Tulkarm sau Tulkarem (în arabă: طولكرم, în ebraică:טול כרם) este un oraș arab palestinian din vestul regiunii Samaria, în centrul Palestinei (sau Țării Israelului), pe teritoriul administrat din punct de vedere politic și al securității („Zona A” a Cisiordaniei (Malul de Vest)) de către Autoritatea Națională Palestiniană. Orașul se mărginește la vest cu așa numita Linie Verde, linia de armistițiu dintre Israel și Iordania din 1949. În 2005 Israelul a ridicat acolo un zid de securitate, din beton. Tulkarm este locuit de arabi musulmani și de o mică minoritate de arabi creștini. Orașul se află în valea Wadi al Shair la 16 km est de orașul israelian Natania, iar în estul său se află orașele Nablus (Sihem sau Shkhem din Biblie) și Jenin. În 2017 Tulkarm avea o populație de 64.532 locuitori În 2022 populația orașului număra 89.759 locuitori, care se numesc karmi. Localitatea este reședința Guvernoratului Tulkarm.
Numele Tulkarm este format din două cuvinte:Tul (în arabă طول), care, la origine in limba arameică și în arabă era pronunțat Tur (طور) și însemna munte și Karma în arameică sau Krm sau Krm 'inab în arabă -كرم/عنب care însemna viță de vie, deci numele localității (Tur Karma, Tur Krm) însemna „Muntele Viei”. Există și o altă explicație, înrudită, bazată pe cuvintele arabe Tel alkrm, în care Tel (تل) înseamnă „deal”, iar Al-Krm (الكرم) - „strugure”, după care așezarea s-ar fi numit Dealul Strugurelui. Denumirile legate de vița de vie evocă poate abundența viilor în regiunea Samariei, așa cum stă scris în Cartea lui Ieremia (31,4 - în traducerea în limba română, ediția din 2001 a lui Bartolomeu Anania 31,5 )
Astăzi numele arab al orașului este înțeles ca „lungimea viei” sau „via cea lungă” (tul însemnând lung)Yohanan Elihay The Olive Tree Dictionary 2004 ori ca „muntele generos”.A. Semplici(vezi cuvântul arab karim = generosîn Yohanan Elihay 2004Palmer 1881 p.194
Istorie Epoca romană, bizantină, a califatului arab și a cruciaților 200px|miniatura|dreapta|Drumurile Levantului antic Localitatea a fost construită peste vestigii antice care cuprind temelii, fântâni, teascuri, morminte în stâncă, un altar de piatră, urmele unui fel de mausoleu etc I.Reuveni 2001 p.376. Originile așezării datează cel puțin din secolul al III-lea d.Hr. A fost identificată de unii cercetători cu Birat Sorika (Beit Sorika) sau Srika, nume menționate în Talmudul IerusalimicMichael Avi-Yonah . "Gazetteer of Roman Palestine". Qedem. 5: 42. 1976 ISSN 0333-5844ca fiind așezarea unor „eretici” (minim) și care însemna în arameică și arabă „Izvorul sau fântâna aleasă” ,Nehme Hamiye 2024 Farid Al-Salim, Palestine and the Decline of the Ottoman Empire: Modernization and the Path to Palestinian Statehood, Bloomsbury Publishing, 2015 ISBN 978-1-786-73967-4 p.39 Numele Birat Surika este pomenit sub forma Sorek sau Sarak și în ostraca descoperite în Samaria. În evul mediu Samaritenii o numeau Tur Kerem, iar cruciații au folosit și ei denumirea Tur Karma - adică „Muntele viei” în limba arameicăE.H.Palmer p.194 Localitatea era o stație de caravane așezată la răspântia a trei însemnate căi comerciale: Drumul Mării Via Maris lega Egiptul de țările Levantului (azi corespunzând șoselei 444). El unea și sudul cu nordul Țării Israelului sau Palestinei trecând prin Latrun și îndreptându-se spre Galileea. Alt drum parcurgea văile Samariei până în Valea Izreel (a Esdraelonului). Al treilea drum (azi corespunzând șoselei 57) lega Jaffa și litoralul Mediteranei și regiunea Sharon, spre vest, cu orașul Nablus și de acolo cu Transiordania (în diverse perioade trecea și pe la sud de orașul de azi Kalkiliya)
Epoca ayubidă și mamelucă După surse samaritene, în evul mediu locuia aici o comunitate samariteană însemnată numită Tur Kerem, centru al samaritenilor din regiunea dintre Cezareea și Nablus. . După recucerirea în 1187 a unei mari părți din Palestina de către Saladin (Salah ad-Din) în 1187, primele familii care s-au așezat la Tulkarm au aparținut clanului de militari kurzi Zaydan Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.67 Ei au fost aduși de Saladin în valea Wadi al-Sha'ir cu scopul de a întări apărarea accesului vestic spre Ierusalimul deținut de musulmani în fața cruciaților care încă dominau litoralul. Membrii clanului Zaydan au dominat zona Tulkarm până la începutul secolului al XVII-lea. Prin anul 1230 în timpul epocii ayubide târzii au migrat dinspre Arabia la Tulkarm un prim grup de arabi, țărani și păstori semi-nomazi veniți în regiune din Arabia cu mai multe generații înainte. Printre ei s-au numărat membrii familiei Fuqaha, care erau considerați „ashraf", înrudiți cu profetul Mohamed și din care unii au slujit ca ulama, erudiți religioși ai localității.Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.67 În epoca mamelucilor (1260-1517), în secolul al XIV-lea s-au așezat la Tulkarm arabi din Africa de Nord si câțiva din Nablus. Ei au lucrat în agricultură și creșterea vitelor, furnizând piei tăbăcăriilor de pe coasta mării, care au fost recucerită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea din mâinile cruciaților. Dhaher Baibars, învingătorul mongolilor, a împărțit aria intre doi din emirii săi - Badr-a-Din Basari al Shamsi al Salihi și Badr-a-DIn Baylik Al Khazandari M A Al Bathir p.615 Sub ayubizi și mameluci majoritatea pământurilor din Tulkarm și împrejurime erau ale waqfului, adică aparțineau unui fond religios, în cazul acesta, cel destinat sprijinului financiar al Madrasei Al-Farisiya, o școală islamică persană care funcționează la Ierusalim, în apropierea Moscheii Al Aqsa. În 1354 două treimi din pământurile sătenilor aui fost reconfirmate ca aparținând acestui fond de către viceguvernatorul Damascului, Faris Al-Din Al Baki, după al cărui nume se numește madrasa.Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.72
Epoca otomană Din 1517 Tulkarm a făcut parte din Imperiul Otoman. El a fost încorporat în Elayetul Damasc Wolf-Dieter Hütteroth; Kamal Abdulfattah, Historical Geography of Palestine, Transjordan and Southern Syria in the Late 16th Century. Erlanger Geographische Arbeiten, Sonderband 5. Erlangen, Germany: Vorstand der Fränkischen Geographischen Gesellschaft.1977 ISBN 3-920405-41-2. Sultanul Soliman Magnificul (1520-1566) a transferat waqful Tulkarm madrasei Al Jawhariya aflată tot în Cartierul musulman din Ierusalim, la nord vest de moscheea Al Aqsa. Populația era obligată să plătească waqfului un impozit numit qasm în valoarea unei treimi din recoltă. In acea vreme populația localității avea 522 locuitori (95 gospodării = „khana). iar qasmul consista din 8 carate de grâu și 3 carate de orz. Fondul islamic era administrat de familiile din elita locului care au dobândit o stare socială și economică ridicată. Numărul locuitorilor a crescut prin căsătorii cu familii care s-au refugiat în urma luptelor violente intestine dintre diferitele clanuri din Jabal Nablus.În 1548 ea ajuns la circa 1.040 locuitori cu 189 gospodării. Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.67 La sfârșitul secolului al XVI-lea Tulkarm a integrat un nou grup de arabi veniți din Neghev și din Hebron, în căutarea de siguranță și de pământuri. În 1596 Tulkarm apărea în registrele de impozite otomane (Defterler al-Mufassal) ca făcând parte din nahiya (plasa) Qaqun care era o parte din Sangeacul Nablus. El era cel mai mare sat din nahiya, având 176 gospodării musulmane (circa 968 persoane) Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.67care plăteau biruri pentru grâu, orz, recolte de vară, măsline, capre, stupuri și un teasc pentru măsline sau struguri Hütteroth and Abdulfattah, 1977, p. 137 În acea perioadă timpurie a epocii otomane satul era împărțit în cinci cartiere (hara, plural harat) în jurul moscheii vechi, Moscheea Ali al Jazri al-Mughrabi. Populația era în marea majoritate sunită și formată din țărani „felahi” - Fellahin. Familiile elitei erau pe atunci „hamulele” (hamáil) Zaydan și Tarabay ,aceasta din urmă originară din satul Lajjun și provenind din tribul Bani Harith. Având în vedere natura descentralizată a statului otoman, aceste clanuri și succesorii lor au stăpânit în următoarele veacuri beneficiind de un grad înalt de autonomie. Reprezentanți ai clanului Zaydan au fost numiți „mutassalim”, colectori de biruri din partea autorităților otomane. Farid Al-Salim -Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.70
Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, din cauza încasării nemiloase a birurilor, inclusiv a impunerii de corvezi copiilor și femeilor, majoritatea membrilor clanului Zaydan,cu excepția copiilor și bătrânilor, au fost masacrați de locuitori ai satului în timpul Rugăciunii de Vineri. Drept urmare, puterea politică în Tulkarm a trecut în mâinile clanului Badran, în timp ce familia Fuqaha a preluat controlul pământurilor waqfului și poziția de conducători religioși ai satului. Autoritatea reprezentanților familiei Fuqaha decurgea din statutul lor de Ashraf, și din legătura lor cu instituția sufită (zawiya) Rifaiya. Supraviețuitorilor din clanul Zaydan ca și noilor veniți în sat li s-a permis șederea în cartierul de vest Campania lui Napoleon Bonaparte În timpul expediției din 1799 a lui Napoleon Bonaparte în Egipt și „Siria”, Tulkarm apare pe harta 45 a lui Pierre Jacotin sub numele „Toun Karin”.Palestine Exploration Quarterly Jan-Apr 1944. "Jacotin's Map of Palestine". D.H.Kellner. p. 161.Karmon, 1960, p. 170 Tulkarem a fost foarte afectat în primăvara 1799 de atacul trupelor franceze comandate de generalul Kléber. Francezii au ars recoltele, iar localnicii au declanșat o lupta de gherilă împotriva lor. Orașul a fost bombardat de artileria franceză și cucerit. Continuarea stăpânirii otomane Tulkarm a avut de suferit și în timpul ocupației Palestinei de forțele egiptene ale lui Ibrahim Pașa în 1831-1840. Până în 1861 conducerea localității a fost în mâinile unuia sau două clanuri: Turabay al Harithi și Zaydan în secolele al XVI-lea-XVII-lea, Badran de la mijlocul secolului al XVII-lea pana la mijlocul secolului al XVIII-lea, At'aut de la mijlocul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XIX-lea, apoi clanurile Barkawi și Jayusi în secolele al XVIII-XIX-lea. Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.71
În urma adoptării Codului Agrar Otoman în 1858 sistemul proprietății colective „musha” a fost abrogat treptat, iar locuitorii au fost somați să-și înregistreze proprietățile în fața autorităților centrale. Felahii se fereau să se înregistreze nominal de teama înrolării în armata otomană și în schimb, au investit clanurile elitei cu rolul de latifundiari. În felul acesta, clanuri precum Samara, Al Haj-Ibrahim și Hanun, au obținut în mod oficial porțiuni vaste din pământurile din Tulkarm, în timp ce țăranii care fuseseră de generații proprietari în comun ale acestora, au început să figureze doar ca locatari.Farid Al-Salim - Landed Property and Elite Conflict in Ottoman Tulkarm, Jerusalem Quarterly vol.47 toamna 2011 p.65-66 Din clanurile Jayusi din Kur și Al Barqawi din Shufa s-au recrutat conducătorii celor două instituții religioase ale localității. În secolul al XIX -lea în mâinile clanului Barqawi au ajuns toate pământurile din jurul orașului.Doumani, 1995, p. 54.