Rudi (în vechime – Rughi) este un sat din raionul Soroca, Republica Moldova.
Geografie Satul este înconjurat de ponoare adânci în care s-au dezgolit depunerile paleozoicului, mezozoicului și cainozoicului. Se întâlnesc izvoare și cascade. Cresc plante rare: drăcilă, corn, luntricică, dedițel, pojarniță de munte, trifoi negru, pătrunjel de câmp, feriguță, ferigă feminină, șiverechia, urechelniță, ghipsoruță și altele.
În preajma localității, de-a lungul fluviului Nistru, este amplasată rezervația peisagistică Rudi–Arionești.
Rezervația peisagistică Rudi–Arionești
Istorie Pe teritoriile aferente localității Rudi se află numeroase vestigii istorice. Activitatea umană din zonă poate fi trasată până în preistorie. Urmele activității umane sunt atestate în peștera din localitate. Urme ale fortificațiilor antice, două fortificații de pământ, Farfuria Turcească și Germanariul, sunt vestigii din epoca medievală timpurie. Mănăstirea din sat este una dintre cele mai vechi din nordul Republicii Moldova. În sat a fost ridicată, în anul 1777, biserica cu hramul „Sf. Treime”, considerată a fi un exemplu elocvent al vechiului stil arhitectonic specific moldovenesc.Nicolae Tiganco, art. Mănăstirea Rudi, în cartea Comisiunea monumentelor istorice, Chișinău 1928.
În apropierea satului se află unul din punctele de observație ale arcului geodezic Struve. Pe teritoriul Basarabiei erau 27 de puncte de observare, dar acum a rămas doar unul singur. Acest obiect este inclus în lista patrimoniului mondial UNESCOStefan D. Tiron, Un punct geodezic Struve din R. Moldova- obiect din patrimoniul Mondial UNESCO. Fizică și Tehnologiile moderne, vol.17, nr.1-2 (65-66), 2019.
Monumentul „Punctul Rudi al Arcului geodezic Struve”
Piatra medievală de la Rudi Piatra de închinare medievală de la RudiBondar Igor. Interpretation of sacral symbols and scenes depicted on the early medieval worship stone near the village of Rudi // Tyragetia, serie nouă, vol. XV [XXX], nr. 1, Arheologie. Istorie Antică, Chișinău, 2021 (The National History Museum of Moldova)Lenkova E. N., Bondar I. A. The issue of the influence of steppe nomadic tribes on the origin of several simbols on the Early Medieval worship stone near Rudi village // Археология Евразийских степей, (5), 2021. 343—357.Bondar I. A. The First Bulgarian Kingdom's as a possible factor of cultural and religious influence on the appearance of the Early Medieval Christian sanctuary of Tivertsi on the Middle Dniestr // Сборник в чест на 70-годишнината на проф. Д-р Борис Д. Борисов, София, 2023 г. C. 185—195. datează din secolele IX-X, din epoca răspândirii creștinismului în zona dintre râurile Prut și Nistru.Bondar Igor. Interpretation of lapidary symbols on the early medieval worship stone near the village of Rudi // Conferința Științifică Internațională, Rezumatele comunicărilor. Chișinău 2020, p. 32. Monumentul descoperit de Igor Bondar în 2017 reprezintă o piatră de închinare piramidală cu aspect antropomorf pronunțat al părții din față. Piatra, după toate probabilitățile, a fost utilizată în scopuri liturgice, calendaristice și rituale, fiind resimțite puternice influențe ale creștinismului din perioada Evului Mediu timpuriu.The worship stone is located near Rudi village in the Republic of Moldova.O relatare despre stela lapidară cu semne si simboluri medievale de la Rudi (r-nul Soroca), descoperită în 2017 de Igor Bondar (Сообщение о Рудьской лапидарной стеле со средневековыми символами и знаками, из Сорокского района, открытой Игорем Бондарем в 2017 г.) — https://bloknot-moldova.ru/news/khram-pod-otkrytym-nebom-molodoy-uchenyy-sdelal-po-1356631
Piatra de închinare conține un altar de tip vechi, care constă din sisteme de scurgere: o cavitate în formă de cupă și un jgheab de drenaj,Храм под открытым небом — учёный из Молдовы нашел уникальный объект — https://bloknot-moldova.ru/news/khram-pod-otkrytym-nebom-molodoy-uchenyy-sdelal-po-1356631 două nișe dreptunghiulare pentru icoane.
Piatra sacră are diverse simboluri cosmogonice, rune,Bondar I. A. The runic inscription of the new zoomorphic amulet of Scandinavian jewelry traditions of the early Middle Ages, originating from the Middle Dniester of Republic of Moldova // Скандинавская филология. 2022. Т.20. Вып. 1. C. 152. cruci Pattee, figuri antropomorfe și ornitomorfe, un tip de bident necunoscut anterior, imaginea lui Iisus Hristos, precum și imaginea unei cărți cu o cruce.
Principalele simboluri sunt grupate în trei sectoare sacre.
Obiectul este unic în felul său și are urme de influență veche rusă, bizantină și vikingă, neavând analogii directe.Bondar I. A., Lenkova E. N. Analysis and semantic interpretation of the Scandinavian ornament of the new early medieval war axe of the Volga-Kama type from the southern part of Republic of Moldova // Скандинавская филология. 2022. Т.20. Вып. 2. С. 373; 388.Tentiuc I. On the Viking enclaves and their relations with the inhabitants of the Carpathian — Dniester region between the 9th and the 11th centuries. Dacia N.S. LXII-LXIII, 2020, 250—286.
Piatra de închinare a fost creată de populația locală a culturii Luka-Raikovețka (Alcedar-Echimăuți) în Evul Mediu timpuriu.
Demografie Structura etnică Structura etnică a satului conform recensământului populației din 2004Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md: Grup etnic Populație % Procentaj Moldoveni / Români 1.055 94,37% Ucraineni 34 3,04% Ruși 25 2,24% Alții 4 0,36% Total 1.118 100%
Administrație și politică Componența Consiliului local Rudi (9 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023, este următoarea: Partid Consilieri Componență Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 4 Partidul Acțiune și Solidaritate 4 Partidul Liberal Democrat din Moldova 1
Galerie de imagini Mănăstirea Rudi
Alte locuri
Personalități Născuți în Rudi Vasile Sacară (1881–1938), politician, jurnalist, autor și profesor român. Nicolae Sacară (1894–1942), politician român și deputat în Sfatul Țării.
Note
Legături externe Mănăstirea "Rudi" sau "Rughi" Mănăstiri din Moldova - «Rudi»
Categorie:Localități din raionul Soroca Categorie:Localități de pe Nistru