Saharna este un sat din cadrul comunei Saharna Nouă din raionul Rezina, Republica Moldova. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 397 locuitori. Distanța directă până în or. Rezina este de 5 km. Distanța directă până în or. Chișinău este de 67 km.Satul Saharna Complexul monastic și rezervația naturală Saharna se întinde pe o suprafață de 670 de hectare și se află sub ocrotirea statului.Saharna - unul dintre cele mai atractive locuri din Moldova

Aceste locuri au fost pe parcursul istoriei tot timpul populate. În secolele al VIII-lea – al VI-lea î.e.n., aici se aflau triburile geto-dace. Urmele activității lor în aceste locuri sunt întâlnite practic în orice loc prielnic pentru trai. În vârful unui deal au fost descoperite rămășițele unei cetăți geto-dace. În prezent, în acest loc este ridicat un monument în cinstea dacilor care au trăit în antichitate în aceste locuri.

Tot la Saharna se află o mănăstire, care datează din secolul al XVII-lea (manahizmul începându-se în locurile date mult mai devreme, dovada fiind mănăstirea săpată în stâncă, care datează din secolul al VII-lea e.n.). Perioada dintre secolele al XII-lea și al XVII-lea, și anume viața pe care au dus-o călugării este amintită foarte puțin în arhivă. Datorită faptului că schitul (mănăstirea săpată în stâncă) devine neîncăpător pentru mulțimea de călugări ce se adunase, starețul hotărăște să construiască o mănăstire mai mare, acțiune în care, conform legendei, este ajutat de Fecioara Maria, care i-a indicat locul pentru construcția mănăstirii, la anul 1776, când s-a și început construcția Mănăstirii Sfintei Treimi, care s-a construit timp de două secole, ca mai apoi, sa fie distrusă în cea mai mare parte și să fie închisă în 1969.

Geografie Saharna se află într-o zonă de atracție turistică populară. Două râulețe mici – Saharna (10 km) și Stohnaia (6 km) întretaie partea de est a podișului, formând astfel un amfiteatru natural masiv. Aceste mici râuri, în cursul lor inferior, au creat canioane cu adâncimea de până la 160 m, iar în unele locuri chiar până la 175 m, și o mulțime de cascade și lacuri mici. Râul Saharna formează 22 de cascade, din care cele mai mari se află la ultima cotitură a râului spre est. Cea mai mare cascadă, care are denumirea de „Groapa Țiganului” are o înălțime de 4,5 m și o adâncime de 10 m.

Istorie

Prima atestare documentară a satului Saharna datează din 24 ianuarie 1495, când Ștefan cel Mare întărește prin uric împărțeala între urmașii lui Sima Rugină, printre care și satul Saharna.Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul III (1487-1504). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 319.

Timp de peste o sută de ani istoria nu ne lasă nici o mărturie despre această localitate. Abia la 24 februarie 1602, voievodul Ieremia Movilă, după moartea vornicului Bucium, aprobă ca satul Saharna și o treime din moșie să rămână în posesia văduvei Antemia și a feciorilor ei. La 23 martie 1733 Saharna devine proprietatea boierului Constantin Hrisoverghi. În anul 1783 băneasa Maria Calimah dăruiește de zestre moșia Saharna nepoatei sale, Smaranda, fiica lui Enache Hrisoverghi, danie ce a fost întărită cu carte domnească în anul 1785 de către Alexandru Ioan Mavrocordat. În 1795 stolnicul Enache Hrisoverghi înzestrează schitul Saharna cu 120 desetine de pământ, ce sunt dăruite nelegal și din care pricină, credem, s-a iscat o mică neînțelegere între comunitatea condusă de Vartolomeu și posesoarea de drept a moșiei, adică Smaranda. Această mică neînțelegere se întărește și mai mult când, în 1798, soția lui Hrisoverghi, spătăreasa Ancuța, face o dăruire repetată a moșiei Saharna, care de data aceasta este dăruită de zestre surorii mai mici a Smarandei, Mărioara. Pentru rezolvarea acestor mici conflicte în care erau implicați familia Hrisoverghi și starețul Vartolomeu, în anul 1800 are loc o judecată, care o face pe Smaranda posesoarea moșiei Saharna.Mănăstirea “Sfânta Treime”

Monumente istorice Mănăstirea Saharna, în întregul ei ansamblu, este unul din cele mai vechi așezăminte monahale din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. Ansamblul monastic este compus din două mănăstiri: una rupestră (Bunavestire) și alta terestră (Sf. Treime).

Istoria mănăstirii rupestre se cunoaște foarte puțin, neștiindu-se data precisă a întemeierii și cine sunt întemeietorii. Nici chiar cercetătorii din domeniu n-au ajuns încă la o părere unanimă privind perioada întemeierii acestei chinovii. Ea rămâne blândă și tăcută în așteptarea unor timpuri mai bune, când istoria ei zbuciumată, dar și glorioasă, va fi cunoscută și elogiată de toată lumea creștină.

Mănăstirea terestră, fiind o ctitorie călugărească, a fost întemeiată în anul 1776 de către Schimonahul Vartolomeu Ciungu (anii de viață – 1739-1798, Ciungu nu este numele de familie, ci doar un apelativ). Câte ceva despre viața starețului Vartolomeu aflăm din inscripția, ce însoțea portretul lui, descoperit în trapeza mănăstirii „Sf. Treime” Rudi de către inginerul-arhitect Nicolae Țiganco, portret, ce mai târziu dispare fără urmă. Iată această inscripție, tradusă din limba ucraineană în română în anul 1928: „… în 1739 în ziua 23 a lunii decembrie a avut loc nașterea trupească, a numitului Vasile, din părintele preot Teodor și maică Pelagheia. În anul 1760 în ziua de 2 a lunii mai în orașul Savran gubernia Podoliei, fiind logodit și mergând la logodnica sa pentru a se căsători, Vasile fusese pe neașteptate rănit cu un glonț în mâna stângă, iar la în 1766 … a lunii mai a părăsit patria sa și a venit în Moldova. În 1776 în luna martie ziua 25 a intrat în Saharna. Nu era nimic, era acolo un loc pustiu, a clădit biserica, chilii, ogradă și altele”.

Există unele momente, care ne permit să presupunem că până a începe construcția noii mănăstiri, Vartolomeu cu o mică comunitate de călugări trăiseră în mănăstirea din stâncă. Însă viața în acel loc era foarte anevoioasă și părintele Vartolomeu hotărăște construcția unei mănăstiri terestre, care ar fi fost și aproape de căile de comunicare din localitățile apropiate, și așezată într-un loc unde liniștea călugărilor nu avea să fie tulburată prea mult de forfota lumească. Era destul de dificil să găsești un asemenea loc și după cum spune tradiția că se cuvenea unui bun călugăr și creștin, înainte de începerea lucrărilor, Vartolomeu trăiește 40 de zile de post și rugăciune, pentru a milostivi pe Dumnezeu și sfinții, ca să fie ajutat în alegerea cât mai reușită a unui loc pentru construcția mănăstirii. Legenda spune, că la a 40-ea zi de rugăciune, el a avut o revelație. I s-a arătat Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care era înconjurată de foc ceresc și i-a arătat locul, unde, după voia Celui Preaînalt, trebuia să construiască locașul monahal închinat Sfintei Treimi. Acest loc era colina de la poalele celor trei dealuri. Minunea a avut loc pe stânca cu numele Grimidon (nume, ce i-a fost dat mai târziu) și, ca dovadă a alegerii divine, Maica Domnului a lăsat încrustată în piatră urma piciorului Ei. Această urmă se poate vedea și astăzi în capela, ce este construită în cinstea acestui fapt pe stânca Grimidon.

Părintele Vartolomeu a început construcția mănăstirii și a chivernisit-o până în anul 1798, când la conducerea ansamblului chinovial i-a urmat Egumenul Paisie.

În urma săpăturilor arheologice la Saharna au fost descoperite așezări tripoliene pe fiecare promontoriu potrivit pe timpuri pentru trai, lângă fiecare râuleț nu prea mare, inclusiv și pe râulețul Saharna.

Deasupra stâncilor expuse tuturor ploilor și vânturilor se întinde platoul triunghiular, acoperit cu iarbă mătăsoasă. Aici, sub învelișul verde, pământul ascunde o străveche cetate a geților. Rămășițele cetății sunt apărate din ambele părți de maluri abrupte, care formează un promontoriu stâncos, iar din cea de-a treia parte de rămășițele unui val de pământ. Toate acestea demonstrează, că din timpuri străvechi, aceste teritorii au făcut parte din arealul civilizației geto-dacice. În prezent, în acest loc este ridicat un monument în cinstea dacilor care au trăit în antichitate în aceste locuri.

Condițiile climaterice ale defileului în mare măsură se aseamănă cu cele montane, de aceea în aceste locuri și-au găsit adăpost mănăstiri rupestre ( secolele XIV – XV ) – locuri sfinte pentru creștini. Mănăstirea Saharna, în întregul ei ansamblu, este unul din cele mai vechi așezăminte monahale din Republica Moldova. Ansamblul monastic este compus din mănăstirea rupestră Bunavestire și mănăstirea Sfântă Treime. Istoria mănăstirii rupestre se cunoaște foarte puțin, neștiindu-se data precisă a întemeierii și cine sunt ctitorii.

Mănăstirea Sfântă Treime a fost întemeiată în anul 1776 de către călugărul Vartolomeu Ciungu, cu permisiunea proprietarului Enache Hrisoverghi, care îi dărui și 120 desetine de pământ. Conform tradiției, înainte de începerea lucrărilor, Vartolomeu petrece 40 de zile în post și rugăciune, pentru a milostivi pe Dumnezeu, ca să fie ajutat în alegerea cât mai reușită a unui loc pentru construcția mănăstirii. Legenda spune, că la a 40-a zi de rugăciune, el a avut o revelație. I s-a arătat Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, înconjurată de foc ceresc și i-a arătat locul, unde trebuia să construiască locașul monahal. Acest loc era colina de la poalele celor trei dealuri. Minunea a avut loc pe stânca cu numele Grimidon și, ca dovadă a alegerii divine, Maica Domnului a lăsat incrustată în piatră urma piciorului ei. Această urmă se poate vedea și astăzi în capela, ce este construită în cinstea acestui fapt pe stînca Grimidon.

Ajutat de credincioși Vartolomeu Ciungu a construit din lemn biserica, câteva chilii și le-a înconjurat cu un zid de piatră. În anul 1818 au început lucrările de construcție a bisericii de vară (devenită mai târziu biserică centrală), care s-au încheiat în 1821. Biserica este sfințită în același an în cinstea Sfintei Treimi, se presupune că de către Mitropolitul Veniamin Costachi. În anul 1837 a fost renovată catapeteasma bisericii, care se știe că era foarte frumoasă, împodobită cu icoane valoroase (la închiderea mănăstirii în 1964 aceste icoane au dispărut fără urmă). Tot în același an se mai construiește un corp de case din piatră. În anul 1857 se restaurează mănăstirea rupestră Bunavestire, care ajunsese într-o stare avansată de deteriorare. În 1883 a mai fost construită o biserică, cea de iarnă, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, cu un corp de chilii. În anul 1900 locuitorii Saharnei Ipolit Terlețki și Vasile Corneanu au renovat mănăstirea rupestră, afectând aspectul interior și cel exterior al mănăstirii. Atunci a fost demolat peretele natural dintre biserică și chiliile ce îi erau alăturate, ridicându-se pereți noi din blocuri de piatră calcaroasă.

La începutul secolului XX mănăstirea Saharna avea 20 de călugări, toți moldoveni, stăpânea 420 desetine de pământ. După anul 1918 mănăstirea și-a schimbat statutul, devenind „de maici”. Către mijlocul secolului XX mănăstirea ajunsese un loc înfloritor, fiind una din cele mai bine amenajate lăcașuri de cult monahale din Moldova, însă în 1964 mănăstirea este închisă și transformată în spital de psihiatrie. Chiliile au fost transformate în saloane de spital, biserica de vară – în depozit, iar cea de iarnă – în casă de cultură. Mănăstirea a fost redeschisă la 19 aprilie 1991. În 1992 au fost reparate chiliile, trapeza, bucătăria, și stareția.

Mănăstirea rupestră a fost reparată în anii 1991-1994. Cele 4 chilii săpate în stancă au fost reparate în 1997. În apropierea bisericii rupestre se află o peșteră îngustă în care, conform unei legende, s-a retras în schimnicie ieromonahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii.