Acqua Minerale San Benedetto

Acqua Minerale San Benedetto S.p.A. este o companie italiană cu sediul în orașul Scorzè (provincia Veneția) și cu activități în domeniul băuturilor nealcoolice (băuturi răcoritoare). Compania este controlată de familia de industriași (care a deținut, de asemenea, ) și se ocupă cu producerea și vânzarea în Italia și în străinătate a băuturilor nealcoolice (apă minerală, băuturi carbogazoase și necarbogazoase), fiind prezentă în 105 țări de pe cinci continente.

Compania San Benedetto este lider de piață în industria băuturilor nealcoolice din Italia și deține unsprezece fabrici, dintre care șapte în Italia: Scorzè (provincia Veneția), Pocenia (provincia Udine), Popoli Terme (provincia Pescara), Donato (provincia Biella), Nepi (provincia Viterbo), Viggianello și Atella (ambele în provincia Potenza), două în Spania, una în Polonia și una în Ungaria. Ea avea în anul 2023 un număr de 1.987 de angajați în întreaga lume și 44 de linii de îmbuteliere în Italia cu o capacitate de producție de peste 20 de milioane de sticle pe zi.

Istoric

Începuturi Orășelul italian Scorzè, aflat într-o zonă de câmpie la o distanță de aproximativ 30 de kilometri nord-vest de Veneția, a dobândit în Evul Mediu o reputație de „sursă de apă sănătoasă” (). Venețienii nu erau în acea vreme mari consumatori de apă, pe care o foloseau în principal în combinație cu unele aperitive precum spritz-ul sau cu vinul, iar consumul anual de vin depășea 100 de litri pe cap de locuitor. Apa izvoarelor din apropierea Veneției emanau mirosuri puternice, din cauza conținutului de sulf, și nu erau preferate de localnici, iar aristocrații venețieni o foloseau doar în scopuri terapeutice, ca urmare a legendelor care îi atribuiau proprietăți vindecătoare. Una dintre excepții o constituia apa din Scorzè, care izvorăște din ghețarii Munților Dolomiți, curge apoi în mare parte prin subteran, străbătând mai multe straturi de roci calcaroase și fiind îmbogățită astfel cu săruri minerale (mai ales sodiu și magneziu), și, după un lung traseu, reapare la suprafață în zona de câmpie ca o apă limpede, filtrată de pietre și nisip. Calitățile acestei ape au fost certificate prin documente emise de autoritățile Republicii Venețiene încă din secolul al XVIII-lea, când acea apă a fost descrisă astfel: „cu un gust excelent, pură și cristalină, potrivită pentru intestin, stomac și întreg corpul”.

Proprietarii izvorului de apă San Benedetto din Scorzè erau, la sfârșitul anilor 1940, frații Bruno și Ermenegildo (poreclit „Ilo”) Scattolin, care dețineau în acea vreme un magazin de produse alimentare și coloniale. Urmând sfatul farmacistului local, cei doi proprietari au obținut în 1951 o autorizație de „vânzare la fața locului” și au început să vândă apa din izvorul San Benedetto. La 10 aprilie 1956, după obținerea licenței de îmbuteliere și vânzare departe de sursă, a fost fondată compania Acqua Minerale San Benedetto, care-i avea ca asociați pe cei doi frați Scattolin și pe unele rude îndepărtate ale acestora din familia . Camillo Pavan, Raici: Storia realtà e prospettive del Radicchio Rosso di Treviso. Con le ricette dello chef Giancarlo Pasin per un menù a base di radicchio, Treviso, 1992, p. 112. Prima fabrică de îmbuteliere a apei provenite din izvorul San Benedetto a fost inaugurată la Scorzè în același an. Numele noului produs a fost ales San Benedetto, care era atât numele izvorului, aflat la o adâncime de 300 de metri, cât și numele patronului orașului (Sfântul Benedict de Nursia). Ca urmare a faptului că patronul orașului, după care a fost dat numele produsului, era sărbătorit în ziua de 21 martie, când avea loc echinocțiul de primăvară, a fost ales ca logo o rândunică.

Familia Zoppas, care deținea inițial o cotă minoritară în cadrul companiei Acqua Minerale San Benedetto, avea o mare experiență antreprenorială și transformase atelierul de fierărie „”, fondat de Ferdinando (1870–1924) în anul 1923 la Conegliano pentru repararea și comercializarea sobelor și aragazelor pe cărbune și lemne, importate din Germania, într-o fabrică de produse electrocasnice, administrată de cei trei fii ai fondatorului, care producea la începutul anilor 1950 sobe pe gaz, aragaze, frigidere și mașini de spălat și avea 1.500 de angajați. Ca urmare a acestei experiențe, antreprenorul Augusto Zoppas (1903–1971), care deținea o treime din părțile sociale, a fost numit președinte al companiei, iar cei doi frați Scattolin au devenit doar membri ai consiliului de administrație.

Activitatea companiei s-a dezvoltat în anii următori și a fost instalată o linie de îmbuteliere de două mii de sticle pe oră. Forma de organizare a companiei a fost schimbată în anul 1959, iar Acqua Minerale San Benedetto a devenit societate pe acțiuni: familia deținea pachetul majoritar, dar frații Scattolin continuau să se implice în mod substanțial în organizarea afacerii. Confruntarea cu concurența unor mărci mari a determinat compania Acqua Minerale San Benedetto să încerce să se extindă pe piața italiană în anii 1960 prin găsirea unor soluții la distribuția greoaie și costisitoare și pătrunderea în unele regiuni mai îndepărtate ale Italiei. O primă inovație a fost efectuată în anul 1967 prin înlocuirea lăzilor de lemn cu lăzi mai ușoare, confecționate din plastic. Apariția unor dificultăți financiare la sfârșitul anilor 1960 i-a determinat însă pe frații Bruno și Ermenegildo Scattolin să se retragă din afacere, spre regretul celor din familia Zappas, care-i considerau pe cei doi „oameni foarte atașați de munca lor”.

Dezvoltare

Criza economică de la începutul anilor 1970 a afectat compania Acqua Minerale San Benedetto, care avea atunci o anvergură regională. În anul 1971, când compania producătoare de electrocasnice se afla în criză și conducătorul ei, Luigi (1906–1970), murise de un an, familia Zoppas a achiziționat majoritatea acțiunilor companiei San Benedetto, care avea în acea vreme probleme financiare și era considerată una dintre cele mai puțin profitabile componente ale grupului. Giuliano De Polo (1943–2004), care s-a căsătorit cu Gabriella „Lella” Zoppas, fiica lui Augusto Zoppas, a fost numit în anul 1970 în funcția de președinte, pe care a deținut-o până la moartea sa în 2004, iar Enrico Zoppas (n. 1944), fiul lui Luigi, s-a alăturat companiei în anul 1971 ca director general (administrator delegat). Enrico Zoppas a preluat funcția de președinte în anul 2004, după moartea lui De Polo.

Compania Acqua Minerale San Benedetto a reușit să depășească dificultățile financiare în doar câțiva ani, sub conducerea lui Giuliano De Polo și Enrico Zoppas, prin investirea continuă în cercetare-dezvoltare care a dus la perfecționarea tehnologiilor de producție și la obținerea unui avantaj competitiv față de concurenți. Costul de producție a fost redus prin implementarea mai multor inovații realizate în cursul anilor 1970: grosimea foliei de plastic termocontractabil care învelea sticlele a fost redusă de la 15 la 6 microni, prin contribuția lui De Polo, linia de producție a fost complet automatizată și ambalajele din sticlă au fost înlocuite cu ambalaje din PET (tereftalat de polietilenă, o rășină termoplastică, reciclabilă și rezistentă, care fusese brevetată în 1973). Compania a cumpărat mașini de fabricare a ambalajelor din Japonia și a introdus linii de îmbuteliere în PET mai întâi pentru suc de portocale roșii la începutul anilor 1980 și apoi, după obținerea unei autorizații ministeriale, pentru apă minerală în 1983, realizând o integrare verticală a afacerii. Produsele companiei au fost îmbuteliate în recipiente de diferite mărimi: 0,5 l, 1 l, 1,5 l și 2 l. Sticlele de plastic aveau însă o problemă de echilibru, dar cei doi manageri au rezolvat-o prin cumpărarea unui brevet pentru un fund de sticlă sub forma petalelor unei flori de la compania americană Continental, pentru care au avut ulterior dispute legale cu un competitor francez. Ca urmare a acestor inovații, vânzările companiei au crescut de la 103,9 miliarde de lire în 1985 la 207,9 miliarde de lire în 1989, ca și numărul angajaților care a evoluat de la 216 la 374. Inovațiile au continuat, iar compania a deschis în 1993 o linie de îmbuteliere complet aseptică pentru producerea de băuturi necarbogazoase și a brevetat în 1996 primul capac „Push&Pull” complet aseptic și resigilabil.

Cei doi manageri (Giuliano De Polo și Enrico Zoppas) au inițiat, în paralel, o politică de extindere pe piața națională și internațională, prin cumpărarea unor concurenți și fuziunea cu alte companii importante de pe piață. Succesul politicii de inovare a creat un ecou pe plan internațional, iar compania italiană a început să fie contactată de concurenți internaționali de prim rang de pe piața băuturilor nealcoolice și a încheiat astfel acorduri de colaborare, care i-au permis să pătrundă pe noi piețe. Acqua Minerale San Benedetto a semnat în anul 1984 un acord cu compania britanică Cadbury Schweppes International pentru a produce și distribui în Italia întreaga gamă de produse Schweppes și apoi, în 1988, un acord de franciză cu PepsiCo pentru a produce și comercializa în Italia gama de produse sub mărcile Pepsi și 7 Up. Ulterior, în anul 2002, a fost încheiat un acord cu Atlantic Beverage Ltd (ABL) pentru producerea și îmbutelierea produselor Coca-Cola pe piața europeană. Pentru promovarea produselor au fost alese celebrități ale acelor vremuri precum actrița italiană de origine iugoslavă Sylva Koscina, ciclistul italian Vittorio Adorni, supermodelul american Cindy Crawford, fotomodelul Elisabetta Canalis și ciclistul și prezentatorul TV Vittorio Brumotti.

În 2006, Enrico, cei patru frați ai săi (Gianfranco, Renzo, Sara și Maria Teresa) și alte rude (Federico și Matteo Zoppas) au ajuns împreună la un acord pentru cumpărarea acțiunilor lui Giuliano De Polo cu scopul ca familia Zoppas să dețină întregul pachet de acțiuni (100%) al companiei Finanziaria San Benedetto în cadrul Gruppo Acqua Minerale San Benedetto. Achiziționarea acțiunilor lui De Polo s-a făcut prin intermediul unui împrumut de 600 de milioane de euro luat de la banca de investiții Mediobanca din Milano, care era lichidat deja în anul 2019, potrivit lui Enrico Zoppas. Lichidarea datoriilor a permis reluarea politicii de achiziții a unor companii concurente din zonă. Conducerea companiei nu era interesată să contracteze împrumuturi prin intermediul bursei, considerând că avea resurse financiare proprii pentru dezvoltarea afacerii.

Criza economică din 2007–2008 a afectat vânzările companiei, obligând compania să reducă risipa, să investească în publicitate și să inițieze în anul 2009 un proces de restructurare și reorganizare ce urma a fi derulat în anii 2010–2011. Programul de restructurare a fost avizat de minister, care a cerut efectuarea unor investiții mai mari. Deși conducerea companiei a anunțat că nu vor avea loc concedieri, muncitorii au intrat de două ori în grevă în cursul anului 2009. Compania a alocat o sumă de 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului IT și creșterea calificării personalului.

Extindere prin achiziții