Curtea Constituțională a Austriei (în ) este tribunalul responsabil pentru controlul judiciar în Austria.
Acesta verifică constituționalitatea statutelor, legalitatea ordonanțelor și a altor acte legislative secundare, precum și constituționalitatea deciziilor altor instanțe. De asemenea, Curtea decide cu privire la conflictele de demarcație dintre instanțe, dintre instanțe și administrația publică, precum și dintre organismele federale și de stat. Acesta soluționează plângerile electorale, îi consideră responsabili pe oficialii aleși și pe cei numiți politic pentru comportamentul lor în funcție și se pronunță cu privire la cererile de răspundere împotriva Austriei și a birocrației sale.
Curtea este formată din paisprezece membri și șase membri supleanți, numiți de președinte la numirea Cabinetului, a Consiliului Național și a Consiliului Federal. Deși teoretic se presupune că, Curtea se întâlnește rar în plen și rareori aude argumente orale; cele mai multe cazuri de astăzi sunt decise în spatele ușilor închise de panouri de nouă sau cinci membri. Opiniile tind să fie concise și academice. Curtea Constituțională este foarte puternică, dar a manifestat istoric o reținere judiciară considerabilă.
Președintele curții este în prezent Christoph Grabenwarter.
Responsabilități Pretenții de răspundere Curtea Constituțională judecă cererile de răspundere împotriva Republicii, provinciilor și municipalităților sale.
Curtea Constituțională judecă cererile concurente de autoritate: între instanțe și birocrație; între instanțele generale și instanțele administrative; între alte instanțe și Curtea Constituțională însăși; între guvernele provinciale; între un guvern provincial și guvernul național.
Plângerea nu trebuie să provină direct din partea uneia dintre entitățile concurente. Persoanele, fie ele fizice sau altele, care consideră că li se încalcă drepturile de către o autoritate care își asumă în mod necorespunzător jurisdicția, au dreptul subsidiar de a se plânge; pot depune acțiune în numele autorității pe care o consideră că este trecută cu vederea. Persoanele au, de asemenea, un drept subsidiar de a solicita ca Curtea Constituțională să se ocupe de conflictele de delimitare negative. Dacă o persoană solicită un permis sau un alt act administrativ și este respinsă de două autorități diferite, fiecare susținând că problema intră în competența celeilalte autorități, solicitantul poate cere Curții Constituționale să dispună ca una dintre autorități să își asume responsabilitatea și să ia măsuri.
Guvernul național și guvernele provinciale pot cere Curții Constituționale să decidă un posibil conflict de delimitare înainte ca acesta să devină o controversă reală. Dacă legislativul național ia în considerare un act pe care cabinetul național consideră că ar încălca zona de competență rezervată provinciilor, cabinetul național poate trimite proiectul de act la Curtea Constituțională pentru revizuire. Cabinetul național poate solicita, de asemenea, revizuirea legislației secundare pe care o ia în considerare. La fel, cabinetele provinciale pot cere Curții să revizuiască proiecte de legislație provincială, primară sau secundară. Legislația trebuie să fie un proiect; nu poate fi deja soluționată. Verdictul Curții devine lege constituțională și este publicat ca atare în Monitorul Oficial. Astfel, verdictul leagă chiar și Curtea Constituțională însăși, împiedicându-o să se răzgândească asupra aceleași chestiuni; doar o modificare a constituției poate anula decizia.
Control judiciar Curtea Constituțională asigură că toată legislația austriacă, primară sau secundară, este conformă cu legislația austriacă de rang superior. Statutele și tratatele internaționale care au fost ridicate la rangul de statut de către legislativ trebuie să fie conforme cu constituția. Ordonanțele executive și tratatele obișnuite trebuie, de asemenea, să fie conforme cu legea obișnuită. Ordonanțele suplimentare trebuie să fie conforme cu ordonanțele inițiale de la care derivă. De exemplu, un semn de circulație trebuie să fie legal conform Legii traficului rutier, dar și conform Reglementării Ministerului Comerțului privind Semnele Rutiere. Deoarece constituția austriacă definește Austria ca fiind o federație, provinciile sunt state federale pe hârtie și au constituții proprii simbolice; legea provincială trebuie să fie conformă cu acestea, precum și cu constituția națională. Curtea nu verifică conformitatea legislației cu dreptul Uniunii Europene.
Legea și ordonanțele neconstituționale nu sunt nule ex tunc. Decizia Curții le anulează la fel cum ar fi făcut-o abrogarea de către legislativ sau administrație; deciziile bazate pe acestea, luate în trecut, rămân valabile. Curtea are o marjă de apreciere cu privire la data la care decizia sa devine efectivă. De obicei, legile și ordonanțele găsite ca fiind neconstituționale își pierd valabilitatea începând cu ziua următoare publicării verdictului. Totuși, pentru a preveni disfuncționalitățile, Curtea poate stabili o perioadă de grație în timpul căreia o lege neconstituțională rămâne în vigoare și poate fi aplicată. Perioada de grație poate dura până la șase luni pentru ordonanțe și până la optsprezece luni pentru legi. Curtea poate acorda optsprezece luni pentru ordonanțele care sunt de facto statute, deoarece dispariția acestora va necesita o nouă lege pentru a le înlocui. Pe de altă parte, Curtea poate face decizia retroactivă. Largul domeniu de apreciere al Curții o obligă să „legifereze de la tribună”, chiar dacă nu dorește acest lucru: Curtea nu doar anunță o concluzie pe care nu o poate evita, ci alege oficial politica.
Curtea nu poate anula tratatele, deoarece Austria nu poate rezilia unilateral un acord pe care l-a încheiat în baza dreptului internațional. Totuși, Curtea poate ordona oficialilor austrieci să nu mai aplice tratatul. Dacă acest lucru pune Austria într-o situație de încălcare a obligațiilor de tratat, administrația este responsabilă să negocieze o modificare a tratatului sau retragerea din acesta. La fel ca în cazul legilor și ordonanțelor pe care le anulează, Curtea poate acorda o perioadă de grație în timpul căreia prevederile tratatului pot fi încă aplicate. Perioada de grație poate dura până la doi ani pentru tratatele care modifică constituția Uniunii Europene și până la un an pentru majoritatea celorlalte tratate.
Legislația poate fi contestată în fața Curții Constituționale de orice persoană privată, fizică sau juridică. Plângerea trebuie să susțină că reclamantul îi sunt încălcate drepturile prin actul legislativ în cauză, în mod efectiv, nu doar potențial. De asemenea, plângerea trebuie să argumenteze că nu există nicio modalitate plauzibilă pentru reclamant de a rezolva problema prin altă procedură. În funcție de tipul statutului, ordonanței sau tratatului, Curtea poate fi solicitată de guvernul național, guvernele regionale sau grupuri de legislatori naționali sau regionali.
Legislația poate fi contestată și de instanțele care judecă cazuri pentru a căror soluționare este relevantă. Legislația poate fi contestată și de una dintre părțile unui proces, dar numai după ce instanța de judecată a emis verdictul și numai dacă verdictul face referire efectiv la actul legislativ în cauză. Verdicturile instanțelor administrative de prim grad pot fi contestate suplimentar pe baza încălcării drepturilor constituționale ale părții relevante într-un alt mod. Această posibilitate permite Curții Constituționale să exercite controlul judiciar nu doar asupra ordonanțelor, ci și asupra acțiunilor cu aplicabilitate individuală ale ramurii executive: Un cetățean care consideră că i-au fost încălcate drepturile constituționale de o decizie sau evaluare administrativă poate depune o plângere într-o instanță administrativă. Dacă instanța administrativă este de acord cu reclamantul, aceasta anulează decizia administrației. Dacă instanța administrativă nu este de acord, reclamantul poate escalada problema la Curtea Constituțională. Dacă Curtea Constituțională este de acord cu reclamantul, aceasta anulează instanța administrativă, provocând o rejudecare; astfel, poate anula și administrația.
Contestații la alegeri Rezultatele alegerilor pot fi contestate în fața Curții Constituționale. Alegerile care pot fi contestate includ, dar nu se limitează la, alegerile prezidențiale, alegerile pentru Consiliul Național, legislaturile provinciale, consiliile municipale, consiliile districtuale municipale și Parlamentul European. Curtea judecă contestațiile nu doar la alegerile publice, ci și la alegerile organelor reprezentative, de exemplu alegerile membrilor Consiliului Federal sau ale guvernatorilor provinciali de către legislaturile provinciale, alegerile primarilor de către consiliile municipale sau alegerile președinților consiliilor districtuale municipale de către consiliile districtuale municipale. De asemenea, Curtea judecă contestațiile la rezultatele inițiativelor populare, consultărilor populare și plebiscitelor.
Alegerile publice pot fi contestate de partidele politice sau candidații participanți; alegerile organelor reprezentative pot fi contestate printr-o moțiune a unei zecimi din membrii organului respectiv. Rezultatele inițiativelor populare (Volksbegehren) sunt contestate de inițiator sau printr-o moțiune a patru membri ai unei legislaturi. O petiție din partea alegătorilor contestă rezultatele unei consultări populare (Volksbefragung) sau unui plebiscit (Volksabstimmung); petiția trebuie să aibă între 100 și 500 de semnături, în funcție de mărimea circumscripției.
Dacă Curtea constată că legea electorală a fost încălcată într-un mod care ar fi putut influența rezultatul, aceasta poate dispune o recompunere a voturilor sau anularea alegerilor în întregime sau cel puțin pentru districtul electoral în cauză. Curtea este obligată să anuleze alegerile dacă reclamanții dovedesc că neregularitatea a influențat într-adevăr rezultatul. Concepțiile greșite populare privind acest punct au cauzat controverse în trecut. Curtea a fost acuzată de depășirea atribuțiilor, de exemplu, atunci când a ordonat repetarea alegerilor prezidențiale din 2016 din Austria. Partea care a pierdut a putut dovedi încălcări, dar nu a arătat (sau nici măcar nu a susținut) că aceste încălcări au fost motivul pentru care au pierdut. Curtea nu ar fi fost obligată să anuleze alegerile; unii comentatori au crezut în mod greșit că nici nu ar fi avut voie să facă acest lucru.
Curtea a fost istoric destul de strictă în insistența asupra respectării procedurii corecte. A anulat alegeri din cauza unor nereguli care nu ar fi putut afecta rezultatul, doar ca o chestiune de principiu. Cel mai notabil, Curtea a ordonat repetarea alegerilor pentru Consiliul Național din 1995 din orașul Reutte. Sonja Moser, ministrul Afacerilor Familiale la acea vreme, a vizitat Reutte, orașul său natal, în ziua alegerilor și a putut să voteze chiar dacă nu era pe lista de alegători; ca ministru, ea locuia la Viena și ar fi fost pe lista de alegători din Viena. Oficialii secției de votare au observat problema, dar au ales să o ignore. Pentru a sublinia în mod ferm faptul că oficialii alegerilor nu trebuie să închidă ochii, Curtea Constituțională a ordonat ca cetățenii din Reutte să voteze din nou.
Destituiri din funcție Un număr de oficiali aleși și numiți politic pot fi destituiți în fața Curții Constituționale pentru abateri din funcție. Impeachment-ul este limitat la acuzații de încălcări culpabile ale legii efective; doar malpraxisul politic nu este suficient. Ca caz special, președintele poate fi destituit doar pentru încălcări culpabile ale dreptului constituțional. Membrii cabinetului sunt destituiți de către Consiliul Național. Ceilalți oficiali sunt destituiți de cabinet. Membrii administrațiilor provinciale sunt destituiți de către Consiliul Național, cabinet, sau legislatura provincială, în funcție de natura transgresiunii. Președintele este destituit de către Adunarea Federală.