Hîrbovăț este un sat din raionul Anenii Noi, situat în regiunea de centru a Republicii Moldova, la o distanță de 15 km de orașul Anenii Noi, reședință de raion, și la 50 km distanță de capitala Republicii Moldova, municipiul Chișinău. Satul se învecinează la Nord-Vest cu satul Bulboaca, la Nord cu satul Calfa, la Sud cu satul Proteagailovca și satul Fîrlădeni, la Sud-Vest cu satul Gîsca, la Vest cu satul Hîrbovățul Nou, iar la Est cu municipiul Tighina și satul Varnița. Hîrbovăț este situat la latitudinea 46º84' 41", longitudinea 29º35' 93" și altitudinea de 92 metri față de nivelul mării.

Satul Hîrbovăț este traversat de drumul L471 care, prin intermediul traseului național Chișinău-Bender, face conexiune cu localitățile țării. Prin drumul republican R2 se face conexiunea locuitorilor satului cu capitala țării.

Istorie Satul Hîrbovăț a fost atestat documentar în anul 1764 fiind întemeiat de 120 de familii de țărani români. În 1822 s-au mai stabilit aici 6 familii de ruteni și o familie de ruși. În anul 1827, satul avea 3840 desetine de pământ, 10 mori de vânt, 640 de stupi de albine.

Înainte de anul 1764, satul Hîrbovăț nu a fost menționat nicăieri în mod oficial. Într-un document datat din 19 mai 1552 este menționat că locuitorii a 26 sate din ținutul Tighina erau veniți de pe pământurile vakîfurilor (teritorii ocupate de boieri) a lui Selim Han și ale feudei (moșie) din cazaua (district administrativ și judiciar în sec. al XVIII –lea în Turcia) Akerman. În anul 1902 este menționat că în sat erau 2 școli primare mixte, biserica ortodoxă, poștă rurală, primărie, post de jandarmi, 5 cârciumi.

Etimologie Există mai multe ipoteze despre etimologia numelui. Prima dintre ele spune că numele satului Hîrbovăț vine de la „hârburile” negustorilor. Se spune că undeva în partea de nord a localității trecea un drum comercial pe care călătoreau drumeții ca să-și ducă marfa la vânzare, probabil, la Tighina. Carele erau încărcate cu vase de lut. Odată, ei au decis să scurteze drumul și s-au oprit prin valea aceasta să se odihnească. Și atunci a început ploaia. S-au grăbit să iasă de aici, să nu se blocheze din cauza noroiului, dar carele au alunecat și s-au stricat vasele de lut, făcându-se hârburi (cioburi). De câte ori mai treceau pe aici, așa și spuneau: Dați să ne oprim la Hârburi. Dar s-au îndrăgostit de locurile respective înconjurate de păduri și cu timpul și-au chemat aici rudele, și-au construit case și au întemeiat satul Hîrbovăț.

A doua legendă spune că, turcii au construit o cetate puternică în valea unde astăzi se află centrul satului, iar în jurul ei au pus niște stâlpi cu un herb. Se zice că de la acești „herbi” cu care au impresionat autohtonii, satul ar avea numele astăzi de Hîrbovăț. Nu știm exact dacă asta ar fi cea mai veridică versiune, însă dacă reconstruim din limba turcească denumirea satului, atunci obținem următoarele: –herb [stemă], –ova [vale], și –ăț [armăsar].

O a treia versiune arată că numele satului Hîrbovăț provine și de la un loc ce corespunde unui relief cu dealuri gârbove sau locuri gârbovite, dâmburi ceea ce este specific localității. Drumurile care treceau prin văile din acest loc, de asemenea, fragmentat, adică „gârbovit” sau „hârbuit” (termeni specifici locuitorilor satului). În limbajul sătenilor și până astăzi s-a păstrat denumirea de „Drumul Târgului” sau „Podișul Târgului”.

„Originea denumirii satelor Hîrbova (Dondușeni) și Hîrbovăț (Călărași, Anenii Noi) ne arată că ele sunt derivate cu sufixul –ov(-a) și –ovăț de la originea ce se traduce „ridicătură de pământ, movilă, dâmb” și că prefacerea lui în „h”, element de origine slavă este un fenomen obișnuit în limba română”.

Cel de-al doilea război mondial În timpul celui de-al doilea război mondial, prin sat s-au retras detașamente ale Armatei Roșii. În Primăria satului Hîrbovăț, încă la 7 martie 1940 au fost alcătuite liste cu tineri care urmează să fie luați în 1941 la armată ca recruți, majoritatea având vârsta cuprinsă între 20-21 de ani. Astfel, din satul Hîrbovăț au fost înrolați 435 de tineri, dintre care s-au întors doar 215 răniți, bolnavi și invalizi pe viață. Ceilalți 220 nu s-au întors acasă.

Seceta și foametea din anii 1946-1947 Eforturile principale ale autorităților sovietice în primii ani de după cel de-al doilea război mondial au fost orientate spre restabilirea economiei distruse. Prin metode de presiune și violență a fost promovată politica stalinistă. Consecința directă a acestei politici promovată de către organele de partid și de stat a fost foametea din anii 1946-1947, după care a urmat colectivizarea forțată, însoțite de deportările staliniste. Miile de familii deportate au fost incluse, majoritatea, în mod arbitrar în listele „chiaburilor”.

Din mai 1945 și până în toamna anului 1946 ploile au ocolit satul. Seceta care se dezlănțuise nu avusese precedent în ultimii 50 de ani din istoria ținutului. În anul 1946 seceta s-a înțetit și mai mult: iarna fiind fără zăpadă, iar primăvara și vara fără ploi. În acest an roada a fost de 2,5 ori mai mică decât în 1945. Țăranii din sat, au semănat anul acesta foarte puține pământuri, fiindcă din cauza războiului n-au reușit să facă față situației create. Plus la toate, nici nu se ajungea resurse umane de muncă, majoritatea bărbaților participând în război, întorcându-se invalizi sau neputincioși, alții 220, nici până azi nu s-au întors.

Cauzele principale, însă, care au provocat foametea în țară au fost politica fiscală rigidă promovată de regimul sovietic în primii ani de după război și colectările obligatorii de cereale. Obligațiile fiscale au crescut chiar și în condițiile secetei. Autoritățile n-au cruțat pe nimeni, impozitele cuprinzând inclusiv și păturile cele mai sărace ale țărănimii. În același timp a fost majorat planul de predare a cerealelor către stat.

În anul 1946 planul de colectări obligatorii în comparație cu anul 1944 a crescut de 1,3 ori, depășind cu mult posibilitățile satului. Țăranii din Hîrbovăț își amintesc că în mod nejustificat li se lua „taxe de impozite” pentru fiecare cultură în parte, grâu, ovăz, mazăre, porumb, ulei, etc. Nu știau nici măcar care este mărimea impozitului, unicul lucru de care erau speriați și li se spunea mereu e că „să vă achitați cât mai repede cu statul pentru a nu avea probleme mari!”.

Mărturisirile țăranilor din Hîrbovăț care au participat în mod direct la fenomenul secetei și foametei vin să ne dovedească că regimul bolșevic de ocupație a pecetluit soarta țăranului basarabean pentru zeci de ani înainte. Oamenii nu erau capabili să se ajute unii pe alții, suferind de distrofie. Și faptul că au deschis cantine pentru copii, nu a demonstrat că a avut efectul scontat. O duceau mai bine copiii bucătăreselor, care adunau cojile cartofilor de la cantină și le duceau acasă, le fierbeau și coceau turte care, la vremea lor, erau foarte gustoase.  Iar băieții, care cunoșteau casa vreunei bucătărese plecau într-acolo și priveau printre gard, crezând astfel că i se va da și lui o bucățică din acea turtă. Uneori primeau, alteori erau alungați.

Colectivizarea forțată Procesul colectivizării agriculturii în Moldova a fost unul de profunzime, de mare amploare, desfășurat pe o perioadă îndelungată și cu consecințe economice și sociale profunde asupra societății, ce sunt vizibile până în prezent. Colectivizarea a fost o componentă fundamentală a procesului de comunizare și stalinizare a țării, ce a atacat, uneori cu o violență greu de imaginat.

Colectivizarea a lăsat urme adânci în sufletele oamenilor care au trăit acele vremuri. Chiar și acum, după ani de la încheierea procesului de colectivizare a agriculturii în Moldova, oamenii din Hîrbovăț care au trecut prin această dramă încă mai suferă la amintirea acelei perioade. Noul sistem de organizare a agriculturii s-a impus prin represiune directă (bătăi, arestări, deportări, confiscări), cât și indirect, prin propaganda de partid. Ca și în alte zone ale țării, țăranii din regiunea Tighinei „au ținut cu dinții” de pământurile lor și nu au vrut să se înscrie în colectiv. Atunci au început presiunile asupra lor: „Prima dată au cedat cei care aveau copii... pe alții i-a chemat la Soviet... Dacă bărbatul se ascundea, ca să nu semneze, îi luau femeia, i-o băteau și i-o batjocoreau. Așa că omul se înscria”, mărturisește un localnic.

Geografie La data de 01.01.2020, suprafața totală a satului Hîrbovăț a constituit 8586 ha, din care ponderea extravilanului este de 8171,84 ha (95,18%), iar a intravilanul este de 414.16 ha (4,82%), acesta fiind destinat pentru construcția de locuințe, obiective sociale și alte construcții.

Între satele Hîrbovăț și Bulboaca este amplasată Pădurea Hîrbovăț, o arie protejată din categoria rezervațiilor peisagistice.

Resurse naturale Resursele naturale ale localității includ resursele aeriene, resursele acvatice, resursele solului și subsolului, resursele forestiere. Din punct de vedere geografic satul Hîrbovăț este amplasat pe Podișul Moldovei Centrale, relieful fiind fragmentat și abrupt. Amplasat nu departe de Cetatea Tighinei din municipiul Tighina, Hîrbovățul este cunoscut ca localitatea prin care trecea un drum comercial din perioada evului mediu, care pornea de la cetatea Bender și ajungea la cetatea de scaun a Sucevei, numit "Drumul vechi Moldovenesc". Pe teritoriul satului sunt 5 podișuri: podișul Varniței, podișul Mazării, podișul Flămânzii, podișul Târgului, podișul Hârtopului. De asemenea, este o formă joasă de relief numită de localnici "Valea Ioanei".

În preajma localității este amplasată rezervația peisagistică „Pădurea Hîrbovăț” cu suprafața de 2.218 ha. Rezervația reprezintă o arie protejată, situată între satele Hîrbovăț și Bulboaca din raionul Anenii Noi (ocolul silvic Hîrbovăț). Aceasta este administrată de către Gospodăria Silvică de Stat Bender. Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul este situat în cadrul a două bazine hidrografice - râul Bîc și un afluent de dreapta al râului Nistru, ocupând interfluviul dintre râuri și baza versantului.

În apropierea rezervației sunt situate câteva arii protejate de stat:

la 1 km la nord se află monumentul geologic „Amplasamentul de faună de lângă satul Calfa”; la 2 km la sud - monumentul de arhitectură peisajere “Parcul Hîrbovăț”; lângă comuna Proteagailovca și comuna Hagimus – monumentele hidrologice; în comuna Fârlădeni - monumentul geologic.

Rezervația peisagistică „Pădurea Hîrbovăț” aparține mai multor unități geomorfologice. Structura geologică a acestor unități impune crearea tipurilor și formelor de relief, precum și proceselor geomorfologice actuale. De asemenea, datorită influenței factorului climatic se structurează și tipul de peisaj al regiunii.

Rezervația peisagistică „Pădurea Hîrbovăț”, este situată pe altitudini și pante ale versanților, vulnerabili la procesele geomorfologice actuale. Cu toate acestea, numărul și intensitatea lor este destul de scăzută, afectând in mod nesemnificativ structura rezervației.

Dintre procesele geomorfologice actuale care se manifestă în perimetrul rezervației enumerăm următoarele:

eroziunea în adâncime – este răspândită în partea de sud, în limitele rezervației, pe versantul stâng al afluentului de dreapta al Nistrului, însă fenomenul nu cunoaște o amploare deosebită. eroziunea fluvială este caracteristică micilor afluenți care intersectează rezervația, intensitatea acestui proces fiind una destul de slabă. alunecările de teren – reprezintă un proces geomorfologic continuu, însă stabil din punct de vedere morfologic. Datorită suprafeței reprezentată în mare parte de pădure, alunecările de teren sunt răspândite pe versantul drept al văii Hîrbovățului, afectând localitatea și infrastructura localității.

Resurse acvatice