Giovanni Losi, cunoscut și ca padre Losi, () a fost un preot, călugăr și misionar catolic italian. , el a fost misionar, din 1872 până în 1882, în Al Ubayyid.
Membru al Misionarilor Combonieni ai Sfintei Inimi, a plecat în Sudan împreună cu fondatorul congregației, sfântul , devenind confesorul personal al acestuia. Împreună cu colegul său, părintele Luigi Bonomi, este autorul primului catehism și al primului dicționar în nubiană, o limbă necunoscută pe atunci în Occident.
Biografie Născut la Caselle Landi în 1838, Giovanni Losi a fost botezat în aceeași zi în biserica parohială a satului. Pe când era încă copil, familia s-a mutat la Roncaglia și mai târziu a intrat la Seminarul episcopal din Piacenza.Giuseppe Bonfanti, Caselle del Po - Caselle Landi, un paese sul Po, 2a ed, Comune di Caselle Landi, 1998, p. 334
Giovanni Losi a fost hirotonit preot catolic în 1862, iar zece ani mai târziu a intrat în Institutul Misionar din Verona, fondat de Daniele Comboni, pentru a merge cu el în Sudan. De-a lungul anilor, a devenit confesorul părintelui Comboni.
A devenit superior al misiunii El Obeid, până în 1878, fiind relații precare cu populația locală de religie musulmană. Când Comboni a murit în 1881, Losi a fost numit superior ad interim pentru întreaga misiune din Africa Centrală. S-a îmbolnăvit de scorbut și a murit la 27 decembrie 1882, la vârsta de 44 ani.Giuseppe Bonfanti, Caselle del Po - Caselle Landi, un paese sul Po, 2a ed, Comune di Caselle Landi, 1998, p. 336
A fost înmormântat în El-Obeid, dar mormântul său a fost profanat de fundamentaliștii islamiști în timpul cuceririi regiunii de către Mahadi în 1889.
În Caselle Landi, orașul său natal, îi este dedicat drumul din stânga bisericii, care duce spre zona rurală.
Note
Bibliografie Giuseppe Bonfanti, Caselle del Po - Caselle Landi, un paese sul Po, Caselle Landi, Amministrazione comunale di Caselle Landi, 1995
Legături externe
Losi, Giovanni in treccani.it
Categorie:Nașteri în 1838 Categorie:Nașteri pe 29 noiembrie Categorie:Decese în 1882 Categorie:Decese pe 27 decembrie Categorie:Misionari italieni Categorie:Călugări italieni Categorie:Preoți romano-catolici italieni Categorie:Oameni din Lombardia