Mătăsarul (Bombycilla garrulus) este o specie de pasăre paseriformă din familia Bombycillidae, care se hrănește cu fructe. Se înmulțește în pădurile boreale din nordul Europei, Asia și America de Nord.
Taxonomie Mătăsarul a fost descris de Carl Linnaeus în cea de-a 10-a ediție a Systema Naturae din 1758 ca Lanius Garrulus.Linnaeus (1758) p. 95. A fost trecut apoi în genul propriu, Bombycilla, de Louis Pierre Vieillot în 1808.Vieillot (1808) p. 88. Denumirea genului Bombycilla provine din grecescul bombux, „mătase” și latinescul modern cilla, „coadă”;Jobling (2010) p. 74. aceasta este o traducere directă a germanului Seidenschwanz, „coadă mătăsoasă” și se referă la penajul mătăsos și moale al păsării.Holloway (2003) p. 39. Numele speciei garrulus provine din latinescul „vorbăreț” și a fost aplicat acestei păsări, sub numele de „Garrulus Bohemicus”, de către Conrad Gessner în 1555;Jobling (2010) p. 171.Gessner (1555) p. 27. termenul face referire la o presupusă asemănare cu gaița eurasiatică (Garrulus glandarius) mai degrabă decât la sunetele mătăsarului.
Există trei subspecii recunoscute: B. g. garrulus (Linnaeus, 1758): subspecia nominalizată, se înmulțește în nordul Europei, din nordul Norvegiei până la est de Munții Ural. B. g. centralasiae (Polyakov, 1915): se înmulțește din Urali spre est prin nordul Asiei. B. g. pallidiceps (Reichenow, 1908): se înmulțește în nord-vestul Americii de Nord.
Descriere Este o pasăre migratoare pe distanțe scurte, de mărimea unui graur, cu o lungime între 19–23 cm, o anvergură a aripilor de 32–35,5 cm și o greutate medie de 55 g. Are coada scurtă, predominant gri-maroniu, și o creastă vizibilă pe cap. Are o dungă albă în spatele ciocului și sub ochi. Coada se termină cu o bandă galben strălucitor, cu o bordură neagră lată deasupra ei. Ochii sunt căprui închis, ciocul este în mare parte negru, iar picioarele sunt gri închis sau negre. Femelele suntasemănătoare cu masculii, dar au o bandă terminală galbenă mai îngustă (4–8 mm) la coadă, o margine inferioară mai puțin definită la gâtul negru și puțin mai puține vârfuri roșii, 5–7, pe penele secundare. Păsările care ies la prima iarnă se disting ușor de adulți prin vârfurile penelor primare, care au o margine anterioară albă sau doar galben foarte pal și nicio „bifă” albă pe marginea posterioară; au, de asemenea, un vârf galben al cozii puțin mai îngust (5–10 mm la masculi, 2–6 mm la femele) și mai puține vârfuri roșii ceroase pe penele secundare, 4–6(–8) la masculi și (0–)1–5 la femele.
Ouăle sunt gri-albastru, cu puncte negre. Ponta este formată din 3-7 ouă.
Sunetul mătăsarului este un tril înalt, „sirrrr”. Galerie
Note
Referințe
Legături externe
Bohemian waxwing Species Account – Cornell Lab of Ornithology
Categorie:Păsări cântătoare Categorie:Păsări din Europa Categorie:Păsări din Asia Categorie:Păsări din America de Nord Categorie:Păsări descrise în 1758 Categorie:Taxoni clasificați de Carl Linnaeus