Beaumont-sur-Oise este o comună franceză, situată în departamentul Val-d'Oise, în regiunea Île-de-France.
Fondată după cucerirea Galiei de către Iulius Cezar, localitatea posedă un important patrimoniu arheologic, scos la lumină în special printr-o vastă campanie de săpături (1989-1999). Face parte dintre aglomerările cele mai cercetate arheologic din nordul Franței.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Localizare Beaumont-sur-Oise se află în nordul departamentului Val-d'Oise, aproape de granița cu departamentul Oise, pe malul stâng al râului Oise și la poalele martorului eroziv al pădurii Carnelle, la o distanță în linie dreaptă de 32 km nord de Paris. Distanța rutieră față de capitală este de 39 km pe RD 301, fosta șosea națională 1.
Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle se află la 34 km pe RD 922, RD 317 și Francilienne.
Comune limitrofe
Topografie Cu o suprafață de 5,6 km², teritoriul comunei este relativ mic în raport cu numărul său de locuitori. La nord, acest teritoriu este delimitat de râul Oise, iar orașul, construit în extremitatea sa nord-vestică, se extinde până la râu și la limitele comunei. O parte a centrului vechi al orașului este situată pe un promontoriu în jurul ruinelor castelului, stabilit la o altitudine de aproape 50 m și dominând râul cu peste 25 m. În rest, terenul urcă succesiv de pe malurile râului Oise până atinge marginea pădurii Carnelle la sud, la o altitudine variind între 60 m și 70 m aproximativ. Apoi, relieful urcă într-un mod mai abrupt și devine mai accidentat, culminând la o altitudine de 210 m la intersecția Carnelle, fiind în același timp punctul culminant al departamentului. Acesta este și punctul de întâlnire între patru comune: Noisy-sur-Oise, Saint-Martin-du-Tertre, Presles și Beaumont. Într-adevăr, la vest de oraș, teritoriul comunal se retrage mai mult față de Oise și face o incursiune în pădurea Carnelle, cu o fâșie îngustă de teren de 500 m cuprinzând parcelele 4, 5, 6 și 26. Dar comuna are mai multe zone împădurite, deoarece între pădurea domeniului public și oraș se interpun păduri private. Accesul pietonal la pădurea Carnelle este totuși posibil prin drumul rural nr. 41, care pleacă din drumul Boyenval. În rest, la vest de teritoriul comunal, Beaumont are și o porțiune din câmpia de pe malul stâng al râului Oise, care nu este construită aici. - Beaumont-sur-Oise are zone rezidențiale extinse, dintre care unele prezintă o arhitectură originală și pitorească caracteristică perioadei interbelice, precum și trei cartiere HLM: Boyenval, Le Rac și Duquesnel. La vest, spre Mours, se află o mică zonă industrială între RD 922 și Oise, dar comunele vecine Persan și Chambly au zone de activități de o amploare mult mai mare.
Climă În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000 bazat pe o serie de date din perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C) .
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,1 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 667 mm, cu 10,6 zile de precipitații în ianuarie și 7,8 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Pontoise la 17 km distanță , este de 12,5 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 666,7 mm .
Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020 . Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Beaumont-sur-Oise este clasificată ca centru urban intermediar, conform noii grile comunale de densitate cu șapte niveluri definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aparține unității urbane Persan-Beaumont-sur-Oise, o aglomerație inter-regională care reunește șase comune, dintre care este oraș-centru . În plus, comuna face parte din aria metropolitană a Parisului, fiind una dintre comunele de la periferie, această zonă reunind 1.929 de comune .
Căi de comunicație și transport Rețeaua rutieră Principala arteră rutieră din împrejurimile Beaumontului este RD 301, fosta șosea națională 1, parțial transformată în autostrada A16. Cel mai apropiat acces se află în comuna vecină Mours, accesibilă prin RD 922. Această șosea urmează în apropierea Beaumontului un traseu aproape de malul stâng al râului Oise și stabilește legătura cu L'Isle-Adam la sud-vest, precum și cu Noisy-sur-Oise, Asnières-sur-Oise, Viarmes, Luzarches și RD 316 la est. Patru drumuri departamentale leagă Beaumontul de celelalte comune vecine. RD 78 asigură legătura între cele trei orașe principale ale aglomerației, și anume Beaumont, Persan și Chambly. Traversează râul Oise în centrul orașului. Mai în amonte, un al doilea drum traversează râul, RD 929 spre Le Mesnil-en-Thelle, cu racordare la RD 924 spre comunele din amonte de pe malul drept al râului Oise (Bernes-sur-Oise, Bruyères-sur-Oise, Boran-sur-Oise). Alte două drumuri părăsesc centrul orașului spre sud. RD 78, vechiul traseu al RN 1, duce la Mours, Nointel și Presles, iar RD 85 duce la Saint-Martin-du-Tertre și Belloy-en-France, traversând toată pădurea Carnelle.
Toponimie Numele localității este atestat sub formele latinizate Bellimontis în 1110, Bellus mons în 1170, Bellus super Ysaram în 1261.
Este o formațiune medievală cu semnificația aparentă de „munte frumos”. Niciun Beaumont, Belmont nu este atestat înainte de secolul al X-lea, ceea ce indică caracterul tardiv al acestor formațiuni toponimice. Les Grandes Chroniques de France citează locul sub numele de Biaumont seur Oise, ceea ce reprezintă o evoluție regulată din franceza veche în secolul al XIII-lea.
Istorie Preistorie În timpul săpăturilor din oraș au fost descoperite silex cioplite, inclusiv trei unelte. Deși rar, acest material atestă o ocupare a sitului încă din epoca paleolitică. Paleoliticul superior fiind foarte puțin cunoscut în Val-d'Oise, diagnosticul realizat aduce informații deosebit de interesante despre această perioadă.
Antichitate Beaumont-sur-Oise, Belmontium ad Isaram, era punctul de confluență al triburilor galice Bellovaci, al căror teritoriu traversa râul Oise, Veliocassi, pe teritoriul Vexin, și Parisii, în câmpia Franței. Un oppidum galic păzea probabil vadul, punct de trecere obligatoriu al râului Oise. Locul cetății Bellusmons trebuie să fi fost situat la est de orașul actual, pe un teren în pantă lină care coboară spre Oise, deoarece în acel loc au fost găsite resturi ale unui pod, vestigii ale drumului roman care mergea de la Lutetia la Bellovacum.
Iulius Cezar a invadat regiunea încă din 57 î.Hr. După cucerire, așezările s-au organizat în funcție de drumurile romane. Astfel, situl era deja un centru urban și o intersecție strategică încă din secolul I d.Hr., pe axa Paris (Lutetia) - Beauvais (Caesaromagus), punct de traversare a râului Oise.
La sfârșitul Imperiului Roman, orașul antic se întindea în fundul văii, în zona actuală a liceului și a cimitirului. Săpăturile arheologice au scos la lumină un drum antic, insule de locuințe (insulae) construite pe pivnițe, puțuri și canale de scurgere, cuptoare de olari (o producție intensivă de ceramică este atestată pe sit), un amfiteatru galo-roman, terme, cimitirul și forumul. Fără îndoială, orașul avea și un port (a fost descoperită o ancoră fluvială din secolul al III-lea). Beaumont-sur-Oise era atunci amenajat după modelul roman clasic, organizat complet după o rețea ortogonală rigidă.
Speronul care domină râul Oise este amenajat într-un mod spectaculos: o incintă galo-romană urcă abruptul stâncos și protejează un mic castru construit pe marginea platoului.
După numeroase vicisitudini, orașul galo-roman a fost ras de pe fața pământului în secolul al III-lea și a lăsat locul unui sat de lemn și paie al olarilor merovingieni. Săpăturile au permis descoperirea și inventarierea a numeroase sarcofage din cimitirul legat de această așezare.
Evul Mediu
După câteva secole de abandon, această platformă este aleasă la începutul secolului al X-lea ca loc de implantare a canonicilor de Saint-Léonor. Este construită o colegială carolingiană, protejată la sud de o mare movilă seniorială, probabil cu un donjon de lemnChristophe Toupet, conservator teritorial al Patrimoniului, serviciul departamental de arheologie al Val-d'Oise.. Este probabil ca podul de Beaumont-sur-Oise să fi fost construit inițial de călugării de Saint-Léonor în această perioadă. Contele Mathieu I le-a acordat atunci, ca compensație, o rentă perpetuă de o sută de soli parizieni și zece mine de sare. Acest pod susținea patru mori.
Biserica este afiliată ordinului Cluny, devenind ulterior un priorat unde s-au stabilit călugări de la Saint-Martin-des-Champs.
La sfârșitul secolului al XI-lea sau la începutul secolului al XII-lea, turnul este înlocuit de un enorm donjon roman rectangular din piatră (37 m înălțime). Acest donjon, mai înalt decât clopotnița bisericii Saint-Laurent (32 m), servea la depozitarea alimentelor la parter și la adăpostirea apartamentelor seniorului la etaj. Parterul său este prevăzut la est cu un corp avansat în absidă, al cărui etaj adăpostea probabil o capelă castrală. Colegiala se extinde și este construit un claustru.
Jean de Beaumont, ultimul conte de Beaumont, s-a aflat la dreapta regelui Franței, Filip August, în 1214, la bătălia de la Bouvines. În 1222-1223, comitatul este cumpărat de regele Franței. Contele moare fără urmași în 1223, iar comitatul se alătură apanajului regilor Franței și va fi transmis din secol în secol unor membri ai familiei regale, dintre care cel mai cunoscut este probabil Carol I de Orléans.
În 1226, Ludovic al IX-lea (Sfântul Ludovic) devine conte de Beaumont, locuiește în castel și construiește abația Royaumont. La Beaumont-sur-Oise, construiește un zid monumental în locul incintei galo-romane, flancat de turnuri circulare, precum și un pod mobil la vest. Colegiala este dotată cu un clopotniță și o criptă. Orașul Beaumont obține o cartă comunală și prosperă datorită piețelor sale, podului său peste Oise, comerțului său, multiplelor servicii și hotelurilor sale.
În secolele al XIV-lea și al XV-lea, această fortăreață regală, avanpost al Țării Franței, va suferi numeroase asedii, distrugeri și reconstrucții. În timpul Războiului de 100 de Ani, este asediată și ocupată de englezi între 1420 și 1435. Castelul va suferi numeroase alte asalturi, în special în timpul recuceririi sale de către francezi în 1435 și în timpul războiului civil dintre Armagnaci și Burgunzi. În secolul al XVI-lea, orașul este una dintre mizele războaielor religioase care însângerează regiunea. În mai-iunie 1590, în timpul asediului Parisului, castelul și satul sunt asediate de trupele protestante ale lui Henric al IV-lea și cucerite după o lună de asediu.
Epoca modernă În secolul al XVIII-lea, comitatul este vândut lui François-Louis de Bourbon, prinț de Conti. În ciuda stării proaste a podului, contele de Conti a decis să efectueze doar o reconstrucție a trei arcade ruinate; lucrările au fost executate în 1735. Contele de Provence, care va deveni Ludovic al XVIII-lea, este ultimul său senior.