Ciuciulea este un sat din raionul Glodeni, Republica Moldova.

Simboluri Stema și drapelul satului din anul 2021:Decretul Președintelui nr.466-VIII din 30.11.2017.

Stemă: Scut gironat, de azur și de aur, cu un disc de argint broșând, încărcat cu un cal roșu trecând sub o cruce labată neagră. Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.

Drapelul satului Ciuciulea reprezintă o pânză pătrată, gironată albastru și galben, purtând în mijloc un disc alb broșând, încărcat cu un cal roșu trecând sub o cruce labată neagră.

Geografie Relieful comunei Aspectul contemporan al reliefului teritoriului comunei Ciuciulea s-a format pe parcursul neogenului și antropogenului sub influența proceselor endogene și exogene. El este neuniform, fragmentat, caracterizându-se prin succesiunea câmpilor, platourilor complicate de diferite forme specifice de relief: văi, hârtoape, dealuri, râpi, depresiuni.

Relieful contemporan al Moldovei în general e reprezentat prin două trepte. Prima treaptă, superioară, are înălțimi mai mari de 250 metri, iar treapta a doua – mai mici. Moșia satului natal aparține la treapta a doua și din punct de vedere orografic este amplasată în Câmpia Prutului de Mijloc, ce face parte din componența Câmpiei Colinare a Moldovei de Nord. Din punct de vedere a reliefului satul Ciuciulea este amplasat în valea pârâului cu același nume, cea mai mare parte a lui aflându-se pe malul lui drept și numai o parte neînsemnată – pe malul stâng. Dinspre est și vest satul este învecinat cu două șiruri de dealuri orientate de la nord-est spre sud-vest.

Culmea de dealuri dinspre vestul satului, situată între pârâiele Ciuciulea și Glodeanca, după înălțime este mai mult sau mai puțin omogenă, altitudinea medie absolută a ei fiind de circa 170 metri atât în partea ei de nord-est, cât și în cea de sud-vest. În cadrul acestei culmi se evidențiază trei dealuri: Poligon (211,8 m), Rotunda (204,8 m) și înălțimea 201,3 m.

Șirul situat la est de sat este format din 9 dealuri mai mult sau mai puțin pronunțate. În partea de nord-est înălțimea medie absolută a șirului este de 180 metri, piscurile cele mai înalte având de la 189,8 până la 197,4 m (dealurile Ciocan, Goloșăilor, 190,8 m; 195,0 m). Mai la sud-vest înălțimea medie a șirului trece de 200 metri, aici aflându-se cel mai înalt deal de prin părțile locului – dealul Bădilă cu o altitudine absolută de 245,1 m. Tot pe aceiași culme sunt plasate dealurile Podișului, Piciorul Dealului etc.

De la acest șir principal de dealuri pornesc trei șiruri mai scurte și mai joase care au orientare de la nord spre sud sau de nord-vest spre sud-est. Cel mai de nord din aceste șiruri are înălțimea maximă de 188,7 m , cel din mijloc – de 199,1 (dealul Hultura), iar cel dinspre sud – de peste 200 metri (dealurile Pitihatca de 208,7 m și Bulhacului de 205,7 m).

Între râurile Căldărușa și Ciuciulea se plasează un deal alungit și nu prea înalt cu înălțimea maximală de 132,6 m.

Cel mai jos loc din localitate se află cu 2 kilometri mai la sud de sat în lunca pârâului Ciuciulea si are înălțimea absolută de 87 metri. Dacă luăm în considerație că dealul Bădilă are 245,1 metri, apoi adâncimea maximală a fragmentării reliefului în zona studiată este de 158,1 m. În diferite părți ale moșiei satului acest indice este diferit. Astfel, în partea de nord-est, lângă dealul Ciocan, adâncimea fragmentării este de 80 de metri, iar în sud-est, lângă dealul Pitihatca – de 98,9 metri. De aici rezultă că adâncimea fragmentării în nord-estul moșiei satului este cu 18,9 metri mai mică decât în partea de sud-est a ei. Cea mai mică fragmentare a reliefului se observă în interfluviul Glodeanca-Căldărușa ea fiind aici egală cu 69,6 metri. Densitatea fragmentării reliefului este mai mare în partea de est a satului în Valea Ponoarei, unde acest indice este de 3 kilometri la km pătrat, în partea de nord, unde se află Valea Împuțitei, și la sud Valea Coreei densitatea fragmentării fiind de circa 2,5km2.

Gradul de înclinare a suprafețelor reliefului, adică pantele, sunt mai mici pe versanții estici ai șirului de dealuri Poligon-Rotunda unde unghiul de înclinare în unele locuri este mai mic de 1º. Cele mai repezi pante de 8-9º sunt plasate în partea de sud-est a satului pe povârnișurile văii ce desparte dealurile Bădilă și Podișului de dealul Bulhacului și Pitihatca. Schimbarea pantelor se vede destul de bine pe profilul transversal al reliefului localității, construit pe linia A – B.

O trăsătură specifică a reliefului satului Ciuciulea sunt zecile de tumuli – movile conice de pământ ce au fost ridicate de asupra mormintelor unor lideri ale nomazilor ce au trecut prin aceste meleaguri în timpurile îndepărtate. Ei sunt situați pe toată întinderea vechii și actualei moșii. Astfel, constatăm că hotarul cu satul Viișoara este marcat clar cu 2 tumuli: unul cu înălțimea de 4 metri și diametru de 30 – 35 m și altul cu înălțimea de 1 m și diametrul de 15 m. Lucrările agricole repetate au afectat și au distrus parțial aceste monumente. La sud-vest de sat, la 1 km spre vest de cei doi tumuli a fost atestat un al treilea cu diametrul de 20 m și înălțimea de 3 m, semn al aceleiași prestanțe ca și toate celelalte vestigii ascunse de patima timpului. „ În suta”, în direcția spre satul Dușmani; a fost înregistrat un alt tumul cu înălțimea de 3 m și diametrul de 20 m, oarecum deteriorat din cauza lucrărilor agricole.

Un tumul cu o înălțime de 3,5 m și diametrul de 20 m, înconjurat de copaci, se află la 3 km est de sat, localnicii numindu-l Movila Rădiului. La 5 km spre est, într-un loc numit Căliman, se află un alt tumul cu înălțimea de 2,5 m și diametrul de 20 m. În imediata apropiere a drumului îl duce spre Glodeni, la intersecția Ciuciulei cu Cuhneștii sunt înregistrați 4 tumuli cu înălțimea de 0,5 – 1,9 m și diametrul de 20 m.

Lângă drumul ce duce la Glodeni este situată o seliște la 3,5 km spre nord, în arealul căreia se află și un tumul mult mai vechi. Pe locul acesta au fost atestate urme de lut ars de la rămășițele locuințelor; ceramică roșie, o statuetă feminină, ceramică neagră și sură – vestigii ce întrunesc două orizonturi culturale: Cultura Tripolie și Cultura Criș.

În spațiul cuprins între Ciuciulea și Moara Domnească în apropierea barajului Iazului din ponoare se află un monument ce datează din timpurile străvechi. La Podul lui Vasilică se află o colină la nord-est de pod cu un areal de aproximativ 0,1 – 2 km.

Un rol mare în formarea reliefului contemporan al comunei l-au avut nu atât procesele endogene, cât cele exogene, în primul rând eroziunea și alunecările de teren. Datorită eroziunii liniare sau format ravenele, vâlcelele și văile fluviale. Ravenele reprezintă niște adâncituri rectiliniare cu povârnișurile abrupte lipsite de vegetație de zeci și sute de metri lungime și până la câțiva metri adâncime. Sunt forme relativ recente de relief. Vâlcelele sunt niște văi nu prea adânci, care pot avea lungime de la câteva sute de metri până la câțiva kilometri și o lărgime de zeci de metri. Au fundul plat sau slab concav și malurile convexe destul de înclinate acoperite cu vegetație ierboasă sau chiar arborescentă.. Ele reprezintă ultima etapă de dezvoltare a ravenelor. Ambele forme apar datorită activității torenților temporari. Văile fluviale sunt niște forme de relief negative liniar întinse cu lungimi, lățimi și adâncimi considerabile, care s-au format în rezultatul activități cursurilor de apă permanente.

O altă formă erozională de relief sunt dealurile. Ele reprezintă forme pozitive de relief ce se caracterizează printr-o masivitate pronunțată. Au formă conică sau ovală, cu spinările ușor rotunjite și se înalță izolat cu câteva zeci de metri deasupra reliefului înconjurător.

În vremea ploilor torențiale de pe versanții văilor, vâlcelelor, hârtoapelor se spală și se transportă o cantitate mare de material (sol, prundiș, bolovani) ce formează așa numitele torente de noroi, care se acumulează pe fundul râpilor, hârtoapelor, depresiunilor, luncilor râurilor, distrugând vegetația de cultură și naturală, avariind căile de comunicație și diferite construcții.

Toate formele enumerate de relief sunt tipice și pentru teritoriul satului Ciuciulea. Râpele au o foarte largă răspândire în sat. Ele pricinuiesc pagube mari în primul rând fondului funciar.

Cea mai mare râpă care se află în partea de sud este Râpa Zaharia cu adâncimea de circa 17 metri, apoi urmează în partea de sud-vest Râpa Largă sau Pogor cu adâncimea maximă de 12 metri, de asemenea în sud se află Râpa Hârtopul lui Călin cu adâncimea de 12 metri. Afară de râpele enumerate pe teritoriul comunei se întâlnesc și râpi de dimensiuni mai mici cum ar fi Râpa fostei Grădini Zoologice care se află în centrul satului și care are adâncimea de circa 6 metri Tot în perimetrul satului, lângă lacul Ciuciulea, se află și Râpa Țigăneasca cu adâncimea de 4 metri. Câteva râpi se află în partea de nord-vest a localității printre care Râpa de la Izvor cu adâncimea de 3 metri și Râpa de la Coarne.

La gura Râpei Zaharia se depune materialul transportat de apă sub forma unui con de depunere (con de dejecție). Spre „vârful” conului, se depune materialul cel mai grosier – bolovanii, pietrișul și apoi , spre baza conului, se depune materialul din ce în ce mai fin – nisip, lut, argilă.

Ogașele și ravenele împiedică executarea lucrărilor agricole. De aceea este necesar să se ia măsuri antierozionale cum ar fi: efectuarea terasării, realizarea de benzi înierbate, rotația reușită a culturilor cultivate cu reducerea la minim a plantelor prășitoare, neadmiterea despăduririi versanților etc. Este necesară de asemenea astuparea rigolelor și ogașelor, plantarea versanților, construirea de diguri în ogașe și ravene.

Alunecările de teren ca și eroziunea contribuie intens la formarea reliefului. În urma dezvoltării și interacțiunii de lungă durată a proceselor de eroziune și alunecare se formează așa forme de relief ca ,,hârtoapele”. Ele reprezintă niște forme negative de relief ce au configurația de amfiteatru cu dimensiunile de până la 3-5 kilometri în perimetru și 100-200 metri în diametru.

În multe locuri din Ciuciulea alunecările de teren joacă unul din rolul principale la formarea reliefului. Cele mai frecvente sunt alunecările cu o configurație de amfiteatru și alunecările frontale, precum și alunecările torențiale. Ele sunt mai frecvente pe versanții care în trecut au fost supuși în repetate rânduri acțiunii proceselor de alunecare (alunecări moștenite).

Cele mai multe alunecări de teren au o răspândire foarte mare în partea de est a satului și în partea stângă a pârâului Glodeanca. Ca forma de relief o alunecare de teren are următoarele părți componente: râpa de desprindere cu înălțimea de 1,5 m are aspectul unui abrupt, fiind locul de desprindere a masei de rocă alunecată. Atunci când alunecarea este mai veche râpa de desprindere este mai puțin vizibilă ca urmare a degradării în timp a abruptului și uneori, a acoperirii cu vegetație. Patul alunecării (jgheabul) nu este vizibil, fiind reprezentat de suprafața pe care alunecă masa de rocă dislocată la nivelul râpei și se dezvoltă deasupra rocilor impermeabile (argile). Este suprafața care se separă masa de rocă alunecată și roca rămasă pe loc, având forme diferite. Corpul alunecării este masa dislocată și deplasată de patul alunecării în funcție de tipul de alunecare ea este în trepte. Fruntea alunecării se află în partea ceea mai joasă a masei de roci alunecate, având aspectul unei denivelări accentuate.

Structura geologică și paleogeografie Teritoriul localității Ciuciulea ca și întreg teritoriul Republica Moldova reprezintă o regiune de platformă ce aparține platformei precambriene Est Europene. În structura geologică a teritoriului predomină învelișul sedimentar alcătuit din roci sedimentare de vârstă diferită cu grosimea de circa 800 metri.