Muhammad Yunus (în , ) este un economist, antreprenor, om de stat și lider al societății civile din Bangladesh, care ocupă funcția de Consilier Șef al guvernului interimar al Bangladeshului din 8 august 2024. Yunus a fost pionierul conceptului modern de microcredit și microfinanțare, pentru care a fost distins cu Premiul Nobel pentru pace în 2006, devenind prima persoană din Bangladesh care a primit această onoare. Este fondatorul Grameen Bank.
Născut în Hathazari, Chittagong, Yunus a absolvit examenele de bacalaureat și intermediare la Chittagong Collegiate School și Chittagong College, respectiv. A obținut diploma de licență la Universitatea din Dhaka și a devenit lector la Chittagong College. Și-a obținut doctoratul în economie la Universitatea Vanderbilt din Germania de Vest.
După foametea devastatoare din 1974, Yunus a început să lucreze pentru combaterea sărăciei în Bangladesh. A început să experimenteze cu microfinanțarea la sfârșitul anilor 1970. În 1983, a fost fondată Grameen Bank. Succesul modelului de microfinanțare Grameen a inspirat inițiative similare în aproximativ 100 de țări în curs de dezvoltare și chiar în țări dezvoltate, inclusiv Statele Unite. Yunus a fost distins cu Premiul Nobel pentru pace în 2006 pentru înființarea Grameen Bank și pionieratul său în conceptele de microcredit și microfinanțare. Yunus a primit numeroase alte distincții naționale și internaționale, inclusiv Medalia Prezidențială a Libertății în Statele Unite, în 2009, și Medalia de Aur a Congresului în 2010.
În 2012, Yunus a devenit cancelar al Universității Glasgow Caledonian din Scoția, funcție pe care a deținut-o până în 2018. Anterior, a fost profesor de economie la Universitatea Chittagong din Bangladesh. A publicat mai multe cărți legate de activitatea sa în domeniul financiar. Este membru fondator al consiliului de administrație al Grameen America și al Grameen Foundation, organizații care susțin microcreditele. Yunus a fost, de asemenea, membru al consiliului de administrație al Fundației Națiunilor Unite, o organizație caritabilă publică care susține cauzele ONU, între 1998 și 2021. În 2022, a colaborat cu Federația Globală de Esports ca parte a mișcării Esports for Development (E4D) pentru a susține dezvoltarea sporturilor electronice.
După înlăturarea lui Sheikh Hasina, președintele Mohammed Shahabuddin i-a încredințat lui Yunus mandatul de a forma un guvern interimar, răspunzând astfel apelurilor liderilor studenților care au cerut numirea sa. Guvernul său a numit o Comisie pentru Reforma Constituțională, însărcinată cu redactarea unor revizuiri ale Constituției Bangladeshului, și a promis convocarea unei adunări constituante. Numele său a fost inclus în publicația The 500 Most Influential Muslims din 2024. În 2025, a fost desemnat drept una dintre cele 100 de cele mai influente persoane din lume de către revista Time.
Viața timpurie și educația
Anii copilăriei Al treilea dintre nouă copii, Muhammad Yunus s-a născut la 28 iunie 1940 într-o familie bengaleză musulmană de negustori (Saudagars) din satul Bathua, situat pe drumul Kaptai din Hathazari, în districtul Chittagong, în cadrul Președinției Bengalului (astăzi în Bangladesh). Tatăl său a fost Haji Muhammad Dula Mia Saudagar, un bijutier sufit, iar mama sa, Sufia Khatun. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în sat. În 1944, familia s-a mutat în orașul Chittagong, iar el a fost transferat de la școala sătească la Școala Primară Lamabazar. Începând cu 1949, mama sa a fost afectată de o boală psihică. Mai târziu, a promovat examenul de bacalaureat (matriculation) la Liceul Chittagong Collegiate, clasându-se pe locul 16 din 39.000 de elevi din Estul Pakistanului. În timpul anilor de școală, a fost cercetaș activ, călătorind în Pakistanul de Vest și India în 1952 și în Canada în 1955 pentru a participa la Jamborees. Ulterior, în timp ce studia la Colegiul Chittagong, a fost activ în activități culturale și a câștigat premii pentru teatru. În 1957, s-a înscris la Facultatea de Economie a Universității din Dhaka, obținând diploma de licență (BA) în 1960 și cea de master (MA) în 1961.
După absolvire După absolvire, Yunus s-a alăturat Biroului de Economie al Universității din Dhaka ca asistent de cercetare pentru economiștii Nurul Islam și Rehman Sobhan. Mai târziu, a fost numit lector de economie la Colegiul Chittagong în 1961. În acea perioadă, a înființat și o fabrică de ambalaje profitabilă. În 1965, a primit o bursă Fulbright pentru a studia în Statele Unite. A obținut doctoratul în economie de la Universitatea Vanderbilt prin Programul lor de Masterat în Dezvoltare Economică în 1969. Între 1969 și 1972, Yunus a fost asistent universitar în economie la Universitatea de Stat Middle Tennessee din Murfreesboro.
În timpul Războiului de Eliberare al Bangladeshului din 1971, Yunus a înființat un comitet civic și a condus, împreună cu alți bengalezi din Statele Unite, Centrul de Informare Bangladesh, pentru a mobiliza sprijin în favoarea independenței. De asemenea, a publicat Buletinul informativ Bangladesh din locuința sa din Nashville. După război, s-a întors în Bangladesh și a fost numit în Comisia de Planificare a guvernului, condusă de Nurul Islam. Totuși, a considerat postul plictisitor și a demisionat pentru a se alătura Universității Chittagong ca șef al departamentului de economie. După foametea din 1974, s-a implicat în combaterea sărăciei și a inițiat un program economic rural ca proiect de cercetare. În 1975, a dezvoltat Nabajug Tebhaga Khamar (trad. literală: „Ferma cu trei părți din Noua Eră”), pe care guvernul a adoptat-o ulterior ca Programul Pachetului de Intrări. Pentru a face proiectul mai eficient, Yunus și colaboratorii săi au propus programul Gram Sarkar (trad. literală: „Guvernul satului”). Acest program a fost introdus de președintele Ziaur Rahman la sfârșitul anilor 1970, iar guvernul a înființat 40.392 de guverne sătești ca al patrulea nivel administrativ în 2003. La 2 august 2005, ca răspuns la o petiție a Bangladesh Legal Aid and Services Trust (BLAST), Înalta Curte a declarat guvernele sătești ilegale și neconstituționale.
Conceptul său de microcredit pentru sprijinirea inovatorilor din mai multe țări în curs de dezvoltare a inspirat, de asemenea, programe precum Info Lady Social Entrepreneurship Programme (Programul de Antreprenoriat Social „Doamna cu Informații”).
Cariera timpurie
În 1976, în timpul unor vizite în gospodăriile celor mai săraci locuitori ai satului Jobra, situat lângă Universitatea Chittagong, Yunus a descoperit că împrumuturile foarte mici puteau avea un impact disproporționat de mare asupra unei persoane sărace. Femeile din sat care confecționau mobilier din bambus erau nevoite să ia împrumuturi cu dobânzi exorbitante pentru a cumpăra bambusul și apoi își returnau toți banii câștigați creditorilor. Băncile tradiționale nu doreau să ofere împrumuturi mici la dobânzi rezonabile celor săraci, din cauza riscului ridicat de neplată. Însă Yunus credea că, dacă li s-ar oferi o șansă, oamenii săraci nu ar trebui să plătească dobânzi mari pentru bani, și-ar putea păstra profiturile muncii lor și, prin urmare, microcreditul reprezintă un model de afacere viabil. Yunus a împrumutat 27 de dolari din banii săi către 42 de femei din sat, care au obținut fiecare un profit de 0,50 taka (echivalentul a 0,02 dolari SUA) din acel împrumut. Astfel, lui Yunus îi este atribuită ideea de microcredit.
În decembrie 1976, Yunus a reușit în cele din urmă să obțină un împrumut de la banca guvernamentală Janata Bank pentru a-l oferi celor săraci din Jobra. Instituția a continuat să funcționeze, obținând împrumuturi și de la alte bănci pentru proiectele sale. Până în 1982, avea deja 28.000 de membri. La 1 octombrie 1983, proiectul-pilot a început să funcționeze ca o bancă cu drepturi depline pentru bangladeșenii săraci și a fost redenumită Grameen Bank („Banca Satului”). Până în iulie 2007, Grameen oferise împrumuturi în valoare de 6,38 miliarde de dolari SUA către 7,4 milioane de beneficiari. Pentru a asigura rambursarea, banca utilizează un sistem de „grupuri de solidaritate”. Aceste grupuri informale mici solicită împreună împrumuturi, iar membrii lor acționează ca garanți reciproci ai rambursării și se sprijină reciproc în eforturile lor de emancipare economică.
La sfârșitul anilor 1980, Grameen a început să se diversifice ocupându-se de iazuri de pescuit subutilizate și de pompe de irigare, cum ar fi tuburile adânci („deep tube wells”). În 1989, aceste inițiative diversificate au început să se transforme în organizații separate. Proiectul de pescuit a devenit Grameen Motsho („Fundația Grameen pentru Pescuit”), iar proiectul de irigații a devenit Grameen Krishi („Fundația Grameen pentru Agricultură”). În timp, inițiativa Grameen s-a extins într-un grup complex de întreprinderi profitabile și non-profit, incluzând proiecte majore precum Grameen Trust și Grameen Fund, care derulează investiții de capital în companii precum Grameen Software Limited, Grameen CyberNet Limited și Grameen Knitwear Limited, precum și Grameen Telecom, care deține o participație în Grameenphone (GP), cea mai mare companie privată de telefonie din Bangladesh. De la lansarea sa în martie 1997 până în 2007, proiectul GP „Village Phone” (Polli Phone) a adus accesul la telefonie mobilă pentru 260.000 de persoane sărace din peste 50.000 de sate.
Succesul modelului de microfinanțare Grameen a inspirat inițiative similare în aproximativ 100 de țări în curs de dezvoltare și chiar în țări dezvoltate, inclusiv în Statele Unite. Multe proiecte de microcredit păstrează accentul pus de Grameen pe acordarea de împrumuturi femeilor. Peste 94% dintre împrumuturile Grameen au fost acordate femeilor, care sunt afectate în mod disproporționat de sărăcie și care, mai mult decât bărbații, tind să își dedice veniturile familiilor lor.
Pentru activitatea sa în cadrul Grameen, Yunus a fost numit membru al Academiei Globale Ashoka: Innovators for the Public în 2001. Potrivit lui Rashidul Bari, modelul de afacere socială promovat de Grameen a trecut de la stadiul de teorie la o practică inspirațională adoptată la nivel global de universități de prestigiu, antreprenori, întreprinderi sociale și corporații.
Carieră politică În iulie 2007, la Johannesburg, Africa de Sud, Nelson Mandela, Graça Machel și Desmond Tutu au convocat un grup de lideri mondiali „pentru a-și aduce înțelepciunea, conducerea independentă și integritatea în abordarea unora dintre cele mai dificile probleme ale lumii”. Nelson Mandela a anunțat formarea acestui nou grup, The Elders („Bătrânii”), într-un discurs rostit cu ocazia celei de-a 89-a aniversări a sa. Yunus a participat la lansarea grupului și a fost unul dintre membrii fondatori. A demisionat din The Elders în septembrie 2009, declarând că nu putea face față obligațiilor legate de calitatea de membru din cauza cerințelor impuse de activitatea sa.