Dezastrul de la Le Mans din 1955 a fost un accident major care a avut loc pe 11 iunie 1955 în timpul cursei automobilistice 24 de ore de la Le Mans pe Circuitul Sarthe în Le Mans, Sarthe, Franța. Bucăți mari de resturi au zburat în mulțime, omorând 83 de spectatori și pe pilotul francez Pierre Levegh, și rănind alte aproximativ 120 de persoane. A fost cel mai catastrofal accident din istoria sporturilor cu motor, determinând mai multe țări din Europa să interzică sporturile cu motor la nivel național; Elveția a ridicat interdicția abia în 2022.
Accidentul a început atunci când pilotul Mike Hawthorn de la Jaguar a tras pe partea dreaptă a pistei în fața pilotului Lance Macklin de la Austin-Healey și a început să frâneze pentru oprirea la boxe. Macklin a ieșit din spatele Jaguar-ului care încetinea și a intrat în calea lui Levegh, care trecea pe partea stângă cu Mercedes-Benz 300 SLR-ul său mult mai rapid. Levegh l-a lovit din spate pe Macklin la viteză mare, lansându-și propria mașină în aer. Mașina lui Levegh a sărit peste o bermă de protecție din pământ cu 200 km/h și a avut cel puțin două impacturi în zona spectatorilor, dintre care ultimul a provocat dezintegrarea mașinii, aruncându-l pe Levegh pe pistă, unde a decedat pe loc. Bucăți mari de resturi precum blocul motor, radiatorul, suspensia față și capota Mercedes-ului, au fost aruncate în aer în zona de spectatori din fața tribunei. Partea din spate a mașinii lui Levegh a aterizat pe bermă și a explodat în flăcări.
Au existat multe dezbateri cu privire la vina pentru dezastru. Ancheta oficială nu a considerat niciunul dintre piloți responsabil în mod special și a criticat configurația pistei vechi de 30 de ani, care nu fusese proiectată pentru mașini atât de rapide precum cele implicate în accident.
Înainte de accident A existat un mare interes pentru cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1955, întrucât Ferrari, Jaguar și Mercedes-Benz câștigaseră cursa anterior și toți cei trei producători auto veniseră cu mașini noi și îmbunătățite. Mașinile Ferrari, campioane în exercițiu la acea vreme, erau foarte rapide, dar fragile și predispuse la defecțiuni mecanice. Jaguar și-a concentrat cursele aproape exclusiv pe Le Mans și a avut o linie de piloți foarte experimentată, printre care pilotul de Formula 1 al Ferrari Mike Hawthorn.Spurring 2011, p.219
După ce a cucerit Formula 1, Mercedes-Benz a debutat cu noul 300 SLR în Campionatul Mondial de Mașini Sport din acel an, și a obținut cu o victorie record la Mille Miglia cu Stirling Moss. 300 SLR avea o caroserie construită dintr-un aliaj de magneziu ultraușor numit Elektron. Mașina nu dispunea de frânele pe disc de ultimă generație, mai eficiente, precum cele de pe rivalul Jaguar D-Type, în schimb încorpora frâne cu tambur în interior și o frână pneumatică mare în spatele pilotului, care putea fi ridicată pentru a crește rezistența cu aerul la înaintare și a încetini mașina.Spurring 2011, p.221
Alfred Neubauer, directorul echipei Mercedes, a alcătuit o echipă multinațională pentru cursă: i-a asociat pe cei mai buni doi piloți ai săi, Juan Manuel Fangio și Stirling Moss, în mașina de conducere, pe Karl Kling, câștigătorul cursei din 1952, cu francezul André Simon (ambii făcând parte și din actuala echipă de Formula 1), iar pe americanul John Fitch cu Pierre Levegh, unul dintre cei mai vechi oameni ai automobilismului francez.
În afară de două modificări ale configurației pentru a scurta circuitul, Circuitul Sarthe a rămas în mare parte neschimbat de la începutul curselor în 1923, când viteza maximă a mașinilor era de obicei în jur de 100 km/h. În 1955, vitezele maxime ale mașinilor de top erau de peste 270 km/h. Acestea fiind spuse, circuitul a fost reasfaltat și lărgit după cel de-al Doilea Război Mondial. Boxele și tribunele fuseseră reconstruite, dar nu existau bariere între linia boxelor și linia de curse, ci doar un banc de pământ de 1,2 m între pistă și spectatori. Mașinile nu aveau centuri de siguranță; piloții au motivat că era de preferat să fie aruncați într-o coliziune decât să fie striviți sau blocați într-o mașină în flăcări.
Cursa din 1955 a început sâmbătă la ora 16:00 și, așa cum se prevăzuse, mașinile performante ale lui Eugenio Castellotti (Ferrari), Hawthorn (Jaguar) și Fangio (Mercedes-Benz) au fost în fruntea plutonului în prima oră. Pentru a prelungi durata de viață a mașinilor, celelalte echipe au adoptat o strategie mai conservatoare, însă concurau în primele zece poziții. În a doua oră, Castellotti a început să se retragă, dar Hawthorn și Fangio au continuat duelul, schimbându-și șefia și coborând din ce în ce mai mult recordul de tur, depășind majoritatea plutonului.Spurring 2011, p.215Clarke 1997, p.122: Autosport Jun24 1955
Accidentul a avut loc la ora 18:26, la sfârșitul turului 35, când începeau primele opriri la boxe pentru mașinile din frunte.
Accidentul Cauza imediată În turul 35, Hawthorn și Fangio conduceau mai tare ca niciodată. În biografia sa, Hawthorn a spus că a fost „hipnotizat momentan de legenda superiorității Mercedes .... Apoi mi-am revenit și m-am gândit: „La naiba, de ce o mașină germană ar trebui să învingă o mașină britanică?”Nixon 1991, p.115Cannell 2011, p.71 Cu un tur înainte, echipa de la boxe a lui Hawthorn îi semnalase să intre în turul următor. Tocmai îl depășise pe Levegh (locul șase) după Arnage (unul dintre virajele circuitului) și era hotărât să-l țină pe Fangio la distanță cât mai mult.Clarke 1997, p.119: Autosport Jun24 1955 La ieșirea din porțiunea Maison Blanche a traseului, l-a ajuns rapid din urmă pe Lance Macklin în mașina Austin Healey 100S, care îl văzuse și se mutase pe dreapta pentru a-l lăsa să treacă. După ce a mai adăugat încă un tur între el și Macklin la intrarea pe linia dreaptă principală, Hawthorn a ridicat mâna pentru a indica intrarea la boxe și a trecut pe partea dreaptă (conform mărturiei lui Hawthorn).Laban 2001, p.116 Ceea ce l-a surprins pe Macklin a fost faptul că Hawthorn, folosind frânele cu disc avansate ale Jaguar-ului, a frânat suficient de puternic pentru a încetini mașina de la o asemenea viteză la timp.Foster 2013, p.1968Whitaker 2014, p.88Anderson 2000, p.14
Coliziunea
Au existat doi factori cheie în ceea ce privește configurația pistei la acel moment - în primul rând, nu exista o linie de decelerare desemnată pentru mașinile care intrau pe linia boxelor, iar în al doilea rând, chiar înainte de linia dreaptă principală, exista o curbă foarte ușoară la dreapta, după care Hawthorn a început să frâneze.
Macklin, care de asemenea a frânat puternic, a ieșit de pe marginea din dreapta a pistei, aruncând praf în aer. Observând că Hawthorn încetinește, fie că a fost vorba de o reacție instinctivă, de o pierdere de control din cauza schimbării suprafeței de rulare sau de funcționarea neuniformă a frânelor pe disc ale mașinii sale, Macklin a virat la stânga pentru a-l evita pe Hawthorn. Până la urmă, mașina lui Macklin a virat spre centrul pistei, scăpând pentru scurt timp de sub control. Acest lucru l-a pus în calea Mercedes-ului lui Levegh, care se apropia cu peste 200 km/h, intenționând să facă încă un tur, fiind urmat de Fangio, care aștepta răbdător să îl depășească. Levegh nu a avut timp să se sustragă și, probabil în ultimul său gest, a ridicat mâna, avertizându-l pe Fangio, salvându-i astfel probabil viața. Cu ochii închiși, Fangio - cu propriile sale reflexe rapide - s-a strecurat prin carnagiu și a șters Jaguar-ul lui Hawthorn care staționa atunci la boxe, permițându-i să treacă nevătămat.Spurring 2011, p.217Laban 2001, p.118
Roata din dreapta față a lui Levegh s-a urcat pe partea din stânga spate a mașinii lui Macklin, care a acționat ca o rampă și a lansat mașina lui Levegh în aer, zburând peste spectatori și rostogolindu-se pe o distanță de 80 de metri."Deadliest Crash: The Le Mans 1955 Disaster". BBC Four documentary, broadcast 16 May 2010. Levegh a fost aruncat din mașina care se rostogolea și a lovit solul, zdrobindu-și craniul la impact, fiind omorât pe loc.
Curbura critică a drumului a pus mașina pe o traiectorie directă spre terasele și tribunele pline. Mașina a aterizat pe malul de pământ dintre spectatori și pistă, a ricoșat, apoi s-a izbit de o structură de beton a scărilor și s-a dezintegrat. Impulsul celor mai grele componente ale mașinii - blocul motor, radiatorul și suspensia din față - au fost aruncate direct în mulțime pe o distanță de aproape 100 de metri, strivind totul în calea lor. Capota mașinii s-a scuturat prin aer, „decapitând ca o ghilotină spectatorii strâns înghesuiți”. Spectatorii care se urcaseră pe scări și schele pentru a vedea mai bine pista, precum și cei care se înghesuiau să folosească pasajul subteran pentru a ajunge la boxe, s-au trezit în calea resturilor letale.
Duncan Hamilton, pilotul Jaguar, care privea de la boxe, și-a amintit: „Scena de pe partea cealaltă a drumului era de nedescris. Morții și muribunzii erau peste tot; strigătele de durere și disperare strigau catastrofă. Stăteam ca într-un vis, prea îngrozit ca să mai pot gândi”.Hamilton 1964, p.166Cannell 2011, p.73
Când restul mașinii lui Levegh a aterizat pe terasament, rezervorul de combustibil montat în spate a explodat. Incendiul de combustibil a ridicat temperatura caroseriei Elektron rămase peste temperatura sa de aprindere, care era mai mică decât cea a altor aliaje metalice datorită conținutului ridicat de magneziu. Aliajul a izbucnit în flăcări fierbinți, împroșcând pista și mulțimea cu jar de magneziu, ceea ce a fost înrăutățit de salvatorii nefamiliarizați cu incendiile de magneziu, care au turnat apă peste infern, intensificând și mai mult flăcările. Ca urmare, mașina a ars timp de mai multe ore.
Între timp, mașina lui Macklin, puternic avariată, a lovit bariera din partea stângă, apoi a virat spre partea dreaptă a pistei, pe linia boxelor, ratând de puțin Mercedes-Benz-ul lui Kling, Maserati-ul lui Roberto Mieres și Jaguar-ul lui Don Beauman, care se aflau deja la boxe pentru realimentare înainte de accident. Mașina lui Macklin a lovit peretele neprotejat al boxelor, chiar în apropierea boxelor lui Cunningham și Mercedes-Benz, unde se aflau echipamentele Shell și Lockheed, acroșând un polițist, un fotograf și doi oficiali (toți grav răniți), apoi a ricoșat din nou pe pistă și a lovit gardul din partea stângă pentru a doua oară. Macklin a supraviețuit incidentului fără nicio rană, sărind din mașină și trecând peste banc.
Urmări Următoarele ore Hawthorn a depășit boxele și s-a oprit. Când a ieșit, echipa i-a ordonat imediat să se urce din nou și să mai facă un tur pentru a scăpa de confuzie și pericolul total. Când a oprit la boxe în timpul turului următor, a ieșit din mașină complet zdruncinat, susținând că el a provocat catastrofa. Ivor Bueb și Norman Dewis, ambii debutanți la Le Mans, au fost nevoiți să urce în mașinile lor respective pentru primul lor stagiu de pilotaj. Bueb, în special, a fost foarte reticent, dar, având în vedere starea lui Hawthorn, nu a avut de ales, după cum i-a arătat cu fermitate Dewis.