Peștera Muierilor (sau Peștera Muierii ) se află în comuna Baia de Fier, Județul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peștera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peștera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbații plecau la lupte, foarte mulți copii și femei, de unde i se trage și numele. Este prima peșteră electrificată din România.
Dimensiuni Peștera are o lungime de aproximativ 7.000 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervația speologica împartita in doua sectoare: sectorul de nord (1.500m) și sectorul de sud (880m). La 40 de metri inălțime se afla etajul superior amenajat pentru turiști cu o lungime de 573 m, ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o rețea de diverticule foarte greu accesibilă,dar se incearca sa se faca astfel incat accesibilitatea sa fie mult mai mare si mai usoara.
thumb|300px
Formațiuni Adevaratele atracții ale peșterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încăperi sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare și imaginea Stâncii Însângerate denumită datorită scurgerilor oxidului de fier. În Cupola înaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci. Ei se hrănesc cu insecte pe care le procură noaptea, înafara peșterii.
Alte câteva atracții sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele Împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. În Galeria Urșilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice și mistreți. În Sala Musteriană au fost descoperite foarte multe obiecte aparținând culturilor cu mult înaintea erei noastre. De asemenea, în 1952 au fost descoperite și fragmente de oase provenind, foarte probabil, de la trei indivizi diferiți.Moldovan, 2003 Fragmentele de craniu aparținând unui individ de sex feminin au fost recent datate de către cercetători ca având o vechime de aproximativ 30.000 ani.Soficaru, 2006
În Peștera Muierilor s-au descoperit urși de cavernă complet pietrificați.Refugiu in vremuri de razboi, 10 martie 2006, Adrian Bucurescu, România liberă, accesat la 25 iunie 2013
Note
Referințe Moldovan O, Milota Ș, Sarcina L, Trinkaus E, Baltean I, Soficaru A, Rajka G, The oldest modern humans in Europe , Theoretical and Applied Karstology, 16:77-81, 2003 Soficaru A, Dobos A, Trinkaus E, Early modern humans from the Peștera Muierii, Baia de Fier, Romania, Proc Natl Acad Sci U S A. 2006 Nov 14;103(46):17196-201, PMID 17085588
Vezi și Peșteră Listă de peșteri din România
Legături externe Fotografii din Peștera Muierilor Prezentare Peștera Muierilor The Women's Cave Peștera Muierii, asaltată de cerșetori, 21 iunie 2013, Laura Negoiță, Evenimentul zilei Peștera Muierii, cel mai vizitat obiectiv speologic din România, 2 august 2006, Adevărul Legenda din Peștera Muierilor, 18 august 2009, Evenimentul zilei Refugiu in vremuri de razboi, 10 martie 2006, Adrian Bucurescu, România liberă Romania e frumoasa (11): Pestera Muierii , 28 octombrie 2010, RazvanPascu.ro
Muierilor, Peștera Categorie:Rezervații naturale din județul Gorj Categorie:Turismul în județul Gorj