Podul Çanakkale 1915 din Turcia, podul suspendat cu cea mai mare deschidere maximă () din lume Exemple de poduri suspendate Lista celor mai lungi poduri suspendate din lume clasifică podurile a căror platformă este suspendată de două cabluri principale prin intermediul unor suspensii verticale în funcție de deschiderea lor maximă. Lista cuprinde două secțiuni, prima include podurile suspendate finalizate, aflate în operare, iar cea de-a doua le include pe cele aflate în stadiu de construcție sau proiectare. Pentru ambele secțiuni au fost luate în considerare podurile a căror deschidere maximă depășește lungimea de . Ordinea este descrescătoare, în funcție de valorile deschiderii.
Civilizațiile antice au folosit tehnici simple de suspendare folosind frânghii fabricate din fibre naturale și, mai târziu, lanțuri metalice pentru a susține pasarele care traversau cursuri de apă sau văi adânci. Unele dintre cele mai vechi exemple cunoscute de poduri suspendate se găsesc la civilizațiile amerindiene (incași, mayași, azteci), unde podurile suspendate erau fabricate din ierburi împletite. În Asia, tehnici similare au fost observate cu poduri suspendate din bambus construite de popoarele indigene în locuri precum China și Nepal.
Punctul de cotitură pentru podurile suspendate a avut loc după secolul XVII, odată cu dezvoltarea ingineriei și introducerea fierului ca material de construcție, care a permis deschideri mai mari datorită rezistenței sale superioare în comparație cu lemnul sau frânghia.
De-a lungul timpului, tehnicile inginerești utilizate în construirea podurilor suspendate au evoluat semnificativ, podurile suspendate moderne utilizând mai multe tipuri de cabluri, inclusiv cele multifilare din sârmă de oțel, proiectate pentru a spori performanța sub sarcină, iar calculele de optimizare a formei structurale și studiile aerodinamice contribuie la atenuarea efectelor oscilațiilor induse de fenomenele naturale (vânt, cutremure). De remarcat că primele două cele mai lungi poduri suspendate, cu o deschidere de circa , Podul Çanakkale 1915 din Turcia și Podul Akashi-Kaikyo din Japonia au fost construite în zone recunoscute pentru activitatea seismică intensă.
Lungimea traveei principale este cea mai comună modalitate de a clasifica podurile și viaductele, deoarece se corelează de obicei cu complexitatea inginerească implicată în proiectare și construcție. Dacă un pod are o deschidere mai mare decât un altul, nu înseamnă neapărat că acel pod este mai lung de la mal la mal față de celălalt.
Podurile suspendate au cele mai lungi deschideri dintre toate tipurile de poduri. Podurile hobanate, următorul model ca lungime, sunt practice pentru deschideri de până la puțin peste 1 kilometru. Podul Russki din Vladivostok, cel mai lung pod hobanat din lume, are o deschidere de . Prin urmare, în 2025, cele mai lungi 34 de poduri din lume erau poduri suspendate.
Lista podurilor suspendate cu cea mai mare deschidere din lume
Notă: Rândurile marcate cu culoare verde deschis reprezintă podurile suspendate care au deținut titlul de „cel mai lung pod suspendat din lume”
Imagine Nume Deschidere maximă<small>(m) An Locație Coordonate Țară Note Podul Çanakkale 1915(în ) GeliboluLapseki(Dardanele) Podul Akashi-Kaikyo(în ) KobeInsula Awaji, Prefectura Hyōgo Podul Wuhan Yangsigang peste fluviul Yangtze(în ) Wuhan, Hubei Podul Nansha (secțiunea estică)(în ) Dongguan, Guangdong Coridorul Shenzhen-Zhongshan(în ) Shenzhen, Guangdong Podul Xihoumen(în ) Zhoushan, Zhejiang Podul Estic al Conexiunii Marii Centuri(în ) KorsørSprogø, Zeelanda Podul Ningyang peste fluviul Yangtze(în ) NanjingYangzhou, Jiangsu Podul Osman Gazi(în ) Dilovası, KocaeliAltınova, Yalova(Golful İzmit) Podul Yi Sun-sin(în ) GwangyangYeosu, Jeolla de Sud Podul autostrăzii Runyang peste fluviul Yangtze(în ) YangzhouZhenjiang, Jiangsu Podul autostrăzii Hangzhou-Ruili peste lacul Dongting(în ) Yueyang, Hunan Podul Nanjing Qixiashan peste fluviul Yangtze(în ) Nanjing, Jiangsu Podul Humber(în ) Hessle, YorkshireBarton-upon-Humber, Lincolnshire Podul Yavuz Sultan Selim(în ) Istanbul (Bosfor) Podul Jin'an peste râul Jinsha(în ) Lijiang, Yunnan Podul Jiangyin peste fluviul Yangtze(în ) JiangyinJingjiang, Jiangsu Podul Tsing Ma(în ) Tsing YiMa Wan, Hong Kong Podul Hardanger(în ) UlvikEidfjord, Vestland Podul Verrazzano-Narrows(în ) New York City, New York Podul Golden Gate(în ) San FranciscoMarin County, California Podul Wuhan Yangluo peste fluviul Yangtze(în ) Wuhan, Hubei Podul Höga Kusten(în ) HärnösandKramfors, Ångermanland Podul Nansha (secțiunea vestică)(în ) Dongguan, Guangdong Podul autostrăzii Xigu peste râul Chishui(în ) Xishui, GuizhouGulin, Sichuan Podul peste râul Long(în ) Wuhexiang, Yunnan Podul Aizhai(în ) Jishou, Hunan Podul Wujiagang peste fluviul Yangtze(în ) Yichang, Hubei Podul Mackinac(în ) Mackinaw CitySt. Ignace, Michigan Podul Ulsan(în ) Ulsan Poldul Hålogaland(în ) Narvik(Fiordul Rombaken) Podul autostrăzii Guiweng peste râul Qingshui[în ] Kaiyang, Guizhou Podul peste Dunăre de la Brăila Județul BrăilaJudețul Tulcea(Fluviul Dunărea) Podul Huangpu(în ) Guangzhou, Guangdong Podul Minami Bisan Seto(în ) SakaideInsulele Shiwaku, Kagawa Podul Xingkang(în ) Luding, Sichuan Podul peste lacul Kaizhou(în ) Guizhou Podul Longmen(în ) Qinzhou, Guangxi Podul Wufengshan peste fluviul Yangtze(în ) Zhenjiang, Jiangsu Podul Fatih Sultan Mehmet(în ) Istanbul(Bosfor) Podul peste râul Baling(în ) Guanling, Guizhou Podul Taizhou peste fluviul Yangtze(în )(x 2) Taizhou, Jiangsu Podul Ma'anshan peste fluviul Yangtze(în ) Ma'anshan, Anhui Podul peste râul Zangke(în ) ShuichengPu'an, Guizhou Podul Bosfor(în ) Istanbul(Bosfor) Podul George Washington(în ) New York City, New YorkFort Lee, New Jersey Podul Fuma peste fluviul Yangtze(în ) Wanzhou, Chongqing Podul autostrăzii Qipanzhou peste fluviul Yangtze(în ) Huangshi, Hubei Al treilea pod Kurushima Kaikyo(în ) ImabariInsula Umashima, Prefectura Ehime Al doilea pod Kurushima Kaikyo(în ) Insula UmashimaŌshima, Prefectura Ehime Podul Xintian peste fluviul Yangtze(în ) Wanzhou, Chongqing Podul 25 Aprilie(în ) LisabonaAlmada, Regiunea Lisabona Podul Forth Road(în ) South QueensferryNorth Queensferry, Fife, Scoția Podul Yidu peste fluviul Yangtze(în ) Yidu, Hubei
Lista podurilor suspendate cu cea mai mare deschidere aflate în construcție
Nume Deschidere maximă<small>(m) An Locație Coordonate Țară Note Secțiunea peste Canalul de Sud a Podului Zhangjinggao peste fluviul Yangtze(în ) Zhangjiagang, Jiangsu Podul Shiziyang(în ) GuangzhouDongguan, Guangdong Podul Yanji peste fluviul Yangtze(în ) HuanggangEzhou, Hubei Podul Shuangyumen(în ) Zhoushan, Zhejiang Podul rutier Nanjing-Xianxin peste fluviul Yangtze(în ) Nanjing, Jiangsu Podul peste lacul Lugu(în ) Liangshan, Sichuan Podul Xiaowan peste râul Lancang(în ) Fengqing, Yunnan Podul Dadong peste râul Jinsha(în ) Lijiang, Yunnan Podul rutier și feroviar Xihoumen(în ) Zhoushan, Zhejiang Podul Shuangliu peste fluviul Yangtze(în ) WuhanEzhou, Hubei Podul Canionului Huajiang(în ) GuanlingZhenfeng, Guizhou Podul Yongchang peste râul Lancang(în ) Changning, Yunnan Podul Dahe(în ) Liupanshui, Guizhou Podul Fuxing al autostrăzii Jianglong peste fluviul Yangtze(în ) Yunyang, Chongqing Podul Canalului de Nord al Podului Zhangjiagang-Jingjiang-Rugao peste fluviul Yangtze(în ) Jingjiang, Jiangsu Podul peste râul Yalong(în ) Liangshan, Sichuan Podul Wudongde peste râul Jinsha(în ) Liangshan, Sichuan Podul Chacao(în ) CalbucoInsula Chiloé Podul rutier și feroviar Libu peste fluviul Yangtze(în ) Jingzhou, Hubei Podul rutier și feroviar Xingyi peste fluviul Yangtze(în ) Fengdu, Chongqing Podul Chuandian peste râul Jinsha(în ) YunnanSichuan Podul peste râul Dadu de pe calea ferată Sichuan-Tibet(în ) Luding, Sichuan Podul peste râul Nu de pe calea ferată Sichuan-Tibet(în ) Changdu, Xizang Podul Kahaluo peste râul Jinsha(în ) YunnanSichuan
Cronologia podurilor suspendate cu cea mai mare deschidere din lume
Perioadă Imagine Nume Locație Țară Deschidere maximă<small>(m) Observații 6001430 Podul mayaș din Yaxchilan(în ) Yaxchilan Pasarelă suspendată simplă din frânghie de cânepă14301820 Podul de Fier(în tibetană ཆུ་ཤུལ་ལྕགས་ཟམ, transliterat: Chu shul lcags zam) Tibet Pod suspendat cu lanțuri la sud de Lhasa, utilizat până la începutul sec XX, când cursul râului s-a schimbat, inundând capătul nordic. Dinamitat de chinezi după ocuparea regiunii Chamdo în 1950.18201826 Podul Union Chain(în ) ScoțiaAnglia Cel mai vechi pod suspendat din lume încă în uz18261834 Podul suspendat Menai(în ) Insula AngleseyȚara Galilor Pod încă în uz, pe Drumul -Holyhead18341849 Marele pod suspendat (Zähringer)(în , în ) Fribourg Vechiul pod a fost înlocuit de podul Zähringer (pod format dintr-o serie de arcade) în anii 192018491866 Podul suspendat Wheeling(în ) Virginia de Vest Cel mai vechi pod suspendat rutier din Statele Unite până la interzicerea traficului în 201918511866 Podul Lewiston–Queenston (în ) Lewiston, New YorkNiagara-on-the-Lake, Ontario / Distrus de vânt în 1864, design neobișnuit deoarece cablurile erau atașate de turnuri scunde situate pe stânci, lungimea drumului () fiind mai scurtă decât deschiderea podului18661869 Podul suspendat John A. Roebling(în ) Covington, KentuckyCincinnati, Ohio pod rutier și pietonal reabilitat în 2021, Route 1718691883 Podul Niagara Clifton (în ) Niagara Falls, New YorkClifton Hill, Ontario / Pod rutier distrus de furtună în 189918831903 Podul Brooklyn(în ) ManhattanBrooklyn, New York City Pod pietonal, rutier și de transport rapid urban19031924 Podul Williamsburg(în ) Lower East Side, ManhattanWilliamsburg, Brooklyn, New York City Pod pietonal, rutier și de metrou 19241926 Podul Bear Mountain(în ) Bear Mountain State Park, Orange CountyCortlandt, Westchester County, New York Primul pod suspendat cu platformă de beton19261929 Podul Benjamin Franklin(în ) Philadelphia, PennsylvaniaCamden, New Jersey Pod pietonal, de transport rapid urban și rutier,, Route 30,PATCO Speedline19291931 Podul Ambassador(în ) Detroit, MichiganWindsor, Ontario / De la construirea acestui pod, recordul pentru cea mai lungă deschidere a unui pod a fost deținut doar de poduri suspendate19311937 Podul George Washington(în ) Washington Heights, Manhattan, New YorkFort Lee, Bergen County, New Jersey Primul pod suspendat cu o deschidere{ mai lungă de , aproape dublu față de recordul anterior19371964 Podul Golden Gate(în ) Peninsula San FranciscoMarin County, California Pod pietonal și rutier, Route 101, State Route 1, Bicycle Route 9519641981 Podul Verrazzano-Narrows(în ) Staten IslandBrooklyn, New York City Pod rutier,19811998 Podul Humber(în ) East Riding of YorkshireNorth Lincolnshire, Yorkshire and the Humber Pod rutier și pietonal, principal A151998–2022 Podul Akashi-Kaikyo(în ) KobeInsula Awaji, Prefectura Hyōgo Pod rutier, expres Kobe-Awaji-Naruto2022–prezent Podul Çanakkale 1915(în ) GeliboluLapseki(Dardanele) Pod rutier,,primul pod suspendat cu o deschidere mai lungă de
Notă explicativă
Note Structurae.com, Baza de date internațională pentru inginerie civilă și structurală
HighestBridges.com
Alte referințe
Categorie:Liste de clădiri și structuri Categorie:Poduri suspendate