Hedda Gabler (pronunțat în norvegiană [ˈhɛ̂dːɑ ˈɡɑ̀ːblər]) este o piesă de teatru scrisă de dramaturgul norvegian Henrik Ibsen. Premiera mondială a avut loc pe 31 ianuarie 1891 la Residenztheater din München, eveniment la care Ibsen a fost prezent, deși a rămas în culise.Meyer, Michael Leverson, editor and introduction. Ibsen, Henrik. The Wild Duck and Hedda Gabler. W. W. Norton & Company (1997) . page 7. Lucrarea a fost consacrată ca o capodoperă a realismului literar, a teatrului secolului al XIX-lea și a dramaturgiei universale.Bunin, Ivan. About Chekhov: The Unfinished Symphony. Northwestern University Press (2007) . page 26Checkhov, Anton. Anton Chekhov's Life and Thought: Selected Letters and Commentary. Editor: Karlinsky, Simon. Northwestern University Press (1973) page 385Haugen, Einer Ingvald. Ibsen's Drama: Author to Audience. University of Minnesota Press (1979) . page 142 Până la incursiunile sale în drama modernă, Ibsen a fost cunoscut în special pentru piesele sale realiste. Hedda Gabler explorează experiențele personajului titular, Hedda, fiica unui general, prinsă într-o căsnicie și într-o viață domestică pe care nu și le dorește.
Rolul principal din piesă, Hedda, este considerat unul dintre cele mai importante și provocatoare roluri din teatrul dramatic.
În anul următor publicării, piesa a primit critici și recenzii în general negative. Totodată, Hedda Gabler a fost comparată cu Hamlet, fiind adesea descrisă ca o variantă feminină a celebrului personaj shakespearian.
Numele de căsătorie al Heddăi este Hedda Tesman, însă Gabler este numele său de fată. Referitor la alegerea titlului, Ibsen a explicat: „Am dorit să subliniez prin acest nume că Hedda trebuie privită mai degrabă ca fiica tatălui său decât ca soția soțului ei”.
Rezumat
Hedda, fiica unui general, tocmai s-a întors în vila sa din Kristiania (astăzi Oslo) după luna de miere. Soțul ei, George Tesman, este un tânăr profesor universitar ambițios și de încredere, care a continuat să lucreze la cercetările sale chiar și în timpul călătoriei de nuntă. Pe măsură ce piesa avansează, devine evident că Hedda nu l-a iubit niciodată, alegând să se căsătorească cu el din convingerea că perioada tinereții sale s-a încheiat.
Reapariția lui Eilert Løvborg, rivalul din mediul academic al lui George, tulbură liniștea vieții lor. Eilert, un scriitor talentat, dar marcat de alcoolism, își irosise potențialul până de curând. Sprijinit de Thea Elvsted, fosta colegă de școală a Heddei, care și-a părăsit soțul pentru a-l ajuta, Eilert pare să se fi redresat și tocmai a publicat un bestseller în același domeniu cu George. Într-o conversație privată dintre Hedda și Eilert, devine clar că între ei a existat odinioară o relație amoroasă.
Succesul critic al noii sale cărți îl transformă pe Eilert într-o amenințare pentru George, întrucât acum devine un potențial rival pentru postul universitar pe care George îl dorea. George și Hedda se confruntă deja cu dificultăți financiare, iar George o informează pe Hedda că nu va putea susține stilul de viață extravagant la care ea aspira. Totuși, în timpul întâlnirii cu Eilert, cuplul află că acesta nu intenționează să candideze pentru postul de profesor, ci și-a dedicat ultimii ani elaborării a ceea ce el consideră capodopera sa — „continuarea” lucrării recent publicate.
Geloasă pe influența pe care Thea o are asupra lui Eilert, Hedda plănuiește să intervină între ei. În ciuda problemelor lui Eilert cu alcoolul, ea îl încurajează să participe la o petrecere alături de George și judecătorul Brack. Mai târziu, George se întoarce de la petrecere și dezvăluie că a găsit manuscrisul complet — și singura copie — a operei magistrale a lui Eilert, pe care acesta o pierduse fiind în stare de ebrietate. Chemat de urgență la casa mătușii sale, George lasă manuscrisul în grija Heddei.
Când Eilert o reîntâlnește pe Hedda și pe Thea, pretinde că a distrus voluntar manuscrisul. Thea, îngrozită, mărturisește că lucrarea fusese rezultatul colaborării lor. Hedda nu intervine nici pentru a-l contrazice pe Eilert, nici pentru a o liniști pe Thea. După plecarea Theei, Hedda îl încurajează pe Eilert să se sinucidă și îi oferă un pistol ce i-a aparținut tatălui ei. Ulterior, Hedda arde manuscrisul și îi spune lui George că a făcut acest gest pentru a le asigura viitorul.
Când vestea sinuciderii lui Eilert ajunge la ei, George și Thea decid să încerce să reconstruiască manuscrisul pierdut folosindu-se de notele pe care Thea le salvase. Însă Hedda este șocată când judecătorul Brack îi dezvăluie că moartea lui Eilert a avut loc într-un bordel, într-un mod dezordonat și posibil accidental — o moarte „ridicolă și ticăloasă”, în contrast cu sfârșitul „frumos și liber” pe care Hedda și-l imaginase pentru el. Mai grav, Brack știe că arma folosită îi aparținuse tatălui Heddei. El o avertizează că, dacă adevărul va ieși la iveală, scandalul o va distruge social. Astfel, Hedda înțelege că Brack are acum putere asupra ei.
Simțindu-se captivă, Hedda se retrage în camera mică și își trage un glonț în cap. Ceilalți, inițial crezând că este doar un foc de armă obișnuit, aleargă să investigheze și descoperă trupul ei fără viață.
Personaje Hedda Tesman (născută Gabler) este personajul principal al piesei, o tânără proaspăt căsătorită care, dezamăgită și plictisită de căsnicia și de viața sa, caută pentru prima dată să își exercite influența asupra destinelor celor din jur. Fiica generalului Gabler, Hedda aspiră la o viață plină de lux, însă resursele sale financiare sunt limitate. George (Jørgen) Tesman este soțul Heddăi, un profesor universitar pasionat de cercetare și călătorii, la fel de dedicat carierei sale pe cât este de îndrăgostit de soția lui, deși rămâne inconștient de natura manipulatoare a acesteia. În ciuda unei presupuse rivalități cu Eilert pentru dragostea Heddei, George se dovedește a fi o gazdă amabilă și plină de compasiune, intenționând chiar să returneze manuscrisul lui Eilert după ce acesta îl pierde în urma unei seri cu prea multă băutură. Juliana (Juliane) Tesman este mătușa iubitoare a lui George, cea care l-a crescut încă din copilărie. În piesă, este adesea numită mătușa Julle, iar de către George, cu afecțiune, mătușa Ju-Ju. Ea își dorește cu ardoare ca Hedda și nepotul său să aibă un copil. Într-o versiune inițială a piesei, Ibsen i-a dat numele Mariane Rising, inspirându-se evident din numele mătușii și nașei sale, Mariane Paus, sora vitregă mai mică a tatălui său, care a crescut, alături de tatăl dramaturgului, la ferma Rising de lângă Skien. Ulterior, personajul a fost redenumit Juliane Tesman, dar trăsăturile sale au rămas inspirate de Mariane Paus. Oskar Mosfjeld, Henrik Ibsen og Skien: En biografisk og litteratur-psykologisk studie (p. 236), Oslo, Gyldendal Norsk Forlag, 1949 Thea Elvsted este o fostă colegă de școală a Heddei și o veche cunoștință a lui George. Timidă și neliniștită, Thea trăiește într-o căsnicie nefericită. Judecătorul Brack este un prieten de familie lipsit de scrupule. Se sugerează că are o natură lascivă, pe care o îndreaptă spre Hedda. Eilert Lövborg (Ejlert Løvborg) este fostul coleg al lui George, devenit acum rivalul său în lupta pentru publicații academice și un post universitar. Cândva îndrăgostit de Hedda, Eilert și-a ruinat reputația socială risipindu-și averea pe un stil de viață desfrînat. Bertha (Berte) este servitoarea familiei Tesman, devotată și dornică să o mulțumească pe Hedda în orice moment.
Interpretare critică Joseph Wood Krutch stabilește o legătură între Hedda Gabler și teoriile lui Freud, a cărui primă lucrare despre psihanaliză avea să fie publicată aproape un deceniu mai târziu. În interpretarea sa, Krutch o consideră pe Hedda una dintre primele protagoniste feminine nevrotice complet dezvoltate din literatura universală. Prin aceasta, el sugerează că Hedda nu este nici rațională în mod clasic, nici nebună în sensul tradițional de imprevizibilitate sau incoerență. Scopurile și motivele ei urmează o logică internă, ascunsă. Deși reușește să obțină ceea ce își dorește, dorințele sale nu sunt cele pe care oamenii obișnuiți le-ar recunoaște (cel puțin nu deschis) ca fiind dezirabile.
Un aspect important pe care îl evidențiază acest tip de personaj este ideea existenței unei lumi secrete — adesea inconștiente — a motivațiilor și valorilor, uneori mai relevante decât raționalitatea aparentă. Hedda Gabler este privită drept o piesă profundă și emoționantă datorită felului în care Ibsen portretizează o anti-eroină complexă.
Ibsen era interesat de domeniul încă incipient al studiului bolilor mintale, deși, raportat la standardele actuale, înțelegerea sa era limitată. Această preocupare este evidentă și în piesa Fantomele. În literatura secolului al XIX-lea, exemplele de femei tulburate includeau atât personaje oprimate, dar „normale” și puternice, cât și femei aflate în relații abuzive sau lipsite de dragoste, ori persoane afectate de boli mintale. Ibsen alege să nu ofere explicații definitive pentru stările psihologice ale personajelor sale.
Bernard Paris interpretează comportamentul Heddei Gabler ca rezultând din „nevoia ei de libertate, care este la fel de compensatorie ca dorința ei de putere... și dorința de a modela destinul unui bărbat”.Paris, Bernard. Imagined Human Beings: A Psychological Approach to Character and Conflict in Literature, New York University Press: New York City, 1997, p. 59.
Adaptări Piesa a avut premiera la Königliches Residenz-Theater din München, pe 31 ianuarie 1891, cu Clara Heese în rolul Heddei. Totuși, se spune că Ibsen a fost nemulțumit de stilul declamator al interpretării sale. Opera lui Ibsen s-a bucurat rapid de recunoaștere internațională, iar traducerile și producțiile din alte țări au apărut la scurt timp după publicarea piesei la Copenhaga și premiera de la München. În februarie 1891, Hedda Gabler a fost montată și la Berlin, precum și la Copenhaga.Marker, Frederick J. Marker, Lise-Lone. Ibsen's Lively Art: A Performance Study of the Major Plays. Cambridge University Press (1989). Meyer, Michael Leverson, editor and introduction. Ibsen, Henrik. The Wild Duck and Hedda Gabler. W. W. Norton & Company (1997) . page 139. Pe 20 aprilie 1891 a avut loc prima reprezentație britanică a piesei, la Teatrul Vaudeville din Londra. Spectacolul a fost regizat de Elizabeth Robins împreună cu Marion Lea, aceasta din urmă interpretând rolul Theei. Elizabeth Robins a jucat rolul Heddei și în prima montare americană a piesei, care a avut premiera pe 30 martie 1898 la Fifth Avenue Theatre din New York City. În februarie 1899, piesa a fost montată în cadrul primului sezon al Teatrului de Artă din Moscova, cu Maria F. Andreeva în rolul Heddei.Worrall, Nick. The Moscow Art Theatre. Routledge (2003) page 82.Bunin, Ivan. About Chekhov: The Unfinished Symphony. Northwestern University Press (2007) . page 26Checkhov, Anton. Anton Chekhov's Life and Thought: Selected Letters and Commentary. Editor: Karlinsky, Simon. Northwestern University Press (1973) page 385Haugen, Einer Ingvald. Ibsen's Drama: Author to Audience. University of Minnesota Press (1979) . page 142
O montare din 1902, având-o pe Minnie Maddern Fiske în rolul principal, a stârnit un adevărat fenomen pe Broadway. După succesul său într-o serie limitată de reprezentații, spectacolul a fost reluat anul următor, cu aceeași actriță în rolul Heddei.