miniatura|Vasile Alecsandri (1821–1890), poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române De-a lungul vieții și ulterior, originile etnice ale lui Vasile Alecsandri (1821–1890) au fost subiectul dezbaterilor unor ziariști, istorici, incluzând și istorici literari, genealogi, politicieni și alții. Datele genealogice, precum și declarațiile parțiale ale poetului și oamenilor din epocă, au dovedit o origine mixtă greco-evreiască a acestuia.

Originea evreiască Paharnicul Constantin Sion în Arhondologia MoldoveiNeagu Djuvara, Între Orient și Occident: Țările române la începutul epocii moderne (1800-1848), Maria Carpov (traducere), Editura Humanitas, București, 2005, pp. 380-381 (lucrare scrisă între anii 1844 și 1858 și editată de Gheorghe Ghibănescu), a făcut distincția că în Moldova existau două familii Alecsandri, diferite:Constantin Sion, Arhondologia Moldovei – amintiri și note contemporane, Tipografia Buciumului Român, Iași, 1892, pp. 6-8

familia Alecsandri stabilită în Basarabia, provenită dintr-un grec moldovenizat, din care cel mai cunoscut membru a fost șatrarul Iordache Alecsandri; familia Alecsandri din Moldova, de rang superior și avută, provenită din evreul Mihalache Botezatu din Târgu Boilor din Iași, frate cu Cerbu Ochincaru (după Nicolae Iorga, numele original fiind Hirsch), care au trăit până pe vremea domniei lui Ioan Sturdza. Mihalache a fost stolnic la Sfântul Spiridon, s-a căsătorit cu o soră a șatrarului Alecsandri, de unde au rezultat mai multe fete și un băiat pe nume Vasile Mihail, ce a devenit slugă la casa logofătului Iorgu Ghica. Când Ghica a devenit ispravnic la Bacău, pe Vasile Mihail l-a făcut logofăt și atunci acesta s-a căsătorit cu Elena, fiica pitarului Dumitrache Cozoni din Târgu Ocna, iar Vasile Mihail a luat porecla de Alecsandri de pe linia maternă.

În 1818, când stăpânul său Iorgu Ghica a devenit vornic de aprozi, pe Vasile Mihail l-a făcut sameș de vornicie, iar prin intermediul domnului Scarlat Callimachi, Vasile a fost făcut boier medelnicer. În 1821, în timpul unei lipse de scriitori în vistierie, Constantin Sion fiind cu el cuscru, l-a chemat la Iași și a intrat în vistierie. În aceeași perioadă, după ce toate moșiile deținute de greci sau mănăstiri grecești au fost luate în seama vistieriei Moldovei, Vasile a fost numit sameș veniturilor moșiilor, funcție pe care a păstrat-o până la 1827, când moșiile au fost date înapoi grecilor. Din veniturile obținute din funcție și prieteniile cu mai mulți proprietari, având o stare bună, și-a cumpărat ca moșie Mircești de la postelnicul Andrei Milu, și-a construit case mari în Iași, a devenit spătar și ulterior sameș de vistierie, funcție pe care a deținut-o până în preajma anului 1840. Datorită averii însemnate, Mihail Sturdza l-a apropiat de el și l-a numit deputat în adunarea obștească și candidat la divanul domnesc. Pe cei doi fii, cel mare Vasile spătar, și pe cel mic, Iancu ofițer și aghiotant domnesc, i-a făcut postelnic și vornic mare. Aceștia și-au cumpărat moșiile Foltești de la logofătul Lupu Balș, Pătrășcani din ținutul Bacău și Moinești.

Ilarie Chendi a menționat că Sion a fost primul și singurul român ce a susținut categoric originea evreiască, mărturisirile fiind făcute de către un contemporan cu Vasile Mihail și rudă cu acesta, Sion fiindu-i cuscru.

După Iorga, Vasile Mihail a fost denumit în acest fel după obiceiul timpului ca fiul să aibă ca nume de familie numele de botez al tatălui său.

În 1879, filoromânul„Vasile Alecsandri Evreu!”, în Anuar pentru israeliți pe anul 5653 (1892-1893), Anul al XV-lea, Tipo-Litografia Eduard Wiegand & C. C. Săvoiu, București, 1893, p. 185 Marco A. Canini, într-o scriere polemică, a făcut afirmația lipsită de dovezi: „cel mai distins dintre poeții români în viață, Alecsandri, este de origină evreiască, fiul lui Isaac Alecsandri din Triest”. Marco Antonio Canini, La verita sulla questione degl'israeliti in Rumania, Presso i Fratelli Bocca, Roma, 1879, f.p.

Susținere

Originea evreiască a bunicului a fost susținută atât de criticul literar Ilarie Chendi, cunoscut ca șovin, cât și de naționalistul N. Zaharia, bibliotecarul Academiei Române ce a dedicat poetului o biografie voluminoasă și minuțioasă, ce dădea să confirme și nu să infirme spusele lui Chendi.H. Sanielevici, „Originea lui Alecsandri”, în Adevěrul Literar și Artistic, anul 6, nr. 229, 26 aprilie 1925, p. 1

Zaharia a declarat că „Chestia originei sale preocupa pe însuși poetul, după cum rezultă și din următoarele rânduri dintr’o scrisoare a sa, adresată lui Alex. Papadopol Calimach la 11 Februarie 1848: «Sânt încântat că ai mai făcut descoperiri asupra familiei lui Alecsandri și aștept scrisoarea ta cu multă nerăbdare, ca să o publici în Convorbiri. Ee va fi pentru mine și ai mei un document de cel mal mare preț.»”Il. Chendi, „Originea lui Alecsandri I”, în Voința Naționala, anul 21, nr. 5846, 12 octombrie 1904, p. 1 și „Îți mulțumesc frățește de osteneala ce-ți dai pentru satisfacerea mea”. Însă, scrisoarea sau articolul nu s-a mai concretizat, Zaharia crezând că lucrarea nici nu a fost realizată vreodată, după declarația categorică a fiicei poetului, Maria Bogdan, dintr-o scrisoare adresată din Iași lui Al. T. Dumitrescu în 20 ianuarie 1905. Chendi a declarat că în manuscrisele lui Papadol lucrarea nu poate fi găsită, astfel existând impresia că Alecsandri nu a fost satisfăcut de munca de cercetare a acestuia.

Zaharia a conchis că până la descoperirea de noi acte nu se va putea afirma ceva sigur asupra originii evreiești, dar fiind cert că pe linie maternă era grec iar pe linie paternă numai străbunica a fost româncă. Însă, după genealogia lui Sion, străbunica provenea din greci moldovenizați din Basarabia, deci nici dinspre această linie nu era român. Iar faptul că Vasile Mihail și-ar fi zis Alecsandri, după mamă, se poate admite, întrucât și o ramură a familiei Ghica a procedat în mod asemănător.

Nicolae Beldiceanu a menționat că existau bătrâni în Iași, care cunoșteau cu siguranță, că tatăl lui Alecsandri își ascundea originea evreiască (după exprimarea lui Sanielevici) sau că nici nu și-o ascundea (după Anuar pentru israeliți 1893 și ChendiIl. Chendi, „Originea lui Alecsandri II”, în Voința Naționala, anul 21, nr. 5851, 19 octombrie 1904, pp. 1-2). Henric Sanielevici (1925) a completat că, probabil, fiul a aflat de origine în convorbiri particulare în aceeași perioadă.H. Sanielevici, „In chestiunea originii lui V. Alecsandri”, în Adevěrul Literar și Artistic, anul 6, nr. 233, 24 mai 1925, p. 9Potrivit unei păreri, ideea originii a fost susținută de mai multe persoane și ar fi circulat în Iași și un cântec evreiesc interpretat mai ales de către lăutari în anii 1850 intitulat „Vasilichi Alecsandrichi”N. Iorga, „Cronică”, în Sămănătorul, anul 4, nr. 25, 19 iunie 1905, pp. 439-440 în care poetul era ridiculizat și înfățișat ca evreu. Dar deoarece în perioada anterioară unirii Principatelor Române, când Alecsandri a fost pus în vedere ca domnitor al Moldovei, acesta și-ar fi creat unele dușmănii iar o astfel de manifestare era cea despre origine, iar pentru sublinierea acreditării s-ar fi creat și cântecul care a fost o perioadă de vreme cântat în Moldova.După Chendi, pamfletul obscur și vulgar a fost răspândit în Moldova, fiind cunoscut în regiune și la începutul secolului al XX-lea și publicat și de către publicistul evreu Elias Schwarzfeld, care îl considera pe Alecsandri drept parte a evreimii.Maiafes, chintic de Șabăs

„Rib Alecsandrichi Puișor de Refchi Chele botezată Arihin dentată, In Roman ce cațĭ Cu alțĭ botezațĭ Cînd te tragi din Jud Ah ich banaid ?! Ce chințî romănesti Și nu jidovesti Cum rabin ț-aŭ spus Sus amis sus. Ce-aĭ făcut chintări Doini lacremioari Parcă n’aĭ avut Mai fes in Talmuz. Tot ce-aĭ tipărit, C’usturoi aĭ împuțit Chit pentru teslarĭ Zic zăŭ că eștĭ magarĭ. Gunarcă din Rusalim Te-aŭ spariet in Crim Căcĭ eștĭ voinicos Dar zic zăŭ fricos. Purițiĭ aŭ zis Că mergĭ la Paris Să chisligĭ Domniĭ Handel șmecheriĭ. Să nu bănuești Că-țĭ zic lehneștĭ Ca tocmai tîrtan N’o fi domn roman. Ț-ar și de maĭ ghitu Să rămîĭ levitu Cahal și haham Cușer să mîncam. Sa strigam sus, sus Tot tîrgul de sus, Cum aĭ fost chintat Cum tot Iusafat. Lasă-țĭ perciunașĭ Că sînt hărțagași Căci zăŭ ce-ĭ pățĭ Cu steoa veĭ împărți Ghilir vin la voĭ Burihat adnoĭ. Rib Alicsandriki For fales mit chistki Ah ghivald vus vei Miciucă de teĭ Ci-l faci deputat Arihin din tat ? Toate toate’s vis Cum singur aĭ zis. La fiĭ de teslar Să-țĭ tot zică magar.”

Însă potrivit lui Henric Sanielevici, teoria privind inventarea originii evreiești nu se confirmă întrucât, în orice caz exista un specific al oamenilor politici de a-și crea dușmănii, dar niciunuia nu i s-a inventat o origine evreiască până atunci, iar cineva pus într-o asemenea ipostază ar fi încercat să dovedească cu acte sau mărturii falsitatea afirmației. Cu toate acestea, Sanielevici a declarat că „printr'o bizară coincidență (?) însă, marele poet nu a putut da despre bunicul lui nici o lămurire, necum să prezinte vre-un act oficial.”

Chendi a arătat că inexactitățile lui Sion asupra altor genealogii de familii din lucrare aparent ar putea pune la îndoială și veridicitatea afirmației de la originea lui Alecsandri, însă la începutul secolului al XX-lea încă trăiau boieri moldoveni care împărtășeau informațiile lui Sion cu privire la origine și ridicarea de la starea cea mai de jos a tatălui, specifică populației evreiești. Acesta a arătat și discuția acestuia cu Constantin Istrati, ultimul atrăgând atenția asupra unui tablou ce îl reprezenta pe poet împreună cu cei doi fii ai săi și unde trăsăturile semite în fizionomia tatălui erau păstrate.

miniatura|Momentul imigrării noilor evrei galițieni, venit cu reacții puternice și pentru care nici vechii evrei sefarzi din Principate nu se simțeau prea legați, se suprapune cu cel în care Vasile Alecsandri, figură nobilă a renașterii naționale a românilor din secolul al XIX-lea, a atins celebritatea națională.În acest caz, pentru un membru al aristocrației, candidat la tronul Moldovei în 1859 la propunerea unor prieteni și considerat „poet național”, recunoașterea originilor evreiești ar fi însemnat o „adevărată sinucidere națională și politică”. Soluția a fost renegarea originilor evreiești. (Neagu Djuvara, Paris, 1989) Genealogistul Emanoil R. Bogdan (1922–1981„Al VIII-lea congres de studii genealogice, lași, 8-11 mal 1997”, în Arhiva genealogică, V (X), 3-4, Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie, Filiala Iași, Editura Academiei Române, Iași, 1998, p. XIII) a declarat lui Neagu Djuvara că a descoperit la Arhivele Statului din Iași, în perioada 1940–1941, un document din anii 1820, echivalent cu un extras de naștere din anii 1790 „al pruncului Vasile, fiul lui Mihalache Botezatu, evreu botezat, slujbaș la Mitropolia din Iași, și al Mariei Alecsandri...”.

Originea de evreu botezat a bunicului poetului a fost susținută și de Neagu Djuvara (Le pays roumain entre Orient et Occident: Les Principautés danubiennes au début du XIXe siècle, 1989), legând situația în contextul convertirilor ce au fost mai frecvente în secolele precedente, de unde au rezultat familii de evrei infiltrate în rândul boierimii și care ulterior au ținut să-și ascundă apartenența. Pentru acesta, cazul lui Alecsandri era cel mai cunoscut, dar și cel mai controversat. În aceeași epocă, în secolul al XIX-lea, în Moldova au început să se stabilească noi valuri de evrei din Galiția și Imperiul Rus, care pe fondul unui reflex de apărare și al capacității de asociere dată de religie, li s-a agravat situația prin izolare.Neagu Djuvara, Între Orient și Occident: Țările române la începutul epocii moderne (1800-1848), Maria Carpov (traducere), Editura Humanitas, București, 2005, pp. 195-198