Al-Fatiha (în , în română: „Deschizătoarea”) este sura de deschidere a Coranului, cartea sfântă a musulmanilor. Compusă din șapte versete, ea subliniază suveranitatea și mila lui Dumnezeu.
Al-Fatiha este în primul hizb și, prin urmare, în primul juz, care reprezintă diviziuni ale Coranului în părți distincte. Conform tradiției, aceasta a fost prima sură completă revelată profetului MuhammadL' n'est pas l'ordre chronologique de la révélation coranique, c'est pourquoi cette affirmation n'a pas de caractère évident. Această sură se mai numește și "fātiḥat al-kitāb" sau "fātiḥat al-Qurʾān". Există aproximativ 25 de alte nume epitete ale acestei sure.
Tradiția spune că musulmanii trebuie să cunoască cel puțin două sure pe de rost. Având în vedere faptul că Al-Fatiha este o sură scurtă și indispensabilă pentru salat (ritualul de rugăciune), este în general învățată încă din copilărie în madrasas (școli coranice) sau este pur și simplu predată de părinți. Este recitată la începutul fiecărei unități (rak'ah) de rugăciune.Fatiha''' este, de asemenea, un prenume arab feminin.
Diferitele nume ale surei Numele surei poate fi tradus ca „debutul”, „prologul” sau „deschizătoarea”. Muhammad o numește „mama Coranului” (Umm-ul-Kitab), iar Fakhr al-Dīn al-Rāzī notează douăsprezece nume diferte atribuite surei Al-Fatiha : „lauda”, „Mama Coranului”, „cele șapte repetate”, „cea completă”; „cea suficientă”, „fundația”, „vindecarea”, „închinarea”, „cererea”, „descântecul”, „protectoarea”, „comoara”; și „lumina”. Alți autori admit existența a 25 de nume a surei.Paul Neuenkirchen, « Al-Fatiha », Le Coran des Historiens, t. 2a, Cerf, 2019, p. 17 et suiv.
Spre deosebire de celelalte sure (cu excepția 112), numele acesteia nu derivă din conținutul său, ci din funcția sa introductivă.
Istoric miniatura|Peștera din Hira, locul unde Muhammad ar fi primit primul verset al Coranului. Tradiția exegetică islamică pune sub semnul întrebării locul și timpul în care versetele și surele Coranului i-au fost revelate lui Muhammad și, în special, dacă respectivul verset a fost revelat fie la Mecca, fie la Medina. Potrivit lui Ibn Abbas și altor savanți, Al-Fatiha este o sură Meccană, dar, conform altora, este o sură Medineză. Alții, precum Mujahid ibn Jabr, sunt de părere că prima parte a surei a fost revelată la Mecca și a doua la Medina. Prima ipoteză este larg acceptată, deși unele ulemale înclină spre o revelație parțial la Mecca și parțial la Medina. Islamologii adepți ai unui cadrului tradițional, precum Theodor Nöldeke, refuză ideea conform căreia această sură este antică. Astfel, sura ar data din perioada timpurie Meccană. Bell, la rândul său, este de părere că sura datează de la începutul Hegirei. Régis Blachère, bazându-se pe exegeza musulmană scrisă a posteriori, a fost de acord cu opinia lui Nöldeke.
În 1939, islamologul Arthur Jeffery a publicat un articol care arată răspândirea variantelor surei Al-Fatiha în întreaga lume musulmană. El observă că această sură lipsește uneori din manuscrisele antice, acest lucru conferindu-i mai mult statutul de rugăciune introductivă decât o sură. Al-Fatiha are mai multe variante absente din recenzia coranica. Pentru Medhi Azaiez, " aceste discrepanțe ilustrează faptul că nimic nu ne permite să afirmăm cu certitudine că integralitatea conținutului discursului coranic a fost transpusă cu scrupulozitate în textul pe care îl cunoaștem astăzi.”. Imbert notează că prima inscripție completă a surei Al-Fatiha datează din epoca omeiadă (în jurul anilor 720-750).
Mai apoi, islamologii occidentali au devenit și ei interesați de această întrebare. Formularea unui răspuns cu privire la momentul revelării surei Al-Fatiha se dovedește dificilă, deoarece contribuția specific islamică este greu de stabilit, căci această rugăciune s-ar fi putut găsi în cărțile de rugăciuni evreiești sau creștine.. Pentru Manfred Kropp, Al-Fatiha este, poate, o sură precoranică.
Versetele surei și traducerea lor miniatura| Înregistrarea surei Al-Fatiha.
Traducere de Muhammad Hamidullah Text în arabă Transliterare Traducerea lui Muhammad Hamidullah 1 Bismi-l-lāhi-r-Raḥmāni-r-Raḥīm În numele lui Dumnezeu, Cel Prea Milos, Cel Prea Milostiv. 2 Al-ḥamdu li-l-lāhi Rabbi-l-ʿālamīn Lăudat să fie Domnul, Stăpânul universurilor. 3 Ar-Raḥmāni-r-Raḥīm Cel mai Milos, Cel mai Milostiv, 4 Māliki yawmi-d-dīn Stăpânul Zilei Judecății. 5 ʾIyyāka naʿbudu wa ʾiyyāka nastaʿīn Ție [Singur] ne închinăm și Ție [Singur] îți cerem ajutorul. 6 Ihdina-ṣ-ṣirāṭa-l-mustaqīm Călăuzește-ne pe Calea cea Dreaptă, 7 Ṣirāṭa-l-laḏīna anʿamta ʿalayhim ġayri-l-maġḍūbi ʿalayhim wa lā-ḍ-ḍāllīn Calea celor pe care Tu i-ai binecuvântat, și nu a celor care Te-au supărat, și nici a celor rătăciți.
Traduceri făcute de arabiști
Jacques BerqueJacques Berque, Le Coran - essai de traduction par Jacques Berque, Paris, Albin Michel, 1995, p. 23.
În numele lui Dumnezeu, Cel Prea Milos, Cel Milostiv Lăudat să fie Dumnezeu, Domnul universurilor Cel Prea Milostiv, Cel mai Milostiv Regele Zilei Supunerii. Tu ești Cel pe care Îl slăvim, Cel de la care implorăm ajutor. Călăuzește-ne pe Calea Dreptății Calea celor pe care i-ai binecuvântat, nu a celor rătăciți, nici calea acelora care se pierd.
Régis Blachère
În numele lui Dumnezeu, Binefăcătorul Milostiv. Lăudat să fie Dumnezeu, Stăpânul Lumilor, Binefăcător Milostiv, Conducătorul Zilei Judecății ! [ ești ] pe Tine [ pe care ] Te slăvim, Tu ești Cel Căruia Îi cerem ajutorul ! Condu-ne [ pe ] Calea Cea Dreptă, Calea celor cărora le-ai dat binecuvântările Tale, care nu sunt nici obiectul mâniei [ Tale ], nici cei rătăciți.
Comentarii asupra surei Pentru Michel Cuypers, Al-Fatiha este un exemplu de retorică semitică construită pe compoziții binare: Domnul Lumilor/Conducătorul Zilei Judecății și în jurul versetului 5. O altă împărțire poate fi propusă, pornind de la tematica abordată de sură. Este o formulă de ispășire (v.1), o doxologie (v.2-4), o slăvire (v.5) apoi o rugăciune de implorare. Numărătoarea obișnuită îi atribuie șapte versete, existând dezbateri cu privire la statutul primului verset.
Exegeza Coranică confirmă importanța majoră a acestei scurte sure : comentatorul andaluz al Coranului, al-Qurtubi (decedat în 1272), îi consacră 67 de pagini din exegeza sa. Din punct de vedere tematic, ea cuprinde toate temele majore ale Coranului, precum caracterul unic, singular al lui Dumnezeu (eng.: The Oneness of God) sau lauda.
Comentariul versetului 1 Primul verset, a cărui transliterație este “bismillāh ar-rahmān ar-rahīm » (“În numele lui Dumnezeu, Cel Prea Milos, Cel Prea Milostiv „), poate fi familiar unui non-vorbitor de arabă sau unui non-musulman, deoarece este omniprezent în societățile musulmane, în special în forma sa contractată” Bismillah ». Această formulă apare la începutul fiecărei sure a Coranului, cu excepția celei de-a noua sure, At-Tawba (această formulă apărând, însă, de două ori, în cazul surei cu numărul 27, An-Naml ). Se găsește o singură dată în interiorul textul coranic însuși, în cazul versetului 30 din sura 27 (an-Naml): servește, în acest caz, drept formulă de deschidere într-o scrisoare trimisă de Solomon reginei din Saba. Formula menționată anterior capătă calitatea de verset numai în sura Al-Fatiha.. Cu toate acestea, unii savanți (Malikiți) sunt de părere că ea nu constituie un verset.
Numeroși cercetători au analizat legăturile dintre basmala și formulele evreiești sau creștine. Nöldeke și Schwally au identificat antecedente în formulele „În numele lui Yhwh” Și „În numele Domnului”, provenind respectiv din Vechiul și Noul Testament. Dacă prima propoziție prezintă aceeași particularitate ortografică ca basmala, ea nu ar explica totuși a doua parte a formulei. Pentru Kropp, epitetul dublu este un 1citat clar” din cartea Psalmilor, formulă folosită în Epoca Preislamică în liturghia în limba geez, sub forma „În numele lui Dumnezeu, Cel Milos și Milostiv”.
Primele inscripții epigrafice oficiale ale basmalei datează de la sfârșitul secolului al VII-lea, din timpul domniei lui Abd al-Malik, cunoscut pentru reformele sale majore de islamizare. Monedele mai vechi conțin variații sau forme simplificate. Cu toate acestea, basmala exista deja în inscripțiile populare. Cea mai veche, studiată de Muhammad 'Ali al-Hajj, datează de la sfârșitul secolului al VI-lea sau începutul celui de-al VII-lea și se găsește în sudul Yemenului. Este vorba despre este o atestare Pre-Islamică, în arabă de sud, tip Zaburi.. " Potrivit lui al-Hajj, această atestare Preislamică în Arabia de Sud, a unei basmala echivalentă cu cea a Coranului, se explică prin prezența antică a creștinilor care foloseau terminologia monoteistă. ".
Comentariile versetelor 2 - 4 A doua parte este de ordin doxologic. Este interesant de observat că aceste forme particulare apar în Coran ca o introducere a surei, de cinci ori.
Al doilea verset („al-hamdulillah”) este una dintre cele mai populare invocații utilizate în lumea arabă și în lumea musulmană.. Acesta poate fi împărțit în două: doxologia însăși și enunțarea obiectului său. El capătă o anumită variantă în lucrarea savantului șiit Allameh Madjlessi. Formula începe cu substantivul derivat din rădăcina H-M-D, făcând trimitere la câmpul semantic al dorinței . Există echivalente exacte în literatura siriacă [exemplu ?], care provin în special din Peshitta. Ele sunt comune în această literatură.
Urmează apoi o succesiune de titluri și caracteristici divine. Prima, de pildă, a făcut obiectul mai multor interpretări. Rezultă că este o copie a formulelor liturgice creștine.
Au fost raportate mai multe variații pentru termenul provenit din rădăcina M-L-K, a versetului 4 : Rege, Suveran, Posesor. Deși nu se poate aproxima istoricitatea lor, ele nu sunt mai puțin legitime, vechile Corane fiind scrise în scriptio defectiva. Comentariul versetului 5 Versetul 5 este versetul în jurul căruia se formează o tranziție între doxologie și implorare. Astfel, prima parte a versetului este o reamintire a primei părți, în timp ce a doua se referă la a doua parte. Au fost raportate diferite variante ale acestui verset, în special în ceea ce privește primul termen. Acest verset reamintește în special rolul liturgic al surei, fiind posibilă identificarea unei legături cu sfârșitul Doxologiei sau cu imnul ambrosian .
Comentariile versetelor 6 și 7 Termenul de "sirât" a reprezentat în mod deosebit subiectul unor dezbateri, reflectat în existența unor variante ortografice sau exegetice („sirât” înlocuit cu "sabîl" - cale, prin lectio facilitaor). Dacă lexicografii musulmani au recunoscut în acest caz o influență străină, Frankel derivă acest termen din latinescul „cale”, prin aramaică. Dacă originea latină este majoritară [Sursa ? ], nu există un consens cu privire la limba prin care a trecut acest termen. Au fost propuse mai multe influențe asupra acestui verset (Ps 27, ps 1, Cartea lui Isaia). Totuși, nu este imposibil ca acest concept al "Căii Drepte" să fie un concept general monoteist, familiar publicului cunoscător de Coran . " Noi " [ versetul 6 ] persoana întâi plural, spre deosebire de “eu ", indică ruga credincioșilor adresată în numele tuturor musulmanilor și nu numai în nume propriu.
Exegeza musulmană consideră începutul versetului drept o evocare a musulmanilor sau a profeților. Cu toate acestea, caracterul liturgic al surei ar tinde să evoce o implorare personală, având ca scop ghidarea credinciosului pe calea evlavioșilor .