Opaci este un sat din raionul Căușeni, Republica Moldova.

Simboluri Stema și drapelul satului au fost aprobate în anul 2025:Decretul Președintelui nr. 462-X din 02.12.2025.

Stemă: În câmp de azur, un cioban înalt, stând în picioare, purtând straie naționale (cămașă albă brodată, ițari albi, opinci de aur, brâu roșu, cojoc și căciulă de cârlan brumării), ținând în mâna dreaptă o cârjă de aur sprijinită în pământ, iar în cea stângă un fir de negară (Stipa capillata), de aur, spre care privește, și însoțit la senestra de o oaie țușcă brumărie stătând. Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.

Drapelul reprezintă o pânză pătrată albastră, purtând în mijloc un cioban înalt, stând în picioare, purtând straie naționale (cămașă albă brodată, ițari albi, opinci de aur, brâu roșu, cojoc și căciulă de cârlan brumării), ținând în mâna dreaptă o cârjă galbenă sprijinită în pământ, iar în cea stângă un fir de negară (Stipa capillata), galben, spre care privește, și însoțit la stânga sa de o oaie țușcă brumărie stătând.

Istorie Dicționarul geografic al Basarabiei, de Zamfir Arbore, 1904:

Opacia, sat, în jud. Bender, volostea Căușeni, așezat într-o înfundătură a văii Botna, pe partea dreaptă a râulețului, la 9 verste de Căușenii-Noi. Prin sat curge un pârâiaș, care se varsă în Botna. S-a întemeiat la 1670. Pe la 1822 au fost aici deja 98 familii de țărani români și 4 familii de ruptași. La 1827 s-au mai așezat 7 familii de ruteni. Sătenii aveau pe atunci: 116 cai, 1.826 vite mari, 2.045 oi; prisăci cu 222 stupuri; 25 puțuri; 7 mori; o biserică de piatră; 3.150 desetine pământ. Astăzi (începutul secolului al XX-lea) satul are 305 case, cu o populație de 2.397 suflete; biserică; 420 vite mari. Sunt vii și grădini cu pomi.Dicționarul Geografic al Basarabiei

Demografie Structura etnică Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md: Grup etnic Populație Procentaj Băștinași declarați MoldoveniBăștinași declarați Români 3.085403 87,74%11,46% Ucraineni 9 0,26% Ruși 7 0,2% Bulgari 4 0,11% Polonezi 4 0,11% Găgăuzi 2 0,06% Alții 2 0,06% Total 3.516 100%

Administrație și politică Componența Consiliului local Opaci (13 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023, este următoarea:   Partid Consilieri Componență   Partidul Acțiune și Solidaritate 6               Partidul Liberal Democrat din Moldova 4               Partidul Social Democrat European 3            

Personalități Născuți în Opaci Ion Ungureanu (1935–2017), actor, regizor și luptător pentru identitatea națională, ministru al culturii și cultelor Zinaida Bolboceanu (n. 1959), cântăreață de muzică populară Andrei Ivanțoc (n. 1961), politician român-moldovean, luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

Note explicative

Note

Categorie:Localități din raionul Căușeni