Bătălia de la Monte Piana a fost o serie lungă și sângeroasă de înfruntări care au avut loc pe vârful Monte Piana, care face parte din masivul Dolomiților Sexten. Între 1915 și 1917 au avut loc unele dintre cele mai violente ciocniri între soldații italieni și cei austro-ungari care au luptat timp de doi ani pe vârful plat al acestui munte. A fost unul dintre cele mai sângeroase, violente și unul dintre cele mai statice teatre ale întregului război și, în ciuda superiorității clare a oamenilor și a armamentului Armatei Regale, comandamentele italiene nu au reușit niciodată să cucerească pozițiile dominante pe muntele ocupat de austrieci, atât din cauza erorilor tactice cât și pentru incompetența comandanților într-o bătălie nouă și neobișnuită în munții înalți.
Context Deși Italia a fost membră a Triplei AlianțeThe first treaty of the Triple Alliance was signed in Vienna on 20 May 1882 by the Austrian Foreign Minister Gustav Kálnoky, from the Italian ambassador in Vienna Felice Nicolis di Robilant and by the German ambassador, Prince Heinrich von Reuss VII cu Austro-Ungaria și Germania, nu a intrat în război în august 1914 susținând că niciunul dintre aliații săi nu a fost atacat direct. Italia a avut și o puternică rivalitate cu Austro-Ungaria care datează de la Congresul de la Viena din 1815, după războaiele napoleoniene, când orașele cu majoritate italiană au fost date Austriei Imperiale.
Granițele stabilite după cel de-al Treilea Război de Independență al Italiei îi favorizau aproape în toate cazurile pe austrieci, granița predominant muntoasă, care în partea de vest corespundea aproape peste tot cu actuala limită administrativă a regiunii Trentino-Alto Adige beneficia austriecii care se regăseau într-o situație de avantaj geografic peste tot, întrucât se aflau într-o poziție elevată față de italieni.Vianelli-Cenacchi p. 5. Cu toate acestea, situația a fost diferită pe Monte Piana, unde a rămas străvechea graniță dintre Tirol și Republica Veneția, înpânzită de pietre memoriale pe platoul de vârf al muntelui; acesta a fost aproape în întregime teritoriu italian care pătrundea strâns pe teritoriul austriac îndreptat spre Dobbiaco.Vianelli-Cenacchi p. 105. Austriecii, la rândul lor, s-au protejat de această amenințare transformând Rautkofel într-o poziție de artilerie foarte puternică completată de bateriile poziționate pe Col di Specie (mai sus de Pratopiazza) și pe Torre dei Scarperi, capabile să țină platoul Monte Piana în întregime sub foc. La izbucnirea conflictului dintre Italia și Austro-Ungaria, Muntele Piana s-a trezit în mijlocul unei răscruci fundamentale, care, dacă ar fi fost cucerită, ar fi determinat trupele italiene să intre în Dobbiaco și, prin urmare, să se poată îndrepta spre Brunico sau chiar Lienz.
Liniștea acestui munte era deja spulberată în primele zile ale războiului, când Monte Piana s-a dezvăluit pentru ceea ce era în viziunea strategică a conflictului, un munte gigantic turtit în vârf, ceea ce la începutul secolului al XX-lea a fost unul dintre nodurile de aprovizionare esențiale ale frontului Dolomit de est, iar care, dacă ar fi fost spart, ar fi condus direct la Val Pusteria și calea ferată, un nod vital al comunicațiilor austriece.
Bătălia de pe Monte Piana miniatura| Tranșee de pe Monte Piana Pe 23 mai la ora 7.00 pm, oficiul poștal imperial-regal din Dürrensee a fost informat telefonic că Italia a declarat război Austro-Ungariei. În timpul nopții, puținii grănicerii austrieci și-au abandonat posturile de-a lungul vârfului nordic al Muntelui Piana pentru a se muta în aval către liniile defensive și, în același timp, au distrus toate rețelele de drumuri. Italienii au făcut același lucru în dimineața zilei de 24 mai, când trupele alpine au incendiat Piano-Hütte, au construit tranșee de-a lungul marginii sudice și au trimis un pluton în apropierea piramidei Carducci, care constituia cel mai depărtat post italian.
Primii morți italieni pe frontul Cadore au fost 2 soldați Alpini din compania a 67-a, care în jurul orei 8.30. am pe 24 mai au fost loviți de o grenadă trasă din bateria austriacă de la Birkenkofel. Toate trupele alpine, eliberate de la datorie, s-au repezit la hotelurile mari din zonă, în căutarea de spioni inamici; Totuși, în cabina Grand Hotelului au găsit doar o mie de sticle din cele mai bune vinuri europene, pe care le-au băut (de fapt vinul a fost plătit cu o lună de salariu de către ofițerii alpini, plus contribuția ofițerilor).
La 27 mai, austriecii au transportat un obuzier la Passo Grande dei Rondoi, care a început imediat să bombardeze liniile italiene de la Piana. În acele vremuri, linia Monte Piana care mergea de la piramida Carducci până la prăpastia de pe Vallon dei Castrati era condusă de trupele alpine care efectuau patrule continue în Piz Popena și Höhlensteintal, în timp ce la 1 iunie două grupuri de geniști incendiau cazarmele din Rienza și cu jeleuri au întrerupt poteca care din orașul ocupat de austrieci la vest de Monte Piana, Carbonin, ducea la Forcella dei Castrati.
Atacul austriac din 7 iunie 1915 Pe 7 iunie, în pregătirea atacului, artileria austriacă a început să vizeze pozițiile italiene încă de la 4 dimineața. În liniștea unei nopți de vreme rea, două grupuri de asalt de Standschützen au urcat încet și silențios spre vârful plat al muntelui, primul grup de asalt a plecat de la Carbonin sub conducerea sublocotenentului Wilhelm Bernhard și a fost cel mai numeros, acesta ajungând în valea de vest pe la 5.30 dimineața, și, sub acoperirea întunericului, a neutralizat rapid primii străjeri din tranșee și, în scurt timp, a izbucnit o grozavă încăierare corp la corp. Dându-se alarma, nu a durat mult până ce întăririle italiene au năvălit din garnizoana italiană din apropiere pentru a sprijini oamenii companiei 268 alpine. Între timp, a sosit și a doua unitate de atacatori sosiți de la Landro, aducând o contribuție decisivă la atac în favoarea austriecilor.Vianelli-Cenacchi p. 105.
Ciocnirile au fost aprige și sângeroase mai ales în jurul piramidei Carducci. Austriecii au reușit să pătrundă în tranșeele italiene, dar au suferit un contraatac din partea trupelor alpine cu plutoanele sublocotenenților Giuseppe De Pluri și Antonio De Toni care au murit ambii în lupta alături de alți 100 de oameni.
Odată cu sosirea zilei, trupele italiene, obosite și decimate, împinse de austrieci în partea cea mai sudică a platoului, au fost ajutate de artileria poziționată în Longeres care a reușit astfel să oprească atacul inamic și mai ales valurile de întăriri. ; la ora 2.00 după-amiaza, comandamentul austriac, îngrijorat de numărul de pierderi din cauza focului de artilerie italiană, a ordonat restabilirea liniei frontului pe platoul nordic; în poziții care nu vor mai fi niciodată cucerite de italieni în timpul războiului. După câteva ore, italienii recapturează pozițiile din care austriecii s-au retras și pun stăpânire platoului sudic fără să tragă niciun foc. O companie și o echipă de mitraliori parte a 56-a Infanterie sunt trimise drept întăriri.
Pozițiile sunt consolidate: iunie – iulie 1915 Din ziua următoare austriecii au început să sape tranșee adânci protejate de sârmă ghimpată, în ciuda faptului că garnizoana era expusă vremii neprielnice și foametei, având în vedere că proviziile nu soseau deoarece drumurile care legau fundul văii erau bombardate de artileria italiană, transformând aprovizionarea într-o adevărată misiune.Vianelli-Cenacchi p. 107.
Desfășurarea italiană a fost astfel consolidată și pregătită în următoarele sectoare de luptă:Cronistoria del Monte Piana
Subsectorul Val Boite (de-a lungul râului Felizon): două batalioane de infanterie pe front și unul în rezervă la comandamentul regimentului din Majon di Valgrande; Subsectorul Valle Ansiei de la Piz Popena la Vallon dei Castrati conținea un batalion de infanterie în Val Popena, unul pe Monte Piana, unul în rezervă în Forcella Bassa, între Cima delle Saline și Col della Selva și toate cu comanda regimentală în Misurina; Vallon dei Castrati în Forcella Giralba: un batalion de infanterie de la Val Rimbianco la Forcella Col di Mezzo, unul în regiunea Cengia și Giralba, unul în rezervă la comandamentul regimentului din Casoni Crogera.
În plus, după lecția primită în 7 iunie, pentru a-i împiedica pe austrieci să acceseze Monte Piana prin Vallon dei Castrati, italienii au trimis oameni să blocheze Val Rimbianco la înălțimea cazărmii cu același nume (între Sasso Gemello și Forcellette). Atitudinea austriecilor, în ciuda unor atacuri italiene sângeroase care au fost respinse, nu s-a schimbat, atenția principală fiind dedicată apărării, dar atacurile ofensive și focul de artilerie nu au fost disprețuite. În noaptea de 15 iunie, o patrulă austriacă, de fapt, apropiindu-se de Forcella Giralba în zori, a tras într-un soldat italian trimis în recunoaștere, infanteristul Ricciuti, care, deși era rănit, a reușit să-i respingă patrula austriecă până la sosirea întăririlor.
Primul atac italian
Pregătiri Comandamentul italian a fost excesiv de precaut în primele săptămâni de război și nu a profitat de numeroasele ocazii pentru a exploata liniile austriece prost aprovizionate și prost apărate. Deci, după o lungă perioadă de stagnare inutilă, s-a decis să atace numai după sosirea unui număr suficient de baterii de artilerie. Această superioritate numerică a fost anulată de această perioadă de așteptare, care a permis celeilalte tabere să consolideze decisiv pozițiile de apărare. Generalul Ottavio Ragni a emis ordinul de operațiuni care prevedea atacul în forță împotriva barajelor Landro și Sesto; cu suportul bateriilor distribuite astfel:
Artileria Armatei a IV-a
Cortina de Nord Passo Tre Croci Val Padola Suplimentar 1 baterie de 149 obuziere 1 baterie de 305 obuziere 2 baterii de 210 mortare și baterii montane în Longeres și Lavaredo 1 baterie de 210 mortare 1 baterie de 280 obuziere 1 baterie de tunuri de 149A 3 baterii de câmp în Val Popena 1 baterie de tunuri de 149A 1 baterie de obuziere de 149A 1 baterie de tunuri 149G baterii in Longeres 6 baterii intre Colesei si Col Rosson (zona Carnia) Date preluate de la:
Atacul a fost încredințat brigăzii Marche, unei companii a batalionului Pieve di Cadore cu sarcina de a ataca pozițiile de pe creastă și a unui batalion al brigăzii Como, cu misiunea de a ocoli pozițiile austriece care trec prin Carbonin. Dar lucrările defensive austriece de pe creasta Pianei au atras cea mai mare atenție a comandamentului italian, iar infanteriștii sub ordinele maiorului Angelo Bosi au fost nevoiți să atace aceste puncte defensive austriece. Atacul ar fi avut loc pe trei linii: linia principală, împărțită în 4 plutoane, îndreptată spre pozițiile defensive consolidate și tranșee, coloana din dreapta îndreptată spre Landro și coloana din stânga îndreptată către Rauhkofel. Pe partea austriacă, apărarea Monte Piano a fost încredințată unui batalion de Landesschützen și unui batalion al Alpenkorps” ; pe data de 19 a mai urcat pe munte și un batalion din cadrul Kaiserjäger.
Atacul La 5 dimineața pe 15 iulie, un foc neîncetat de artilerie italienească a început să bombardeze pozițiile austriece aflate și la Monte Piana și la piramida Carducci. Trei ore mai târziu, o rachetă lansată de la Villa Loero pe Colle S. Angelo, a dat semnalul infanteriei să sprinteze înainte, și de îndată ce soldații au ieșit din tranșee, reacția artileriei aștepta atacul austriac, care a provocat 13 decese italiene și aproximativ o sută de răni ușoare. În jur de ora 13, o companie de soldați Alpini de-a lungul traseului principal ajunge la piramida Carducci care a fost găsită liberă și neapărată, soldații începând să fortifice zona, nemaiputându-se îndrepta spre lucrările austriece, după ce oricum luaseră Vallon dei Castrati.