracilor, triburile dacilor și geților erau cele mai mari și cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins între Munții Balcani (Haemus) și Munții Slovaciei, și de la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei, adică până la Bazinul Panonic. Triburile denumite "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii, - Bazinul Carpatic -, și al Banatului, iar ale "geților" în câmpia Dunării (inclusiv în sudul fluviului), în Moldova și Dobrogea de azi. Una și aceeași populație geto-dacă apare la scriitorii greci de obicei cu numele generic de "geți", iar la autorii romani cu denumirea de "daci", pentru prima dată la Iulius Caesar.Războiul gallic, VI, 25 Dacii și geții sunt menționați de 63 de autori antici; de 32 în limba greacă și de 31 în latină.conform lui A. Petre Între etimologiile propuse pentru numele de "daci" este și cea care îl presupune ca derivând din daca ("cuțit, pumnal", arma caracteristică populațiilor geto-dace). Dar ipoteza cea mai plauzibilă pare a fi cea care leagă acest nume de dáos, cuvânt care în frigiană (limbă înrudită cu limba tracilor) înseamnă "lup". După mărturia lui Strabon, dacii înșiși își spuneau Dáoi.Geografia, VII, 3, 12 Pare destul de probabil că numele lor etnic derivă, în ultimă instanță, de la epitetul ritual al unei confrerii războinice.<ref>Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980</ref> Triburi războinice cu numele de "lupi" se întâlnesc în multe alte părți (în Spania, Irlanda, Anglia, etc.). Acest nume de animal, desigur totemic, explică forma de lup a stindardului dac. Se pare că în prima jumătate a sec. II î.e.n. toate aceste formațiuni gentilice și tribale constituiau patru uniuni puternice, fiecare emițând (încă din secolul anterior) monedă proprie.

Cronologie Nu se poate cunoaște data la care aceste ramuri tracice au ocupat ținuturile carpato-dunărene, locuite încă din epoca paleolitică; cert este însă că cei dintâi autori antici care îi menționează îi consideră autohtoni, deci instalați aici din timpul primelor migrații indo-europene, tracice. Geto-dacii s-au desprins din masa triburilor trace, începând să-și contureze un profil de civilizație distinctă, pe la începutul mileniului I î.e.n.Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972 Câteva secole mai târziu, numele lor apare la autorii greci, alături de cel al sciților. Sciții, popor de origine iraniană, au ocupat pe la începutul sec. VII î.e.n. stepa din nordul Mării Negre, precum și regiunea Dobrogei în sec. III-II î.e.n. (care va fi menționată mai târziu în istorie ca Sciția Mică, Scythia Minor). Contactele stabilite încă din secolul VI î.e.n. cu sciții risipiți pe teritoriul Daciei (și cărora geții din Dacia le erau infinit superiori prin calitatea și vechimea culturii lor) au lăsat puține urme în arta geto-dacă.Vasile Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, Ed. Științifică, 1972

Economia thumb|Unelte dacice Formațiunea social-economică geto-dacă era cea de tipul obștii sătești, a proprietății colective a pământurilor. Dar alături de proprietatea comună funciară exista și proprietatea privată a comatilor, precum și proprietatea privată a regelui, a nobililor și a preoților. Teoretic, pământul aparținea monarhului. Comatilor le rămânea tripla obligație față de stat (a plății dărilor, a participării la lucrările publice și a satisfacerii obligațiilor militare).