Operațiunea/Ofensiva Kiev din 1920 este considerată a fi scânteia care a aprins conflictul cunoscut cu numele de războiul polono-sovietic.Vedeți și: Russo-Polish War în Encyclopædia Britannica[Acest război a fost un] conflict militar între Rusia Sovietică și Polonia, prin care s-a căutat luarea în stăpânire a Ucrainei [...] Deși ostilitățile dintre cele două țări datau din 1919, conflictul a început în momentul în care șeful statului polonez, Józef Pilsudski, a format o alianță cu liderul naționalist ucrainean Simon Petliura (21 aprilie 1920) și forțele lor combinate au început să se reverse peste Ucraina, ocupând Kievul pe 7 mai. A fost o încercare a nou apărutului stat polonez condus de Józef Piłsudski de ocupare a Ucrainei răsăritene și centrale, țară sfâșiată atât de conflictele dintre facțiunile interne, cât și de intervenția străină (Rusia Bolșevică).

Obiectivul declarat al operațiunii a fost crearea unei Ucraine independente, stat satelit al Poloniei,"Deși [Republica Populară Ucraineană] era incapabilă să contribuie cu putere la ofensiva poloneză, putea să ofere un anumit paravan pentru agresiunea clară implicată. Varșovia nu a avut nicio dificultate în convingerea unui Petliura lipsit de putere să semneze o alianță. Prin aceasta el a abandonat orice pretenție asupra tuturor teritoriilor [...] pretinse de Pilsudki. În schimb, polonezii au recunoscut suveranitatea RPU asupra teritoriilor pretinse de aceasta, inclusiv acelea din interiorul frontierelor poloneze din 1772 – cu alte cuvinte, cea mai mare parte a teritoriilor pretinse de Polonia de la Rusia Sovietică. Petliura și-a luat angajamentul să nu semneze niciun angajament internațional împotriva Poloniei și a garantat drepturi culturale depline polonezilor trăitori în Ucraina. Acordurile economice și militare suplimentare subordonau economia și armata ucrainene controlului Varșoviei "Richard K Debo, Survival and Consolidation: The Foreign Policy of Soviet Russia, 1918-1921, pp. 210-211, McGill-Queen's Press, 1992, ISBN 0-7735-0828-7. deși cea mai mare parte a populației ucrainene era ambivalentă, de vreme ce mulți vedeau înaintarea poloneză ca pe o nouă ocupațieTadeusz Machalski, pe atuci cu gradul de căpitan, (viitorul atașat militar polonez la Ankara) scria în jurnalul său: "Poporul ucrainean, care vedeau în capitala lor un general străin cu armata poloneză în locul lui Petliura conducându-și propria armată, nu vedea asta ca pe un act de eliberare, ci ca pe o versiune unei noi ocupații. De aceea, ucrainenii, în loc de entuziasm și bucurie, priveau în tăcere posomorâtă și, în loc să alerge la arme pentru a-și apăra libertatea, rămâneau spectatori pasivi." Citat din: "Personalități ale secolului al XX-lea. Józef Piłsudski: liderul care a creat un stat pentru sine," Zerkalo Nedeli , de pe în rusă și în ucraineană . și Ucraina se subordona politic Poloniei,"Programul "federalist" al lui Josef Pilsudski, un politician polonez socialist și cu cea mai mare autoritate din secolul al XX-lea, nu era mai influent și mai popular decât conceptul [democrat național]. Esența acestui program era aceea că, după răsturnarea țarismului și dezintegrarea Imperiului Rus, în Europa Răsăriteană trebuia creată o Polonie tare, puternică și întinsă. Ar fi fost reîncarnarea Rzeczpospolitei pe principii "federative". Acest nou stat ar fi trebuit să încludă teritoriile poloneze, lituaniene, belaruse și ucrainene. Rolul conducător ar fi trebuit, desigur, să fie acordat elementului etnic, politic, economic și cultural polonez. În ciuda faptului că programul nu a reușit să dea o soluție în cazul în care populația nu ar fi dorit să se alăture Rzeczpospolitei, socialiștii au proclamat intrarea voluntară în viitorul stat."Oleksandr Derhachov (editor), "Statalitatea ucraineană în secolul al XX-lea: Analiză istoprică și politică", capitolul: "Ucraina în conceptul polonez de politică externă", 1996, Kiev, ISBN 966-543-040-8 în vreme ce alții salutau forțele aliate polono-ucrainene ca pe eliberatori. Ucrainenii divizați au luptat de ambele părți în acest conflict.Peter Abbot. "Ukrainian Armies 1914-55", capitolul "Ukrainian Soviet Socialist Republic, 1917-21", Osprey, 2004, ISBN 1-84176-668-2

Campania a fost purtată de armata poloneză aliată cu forțele Republicii Populare Ucrainene sub conducerea naționalistului Simon Petliura, din aprilie până în iunie 1920, împotriva bolșevicilor, care doreau să ocupe teritorii pentru formarea RSS Ucrainene. Armata Roșie avea în rândurile ei numeroși ucraineni. Campania, inițial un succes al polonezilor, care au reușit să ocupe Kievul pe 7 mai 1920, a sfârșit printr-un eșec. Ambivalența atitudinii populației ucrainene "În practică, [Pilsudski] a fost angajat într-un proces de cucerire, la care lituanienii și ucrainenii (cu excepția celor învinși de bolșevici și care nu aveau la cine să apeleze decât la Pilsudski) s-au opus cu amărăciune).""Bolșevicii au potopit Ucraina, forțându-l pe atamanul Semion Petliura să semneze o alianță cu Pilsudski, acceptând stăpânirea poloneză asupra Lwowului și o posibilă participare la federația lui Pilsudski. Pe 7 mai, armata poloneză a eliberat Kievul cu intenția de a da orașul lui Petliura, în cadrul federației polono-ucrainene. Pe 5 iunie, bolșevicii erau înapoi în Kiev. Problema cea mai mare care l-a împiedicat pe Pilsudski să păstreze Kievul și să creeze federația visată a fost lipsa de voință a locuitorilor Ucrainei să se grăbească să-i ajute pe Petliura și forțele sale naționaliste. Cei mai mulți ucraineni nu aveau nicio idee despre ceea ce sunt bolșevicii și au fost ușor manipulați de ruși. De altfel, cei mai mulți ucraineni erau oameni foarte simpli, care-și mai aminteau vremurile iobăgiei, care le fusese impusă de nobilimea poloneză (șleahta). Ei credeau că Pilsudski este un alt magnat polonez, așa cum erau cei din secolul al XVIII-lea. De aceea, Petliura nu a putut aduna mai mult de 30.000 de soldați. ". Marshal Jozef Pilsudski. Messiah and Central European Federalist. i-a împiedicat pe Piłsudski și Petliura să câștige sprijinul la care se așteptaseră, iar forțele poloneze și naționaliștii ucraineni au fost forțați să se retragă datorită presiunii exercitate de contraofensiva Armatei Roșii.

Preparativele de luptă thumb|left|200px|Generalul polonez Listowski (stânga) și liderul ucrainean exilat Simon Petliura (primul din stâga) thumb|left|200px|Afiș propagandistic sovietic prezentând aliața polono-ucraineană. Textul în ucraineană este: „Coruptul Petliura a vândut Ucraina moșierilor polonezi. Moșierii ard și jefuiesc Ucraina. Moarte moșierilor petliuriști!”

Republica Populară Ucraineană, aflată sub atacul diferitelor forțe de la începutul anului 1919, avea întreg teritoriul național sub controlul altor puteri: Albii lui Denikin, armatele bolșevice, armatele partizanilor (care încercau să ocupe un teritoriul cât mai întins, ca și numeroase bande înarmate lipsite de orice orientare politică, plus Polonia. Forțele liderului naționalist exilat Simon Petliura, care reprezenta în mod formal Republica Populară Ucraineană, controla numai o mică fâșie de teren lângă granița poloneză. În asemenea condiții, Piłsudski nu a avut nicio greutate în a-l convinge pe Petliura să se alieze cu Polonia, în ciuda numeroaselor conflicte teritoriale dintre cel două națiuni. Pe 21 aprilie, cei doi lideri a semnat Tratatul de la Varșovia. În schimbul acceptătii graniței comune pe râul Zbruch, recunoscând astfel ultimele achiziții teritoriale ale polonezilor, obținute în urma victoriei din războiul polono-ucrainean, (prin care se zdrobise inițiativa creării unei republici vest-ucrainene în Volînia și Galiția, zone populate majoritar de ucraineni, dar cu o foarte importantă minoritate poloneză), Petliura a primit promisiunea unui ajutor militar pentru recucerirea teritoriilor ocupate de bolșevici, inclusiv al Kievului, unde și-ar fi asumat din nou conducerea Republicii Populare Ucrainene. Ca urmare a restaurării formale a independenței Ucrainei, republica ucraineană urma să-și subordoneze armata și economia Varșoviei Prin intrarea în federația est și central europeană "Międzymorze" condusă de polonezi, Piłsudski dorea ca Ucraina să fie o zonă tampon între Polonia și Rusia, iar nu un teritoriu dominat de ruși la nou createle granițe poloneze."Nou creatul stat polonez era mult mai preocupat de extinderea granițelor sale către est și sud-est ("între mări") decât de ajutorarea statul lui Petliura aflat în agonie. ("A Belated Idealist." Zerkalo Nedeli. în rusă și în ucraineană .) Despre Piłsudski se spune că ar fi declarat: "După obținerea independenței poloneze, vom vorbi și despre mărimea Poloniei". (ibid)Cu o lună înainte de moartea sa, Pilsudski a spus aghiotantului său: "Viața mea este irosită. Nu am reușit să creez o Ucraină liberă de ruși."<Oleksa Pidlutskyi, Postati XX stolittia, (Personaități ale secolului alXX-lea), Kiev, 2004, ISBN 966-8290-01-1, . Capitolul "Józef Piłsudski: Liderul care a ceat un stat pentru sine", retipărită în săptămânalul Zerkalo Nedeli, Kiev, 3-9 februarie 2001, în rusă și în ucraineană . Prevederi separate din tratat garantau drepturile minorităților poloneze și ucrainene din cele două state, care se obligau reciproc să nu semneze înțelegeri internaționale care să le aducă una împotriva celeilalte.

Tratatul a fost urmat de semanrea de către Petliura și Piłsudski pe 24 aprilie a unei aliațe oficiale. În aceeași zi, Polonia și RPU au declanșat Operațiunea Kiev, care avea ca scop securizarea teritoriului pentru guvernul lui Petliura și crearea unei zone tampon între Polonia și Rusia. 65.000 de soldați polonezi și 15.000 de soldați ucraineni au luat parte la expediția inițială, al cărei obiectiv militar principal era depășirea prin flanc a forțelor bolșevice și distrugera lor dintr-o singură lovitură. După cucerirea unei victorii în sud, Marele Stat Major polonez a planificat o retragere rapidă a Armatei a III-a și întărirea frontului de nord, unde Piłsudski aștepta să se dea principala bătălie cu Armata Roșie. Frontul de sud era apărat de forțele ucrainene aliate cu polonezii. Pe 7 mai, forțele polono-ucrainene au intrat în Kiev.

Campania militară thumb|200px|Europa Centrală și Răsăriteană în decembrie 1919, înainte de atacul polonez. thumb|200px|Operațiunea Kiev în punctul de maximă dezvoltare, iunie 1920. thumb|200px|Succesul ofensivei sovietice, începutul lunii august 1920

Înaintarea polono-ucraineană

Forțele lui Pilsudski erau împărțite în trei armate. De la nord la sud, acestea erau Armatele a III-a, a II-a și a VI-a, cu forțele ucrainene încadrată în Armata a VI-a poloneză. Lor trebuia să le facă față Armatele a XII-a și a XIV-a de sub comanda lui Alexandr Egorov. Pilsudski a atacat pe 25 aprilie și a cucerit Jitomirul a doua zi. În aproape o săptămână, Armata sovietică a XII-a a fost distrusă în cea mai mare parte. În sud, Armata a VI-a poloneză și forțele ucrainenilor au împins Armata a XIV-a sovietică afară din Ucraina centrală și au cucerit Vinniția. Forțele combinate polono-ucrainene au cucerit Kievul pe 7 mai, trebuind să înfrângă doar o rezistență slabă. Pe 9 mai, trupele poloneze au sărbătorit cucerirea Kievului prin organizarea unei parade a victoriei pe principala stradă a orașului. Locuitorii capitalei au privit cu o totală lipsă de entuziasm această demonstrație de forță, de vreme ce nu ucrainenii lui Petliura mărșăluiau victorioși, ci polonezii lui Piłsudski, pe care populația îi considera doar altă armată de ocupație. După încheierea paradei, forțele poloneze s-au retras totuși din oraș, iar controlul capitalei a fost preluat de divizia a VI-a ucraineană, aflată la ordinele guvernului lui Petliura..