Maximilian Popovici (n. 1861, Tînțar, județul Făgăraș, Imperiul Austro-Ungar – d. 31 martie 1918, Basarabia, Regatul României) a fost un agronom, chimist și publicist român, una dintre figurile de seamă ale agriculturii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. A avut contribuții majore în chimia agricolă, în special în domeniul tutunului, și a fost un fervent susținător al modernizării agriculturii și îmbunătățirii vieții țăranilor.

Biografie

Copilărie și educație Maximilian Popovici s-a născut în anul 1861 în satul Tînțar, județul Făgăraș, pe plaiurile lui G. Maior și Vlad Cîmu Munteanu, fiind fiul unui preot. A urmat clasele primare în satul natal, iar studiile liceale le-a efectuat la Brașov. În 1878, a trecut munții „în țară” și s-a înscris la Școala de Agricultură de la Herăstrău, pe care a absolvit-o cu rezultate strălucite în 1881. Ulterior, în 1883, a fost trimis să studieze chimia agricolă la Școala Superioară de Agricultură de la Berlin, obținând titlul de doctor în 1885.

Carieră profesională După absolvirea Școlii de la Herăstrău, Popovici a fost angajat ca specialist agronom la Monetăria Statului, lucrând în paralel ca asistent la Catedra de Chimie a profesorului Salygny. A activat pentru o perioadă și la Școala Inferioară de Agricultură de la Striharcț. Remarcat pentru talentul și hărnicia sa, a fost numit chimist la Stațiunea Agronomică și șef de lucrări la catedra de Mineralogie și Chimie Agricolă.

La Monetăria Statului, în cadrul Regiei Monopolurilor Statului, a înființat în perioada 1888–1890 primul laborator de chimia tutunului din România. A perfecționat procesele de fermentare a tutunului, introducând metode științifice în locul empirismului, ceea ce a plasat România printre principalii producători europeni de tutun de calitate superioară. În 1899, a dezvoltat tehnica fabricării hârtiei de țigarete, instituită sub monopol de stat, renunțând astfel la importuri și generând o sursă importantă de venit.

În 1908, Popovici a părăsit Regia Monopolurilor Statului și a devenit subdirector la Casa Rurală, o instituție înființată în 1906 pentru sprijinirea agriculturii și a țăranilor. A ocupat funcția de șef al serviciului agronomic al Casei Rurale, colaborând cu agronomi precum C. Filipescu, Gh. Cipăianu, N.O. Popovici-Lupa, Ștefan Popescu și A.L. Nasta. A contribuit la organizarea achiziționării de terenuri agricole pentru țărani, studiind modele de colonizare din Germania și Ungaria, pe care le-a prezentat în broșura sa din 1911, Colonizări și parcelări.

Maximilian Popovici a murit tragic într-un accident de automobil în Basarabia, pe 31 martie 1918, în timp ce se afla într-o misiune guvernamentală. A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Activitate științifică

Domenii de cercetare Chimia agricolă, cu accent pe cultura și prelucrarea tutunului Industrializarea fructelor și legumelor Organizarea agriculturii și sprijinirea țăranilor prin educație agricolă

Contribuții originale A înființat primul laborator de chimia tutunului din România, perfecționând procesele de fermentare și fabricarea hârtiei de țigarete. A introdus utilizarea extractului de tutun (nicotină) ca insecticid și produs antiparazitar, precum și infuzia de tutun pentru combaterea bolilor contagioase la animale. A construit „cuptoare bosniace” pentru uscarea fructelor și legumelor, contribuind la aprovizionarea armatei în timpul Primului Război Mondial. A promovat conceptul „învățătorilor ambulanți” pentru educația agricolă a țăranilor, oferind sfaturi practice pentru modernizarea gospodăriilor.

Publicații și inițiative Maximilian Popovici a fondat publicația „Buletinul de cultură a tutunului”, destinată instruirii producătorilor, și a publicat numeroase articole în reviste precum „Cîmpul” și „Viața agricolă”. A susținut ideea „anchetei agrare” pentru a înțelege mai bine starea economică a agriculturii și a țăranilor, propunând soluții precum înființarea unui Consiliu de Agricultură și organizarea cercurilor culturale la sate.

Scrieri Fabricațiunea extractului de tutun, București, Tipografia Nouă, 1895 Tratarea griului, orzului și ovăzului cu piatră vînătă și sulfura de potasiu, I.S.C.A., București, 1898 Sarea în industrie și agricultură, „Jurnalul Societății Centrale Agricole”, nr. 1, București, 1899 Podgoriile noastre, „Jurnalul Societății Centrale Agricole”, București, 1899 Viile vechi și viile noi, „Jurnalul Societății Centrale Agricole”, București, 1899 Bosnia și Herțegovina, București, Tip. „Dreptatea”, 1900 Industrializarea fructelor, București, Ed. Socec, 1900 Grădinile școlare, „Cîmpul”, nr. 4, București, 1904 Învățătorii ambulanți de agricultură, București, Ed. Socec, 1907 Trips, tabaci, „Buletinul culturii tutunului”, nr. 12-13, București, 1908 Colonizări și parcelări, București, Ed. Universala, 1911 Manual de agricultură pentru școlile inferioare de agricultură (împreună cu Gheorghe Cipăianu), București, Ed. Socec, 1912 Ministerul de Agricultură în sprijinul programului agriculturii și țăranului, „Viața Agricolă”, București, 1914 Congresul agricol din 1914, Paris, „Viața Agricolă”, București, 1914 Instrucțiuni pentru fabricarea, păstrarea și întrebuințarea legumelor uscate și fructelor, București, Tip. Sfetea, 1916 Fabricarea, păstrarea și întrebuințarea legumelor și fructelor, „Viața Agricolă”, București, 1916

Viața personală Maximilian Popovici a fost un om modest, de o mare cinste și corectitudine. Deși ar fi putut obține beneficii financiare considerabile din activitatea sa, a renunțat la acestea din motive de moralitate. A fost un prieten apropiat al multor agronomi, printre care Gh. Cipăianu, N.O. Popovici-Lupa, P. Mihăescu și I.D. Ștefănescu, și era cunoscut pentru sfaturile și sprijinul oferit țăranilor.

A avut o preocupare特別ă pentru rolul femeii în gospodăria rurală, propunând o programă școlară pentru pregătirea tinerelor fete în domenii precum curățenia, alimentația, conservarea produselor și creșterea animalelor, considerând că o gospodină bine instruită este un factor de progres și civilizație.

In memoriam Maximilian Popovici este amintit ca un deschizător de drumuri în agricultura românească, contribuțiile sale având un impact durabil în domenii precum cultura tutunului, industrializarea fructelor și educația agricolă a țăranilor. Trifu Ion i-a dedicat o lucrare biografică în 1942, intitulată Maximilian Popovici.

Note

Referințe Viorel Iulian Pestean – Oameni de seamă ai științei agricole românești, vol. 1, Editura ASAS, București, acces online

Legături externe Corneliu Roman în lucrarea lui Viorel Iulian Pestean – Oameni de seamă ai științei agricole românești Publicații ale agronomilor români la Biblioteca Națională a României

Categorie:Nașteri în 1861 Categorie:Decese în 1918 Categorie:Agronomi români Categorie:Chimiști români Categorie:Publiciști români Categorie:Absolvenți ai Școlii de Agricultură de la Herăstrău Categorie:Persoane din județul Făgăraș Categorie:Români din secolul al XIX-lea