Romul Petru Vonica () a fost un jurist român, care a îndeplinit funcția de senator de Iași în legislatura 1992-1996 și apoi judecător la Curtea Constituțională a României (1996-2001). Romul Petru Vonica a demisionat din Senat pe data de 11 septembrie 1996 și a fost înlocuit de senatorul Dumitru Cojocariu.
Biografie
A fost președinte al Judecătoriei Iași și conf. dr. la Facultatea de Drept a Universității "Al. I. Cuza" din Iași.
În urma alegerilor parlamentare din octombrie 1992, Romul Petru Vonica a fost ales ca senator de Iași, pe listele Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul PSD. În calitate de senator, a activat ca membru în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări (până în iulie 1993) și în Comisia pentru buget, finanțe și bănci (din noiembrie 1993). A demisionat la data de 11 septembrie 1996 din Parlamentul României, optând pentru demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României la care a fost ales în locul lui Antonie Iorgovan.
În septembrie 1996, Romul Petru Vonică a fost numit, de către Senatul României, judecător la Curtea Constituțională a României, pentru un mandat care a expirat în anul 2001, după care a revenit la practica avocațială.
În anul 2000, a fost decorat de către președintele României, Emil Constantinescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce.DECRET Nr. 529 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decoratii nationale membrilor Curtii Constitutionale, PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 668 din 16 decembrie 2000
Lucrări publicate
Romul Petru Vonica este autorul mai multor lucrări de introducere în drept și de drept comercial, dintre care menționăm următoarele:
Drept comercial. Vol I (Ed. Victor, 1997); Dreptul contractelor comerciale (Ed. Holding Reporter, București, 1999): Dreptul societăților comerciale (Ed. Lumina Lex, București, 2000); Drept comercial – partea generală (Ed. Lumina Lex, București, 2000); Introducere generală în drept (Ed. Lumina Lex, București, 2000); Drept comercial. Reorganizarea juridică și falimentul (Ed. Victor, 2001).
Note
Legături externe Parlamentul României - Romul Petru Vonica
Categorie:Nașteri în 1931 Categorie:Decese în 2014 Categorie:Juriști români Categorie:Senatori români 1992-1996 Categorie:Decorați cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce Categorie:Politicieni români din secolul al XX-lea Categorie:Judecători ai Curții Constituționale a României