Istoria României după 1989 a fost marcată de următoarele evenimente importante: concluzionarea revoluției din 1989 cu preluarea puterii de către foștii membrii ai Partidului Comunist Român (PCR) de rang secund și chiar prim rang, conduși de Ion Iliescu și Petre Roman inițial și în principal în Frontul Salvării Naționale (FSN) dar nu numai (e.g., Partidul Socialist al Muncii, PSM pe scurt, în timpul guvernării „patrulaterului roșu”), tranziția de la economia socialistă la economia de piață, integrarea în Uniunea Europeană (UE) și NATO sau gestionarea efectelor Marii Recesiuni precum și lupta împotriva corupției. În istoria recentă a României postdecembriste, alt eveniment important marcant a fost pandemia de COVID-19.

Tranziția către democrație (1990–2000) În jur de 1.500 de persoane au murit în luptele de stradă confuze din București, Timișoara și alte orașe, între 16–22 decembrie 1989. Un membru al PCR marginalizat de către Ceaușescu în anii '80, Ion Iliescu s-a impus ca un politician cheie a FSN, care a preluat în București pârghiile administrative ale României și a proclamat restaurarea democrației și a libertății. Partidul Comunist Român (PCR) a fost scos în afara legii, și cele mai nepopulare măsuri ale lui regimului comunist român condus de Ceaușescu au fost anulate.

Deceniul pierdut (1990–1999) Din cauza lentorii reformelor economice și sociale din ultimul deceniu al secolului XX, această perioadă a fost adesea numită deceniul pierdut al României.

Primele alegeri: duminica orbului

Alegeri prezidențiale și parlamentare au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu partidele istorice, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) și Partidul Național Liberal (PNL), Iliescu a obținut 85% din totalul voturilor exprimate. FSN a primit astfel, două treimi din locurile din Parlament și prim-ministru a fost desemnat Petre Roman, un profesor universitar, o figură a Revoluției fără trecut politic, acesta inițiind câteva reforme pentru piața liberă.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost supranumite „duminica orbului” din cauza votării masive a reprezentanților Frontului Salvării Naționale (FSN), majoritatea fiind foști membri ai Partidului Comunist din România (PCR).

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș

Între 19 martie și 21 martie 1990 la Târgu Mureș a avut loc un conflict violent între membri comunităților române și maghiare, ambele constituind aproximativ jumătate din populația orașului. În urma luptelor de stradă, cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost răniți, iar conviețuirea interetnică în Târgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp. Aceasta este considerată ca fiind prima coliziune interetnică cu decese din estul post-comunist al Europei.

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș este considerat o diversiune ce a avut la bază ideea de propagandă naționalistă că integritatea teritorială a României este în pericol și că Ungaria ar putea re-anexa Transilvania. Acest eveniment a constituit pretextul pentru înființarea Serviciului Român de Informații, care a angajat o mare parte din agenții fostului Departament al Securității Statului.Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, Vladimir Tismăneanu, coordonator, București, 2006, pag. 625

Manifestațiile din Piața Universității și Mineriada din iunie 1990

Nemulțumiți de menținerea influențelor vechilor structuri din era comunistă, manifestanți anti-comuniști au început să demonstreze în Piața Universității în Aprilie 1990. Apoi, după sosirea minerilor din Valea Jiului în București și dispersarea "golanilor" din Piața Universității în 13-15 iunie 1990, președintele Iliescu le-a mulțumit public acestora, alimentând astfel zvonurile despre implicarea puterii în venirea minerilor în București. Minerii au atacat de asemenea sedii de partid și case ale liderilor opoziției. Guvernul Roman va demisiona în septembrie 1991, atunci când minerii s-au întors în București pentru a cere salarii mai mari și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Un tehnocrat, Theodor Stolojan, a fost numit la conducerea unui guvern interimar până la organizarea unor noi alegeri.

Opoziția la Frontul Salvării Naționale Opoziția era formată din partidele istorice de dinainte de al Doilea Război Mondial care fuseseră reînființate după Revoluția din 1989, anume Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, continuator al Partidului Național-Țărănesc, Partidul Național Liberal și Partidul Social-Democrat Român. Lucrând separat, partidele de opoziție nu puteau constitui o contrapondere reală la FSN, continuatorul direct, sub o fațadă democratică, al Partidului Comunist Român. Astfel, partidele de opoziție s-au coalizat, formând la 26 noiembrie 1991, Convenția Democrată Română pe baza unui protocol semnat de partidele istorice împreună cu Partidul Ecologist Român, Partidul Alianța Civică și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, precum și de alte formațiuni politice și civice.

Constituția din 1991

Parlamentul supune referendumului o nouă Constituție democratică, aprobată prin referendum național în Decembrie 1991. În martie 1992 cel mai mare partid de până atunci FSN s-a scindat în două partide: unul condus de Ion Iliescu numit Frontul Democrat al Salvării Naționale și celălalt Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Petre Roman.

Alegerile din 1992

miniatura|298x298px|Nicolae Văcăroiu, prim-ministru între 1992 și 1996 Alegerile naționale din septembrie 1992 s-au soldat cu victoria președintelui Iliescu, și a partidului său, FDSN, care a obținut 35%, iar următorul clasat a fost CDR cu 24%. Cu sprijinul parlamentar al noilor partide naționaliste PUNR și PRM, și al foștilor comuniști ce au format partidul PSM, un guvern tehnocrat s-a format în Noiembrie 1992, sub conducerea unui nou prim-ministru, și anume Nicolae Văcăroiu, economist de formație. FSDN-ul devine Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) în iulie 1993. Primul-ministru Văcăroiu a guvernat în coaliție cu trei partide minore, care de altfel au și abandonat coaliția până la alegerile din noiembrie 1996.

Caritas

În 1993, iritarea iscată de jocul piramidal Caritas a atins un punct de maxim, deși mass media anunța prăbușirea înșelătoriei, depunerile au continuat, dar plățile au fost sistate în octombrie 1993, iar inevitabilul faliment a fost declarat în august 1994.Campanie- 20 de ani in 20 de zile- Evenimentul anului 1993- Isteria Caritas Adevărul.Accesat la data de 27 aprilie 2010. Caritas fusese fondat de Ioan Stoica în Brașov în 1992 dar își mutase sediul ulterior în Cluj-Napoca. Prăbușirea fondului a afectat peste 400.000 de deponenți, care au investit în schema piramidală peste 1.257 de miliarde de lei (33% din masa monetară a României).

Începerea integrării europene

În această perioadă România a primit statutul de membru asociat al Uniunii Europene la data de 9 mai 1994, în anul următor la 22 iunie se depune candidatura pentru aderarea la UE. Tot în 1995 Emil Constantinescu face cunoscută platforma politică a CDR, denumită Contractul cu România. Principala promisiunea conținută de acesta era că în 200 de zile de la venirea la guvernare, CDR va adopta un set de reforme și legi care vor îmbunătăți rapid viața oamenilor. Alegerile din 1996

Emil Constantinescu, reprezentând Convenția Democrată Română (CDR) a învins președintele în exercițiu, Ion Iliescu, în cel de-al doilea tur al alegerilor, înlocuindu-l astfel la conducerea statului. PDSR-ul, deși a câștigat cel mai mare număr de locuri în Parlament, a pierdut totuși puterea pentru că partidele constituente a CDR și-au unit forțele cu Partidul Democrat, Partidul Național Liberal, și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) pentru a forma o coaliție de centru care să formeze o majoritate de 60% și să conducă astfel țara.

Guvernarea coaliției de dreapta Victor Ciorbea a fost numit Prim-ministru, punându-se și bazele aderării la NATO și UE. Ciorbea rămâne la conducerea Guvernului până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile. Reprezentând unul din partidele istorice (PNȚCD), Radu Vasile se va confrunta cu una din cele mai importante crize de subminare a autorității statale a României, în urma manifestațiilor minerilor conduși de Miron Cozma.

Mai apoi în urma unor neînțelegeri în coaliție, în urma cărora reforma a bătut pasul pe loc, Radu Vasile a fost și el înlocuit de Mugur Isărescu, un tehnocrat care era și guvernatorul Băncii Naționale, în timpul căruia s-a înregistrat prima creștere economică de după revoluție.

În timpul acestei guvernări s-au făcut numeroase reforme, dar dezvoltarea României a fost mult sub așteptări în principal datorită tergiversării reformelor din cauza neînțelegerilor din coaliție, formată din multe partide.

Alegerile din 2000

În alegerile din 2000, coaliția plătește prețul tărăgănărilor în aplicarea reformelor și numeroaselor certuri din sânul coaliției și pierde în fața lui Ion Iliescu și a partidului său PSD.

Integrarea euro-atlantică a României (2000–2010)

Guvernul Adrian Năstase

Primul ministru a fost numit Adrian Năstase, iar guvernarea PSD, deși a dus la integrarea României în NATO și a încheiat negocierile pentru integrarea în Uniunea Europeană, a suferit din cauza numeroaselor scandaluri de corupție. Uniunea Europeană și-a declarat sprijinul pentru aderarea în 2007 a României la structurile sale, dar a și condiționat aderarea de numeroase reforme în economie și în justiție.

Alegerile din 2004

La scrutinul din 28 noiembrie 2004, candidatul PSD la președinția României, Adrian Năstase, a obținut un număr de de voturi (40.94%) în timp ce principalul contracandidat, Traian Băsescu, susținut de Alianța D.A. a fost votat de 3.545.236 de alegători (33.92%). La cel de-al doilea scrutin, din 12 decembrie 2004, locurile s-au inversat. Traian Băsescu a obținut 5.126.794 de voturi (51.23%) iar Adrian Năstase a fost votat de 4.881.520 de cetățeni români cu drept de vot.

Guvernarea Alianței DA miniatura|Călin Popescu-Tăriceanu Călin Popescu-Tăriceanu a fost prim ministru al României între 2004 și 2007.

Aderarea la Uniunea Europeană La 1 ianuarie 2007 România împreună cu Bulgaria intră în Uniunea Europeană și devine membră al acestei organizații.

Guvernul minoritar PNL Disputele dintre prim-ministrul PNL și președinte au dus, în cele din urmă, la excluderea miniștrilor PD din guvern. PNL și UDMR au format un guvern minoritar, cu sprijin intermitent în Parlament de la PSD. Deoarece conflictul dintre președinte și partidele parlamentare a continuat, în luna mai 2007 PC (fostul PUR), PNL, PSD, și UDMR au votat pentru suspendarea lui Băsescu, acesta fiind acuzat de încălcări ale constituției. Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului, a devenit președinte interimar. La referendumul pentru demiterea președintelui din 19 mai 2007 s-a înregistrat o prezență la vot 44,45%, iar aproximativ 75% s-au opus demiterii președintelui Băsescu, acesta fiind reinstalat în funcție. Relația dintre președinte și partidele parlamentare, altele decât PDL, a rămas tensionată pentru următorii 2 ani.

Aderarea la UE, bula speculativă din domeniul imobiliar, creșterea consumului din im­port precum și investițiile străine, favorizate de costul redus al capitalului, au menținut economia românească pe tendința ascendentă căpătată în timpul guvernului Năstase.Impactul crizei internationale asupra Romaniei (I). Accesat la 24 noiembrie 2011.

Referendumul din 2007

Alegerile din 2008

La sfârșitul anului 2008 guvernul PNL a pierdut alegerile legislative, în timp ce PSD și PDL au câștigat aproximativ același număr de locuri. O coaliție incomodă a fost înființată de cele două parți, cu președintele PDL, Emil Boc ca prim-ministru.

Urmările crizei economice globale și lupta împotriva corupției (2009–2016)

Guvernarea PDL