thumb|right|350px|Clădirea în care a funcționat Vama Burdujeni Vama Burdujeni a fost un punct vamal românesc situat pe granița Regatului României cu Ducatul Bucovinei (ce făcea parte din Austro-Ungaria). Oficiul Vamal Burdujeni a fost înființat în anul 1860 și a funcționat până la Unirea Bucovinei cu România din 1918. Clădirea fostei vămi, situată pe strada Gheorghe Doja nr. 61, la limita între Burdujeni și Ițcani (devenite între timp cartiere ale municipiului Suceava), a fost demolată în anul 2009.
Istoric Frontiera Moldovei cu Imperiul Austriac și Bucovina În urma războiului ruso-turc din anii 1768–1774, Imperiul Habsburgic anexează nord-vestul Moldovei, denumind zona Bucovina.Mariana Iancu - „Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona Bukowina. Ce a însemnat noua stăpânire pentru români”, în „Adevărul”, 7 mai 2024 În „Convenția pentru cesiunea Bucovinei și regularea frontierelor Transilvaniei” semnată de Imperiul Otoman și cel austriac la 7 mai 1775 la Constantinopol, se introduce prevederea: „Turcia abandonează și cedează Curții Imperiale pământurile cuprinse între Nistru, frontierele Pocuției, ale Ungariei și Transilvaniei, până la linia ce va fi delimitată pe traseul ce va cuprinde râulețul Tezna împuțită, satele Cândreni, Stulpicani, Capul Codrului, Suceava, Siret, mai puțin pământurile și fortăreața Hotin care rămâne în posesia Sublimei Porți.”Sever Neagoe, Ilie Tender, Gheorghe Văduva - „Istoria grănicerilor și a începutului poliției de frontieră” (Ed. Scaiul, București, 2004), p. 102 Frontiera între Principatul Moldovei și noua regiune Bucovina – compusă din ținuturile Sucevei și Cernăuțiului – urma un traseu ce pornea din Carpații Orientali, trecea pe la sud-est de Vatra Dornei, continuând pe la Pietrele Doamnei de pe Muntele Rarău, apoi pe la sud de Stulpicani și Capul Codrului, prin Cornul Luncii către Liteni. În continuare, urma cursul râului Suceava, printre orașul omonim (situat în partea austriacă) și localitatea Burdujeni (rămasă la Moldova), punct din care se îndrepta către nord, pe la Calafindești, apoi, către nord-est, lăsând târgul Siret la Austria. Mai departe, traversa localitățile Mihăileni și Mamornița în drumul său până la Noua Suliță pe Prut.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 137
Prin Regulamentul organic elaborat în baza Tratatului de pace încheiat la 14 septembrie 1829 la Adrianopol și promulgat în divanurile de la București și Iași în anul 1832, Țara Românească și Moldova dobândesc dreptul de a-și organiza fiecare armată permanentă, în îndatoririle generale ale acesteia intrând și „paza granițelor, a carantinelor și vămilor, cordonul de sănătate, slujba dinăuntru, poliția orașelor și județelor și, privigherea pentru împlinirea dajdiilor.”Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 140 La frontiera Moldovei cu Imperiul Austriac, pornind de la izvoarele Milcovului, urmând crestele Carpaților Orientali și continuând apoi către nord-est, până la Noua Suliță, se înființează patru gărzi locale: una în Pasul Ghimeș și alte trei, la Fălticeni, Burdujeni și Dornești. Toate acestea aveau un efectiv egal cu al unei companii de grăniceri din Muntenia – aproximativ 170 de militari. Restul pazei cordonului Carpaților Orientali era făcută de răzeșii satelor de lângă frontieră. La granița de pe râul Prut cu Imperiul Rus, nu exista pază, rușii trecând în Moldova și înapoi, ca dintr-o gubernie în alta, pe baza drepturilor de protectori ce le fuseseră conferite prin Tratatul de la Adrianopol.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 147-148
După Revoluția de la 1848, odată cu reorganizarea grănicerilor și a pazei frontierei, sunt întărite gărzile și se completează numărul acestora, ajungându-se la 9, pe trecători, la vămi și în carantine: Oituz, Palanca, Prisăcani, Dorna, Cornul Luncii, Nemerceni (pe teritoriul comunei Bosanci de astăzi), Burdujeni, Mihăileni și Herța, unde executau serviciul de control cadre și militari în termen din oștire, precum și în cele 115 pichete și posturi existente între acestea, unde păzeau frontiera grăniceri civili cu schimbul (răzeși) din satele limitrofe stabilite prin legi. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849–1856) s-a preocupat de îmbunătățirea ordinii și disciplinei în pichete precum și de crearea unor condiții mai bune de cazare a grănicerilor.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 157-158
După Unirea Principatelor Române, până în anul 1864, paza frontierei se execută după regulile ce fuseseră stabilite separat în Muntenia și Moldova, fiind atent studiate de domnitor și de miniștrii săi, care au luat treptat și măsuri de îmbunătățire a ei, ce vizau pregătirea pentru o reorganizare de fond. Începând din 1860, s-au prevăzut în Muntenia „Fonduri pentru paza frontierei”, iar în Moldova „Bugetul graniței” pentru plata și întreținerea a doi comandanți inspectori și a 19 comandanți la barierele țării. Lungimea totală a graniței dintre Principatele Unite și Imperiul Austriac era de aproximativ 1.000 de kilometri, întinzându-se de la confluența râului Bahna cu Dunărea până la Noua Suliță.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 161 Unul dintre cele mai importante puncte de trecere a acestei frontiere funcționa la Burdujeni. Aici granița urma cursul pârâului Mitocu, pe la vest de teritoriul Burdujeniului, continuând în aval pe râul Suceava. Existența unei vămi în acest loc a avut o mare importanță din punct de vedere economic și financiar pentru comuna Burdujeni. În același timp, în partea guvernată de către austrieci, a condus la formarea localității Ițcanii Noi (în ), inițial cu germani aduși de pe teritoriul imperiului. Ulterior aici s-a închegat și o comunitate evreiască, care a deschis prăvălii, depozite, case de export și mici fabrici.
Înființarea și funcționarea Oficiului Vamal Burdujeni Oficiul Vamal Burdujeni s-a înființat la 1 ianuarie 1860, ca urmare a traficului de mărfuri și călători existent în această zonă.Dinu Zară - „Fosta vamă Burdujeni a fost dărâmată”, 23 iunie 2011„Vama Burdujeni a fost dărâmată”, Televiziunea Intermedia Suceava, 23 iunie 2011 Clădirea vămii a fost ridicată la drumul de legătură între Burdujeni și Ițcani (denumit în prezent strada Gheorghe Doja), pe partea stângă a pârâului Mitoc, în apropiere de vărsarea acestuia în apa Sucevei. Clădirea era compusă dintr-un singur nivel supraînălțat. Aspectul fațadei dinspre drum era dominat de un corp decroșat care se ridica peste nivelul restului clădirii, terminându-se în partea superioară cu un modul triunghiular. În axul decroșului frontal se afla intrarea principală, înaltă și închisă deasupra într-o arcadă. Intrarea principală era încadrată de două ferestre mari, dispuse vertical și ușor boltite în partea de sus. Celelalte ferestre ale clădirii erau similare ca înfățișare cu cele din decroșul frontal, însă urmau înălțimea mai joasă a aripilor laterale. Deasupra tuturor ferestrelor existau elemente decorative în relief. Accesul în interior se realiza și prin lateral, unde ușile de intrare erau evidențiate prin ușoare decroșuri, terminate deasupra cu moduluri triunghiulare de dimensiuni mai mici. La 250 de metri de Vama Burdujeni, în partea austriacă, a fost ridicată o clădire, de asemenea cu un singur nivel, având rolul de sediu al vămii imperiale din Ițcani. Acest imobil există și în prezent, fiind situat pe strada Gheorghe Doja, la intersecția cu strada Barbu Lăzăreanu. thumb|left|260px|Clădirea în care a funcționat Vama Ițcani
În anul 1869 a fost inaugurată și pusă în exploatare linia de cale ferată Cernăuți–Ițcani, urmată imediat de traseul Burdujeni–Roman. Administrația căilor ferate austriece a construit o gară destul de grandioasă la acea vreme – Gara Ițcani (astăzi Suceava Nord) – deschisă traficului în 1871.Oana Șlemco - „Prima gară construită de austrieci în Bucovina arată ca după bombardament”, în „Adevărul de Suceava”, 28 februarie 2019 La 14 martie 1881, odată cu proclamarea Regatului României, Vama Burdujeni a devenit punct de trecere al frontierei rutier între Austro-Ungaria și Vechiul Regat. În același an, autoritățile române au închiriat de la guvernul austriac jumătate din Gara Ițcani, pentru a o folosi drept vamă feroviară românească, până în 1902, când pichetul de grăniceri și oficiul vamal s-au mutat în spațiile din noua Gară Burdujeni (astăzi Gara Suceava).
În primăvara anului 1904, marele istoric Nicolae Iorga (1871–1940) a făcut o lungă călătorie prin orașele și satele bucovinene, intrând în teritoriul aflat sub stăpânire austriacă pe la Vama Burdujeni. Impresiile le-a expus în cartea Neamul românesc în Bucovina, amintind locurile prin care a trecut.
thumb|right|360px|Vama Burdujeni la începutul secolului al XX-lea (1904)
La nivel național, conform legii din anul 1908, s-a prevăzut că Batalionul de Grăniceri face parte din trupa auxiliară a Armatei, iar prin Înaltul Decret Regal nr. 48 din 4 aprilie, i s-a dat denumirea de Corpul Grănicerilor.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 199 Dispozitivul de pază al Corpului Grănicerilor în anul 1908 în zona Bucovinei era format din Compania 6 Burdujeni (alcătuită din patru plutoane de paza frontierei, la Burdujeni, Mihăileni, Mamornița și Rădăuți) și din nou înființata Compania 5 Cornul Luncii (compusă tot din patru plutoane, la Drăgoiasa, Dorna, Cornul Luncii și Bunești).Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 200
La 1 aprilie 1912 a intrat în vigoare legea reorganizării Corpului Grănicerilor, care este scos din categoria trupelor auxiliare, devenind parte componentă din Armată. De asemenea, numărul companiilor de pază pe frontieră crește de la 12 la 14, însă pe granița cu Bucovina se păstrează cele două companii de la Burdujeni și Cornul Luncii.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 201 La sfârșitul lui 1912, se iluminează electric Gara Ițcani, iar anul următor, se menționează semnarea primului „contract internațional” de livrare a energiei electrice, prin care Primăria orașului Suceava se obliga „să tragă lumină de la Gara Ițcani la gara românească și vama Burdujeni.”Ion Drăgușanul - „Franz cavaler Des Loges” (Ed. Mușatinii, Suceava, 2006), p. 116 La începutul anului 1914 Corpul Grănicerilor avea în total 17 companii de pază, hotarele zonei de nord a Moldovei fiind vegheate de companiile dizlocate la Piatra Neamț, Burdujeni, Dorohoi și Iași.Neagoe, Tender, Văduva (2004), p. 210
Vama Burdujeni în timpul Primului Război Mondial thumb|right|285px|Cazarma grănicerilor de la Vama Burdujeni Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, se iau măsuri pentru întărirea pazei frontierelor, la Burdujeni funcționând Compania 4 Grăniceri. În mai 1918 la comanda companiei revine maiorul Anton Ionescu, după ce acesta o mai comandase timp de opt luni în 1917.Marian Moșneagu, Petrișor Florea, Cornel Țucă (coord.) - „Armata Română și societatea civilă” (Ed. Istros, Pitești, 2012), p. 53 Evenimentele din ultimele zile ale războiului, petrecute în Vama Burdujeni, sunt rememorate de Anton Ionescu.
În aceeași zi, 6 noiembrie 1918, ministrul de război Constantin Hârjeu transmite o directivă însărcinându-l pe generalul Iacob Zadik, comandantul Diviziei a 8-a, să ocupe fără întârziere localitățile Ițcani și Suceava, iar de aici să extindă progresiv ocuparea până la Cernăuți inclusiv. La 8 noiembrie, comandamentul Diviziei a 8-a este stabilit la Burdujeni, iar în ziua următoare, generalul Zadik și trupele sale trec prin Vama Burdujeni, ajungând la Suceava, iar apoi, pe data de 11, intră în Cernăuți, neîntâmpinând nici o rezistență. În această misiune s-au regăsit și trupele de grăniceri din județele Dorohoi, Botoșani și Suceava. Detașamentele pentru eliberarea Bucovinei au fost redenumite sugestiv în „Dragoș” (fost „Dorohoi”), „Alexandru cel Bun” (fost „Botoșani”) și „Suceava” (fost „Fălticeni”).Dr. Daniel Hrenciuc - „Bucovina în Marele Război (1914–1918). O reevaluare”, în „Acta Musei Maramorosiensis: ActaMM”, tomul XII, nr. 1, 2016 La 28 noiembrie are loc Unirea Bucovinei cu România, care consfințește desființarea Vămii Burdujeni.
Evenimente aniversare și demolarea clădirii