Claudiu Iordache () a fost un om politic român, membru fondator al Frontului Democratic Român, deputat de Timiș în legislatura 1990-1992, scriitor, poet, dramaturg, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor.
Studii Institutul Politehnic din Timișoara (studii întrerupte)
Facultatea de Istorie - Universitatea Craiova (licențiat)
Activitate profesională Redactor publicația „EXPRES”, publicist, editor senior (1993) Editor-Senior „PRIVIREA” (1996) Director editorial revista „LUMEA MAGAZIN” (1998) Director publicația „OPINII PARALELE” (1998) Șef de Secție „CURENTUL” (1999) Redactor-Șef publicația „REPUBLICA” (2005) Director general al INSTITUTULUI REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 (2004-prezent)
Activitate politică A participat la Revoluția Română din 1989, fiind membru în Comitetul Revoluționar înființat în balconul Operei din Timișoara. În 1990 a aderat la Frontul Salvării Naționale, fiind primul președinte al acestui partid politic în județul Timiș și vicepreședinte la nivel național.
A fost membru fondator al Frontului Democratic Român, primul partid antitotalitar din România, înființat în 20 decembrie 1989 în balconul Operei din Timișoara, în zilele Revoluției Române.
Membru Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, Timiș (1990)
Parlamentar în Adunarea Constituantă (deputat) (1990-1992)Claudiu Iordache, Sinteza activității parlamentare în legislatura 1990-1992: https://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=176&cam=2&leg=1990
Vicepreședinte Comisia de cultură a Camerei Deputaților (1990-1991)
Președintele Comisiei de prietenie România-Franța (1990 -1991)
Prim-vicepreședinte Frontul Salvării Naționale (1990 -1991)
Membru fondator al partidului „Convenția Solidarității Sociale” (1992)
Președinte Partidul „A Treia Forță” (1995)
Consilier de Stat la Președinția României (2004)
Nu a fost membru PCR
Nu a fost membru al niciunui partid politic
A fost anchetat de Securitate între anii 1972 și 1973, conform dosarului CNSAS cu numărul 180609
Distincții și premii obținute Literatura SF: premiul I și III, anii: 1977/1978 Medalia „Revoluția Română din Decembrie 1989” (1991) Premiul UNITER: Un Tomis Întârziat (regia Adrian Pintea), premiul II pentru Teatru Radiofonic (1994) Diploma și Medalia Aniversară „10 ani de la Revoluția Română” (1999) Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” (2004) Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2004) Cetățean de onoare al orașului Timișoara (2014)
Activitate literară Lucrări publicate Unde. Ce. Când – poezie, Editura FACLA, 1990 Iisus s-a născut la Timișoara: decembrie '89, Editura HELICON, Timișoara 1994 România pierdută – eseu, Editura IRINI, 1995 Diamantul de gheață – roman, Editura IRINI, 1997 Singur între români – memorii, Editura IRINI, 1997 Clasa nevrednică – eseu, Editura IRINI, 1997 Fata și moartea – poezie, Editura IRINI, 2001 Polul de putere – eseu, Editura IRINI, 2002 O Românie de câștigat sau O națiune în descompunere : (elegie pentru generația mea) – eseu, Editura IRINI, 2006 Homo Europaeus – poem, Editura IRINI, 2006 Homo Posteritas – eseu, Editura IRINI, 2008 Egeea. Peloponez – poeme, Editura IRINI, 2009 Securitatea - Confiscarea unei națiuni – eseu, Editura IRINI, 2009 Grec – poem, Editura IRINI, 2010 Agonia postdecembristă : 1989-2009 – publicistică, Editura IRINI, 2010 Revolutia românilor : sfârsit de poveste – eseu, Editura IRINI, 2010 Apocalipsa după Cioran – eseu, Editura IRINI, 2012 România la asfințit – eseu, Editura IRINI, 2013 Nervurile transparenței – poeme, Editura IRINI, 2013 Omul de mlaștină – eseu, Editura IRINI, 2013 Anul 1989 – eseu, Editura IRINI, 2015 Românul frumos : omul românesc, 1990-2016 – eseu, Editura IRINI, 2016 O revoluție eșuată – eseu, Editura IRINI, 2019 Revoluția celor uciși. 1989 – eseu, Editura IRINI, 2021 Arcadia există! – poezie, Editura IRINI, 2021
Activitate teatrală Cine aprinde stelele - Teatrul Baia MarePremiera absoluta a piesei Cine aprinde stelele? a avut loc la Teatrul Dramatic Baia Mare, 18 februarie 1996 Într-un Tomis întârziat; Teatru Radiofonic - Nominalizat UNITER, 1994 Urma - Teatru Radiofonic
Activitate publicistică Texte publicate - editorial / analiză politică: Orizont, România Literară, Luceafărul, Facla, Vatra, (anterior lui 1989), Dimineața, Azi, Ziua, România Liberă, Expres, Privirea, Curentul, Caiete Critice, Glasul Națiunii (Basarabia), Lumea Magazin, Dosarele Istoriei, Caietele Revoluției.
Aprecieri critice 1. Academician Florin Constantiniu: „Claudiu Iordache este cea mai curată conștiință în România de astăzi; o conștiință exemplară, dublată de o luciditate care, dată fiind lumea în care trăim, nu poate fi decât dureroasă. Claudiu Iordache a preferat să rămână singur, dar să stea drept: drept față de el, drept în fața oamenilor, drept în fața lui Dumnezeu!
„De netăgăduit, politica, în România, este sugativa abjecției! Ea absoarbe în mod egal josnicia ascunsă și nemernicia pe față”. Aceste rânduri le-am întâlnit în cartea sumbră a lui Claudiu Iordache, O Românie de câștigat, dar a cărei foaie de titlu (și ea este luată în considerație de bibliografii avizați!) adaugă celor de pe copertă: “sau O națiune în descompunere (Elegie pentru generația mea)” (București, Ed. IRINI, 2006).
De pe coperta a treia, unde sunt prezentate și alte cărți ale lui Claudiu Iordache, culeg aceste caracterizări sau recomandări: “România pierdută (1995) reia tradiția eseistică interbelică printr-o constatare a cărei amărăciune lasă în urmă până și cele mai dureroase afirmații ale lui Emil Cioran” (Dicționarul General al Literaturii Române, 2005); “Singur între români” (1997). Editura IRINI recomandă această confesiune dură, la limita insuportabilului”.
Ca și cele două cărți citate, ca și Clasa nevrednică (1997), și O Românie de câștigat este scrisă în tonalități întunecate. Este Claudiu Iordache un pesimist de profesie, afectând tragisme de ocazie pentru a-și defini un statut specific? Categoric, nu! Claudiu Iordache este cea mai curată conștiință în România de astăzi; o conștiință exemplară, dublată de o luciditate care, dată fiind lumea în care trăim, nu poate fi decât dureroasă. S-ar putea spune că el, autorul României de câștigat, se înscrie într-o ecuație: onestitate + realism = pesimism.
Cartea lui Claudiu Iordache oferă o imagine pe cât de fidelă, pe atât de deprimantă a României de azi. Autorul și-a asumat misiunea de a spune adevărul; a simțit că are datoria de a prezenta realitatea așa cum este. Iată o mostră: “Dar cineva trebuie să spargă liniștea fățarnică în care “raiul” românesc, corupt de sus și până jos, se scufundă! Furturile nu mai contenesc, abuzurile iau sângele unei economii însuflețite de turme de păguboși, în timp ce demnitarii țării, ermetic refractari la datele adevărului, rostesc discursuri contra furturilor și abuzurilor. Aceasta, se pare, este ultima tehnică, de a fura cu mâinile ceea ce cu vocea continui să aperi cu vehemență. Criminalii în biserică fac cruci largi în timp ce răstignesc România” (p. 158).
Biografia lui Claudiu Iordache conferă opiniilor sale o deosebită semnificație. A fost unul din conducătorii Revoluției din Decembrie 1989, la Timișoara, numărându-se printre fondatorii Frontului Democratic Român. Omul care a înfruntat aparatul represiv al vechiului regim a rămas, în următorii 16 ani, un marginal. Probabil că dacă ar fi fost, spre exemplu, nepotul Ghizelei Vass, membru al CC al PCR/PMR, șefă a Secției de Relații Internaționale a partidului, și finul primului ministru Călin Popescu Tăriceanu – adică, dacă ar fi fost trăsătura de unire dintre vechea și noua nomenclatură – ar fi ajuns, ca domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, așadar, al treilea om în stat. Dar, nu! Claudiu Iordache nu are un asemenea pedigree politic și nici nu a vrut să-l suplinească intrând în tot felul de coterii politice sau grupuri afaceriste, a căror ascensiune și al căror profit s-au înfăptuit pe seama și în dauna acestei nenorocite țări. Rămas în afara relațiilor clientelare de tot felul (politice, economice, culturale), Claudiu Iordache este un izolat și, practic, un necunoscut. La cărțile lui nu se fac lungile cozi ca la volumele “boierilor minții”, pentru că nu se găsesc publicațiile, recenzenții și moderatorii TV care să înalțe osanale snoabe sau de comandă. Claudiu Iordache a învățat lecția: “Dacă nu ești agreat de sistem, tot ce întreprinzi este sugrumat într-o tăcere înfricoșătoare” (p. 16).
La 16 ani de la căderea regimului comunist, România n-ar fi în coada Europei dacă națiunea care o populează n-ar fi intrat într-un proces de descompunere. Nu putem spune că tot ce este rău în neamul românesc s-a strâns în clasa politică, iar ceilalți – massa – sunt buni și vrednici. Clasa politică este o parte a națiunii și oglinda ei. Cum sunt ei, suntem și noi. Dacă am fi altfel, națiunea ar cere socoteală acestor “reprezentanți”, care o înșeală de 16 ani. Ea însă tace și îndură. Îndură cu răbdarea animalului biciuit, care nu schițează nici o mișcare de împotrivire. Puterile au părăsit națiunea română, și ea nu mai este însuflețită de vreun ideal. Practic, a ieșit din istorie. Cum se spune popular, face umbră degeaba pământului.
Claudiu Iordache mai speră: “Mândria de a aparține neamului meu nu s-a stins”, scria el în 1997. Și astăzi, cu toate constatările, cu toate dezamăgirile, mai crede că este “o Românie de câștigat”, o Românie așa cum i s-a înfățișat ea în Bucovina (subtilă observația: “Nu întâmplător, răul românesc s-a născut la câmpie. Cu cât urci mai departe pe tâmpla României, cu atât picioarele îi par mai neatinse de glod”, p. 189).
Când s-a lansat cartea la Librăria “Mihail Sadoveanu” din Capitală, am citat, în cuvântul meu, formula lui Antonio Gramsci: “Pesimismul rațiunii, optimismul voinței”: cu cât mintea îți arată că totul merge prost și totul este potrivnic, cu atât dorința trebuie să se încordeze pentru a continua lupta. Atunci, în prezența lui Claudiu Iordache – pentru care respectul meu este nemărginit – am spus că sunt gata să devin un soldat sub drapelul lui.
Poate sunt prea bătrân, prea bolnav și prea scârbit, dar acum, scriind aceste rânduri, nu mă mai simt în stare să onorez promisiunea făcută. Nu cred că mai există “o Românie de câștigat”: există “o națiune în descompunere”, cu o agonie oribilă și degradantă. De s-ar încheia mai repede, ar fi spre folosul tuturor.”
2. Criticul Valeriu Cristea: „Nu m-am mirat când am aflat că domnul Claudiu Iordache, unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici ai României noi, participant la Revoluția de la Timișoara, printre ai cărei lideri s-a numărat, este și scriitor: poet, romancier și nu în ultimul rând dramaturg, cu numeroase volume depuse la diferite edituri, cu câteva piese “în lucru” la teatre din București și provincie. Doamnele Magdalena Popescu Bedrosian și Ludmila Patlanjoglu, care au avut prilejul să parcurgă unele din manuscrisele sale, mi-au vorbit elogios despre ele. Ce a publicat dl. Claudiu Iordache până la Revoluția din Decembrie 1989, sau dacă a publicat ceva, nu știu. Se pare că a debutat, ca poet, în unul din acele aberante volume colective, de tristă amintire, impuse tinerilor scriitori în ultimii ani ai dictaturii. După prăbușirea acesteia – prăbușire la care a contribuit direct – și după abolirea cenzurii, d-lui Claudiu Iordache i-a apărut doar o singură carte, în toamna lui 1990, la editura “Facla”, culegerea de poezii intitulată “Unde, ce, când…”, de care ne vom ocupa imediat. Spuneam că nu m-am mirat aflând că dl. Claudiu Iordache, politehnician și nu filolog ca formație, este scriitor, artist. Printre oamenii politici de orice culoare de la noi el face o figură aparte. Pare prea bun pentru această lume, prea nobil. Și totuși, cât ne-am dori ca politica să fie dominată de asemenea oameni!