Tezaurul român este tezaurul care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial și care nu a mai fost niciodată returnat în întregime. El includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia. thumb|right|300px|Tezaurul de la Pietroasele, restituit în 1956, este doar o mică parte din întregul tezaur al României. Ilustrație de Henric Trenk.

Contextul istoric

În august 1916, România luase decizia intrării în război, alături de Antantă. Deși campania a debutat favorabil, prin pătrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt timp, trupele germane, austro-ungare și bulgare au preluat inițiativa ocupând în toamna aceluiași an Dobrogea, Oltenia și Muntenia, conducerea României fiind nevoită să mute capitala țării de la București la Iași și să organizeze rezistența în fața invadatorilor în Moldova. Pe acest fundal, în luna noiembrie, s-a decis și mutarea sediului Băncii Naționale a României, ocazie cu care și tezaurul său a fost transportat la Iași. Principalul activ cuprins în tezaur era cantitatea de 93,4 tone de aur, formată din 91 de tone de monede istorice de aur și 2,4 tone de lingouri de aur. Conform convențiilor aplicabile în acea vreme, aurul avea rostul de a garanta emisiunile monetare de lei românești. Cele 91 tone de monezi de aur aparțineau băncilor românești particulare, existente pe piața românească în acea vreme, firmelor private și persoanelor private, iar cele 2,4 tone de lingouri de aur aparțineau, în exclusivitate, Băncii Naționale a României. Rușii au solicitat să nu se semneze protocoale de predare/preluare cu mai multe bănci, firme și persoane fizice din România, ci să se semneze doar un singur protocol cu Banca Națională a României, urmând ca BNR să colecteze toate aceste valori de la fiecare entitate românească în parte. La acea dată Banca Națională a României era în totalitate o bancă privată, în care statul român nu era deloc implicat. La începutul lunii decembrie 1916, frontul de apărare nu era încă stabilizat și se punea în mod serios problema evacuării guvernului peste râul Prut, în Rusia. La 2 decembrie, Consiliul General al BNR aproba în principiu posibilitatea punerii la adăpost a tezaurului în Rusia, punct de vedere care, la 8 decembrie, era susținut și de guvern, prin vocea ministrului de finanțe Emil Costinescu, care evoca între altele și precedentul creat de Banca Națională a Franței (care decisese transferarea tezaurului său în Statele Unite ale Americii. Costinescu menționa și varianta transferării tezaurului la Londra, dar considera că drumul ar fi fost prea periculos, dată fiind și amenințarea suplimentară pusă de submarinele germane. De aceea, soluția preferată era depunerea tezaurului laolaltă cu tezaurul imperiului țarist, la Kremlin.

La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri aproba transferul tezaurului în Rusia, după ce ministrul Rusiei la Iași, generalul A. Mossoloff comunicase, la 11 decembrie că este autorizat să semneze protocolul relativ la încărcarea într-un tren special al tezaurului BNR, adăugând că guvernul imperial rus garanta integritatea lui atât pe timpul transportului, cât și pe durata șederii lui la Moscova. Protocolul care prevedea predarea Tezaurului în aur către delegații guvernului imperial rus a fost semnat la Iași, la 14/27 decembrie 1916.

Tezaurul care urma să ia drumul Moscovei includea trei categorii principale de valori:

acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare; efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.); o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României); valoarea acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de aproximativ 13 miliarde de lei, adică 3,2 miliarde de euro (estimare din aprilie 2011).Aurul, miză mare pentru investitori, 22 aprilie 2011, Evenimentul zilei, accesat la 30 iulie 2013

Componența Tezaurului României Obiecte de patrimoniu ale Muzeului Național de Antichități Lista exponatelor aflate în proprietatea Muzeului Național de Antichități, care au fost duse la Moscova în anul 1916, este următoarea:Marcel Ciucă... pag. 398-399

Tezaurul de la Pietroasele Tezaurul de la Turnu Măgurele Rhytonul de argint de la Poroina, județul Mehedinți Patru planșe cu bijuterii barbare, de aur Epitaful de la Mănăstirea Cozia (1396) Epitaful de la Mănăstirea Dobrovăț (1506) Epitaful de la Mănăstirea Slatina (1556) Epitaful de la Mănăstirea Bistrița (1601) Epitaful de la Preda Buzescu, Marele Ban al Craiovei Aer din anul 1613 (?) Epitaf din anul 1683 (Șerban Vodă Cantacuzino) Covorul de Genua de la Mănăstirea Bistrița (1514) Covorul de Genua de la Mănăstirea Bistrița (secolul al XVI-lea) Covorul de Genua de la Mănăstirea Bistrița (secolul al XVI-lea) Epitrafirul de la Mănăstirea Govora, epoca lui Radu cel Mare Epitrafirul de la Mănăstirea Bistrița, 1521, Barbul, Ban al Craiovei Epitrafirul de la Mănăstirea Dubrovăț, de la Ștefan cel Mare Epitrafir din epoca lui Constantin Brâncoveanu Epitrafir din epoca lui Șerban Cantacuzino (două bucăți) Rucavițe de la Cotroceni (o pereche) Rucavițe din epoca lui Constantin Brâncoveanu Rucavițe din epoca lui Ștefan cel Mare Sfita de la Mănăstirea Cozia, după tradiție, mantia lui Mircea cel Bătrân Cădelnița de argint de la Mănăstirea Tismana (secolul al XIV-lea) Cădelnițe de argint de la Mănăstirea Bistrița (secolul al XVI-lea) (două bucăți) Cădelniță de argint din epoca lui Alexandru Lăpușneanu Cădelniță de argint din secolul XV/XVI Cățuie de la Mănăstirea Bistrița (secolul al-XVI-lea) Cățuie de la Mănăstirea Tismana Ripide de argint aurit de la Mănăstirea Cotroceni, două bucăți (1675) Disc de argint de la Mănăstirea Bistrița (secolul al XVI-lea) Taler mare, de argint de la Mănăstirea Tismana (> 1512) Engolpion de argint aurit de la Mănăstirea Snagov (1431) Engolpion de argint aurit al fraților Craiovești de la Mănăstirea Tismana Engolpion de argint aurit de la Mănăstirea Bistrița (1512) Căuș de argint aurit încrustat cu monede antice de la Mănăstirea Tismana (1649) Căuș de argint aurit încrustat cu monede antice de la Mănăstirea Tismana, al clucerului Buzinca (1641) Patru cruci de argint aurit din epoca lui Șerban Cantacuzino Cruce mare din lemn de chiparos de la Mănăstirea Slatina Disc de argint din secolul al XVI-lea Evanghelie slavonă, manuscris din anul 1405 de la Mănăstirea Tismana Evanghelie slavonă, manuscris din anul 1502 Două evanghelii slavone, imprimate

Transferul tezaurului în Rusia Primul transport

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur. La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanțe român și Banca Națională.

Transportul a plecat imediat și a sosit la Moscova la 21 decembrie 1916. Din partea BNR au fost delegați să însoțească transportul directorul Theodor Capitanovici (care avea și însărcinarea de a rămâne la Moscova și să păstreze două din cheile compartimentului unde aveau să se depoziteze valorile), cenzorul A. Saligny și casierul central M.Z. Dumitrescu.

Delegații români și ruși au început inventarierea conținutului casetelor la 9 ianuarie 1917, operațiune care a durat până la 4 februarie, iar la 16 februarie s-a redactat un protocol definitiv în această chestiune, semnat de reprezentanții Ministerului de Finanțe rus și de delegații părții române, la care se adăuga consulul român de la Moscova, P. Guerin. Casetele cu tezaurul erau sigilate, iar reprezentanții BNR aveau dreptul să verifice oricând compartimentul unde acestea erau depozitate, iar restituirea valorilor urma a se face delegaților BNR, investiți în mod special pentru acest scop.

Al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Herson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor.

La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia. S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum și a celor aparținând Casei de Depuneri și altor instituții publice și particulare. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Trenul a ajuns la Moscova la 3 august 1917, transportul fiind păzit de partea rusă; din partea română au supervizat transportul reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională, Casa de Depuneri, Banca de Credit, Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială, Banca de Scont. Valorile Băncii Naționale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus și stocul metalic și bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi și Depozite a Rusiei.

Sechestrarea tezaurului