miniatura| Jeunne femmes regardant des objets japonais de pictorul James Tissot din 1869 este o reprezentare a curiozității populare despre toate obiectele japoneze care a început simultan cu deschiderea țării în Restaurarea Meiji din jurul anului 1860. Japonismul (din franceză, japonisme) este un termen folosit pentru a desemna popularitatea și influența artei și designului din Japonia în rândul unui număr mare de artiști din Europa de Vest în secolul al XIX-lea, în urma redeschiderii forțate a comerțului extern cu Japonia în 1858. Termenul de japonism a fost descris pentru prima dată de criticul și colecționarul francez de artă Philippe Burty în 1872.
Chiar dacă efectele mișcării au fost, probabil, cele mai pronunțate în artele vizuale, ele și-au extins influența și în arhitectură, amenajarea spațiilor verzi și grădinărit, dar și în vestimentație. Chiar și artele spectacolului au fost afectate; Mikado de Gilbert & Sullivan este, poate, cel mai bun exemplu în acest sens. miniatura| Fereastra de la La Pagode (Paris), construită în 1896 Începând cu anul 1860, ukiyo-e, litografiile japoneze care foloseau tehnica blocurilor de lemn, au devenit o sursă de inspirație pentru mulți artiști occidentali. Aceste imprimeuri au fost create pentru piața comercială din Japonia. Chiar dacă multe imprimeuri au fost aduse în Occident mai devreme, prin intermediul comercianților olandezi, imprimeurile ukiyo-e au devenit populare în Europa abia în anii 1860. Artiștii occidentali au fost fascinați de utilizarea originală a culorii și a compoziției. Imprimeurile ukiyo-e erau caracterizate de racursiuri dramatice și compoziții asimetrice.
Artele decorative japoneze, printre care și ceramica, vopseaua cu lac (de email), prelucrarea metalelor și obiectele pictate cu lac, au fost la fel de influente în Occident precum artele grafice. În timpul perioadei Meiji (1868–1912), ceramica japoneză a fost exportată în toată lumea. Datorită experienței îndelungate în fabricarea armelor pentru samurai, fierarii japonezi au obținut o gamă expresivă de culori prin combinarea și finisarea aliajelor de metal. Tehnica emailul cloissoné din Japonia și-a atins apogeul între anii 1890 și 1910, producând piese mai sofisticate ca niciodată. Aceste piese au fost vizibile pe scară largă în Europa secolului al XIX-lea: printr-o succesiune de expoziții universale, arta decorativă japoneză a fost expusă pentru milioane de oameni , fiind apoi preluată de către galerii și magazine în vogă. Scrierile criticilor, colecționarilor și artiștilor au exprimat un entuziasm considerabil față de această „nouă” artă. Colecționari precum Siegfried Bing și Christopher Dresser au expus și au scris despre aceste opere. Prin urmare, stilurile și temele japoneze au reapărut în opera artiștilor și meșteșugarilor occidentali.
Istorie
Perioada izolaționistă (1639–1858) miniatura| Comodă (commode à vantaux) în stilul perioadei regelui Ludovic al XVI-lea, realizată în Franța, folosind panouri japoneze lăcuite, 1790, Metropolitan Museum of Art, New York City În cea mai mare parte a perioadei Edo (1603–1867), Japonia a adoptat o politiă izolaționistă, având doar un port internațional activ. Tokugawa Iemitsu a ordonat ca o insulă artificială, Dejima, să fie construită în largul orașului Nagasaki, acolo urmând să fie aduse toate importurile Japoniei. Olandezii au fost singurii occidentali care au putut să facă schimburi comerciale cu japonezii, dar, această mică formă de contact i-a permis artei japoneze să influențeze Occidentul. În fiecare an, olandezii soseau în Japonia cu flote întregi încărcate cu bunuri occidentale. Marfa includea și tratate olandeze despre pictură și o varietate de imprimeuri olandeze. Shiba Kōkan (1747–1818) a fost unul dintre artiștii japonezi care a studiat bunurile importate. Kōkan a creat una dintre primele gravuri de tip acvaforte din Japonia, o tehnică pe care acesta o învățase dintr-unul dintre tratatele importate. Kōkan a combinat tehnica perspectivei, pe care o învățase dintr-un tratat, cu propriile sale picturi în stil ukiyo-e.
Primele forme de export miniatura| Ceainic Kakiemon, un exemplu de porțelan japonez exportat, 1670–1690, Rijksmuseum, Amsterdam, Țările de Jos Principalele produse exportate de japonezi au fost inițial argintul, care a fost interzis după 1668, și aurul, în mare parte sub forma monedelor ovale, care a fost interzis după 1763, iar, mai târziu, cuprul sub formă de bare. În cele din urmă, formele de export japonez au scăzut și s-au orientat spre diverse tipuri de lucrări meșteșugărești, cum ar fi ceramica, evantaiele de mână, hârtia, mobilierul, săbiile, armurile, obiectele de sidef, paravanele pliabile și articolele vopsite cu lac, care erau deja exportate.
În perioada izolaționistă a Japoniei, bunurile japoneze au rămas o formă de lux râvnită de către elitele europene. Producția porțelanului japonez a crescut în secolul al XVII-lea, după ce olarii coreeni au fost aduși în zona Kyushu. Imigranții, descendenții lor și japonezii au descoperit minele de lut caolin și au început să făurească ceramică de calitate înaltă. Amestecul de tradiții a evoluat într-o industrie japoneză distinctă, caracterizată prin stiluri precum porțelanul de Imari și Kakiemon. Aceste stiluri au influențat mai târziu olarii europeni și chinezi. Exportul de porțelan a fost mai apoi sporit de efectele tranziției de la dinastia Ming la dinastia Qing, care a imobilizat centrul producției de porțelan chinezesc din Jingdezhen timp de câteva decenii. Olarii japonezi au umplut acest gol prin realizarea de porțelanuri pentru gusturile europene. Porțelanul și obiectele vopsite cu lac au devenit principala formă de export din Japonia către Europa. O metodă extravagantă de a expune porțelanul într-o casă era reprezentată de crearea unei camere pentru porțelanuri cu rafturi amplasate pentru a scoate în evidență produsele exotice,Chisaburo, Yamada. "Exchange of Influences in the Fine Arts between Japan and Europe." Japonisme in Art: An International Symposium (1980): 14. însă posesia câtorva piese era posibilă și pentru clasa de mijloc. Maria Antoaneta și Maria Terezia a Austriei sunt colecționare cunoscute de produse japoneze lăcuite, și obiectele lor de colecție sunt adesea expuse la Luvru și la Palatul Versailles. Imitația europeană a obiectelor asiatice lăcuite este denumită Japanning.
Redeschiderea (secolul al XIX-lea) În timpul perioadei Kaei (1848–1854), după mai bine de 200 de ani de regim izolaționist, nave comerciale străine de diverse naționalități au început să viziteze Japonia. După Restaurarea Meiji din 1868, Japonia a încheiat o lungă perioadă de izolaționism național și a fost dispusă să primească importuri din Occident, incluzând tehnici de fotografie și imprimare. Odată cu această nouă deschidere în comerț, arta și artefactele japoneze au început să apară în micile magazine de curiozități din Paris și Londra. Japonismul a început ca o obsesie pentru colecționarea de artă japoneză, în mod special ukiyo-e. Unele dintre primele exemplare de ukiyo-e au fost văzute la Paris.
În această perioadă, artiștii europeni căutau alternative la metodologiile academice europene stricte. În jurul anului 1856, artistul francez Félix Bracquemond a întâlnit o copie a carnetului de schițe Hokusai Manga la atelierul tipografului său, Auguste Delâtre. În anii care au urmat după această descoperire, a existat o creștere a interesului pentru imprimeurile japoneze. Acestea au fost vândute în magazine de curiozități, depozite de ceai și magazine mai mari. Magazine precum La Porte Chinoise s-au specializat în vânzarea de importuri japoneze și chinezești. La Porte Chinoise a atras în mod special artiști precum James Abbott McNeill Whistler, Édouard Manet și Edgar Degas, care și-au luat inspirația din imprimeuri. Acesta și alte magazine au organizat adunări care au facilitat răspândirea informațiilor cu privire la arta și tehnicile japoneze.
Artiștii și Japonismul Imprimeurile ukiyo-e au reprezentat una dintre principalele forme de influență japoneză asupra artei occidentale. Artiștii occidentali au fost inspirați de diferitele utilizări ale regulii spațiului, aplatizarea perspectivei și abordările abstracte legate de culoare. Un accent pus pe diagonale, asimetrie și spațiu negativ poate fi văzut în lucrările artiștilor occidentali care au fost influențați de acest stil.
Vincent van Gogh stanga|miniatura| Portretul lui Père Tanguy de Vincent van Gogh, exemplu de influență ukiyo-e în arta occidentală (1887) Interesul lui Vincent van Gogh pentru imprimeurile japoneze a început când a descoperit ilustrațiile lui Félix Régamey prezentate în The Illustrated London News și Le Monde Illustré. Régamey a creat imprimeuri pictate pe șabloane de lemn, a urmat tehnici japoneze și a reprezentat adesea scene din viața japoneză. Régamey a fost o vitală sursă de inspirație pentru Van Gogh în ceea ce privește practicile artistice și scenele obișnuite ale vieții japoneze. Începând cu 1885, Van Gogh a încetat să mai colecteze ilustrații din reviste, precum cele ale lui Régamey, începând să colecționeze în loc imprimeuri ukiyo-e care puteau fi achiziționate din micile magazine pariziene. El a împărtășit aceste imprimeuri contemporanilor săi și a organizat o expoziție de imprimeuri japoneze la Paris în 1887.
Portretul lui Père Tanguy (1887), lucrarea lui Van Gogh reprezintă un portret al comerciantului său de vopsele, Julien Tanguy. Van Gogh a creat două versiuni ale acestui portret. Ambele versiuni prezintă fundaluri de imprimeuri japoneze ale unor artiști recognoscibili precum Hiroshige și Kunisada. Inspirat de imprimeurile japoneze pictate pe șabloane de lemn și de coloristica lor bogată, Van Gogh a încorporat o vibrație similară în propriile sale lucrări. El a a integrat culori vibrante în portretul lui Tanguy, deoarece considera că nu se mai prezenta interes pentru picturile olandeze în tonuri monocrome și că picturile multicolore vor fi considerate moderne și atrăgătoare.
Alfred Stevens miniatura| La parisienne japonaise de Alfred Stevens (1872) Pictorul belgian Alfred Stevens a fost unul dintre primii colecționari și pasionați de arta japoneză din Paris. Obiectele din atelieurl lui Stevens ilustrează fascinația sa pentru bibelourile și mobilierul japonez exotic. Stevens era apropiat de Manet și de James McNeill Whistler, împărătșindu-și interesul cu aceștia încă de la început. Mulți dintre contemporanii săi au fost la fel de entuziaști, mai ales după Expoziția Internațională din 1862 de la Londra și Expoziția Internațională de la Paris din 1867, unde arta și obiectele japoneze au apărut pentru primele dăți în Europa.
Din jurul anului 1865, japonismul a devenit un element fundamental în multe dintre picturile lui Stevens. Una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale influențate de japonism este reprezentată de La parisienne japonaise (1872). El a realizat mai multe portrete ale unor femei tinere îmbrăcate în kimono și există elemente japoneze în multe alte picturi de-ale sale, precum opera La Dame en Rose (1866), care combină imaginea unei femei îmbrăcate modern aflată într-un spațiu interior care implică o prezentare detaliată a obiectelor japoneze și tabloul The Psyché (1871), în care imprimeuri japoneze se situează pe un scaun, indicând pasiunea sa artistică.
Edgar Degas miniatura| Edgar Degas, Mary Cassatt at the Louvre: The Etruscan Gallery, 1879–1880. Acvatinta, gravură cu acul, acvaforte pe pământ moale și acvaforte cu lustruire, 26,8 × 23,6 cm.