Eugène Pons () a fost o figură importantă a Bisericii Catolice din Lyon, tipograf și membru al Rezistenței franceze. Între 1940 și 1944, tipografia sa de pe rue de la Vieille-Monnaie a avut un rol esențial în tipărirea publicațiilor clandestine ale Rezistenței, precum Témoignage chrétien, Combat, La Marseillaise și Franc-tireur. A contribuit la informarea și mobilizarea opiniei publice împotriva regimului nazist, fiind responsabil, la 31 decembrie 1943, de tipărirea a 25.000 de exemplare ale ziarului fals Le Faux Nouvelliste. Apărându-l pe unul dintre angajații tipografiei, a fost arestat de Gestapo în mai 1944 și deportat la lagărul de concentrare Neuengamme, unde a murit de epuizare în 1945. Eugène Pons a fost recunoscut postum cu mențiunea „Mort pour la France” pentru sacrificiul său în lupta împotriva ocupației naziste.
Biografie
Primii ani Eugène Pons a fost fiul lui Claudine Jay, profesoară din Saint-Héand, și al jurnalistului Victor Pons (1847–1928). Mama sa a murit când el era foarte mic. Încă din tinerețe a manifestat o religiozitate pronunțată, ceea ce l-a determinat ca, în adolescență, să adere la mișcarea catolică Sillon, fondată de Marc Sangnier.
La 28 ianuarie 1913 s-a căsătorit, la Caluire-et-Cuire, cu Rose-Adrienne Lavarière, în perioada în care locuia în cartierul Bissardon. Soția sa, brodeză de profesie, locuia pe rue Diderot din Lyon. Primul lor copil, Marcel Pons, s-a născut la 13 ianuarie 1913.
În 1914 a fost mobilizat pentru a lupta în Primul Război Mondial, fiind încadrat în Regimentul 371 de infanterie. A fost trimis pe Frontul Macedonean, în Grecia, unde a contractat malarie.
S-a întors la Lyon în 1918 și și-a găsit rapid un loc de muncă drept contabil la o fabrică de umbrele. Ulterior a lucrat în aceeași calitate pentru o companie de fructe și legume.
Perioada interbelică miniatura|200x200px|Le Curé d'Ars în rugăciune, de Émilien Cabuchet. După război, Eugène Pons s-a implicat din nou activ în grupul Sillon din Lyon, o mișcare catolică fondată înainte de conflict. În acest cadru și-a consolidat convingerile legate de catolicismul social, orientare care punea accent pe justiția socială și demnitatea umană. Le Sillon a încercat să răspundă enciclicei Rerum novarum a Papei Leon al XIII-lea prin promovarea unei deschideri mai mari a Bisericii către societate și prin apropierea de problemele clasei muncitoare, susținând sindicatele catolice, cooperativele și alte forme de organizare socială inspirate de principiile creștine.
stanga|miniatura|200x200px|21 rue de la Vieille-Monnaie, unde a funcționat Imprimerie de la Source. S-a implicat și în viața politică, aderând la Ligue de la Jeune République, partid fondat tot de Marc Sangnier. La nivel local, principalul său obiectiv a fost opoziția față de Partidul Radical-Socialist al lui Édouard Herriot, dominant în politica locală și perceput ca având o orientare anticlericală. Curând a început să organizeze reuniuni la domiciliul său de pe rue Denfert-Rochereau, la etajul al doilea, la care participau personalități precum Joseph Folliet și Sylvie Mingeolet (1903–1955). Întâlnirile grupului lyonnais ofereau totodată prilejul de a interacționa cu invitați de prestigiu, printre care și poetul Paul Claudel.
Viața sa cotidiană, împreună cu cea a familiei, era profund marcată de credința și practica religioasă catolică. A participat activ la viața parohială a bisericii Notre-Dame-Saint-Alban, iar ulterior la cea a bisericii Saint-Eucher din Lyon. Pelerinajele ocupau un loc important în viața sa: în fiecare an, în luna mai, mergea în pelerinaj la bazilica din Ars, pentru a-l cinsti pe Curé d'Ars. De asemenea, obișnuia să parcurgă pe jos traseul dintre La Croix-Rousse și dealul Fourvière după orele de muncă.
La Saint-Alban a colaborat îndeaproape cu abatele Laurent Remillieux (1882–1949), fondatorul parohieiThere is a street l'Abbé-Laurent-Remillieux in Lyon. On OpenStreetMap: link și important activist catolic. Printre numeroasele sale activități, s-a implicat în organizarea de activități educative pentru Jeunesse ouvrière chrétienne (Tineretul Muncitoresc Creștin), sprijinindu-l pe abatele Remillieux în această misiune.
Eugène Pons era și pasionat de sport. A fost membru al clubului sportiv Le Patriote, afiliat parohiei Saint-Denis-de-la-Croix-Rousse, unde practica tirul cu pușca. De asemenea, a traversat de mai multe ori înot râul Ron în zona orașului Lyon.
Oportunitatea de a intra în domeniul tipografiei a apărut prin intermediul prietenului său Georges Neveu. Victor Carlhian, care achiziționase Imprimerie de la Source, situată la nr. 21 pe rue de la Vieille-Monnaie, era în căutarea unui administrator. Acesta l-a recrutat pe Eugène Pons pentru această funcție, iar Pons a devenit astfel tipograf, fiind responsabil de tipărirea diverselor broșuri și publicații cu caracter filosofic și ecumenic. Până în 1940, conducea o echipă de aproximativ douăzeci de angajați în cadrul tipografiei.
Al Doilea Război Mondial miniatura|232x232px|Pagina 2 din Faux Nouvelliste. Încă din 1940, Eugène Pons a luat în considerare posibilitatea de a se alătura Aliaților la Londra. Totuși, din cauza responsabilităților familiale, a ales să se implice activ în Rezistența franceză. Primele sale acțiuni în cadrul Rezistenței au constat în tipărirea de pliante redactate de el însuși, prin care promova valorile creștine și îndemna la rezistență împotriva ocupației naziste. Deși provenea dintr-un mediu religios, a acceptat fără ezitare solicitarea luptătorului de rezistență comunist André Liebherr de a tipări și materiale de propagandă comunistă, considerând că principalul inamic era nazismul.
În mai 1941, la solicitarea lui Jean Stetten-Bernard, Eugène Pons a tipărit un pliant în care se afirma că poporul francez nu dorea să colaboreze cu ocupantul. Lucrarea a fost realizată într-o singură noapte.
La începutul anului 1942, Henri Chevalier a încetat tipărirea ziarului Franc-tireur la tipografia sa de pe cours de la Liberté nr. 40, probabil din motive ideologice. Eugène Pons a preluat imediat tipărirea publicației. De asemenea, a colaborat frecvent cu André Bollier la tipărirea ziarului Combat. Pe lângă acestea, a tipărit în mod regulat și ziarul La Marseillaise.
Ulterior, a preluat și tipărirea publicației Témoignage chrétien. Deși primele două numere au fost tipărite la Villeurbanne de Joseph Martinet, Eugène Pons s-a ocupat de toate edițiile ulterioare, începând cu numărul 3 din martie 1942, la solicitarea lui Père Chaillet și Louis Cruvillier. După arestarea lui Eugène Pons în mai 1944, tipărirea Témoignage chrétien a fost preluată de Louis Besacier, responsabil cu legarea ziarelor.
Până la arestarea sa în 1944, activitatea tipografiei era aparent obișnuită în timpul zilei: Eugène Pons și angajații săi tipăreau în mod legal diverse broșuri și publicații. Noaptea, precum și în weekend, tipografia era folosită pentru tipărirea presei clandestine. În această activitate era ajutat uneori de unii dintre angajații săi, printre care maistrul Verrier, muncitorii Charles Planchet (n. 1896) și ginerele său Pierre Barnier (1920–1997), care lucrau atunci la tipografie.
La 31 decembrie 1943, cu ajutorul ginerelui său Pierre Barnier, Eugène Pons a tipărit 25.000 de exemplare ale Faux Nouvelliste, o versiune falsificată a ziarului colaboraționist Le Nouvelliste.
De asemenea, cel puțin din 1942, a tipărit documente false pentru Rezistență. Acest fapt este confirmat de mărturia luptătorului din Rezistență Adrien Némoz, care notează:
Acesta descrie și motivațiile umaniste și spirituale care l-au determinat pe Eugène Pons să se alăture Rezistenței:
Arestare și deportare La 21 mai sau 22 mai 1944, în jurul prânzului, Gestapo-ul a efectuat o percheziție la tipografie. Deși nu au fost descoperite materiale clandestine tipărite, se pare că în incintă se aflau exemplare ale revistei Témoignage chrétien. Unul dintre muncitori, Charles Lang, de origine alsaciană, a servit drept traducător în timpul percheziției. La final, Gestapo-ul a decis să-l aresteze pe Charles Lang, suspectându-l că ar fi german. Eugène Pons a protestat, cerând ca angajatul său să fie lăsat în tipografie, întrucât nu fuseseră găsite dovezi incriminatoare. În cele din urmă, ambii — Charles Lang și Eugène Pons — au fost arestați de Gestapo.
După arestare, Eugène Pons a fost încarcerat mai întâi la închisoarea Montluc, apoi transferat în lagărul de la Royallieu. La 15 iulie 1944 a fost deportat cu trenul în lagărul de concentrare Neuengamme. Charles Lang (n. 7 ianuarie 1907, Lyon) a avut aceeași soartă, fiind deportat la Neuengamme, unde a murit la 30 decembrie 1944.
Adrien Némoz se afla la tipografie în ziua arestării lui Eugène Pons. Ultimele două zile fuseseră dedicate tipăririi unei broșuri pentru Témoignage chrétien, intitulată „Exigences de la libération”. Némoz a părăsit tipografia cu aproximativ cincisprezece minute înainte de sosirea Gestapo-ului.
Rezistența a organizat imediat o operațiune de recuperare. relatează că, sub conducerea lui André Bollier, foile deja tipărite, anumite componente ale utilajelor și coli de hârtie neutilizate au fost recuperate de pe rue de la Vieille-Monnaie și transportate pe rue Viala, unde funcționa o altă tipografie clandestină.
Neuengamme După o călătorie de patru zile cu trenul, Eugène Pons a ajuns la Neuengamme. Pe lângă mediul extrem de ostil al lagărului, condițiile inumane, lipsa hranei și violențele gardienilor, deținuții erau obligați să muncească aproximativ 12 ore pe zi. Eugène Pons a fost repartizat mai întâi la transportul pietrelor pe canal, iar ulterior la un atelier de împletit, unde părul era transformat în frânghii.
Preotul dominican Claude Humbert (matricola 33221) l-a cunoscut pe Eugène Pons la Neuengamme. Au reușit să schimbe de câteva ori câteva cuvinte printr-un grătar și s-au rugat împreună pentru soldații din Lyon și din Franța, recitând rozariul.
Eugène Pons, cu numărul matricol 36921, a murit de epuizare la 24 februarie 1945. Ultima persoană care l-a văzut în viață a fost avocatul Maître Périssé din Toulouse, și el deținut la Neuengamme.
Familie miniatura|200x200px|Cavoul familiei Pons din vechiul cimitir . O placă albă de pe mormânt îl comemorează pe Eugène Pons. Eugène Pons și Rose-Adrienne Lavarière (1888–1973) au avut șapte copii, dintre care doi au murit în copilărie:
Marcel Pons (13 ianuarie 1913, Caluire-et-Cuire – 22 aprilie 2002, Toulon), vicar și autor al biografiei lui Eugène Pons; Georges Pons (10 februarie 1915 – 1916); Albert Pons (22 iunie 1916 – 4 decembrie 1920); Thérèse Barnier (născută Thérèse Pons, octombrie 1920 – 1997), soția lui Pierre Barnier (1920–1997), decorat cu Medalia Rezistenței; Marie-Claude Thomasset, născută Marie-Claude Pons; Hélène Canard, născută Hélène Pons (1925 – 2003); André Pons (1930–2003).
Omagii și premii stanga|miniatura|200x200px|Intrarea la spațiul Eugène-Pons din Lyon. miniatura|180x180px|Placă memorială în biserica Saint-Eucher din Lyon. Eugène Pons a fost decorat postum, în 1945, cu Medalia Rezistenței, Legiunea de Onoare și Croix de Guerre (cu palmă).
O placă comemorativă este amplasată pe clădirea în care a funcționat tipografia sa, l’Imprimerie de la Source, la nr. 21 pe rue Vieille-Monnaie (astăzi rue René-Leynaud).The rue René-Leynaud plaque on OpenStreetMap: link miniatura|180x180px|Placă comemorativă pe rue Eugène-Pons din arondismentul 4 al orașului Lyon.