thumb|upright=1.35|Deținătorii bogăției după clasele sociale în 2021, conform lui Credit Suisse Clasa de mijloc se referă la o clasă de oameni aflată în mijlocul unei , adesea definită de ocupație, venit, educație sau status social. Istoric, termenul a fost asociat cu modernitatea, capitalismul și dezbatere politică. Definițiile comune pentru clasa de mijloc variază de la cincimea mijlocie a indivizilor pe scara veniturilor unei națiuni, până la toți, cu excepția celor 20 % săraci, respectiv bogați. Teorii precum „paradoxul interesului” împart oamenii și bogăția în zece grupuri și valori pentru a determina mărimea și partea de avere a clasei de mijloc.
Terminologia diferă în Statele Unite, unde termenul „clasa de mijloc” descrie oamenii care în alte țări ar fi descriși ca fiind „clasa muncitoare”. De-a lungul timpului, la nivel mondial a existat o creștere semnificativă a clasei de mijloc. În februarie 2009, The Economist a afirmat că peste jumătate din populația lumii aparține clasei de mijloc, ca urmare a creșterii rapide în țările emergente. Acesta a caracterizat clasa de mijloc ca având un rezonabil și a definit-o ca începând din punctul în care oamenilor le rămâne aproximativ o treime din venit pentru alte cheltuieli decât cele pentru hrana de bază și adăpost („venitul discreționar”Roxana Roșu, Radu Burnete, Confederația Patronală Concordia: Salariul minim pe economie din România a avut cea mai rapidă creștere din UE în ultimii 14 ani. Acest ritm nu mai este sustenabil, fără investiții și reforme care să ducă la creșteri la fel de accelerate de productivitate, Ziarul Financiar, 11 septembrie 2024, accesat 2025-02-13).
Istoria și evoluția termenului thumb|Sculptura unui orășean din Japonia medievală, o clasă de mijloc formată în principal de negustori care a apărut în Japonia în timpul perioadei Edo. Începutul secolului al XVIII-lea. Termenul „clasa de mijloc” este atestat pentru prima dată în pamfletul lui James Bradshaw din 1745 Scheme to prevent running Irish Wools to France (în ). O altă expresie folosită în a fost „tipul mijlociu”. E.N. Williams, "Our Merchants Are Princes": The English Middle Classes In The Eighteenth Century" History Today (Aug 1962) Vol. 12 Issue 8, pp. 548-557
Termenul „clasa de mijloc” a avut mai multe semnificații, uneori contradictorii. Friedrich Engels a văzut categoria ca o clasă socială intermediară între nobilime și țărănime în societatea feudală târzie. În timp ce nobilimea deținea o mare parte a zonei rurale, iar țărănimea o lucra, o nouă burghezie (literalmente „locuitori ai orașelor”) a apărut bazată pe activitățile comerciale din oraș. În Franța, clasa de mijloc a contribuit la conducerea Revoluției Franceze. Georges Lefebvre, La Révolution Française, 1951 1957 Această „clasă de mijloc” i-a răsturnat pe monarhiștii conducători ai societății feudale, devenind astfel noua clasă conducătoare în noile societăți dominate de capital.
Sensul modern al termenului „clasa de mijloc” datează însă din raportul registratorului general al Regatului Unit din 1913, în care statisticianul T. H. C. Stevenson a identificat clasa de mijloc ca fiind cei care se încadrează între clasa superioară și clasa muncitoare. Clasa de mijloc cuprinde: profesioniști (specialiști), manageri și înalți funcționari publici. Principala caracteristică definitorie a apartenenței la clasa de mijloc este controlul unui capital uman semnificativ, dar fiind încă sub dominația clasei superioare, care controlează o mare parte din capitalul financiar și legal din lume.
În capitalism „clasa de mijloc” s-a referit inițial la „burghezie”; mai târziu, odată cu diferențierea ulterioară a claselor pe măsură ce s-au dezvoltat societățile capitaliste, termenul a ajuns să fie sinonim cu termenul mica burghezie. Ciclurile de creștere și criză ale economiilor capitaliste au ca rezultat sărăcirea și periodică (mai mult sau mai puțin temporară) a unei mari părți a „micii burghezii”, având ca rezultat oscilarea lor între statutul de muncitor și cel de mic-burghez. Definițiile tipice moderne ale „clasei de mijloc” tind să ignore faptul că mica burghezia clasică este și a fost întotdeauna proprietara unei întreprinderi mici și mijlocii, ale cărei venituri provin aproape exclusiv din angajarea muncitorilor; „clasa de mijloc” a ajuns să se refere la combinația dintre , profesioniști și gulere albe salariați.
Mărimea clasei de mijloc depinde de modul în care este definită, fie prin educație, bogăție, mediu de creștere, rețea socială, maniere sau valori etc. Toate acestea sunt legate, dar sunt departe de a fi dependente în mod determinist. Următorii factori sunt adesea atribuiți în literatura de specialitate unei „clase de mijloc:” Absolvirea cel puțin a învățământului postliceal. Calificare profesională, cum ar fi avocat, inginer, medic, profesor, indiferent de avere sau de posibilitățile de petrecere a timpului liber. Credința în valorile burgheze, cum ar fi niveluri ridicate de deținere a locuinței, acceptarea recompensei decalate (dar mai mare), și locul de muncă sigur. Stilul de viață. Istoric, în Regatul Unit statusul social a fost mai puțin legat direct de bogăție decât în Statele Unite, Williams, "Our Merchants Are Princes": The English Middle Classes In The Eighteenth Century" History Today (Aug 1962), Vol. 12 Issue 8, pp. 548-557. și a fost judecat după caracteristici precum pronunția și limbajul îngrijit, manierele, tipul de școală urmat, ocupația, clasa socială a familiei și cercul de prieteni și cunoștințe.
În Statele Unite, până la sfârșitul secolului al XX-lea, relativ mulți oameni s-au identificat ca făcând parte din clasa de mijloc. Aproximativ 40 % dintre britanici se consideră a fi din clasa de mijloc, iar acest număr a rămas relativ stabil în ultimele decenii. Alternative link for same study: Oxford University News: Most People in Britain Today Regard Themselves as Working Class
Potrivit OECD, clasa de mijloc se referă la gospodăriile cu venituri între 75 % și 200 % din venitul mediu la nivel național.
Marxism Marxismul definește clasele sociale în funcție de relația lor cu mijloacele de producție. Principala bază a diviziunii în clase sociale a marxismului: deținerea mijloacelor de producție, rolul și poziția pe care o joacă în organizarea socială a muncii (procesul de producție), distribuția bogăției și resurselor și a sumei. Scriitorii marxiști au folosit termenul de clasă de mijloc în diferite moduri. Communist League Britain, Marxism and Class: Some definitions. undated. http://www.mltranslations.org/Britain/Marxclass.htm at §The 'Middle Class' În primul sens, este folosit pentru burghezie (comerciantul urban și clasa profesioniștilor) care în modelul marxist se consideră că a apărut între aristocrație și proletariat în anii declinului feudalismului. Vladimir Ilici Lenin a afirmat că „țărănimea ... din Rusia constituie opt sau nouă zecimi din mica burghezie”. Însă în țările moderne dezvoltate, scriitorii marxiști definesc „mica burghezie” ca fiind formată în primul rând (după cum sugerează și numele) din proprietarii de întreprinderi mici și mijlocii, care își obțin veniturile din exploatarea muncitorilor salariați (și care sunt, la rândul lor, exploatați de „marea” burghezie, adică marii proprietari de corporații etc.), precum și din profesioniștii cu studii serioase: medici, ingineri, arhitecți, avocați, profesori universitari, manageri salariați de nivel intermediar ai întreprinderilor capitaliste de toate dimensiunile etc. – ca fiind „clasa de mijloc” care se află între „proprietarii mijloacelor de producție” capitaliste conducătoare și clasa muncitoare (ale cărei venituri provin exclusiv din salarii).
Louis C. Fraina (Lewis Corey), un pionier american din secolul al XX-lea al teoriei marxismului, a definit clasa de mijloc ca fiind „clasa micilor întreprinzători independenți, proprietari de proprietăți productive din care obțin un mijloc de trai”. Lewis Corey, "American Class Relations", Marxist Quarterly, vol. 1 no. 2 (January–March 1937), p. 141 Din perspectiva lui Fraina, această categorie socială cuprindea „fermierii proprietari”, dar nu și țăranii arendași. Clasa de mijloc cuprindea și managerii salariați și supraveghetorii salariaților, dar nu „masele de angajați salariați dependenți, fără proprietăți”. Fraina a speculat că întreaga categorie de salariați ar putea fi descrisă ca o „nouă clasă de mijloc” din punct de vedere economic, deoarece „majoritatea dintre membrii săi sunt un nou proletariat”.
Clasa de manageri și profesioniști În 1977 Barbara Ehrenreich și John Ehrenreich au definit o nouă clasă în Statele Unite ca „muncitori intelectuali salariați care nu dețin mijloacele de producție și a căror funcție majoră în diviziunea socială a muncii ... [este] ... reproducerea culturii capitaliste și a relațiilor de clasă capitaliste”; soții Ehrenreich a numit acest grup „”.Stewart Clegg, Paul Boreham, Geoff Dow; Pentru terminologia în limba română v. BRAT, Metodologie SNA, brat.ro, accesat 2025-02-12 Acest grup de profesioniști din clasa de mijloc se distinge de alte clase sociale prin pregătirea și educația lor (de obicei, calificări în afaceri și diplome universitare), Philip Green, cu exemple de ocupații, inclusiv cadre universitare și profesori, asistenți sociali, ingineri, contabili, manageri, asistente și administratori de nivel intermediar. Soții Ehrenreich și-au dezvoltat definiția din studiile lui André Gorz, Serge Mallet și alții, a unei „noi clase muncitoare”, care, în ciuda educației și a percepției lor ca fiind din clasa de mijloc, făceau parte din clasa muncitoare deoarece nu dețineau mijloacele de producție și erau salariați plătiți pentru a produce capital. Clasa de manageri și profesioniști caută un status mai înalt și salarii mai bune și tind să aibă venituri peste media celor din țara lor. Gail Paradise Kelly, Sheila Slaughter;
Creșterea globală recentă Definițiile moderne ale termenului „clasa de mijloc” sunt adesea motivate politic și variază în funcție de exigențele scopului politic pentru care au fost concepute și pe care îl servesc, precum și datorită multitudinii de metode mai mult sau mai puțin științifice utilizate pentru a măsura și compara bogăția între statele industriale avansate moderne, în care sărăcia este relativ scăzută și distribuția bogăției este relativ mai egalitară, respectiv în țările în curs de dezvoltare, în care sărăcia și distribuția profund inegală a bogăției zdrobește marea majoritate a populației. Multe dintre aceste metode de comparare au fost aspru criticate; de exemplu, economistul Thomas Piketty, în cartea sa Capital in the Twenty-First Century (în ), descrie una dintre cele mai frecvent utilizate metode de măsurare comparativă a bogăției de pe tot globul, coeficientul lui Gini, ca fiind un exemplu de „indici sintetici ... care amestecă lucruri foarte diferite, ca inegalitatea în funcție de muncă și capital, făcând imposibil de distins clar între multiplele dimensiuni ale inegalității și diferitele mecanisme aflate în funcțiune”.