Mîndîc, Drochia

Mîndîc (Livădeni între anii 1965-1991) este un sat din raionul Drochia, Republica Moldova.

La nord de sat, pe malul stâng al râului Cubolta, este amplasat izvorul din satul Mîndîc, o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip hidrologic. La 6 km de sat, este amplasată o altă arie protejată, din categoria monumentelor de arhitectură peisagistică, și anume parcul din satul Mîndîc, în care se găsește monumentul de arhitectură conacul familiei Ohanowicz.

Istorie Atestare Satul Mândâc, din ținutul Sorocii, este atestat documentar pentru prima dată într-un hrisov data cu 11 martie 1631, moșia aparținând boierului Gheorghe Moțoc, în timpul domniei lui Moise Movilă:Moldova în epoca feudalismului Vol.3: Documente slavo-moldovenești 1601-1640. Chișinău: Știința, 1982, p. 265-266.

În componența Țării Moldovei

La 14 mai 1638, domnul Moldovei Vasile Lupu reconfirmă boierilor Gheorghi Moțoc vornic și fratelui său Vasile, moșia satului Mândâc, cu heleșteie și mori, din ispisocul primit de la Moise Movilă.Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul XXIV (1637-1638). București: Editura Academiei Române, 1998, p. 346-347.

Apoi satul apare apare într-un document din 25 martie 1671 prin care Vasile Moțoc, din Mândic, vinde lui Ilie Moțoc, pitar partea lui din satul Șolcani, ținutul Soroca, cu 15 lei bătuți. Martori ai tranzacției au fost Prodan, Dămian vătaful și alții din Horodiște, Mândic și Tilișăuca.Catalogul documentelor moldovenești din Arhiva Istorica Centrală a Statului. Vol. III (1653-1675). București: Direcția Generală a Arhivelor Statului, 1968, p. 429.

La 20 octombrie 1742, medelnicereasa Catrina, soția lui Neculai Pârvu, primește carte de stăpânire pentru moșiile satelor Mândâc și Cobolta, din ținutul Soroca.Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea. Vol. II: Moldova. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966, p. 233. Din anul 1766 proprietar ale celor două moșii devine târgovețul Costea Avram.Codrescu, Theodor. Uricariul. Tomul al VI-lea. Iași: Tipografia Buciumului Românu, 1875, p. 240.

La recensământul fiscal realizat la ordinul administrației militare ruse în 1772, satul Mândâcul Vechi făcea parte din ocolul Câmpului de Sus, ținutul Soroca, moșia era deținută de negustorul Costea Avram. În total în fost indicate 37 gospodării, inclusiv: birnici - 2 familii de romi, eliberați de bir - 2 familii de preoți, 30 familii de țărani moldoveni; 1 familie de sârbi. Locuitorii Mândâcului Vechi întrețineau cu cai și căruțe punctul poștal din Căinari, transportau militari și muniții, fiind scutiți de bir.Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 162.

În anul 1774 recensământul este repetat și sunt notate 42 case, inclusiv: 1 gospodărie de preot, 1 gospodărie de dascăl, 1 gospodărie de vătav, 1 gospodărie de văduvă și 38 de gospodării de țărani servitori ai poștei din Căinari. Asemenea recensământului precedent, moșia este stăpânită de către negustorul Costea Avram.Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 355.

Conform Condicii liuzilor (oamenilor) din 1803 satul Mândâcul Vechiu era în posesia lui Petrache Petrovici, 63 de gospodării plăteau birul anual în valoare de 1612 lei. În Mândâcul Nou erau 21 de gospodării care plăteau 512 lei anual. Codrescu, Th. Uricariul sau Colecțiunea de diferite acte care pot servi la istoria românilor. Volumenul VIII. Iași: Tipo-Litografia Buciumul Român, 1886, p. 292.

Perioadă țaristă

La recensământul din anul 1817, în satul Mândâcul Vechi, au fost înregistrați 2 preoți, 1 văduvă de preot, 2 dascăli, 1 pălămar. Existau 87 de gospodării, 7 văduve, 47 burlaci, în total birnici: 139 bărbați (capi de familie) și 8 femei. Moșia satului aparținea lui Petrache Petrovici și cuprindea 600 fălci de fânaț, 600 fălci de pășune, 600 fălci de pământ arabil, 80 fălci – vatra satului, 2 heleșteie și 2 mori de apă pe râul Cubolta. În cătunul de lângă Mândâcul Vechi erau 36 de gospodării birnice și 16 burlaci, moșia satului era alcătuită din 800 fălci de fânaț, 700 fălci de pășuni, 60 fălci pământ arabil și 50 fălci de tufiș.И. Н. Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года// Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. — Кишинёв: Типо-литография Э. Шлиомовича, 1907. — Т. 3. 79 с.

În satul Mândâcul Nou au fost înscriși 1 preot, 1 dascăl și 1 pălămar. Birnicii numărau 48 de gospodării, 2 gospodării văduve și 14 burlaci. Jumătate de moșie aparținea comisului Alexandru PanainteBezviconi, Gheorghe, G. Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. Vol. II. București: Institutul de Istorie Națională, 1943, p. 27. și cealaltă jumătate – lui Petrache Petrovici. Vatra satului avea o suprafață de 35 de fălci, fânaț - 300 fălci, pășuni – 600 fălci, pământ arabil 600 fălci, erau 2 heleșteie și mori pe râul Cubolta.

În anul 1859 în sat erau 158 de curți, 497 bărbați, 433 femei, 1 biserică ortodoxă și o fabrică de spirt. În Noul Mândâc (numit și Slonina) erau 20 curți, 46 bărbați și 41 femei.Бессарабская область. Список населённых мест по сведениям 1859 года. Центральный статистический комитет Министерства внутренних дел Российской империи. Санкт-Петербург: Типография Карла Вульфа, 1861. стр. 45

În 1879 moșier al pământurilor satului este atestat Kaetan Oganovici (Ohanowicz) care a construit un conac înconjurat de un parc impresionant de 16 hectare.

Zamfir Arbore, în Dicționarul geografic al Basarabiei apărut în 1902, descrie localitatea în felul următor: Mândâc, sat în județul Soroca, volostea Târnova, așezat în valea Cuboltei, pe țărmul stâng al râulețului Cubolta. Un drum vecin merge de la Maramonouca spre Ghizdita, de pe linia căii ferate Ocnița-Bălți. Satul mai poartă și numele de Vechiul-Mândâc. Lângă sat este un heleșteu. Dealul dinspre nord-est are o înălțime de 100 stânji deasupra nivelului mării. Are 192 case, cu o populație de 1274 suflete, biserică, școală elementare rusă, 497 vite mari.Zamfir C. Arbore, Dicționarele geografice ale provinciilor române în afară de regat. Vol. 1 Dicționarul geografic al Basarabiei. București, Atelierele grafice I.V. Socecu, 1904.

În cadrul României Mari

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului editat în anul 1922 consemnează în satul Mendâc biserica Sfântul Arhanghel Mihail, zidită din piatră la 1888, și 600 de gospodării de naționalitate română. De parohia locală aparținea și satul Slănina, amplasat la 1 km distanță. În calitate de preot la biserică slujea preotul paroh Petre Taban, pe atunci de 54 ani, absolvent al seminarului teologic, în serviciu sacru din 1890, pe loc din 1917. Cântăreț era Ioan Grigoriță, de 42 ani, fiind în serviciu sacru la aceeași biserică începând cu anul din 1908.Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia). Chișinău: Tipografie Eparhială, 1922, pp. 191.

Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923 oferă următoarele repere geografice: Valea lui Stoian, hârtopul Ciuntului, lacul Satului, pârâul Cubolta. Au fost numărate 618 clădiri locuite și 18 clădiri părăsite. Populația a fost estimată la 3040 locuitori, inclusiv 1514 bărbați și 1526 femei. În Mândâc activau 1 cooperativă agricolă, 3 cârciumi, 6 grădini de zarzavat, 2 mori de apă, gospodărie boierească (3 case locuite și 1 casă părăsită). De asemenea, funcționau 1 școală primară mixtă, biserică ortodoxă, post de poliție, primărie și agenție fiscală.Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 510-511.

În anul 1924 primarul satului Mândâc era Sârbu Chirică, notar – Receanu Vladimir. În domeniul educației, învățător a fost Dominte T., învățătoare – Gherbanovschi Elena, Grigoriță Alexandra. Servicii de comerț erau oferite de 3 cârciumari: Cojocaru Teodor, Șfaiter Leibu și Țurcanu Procopie. În sat a fost înregistrat 1 tâmplar: Palu Simion. Pe teritoriul satului funcționa fabrica de spirt „Mândâc”, una dintre cele mai mari din Basarabia. Proprietari mari de terenuri au fost Coh Iorcos (91 desetine), Ogonovici Cailon (186 desetine) și Ogonovici Pavel (94 desetine).Anuarul „Socec” al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura „Socec & Co.” Soc. Anon, pp. 212.

În 1925 a fost realizată unificarea administrativă a întregului teritoriu României și satul Mândâc devine reședința comunei cu același nume care cuprindea localitățile Dragoș-Vodă, Drochia-Sat, Mihnea-Vodă, Moara-Nouă, Șalvirii-Vechi și Slănina.Monitorul Oficial al României nr. 220 din 7 octombrie 1925, p. 175 (11095). Comuna Mândâc este inclus în plasa Târnova, județul Soroca.Monitorul Oficial al României nr. 223 din 10 octombrie 1925, p. 73 (11337) La mijlocul anilor 1920 satul avea 2886 locuitori.Adamescu, Gh. Dicționarul enciclopedic ilustrat. Partea II: Dicționarul istoric și geografic universal. București: Editura „Cartea Româneasca„, p. 1760.

În 1929, odată cu venirea la putere a național-țărăneștilor, delimitarea administrativă a țării suferă noi modificări. În componența comunei Mândâc rămân satele Mândâc, Dragoș-Vodă, Drochia-Sat și Slănina, și este inclusă în plasa Climăuți, județul Soroca.Tablou de regruparea comunelor rurale. Întocmit conform legii pentru modificarea unor dispozițiuni din legea pentru Organizarea administrațiunii locale (publicata in monitorul oficial nr. 161 din 15 iulie 1931). Cu un supliment de tablou de municipiile, comunele urbane reședință, nereședință și suburbane din întreaga țară. București: Imprimeria Centrală (Monitorul oficial și imprimeriile statului), 1931, p. 282.

La recensământul din anul 1930, în satul Mândâc au fost înregistrați 3093 locuitori, inclusiv români - 2831 persoane; germani - 5 persoane; ruși - 177 persoane; ruteni - 10 persoane; polonezi - 20 persoane; evrei - 35 persoane și 15 romi.Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, Limbă Maternă, Religie. Partea 1: Neam, limbă maternă. București 1938.

În perioada interbelică, în Mândâc activau 6 băcănii (Besciastnâi Macarie, Besciastnâi Spiridon, Gondelman Ihil, Grâu Teodor, Maslov Iulian, Maslov Vasile, Sișcov Petre, Vasiliev Teodor); 4 cârciumi (Cojocariu Teodor, Conisescu Procopie, Serapnic Nichifor, Șvaițer Lelba); 2 cizmari (Grosu T., Mișcovschi Petre), 1 croitor (Gabia Șmil), 1 dogar (Molodoi Filip); 5 fierari (Ciobotaru Gh. Ion, Cuțulschi Victor, Cușciuc Ștefan, Cviatcovschi Grigore, Grișca Trofan), 5 grădinari (Cernețchi Iulius, Chistruga D., Conișescu Procope, Grosu Dumitru, Țurcanu Procope); 1 rotar (Baranețchi Petre); 2 sobari (Lesnic Ion Petre, Prudnic Artiom), 2 mori (Iosif Gottlieb, Munt Ludvig); Fabrica de spirt „Mândâc”, societate în nume colectiv; 3 agriculturi (Koch Stanislav, Ohanovici Caetan, Ohanovici Pavel, Receanu Ioan, Rotaru Timofte).Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură. București: Rudolf Mosse S.A. 1928, pp. 770 În satul Slănina (în cadrul comunei Mândâc) activa 1 școală primară.Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură. București: Rudolf Mosse S.A. 1928, pp. 815

Următoarea reorganizare administrativă se produce în august 1938, după instaurarea dictaturii regelui Carol al II-lea. Plasa Târnova este restabilită în cadrul județul Soroca, în care a fost inclusă comuna Mândâc. Tot atunci, sunt înființate ținuturile care grupează mai multe județe, Soroca fiind inclusă în ținutul Prut cu reședința la Iași.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial La recensământul din anul 1941 au fost înregistrați 3366 de locuitori și 806 clădiri (inclusiv Patrașcani).Indicatorul localităților din România. Datele recensământului general din 6 aprilie 1941. București: Imprimeria Institutului Statistic, 1943, pp. 581.

În 1942 satul Mândâc era centrul administrativ al comunei omonime.

Perioada sovietică